Royal Air Maroc (RAM; în , în ) este compania națională de transport aerian a Marocului, fiind totodată cea mai mare companie aeriană a țării și clasându-se printre cele mai mari din Africa.
RAM este deținută integral de Guvernul Marocan și are sediul pe terenul Aeroportului Casablanca-Anfa. Aceasta s-a alăturat alianței Oneworld în 2020.
De la baza sa de pe Aeroportul Internațional Mohammed al V-lea, transportatorul operează o rețea internă în Maroc, zboruri internaționale regulate către Africa, Asia, Europa, precum și către America de Nord și de Sud, și zboruri charter ocazionale care includ servicii pentru Hajj. Până în noiembrie 2023, compania aeriană deservea 45 de țări și 134 de rute.
Istoric Formare
Royal Air Maroc—Compagnie Nationale de Transports Aériens a fost formată în iulie 1953, ca urmare a fuziunii dintre Compagnie Chérifienne de l'Air (Air Atlas) — înființată în 1946 cu avioane — și Compagnie Chérifienne de Transports Aériens Air Maroc, care fusese fondată în 1947 și începuse operațiunile regulate în 1949.
Flota noii companii aeriene formate includea șase aeronave Bretagne, patru Commando, cinci DC-3 și două Languedoc. Aceste aeronave au operat pe rutele deservite anterior de companiile predecesoare, adăugând orașele Frankfurt, Geneva și Paris.
Primii ani Numele Royal Air Maroc a fost adoptat la 28 iunie 1957, guvernul Marocului deținând o participație de 67,73%. Zborurile pentru Hajj au început în anul 1957.
Până în aprilie 1958, flota transportatorului cuprindea 16 aeronave, inclusiv patru DC-4, trei DC-3, șapte Bretagne și două C-46. În mai 1958, compania aeriană a comandat două aeronave Caravelle. În iulie, au fost lansate mai multe rute de lung curier folosind patru aeronave Lockheed L-749 Constellation închiriate de la Air France, iar ruta de coastă Oran–Oujda — care fusese suspendată în mai — a fost redeschisă. Tot în 1958, transportatorul a început să zboare către Gibraltar. Sosirea avioanelor Constellation a permis companiei aeriene să retragă din serviciu aeronavele DC-4.
Până în aprilie 1960, un singur exemplar Caravelle făcea parte din flota compusă din patru L-749 Constellation, patru DC-4 și trei DC-3, acesta fiind primul avion cu reacție operat de companie; un alt Caravelle urma să fie livrat. Acest tip de aeronavă a început să deservească ruta Rabat–Bamako în iulie 1961. Până în 1964, în flotă existau trei avioane Caravelle. Un al patrulea a fost comandat la sfârșitul anului 1964.
În aprilie 1965, compania avea 758 de angajați, iar președinția era deținută de Mohammed Al Fassi. Rețeaua de rute includea servicii în cadrul Africii de Nord și făcea legătura între Africa de Nord și Franța, Germania, Italia, Spania și Elveția; de asemenea, erau operate sectoarele Casablanca–Dakar și Casablanca–Las Palmas. La acea vreme, acționariatul era împărțit între guvernul Marocului (64%), Air France (21%), Compagnie Générale Transatlantique (7,6%), Aviación y Comercio (5%) și alții (2,4%). O comandă pentru un al cincilea Caravelle a fost plasată la începutul anului 1968. Până în 1969, toate rutele către Europa și Africa de Nord erau operate exclusiv cu aceste aeronave.
Anii 1970 În 1969, transportatorul a plasat prima sa comandă la Boeing. Royal Air Maroc a recepționat prima aeronavă Boeing, un Boeing 727-200, în 1970, introducând-o în serviciul comercial la 15 mai.
Filiala Royal Air Inter a fost formată la începutul anului 1970 pentru a prelua rutele interne folosind avioane Fokker F27 Friendship; această companie soră a început operațiunile la 2 aprilie 1970, iar până în mai 1971 deservea orașele Agadir, Al-Hoceima, Casablanca, Fes, Marrakech, Oujda, Rabat, Tanger și Tetouan. Flota RAM în mai 1971 cuprindea două avioane Boeing 727-200, alături de patru Caravelle și două SIAI Marchetti SF.260. La un cost de 8,85 milioane USD, un al treilea Boeing 727-200 a fost comandat în 1972. În 1974, transportatorul a comandat un singur Boeing 727-200 Advanced, urmat de o comandă pentru un al patrulea Boeing 727-200. Tot în acel an, au început negocierile cu Air France pentru închirierea unui Boeing 707-320B. Până în martie 1975, avionul Boeing 707 făcea parte dintr-o flotă de 11 aparate, alături de patru Boeing 727-200, patru Caravelle și două SIAI Marchetti SF.260. RAM a zburat cu Boeing-ul 707 închiriat către New York pentru prima dată în aprilie 1975, devenind prima companie aeriană arabă care deservește această destinație. În cursul anului, compania a achiziționat trei aeronave Boeing 737-200 pentru a înlocui modelele Caravelle. Tot în 1975, a fost inițiat un serviciu săptămânal non-stop către Rio de Janeiro. O comandă pentru încă trei Boeing 727-200 a fost plasată la începutul anului 1976. În acel an, cele patru avioane Caravelle au fost retrase din serviciu și vândute. Un Boeing 747-200B a intrat în flotă în septembrie 1978.
Anii 1980 Până în iulie 1980, Royal Air Maroc avea 3 583 de angajați. La acel moment, flota transportatorului consta dintr-un singur Boeing 747-200B, două Boeing 707-320C, un Boeing 707-320, șapte Boeing 727-200 și trei Boeing 737-200. Un alt Boeing 727-200, comandat în ianuarie în același an, era încă în așteptarea livrării. La un cost de 16 milioane USD, un Boeing 737-200 suplimentar a fost comandat în 1981, U.S. Export-Import Bank oferind un împrumut de 5 milioane USD pentru a asigura livrarea, în timp ce RAM și finanțatori privați au acoperit restul sumei. Livrarea a fost programată pentru martie 1982. În cursul anului 1982, au fost comandate două aeronave Boeing 737-200C pentru suma de 33 de milioane USD; livrările au fost stabilite pentru lunile martie și iunie 1983. Spre sfârșitul acelui an, compania aeriană s-a alăturat Asociației Internaționale de Transport Aerian.
În iulie 1986, RAM a fost prima companie aeriană africană care a introdus în serviciu modelul Boeing 757. Prima dintre aceste aeronave livrate companiei a stabilit un record pentru acest tip de aparat când a parcurs distanța dintre Seattle și Casablanca, de 4 910 mile marine (9 090 km), fără escală.
Anii 1990 La începutul deceniului, ultimele avioane Boeing 707 au fost retrase din flotă. Între timp, au fost introduse noile modele Boeing 737 din seriile mai eficiente, Classic 400 și 500, pentru a crește frecvența pe rutele europene. Până la jumătatea deceniului, toate aparatele 727 au fost scoase din uz. Pentru a-și consolida operațiunile din America de Nord, Royal Air Maroc a achiziționat un singur Boeing 747-400. Pe măsură ce deceniul a avansat, au fost deschise noi rute către aeroporturi africane care fuseseră anterior insuficient deservite.
2000–prezent Odată cu numărul tot mai mare de pasageri și deschiderea de noi rute, dar și pe fondul creșterii prețului petrolului, a apărut necesitatea achiziționării de noi aeronave. În anul 2000, a fost plasată o comandă pentru 20 de avioane Boeing 737 Next Generation și 4 Airbus A321. Între timp, au fost deschise mai multe rute către orașe din vestul și centrul Africii. Strategia RAM se schimba: de la furnizarea de zboruri care să răspundă cererii turiștilor străini și a expatriaților marocani, la oferirea de conexiuni între orașele europene și cele africane prin hub-ul din Casablanca. În 2002, compania a închiriat două aeronave 767 pentru a înlocui singurul avion 747 pe rutele către America de Nord.
Marocul și Uniunea Europeană au semnat un acord de tip „open skies” la sfârșitul anului 2006. Acest lucru înseamnă că Royal Air Maroc va trebui să facă față unei concurențe acerbe din partea transportatorilor low-cost dornici să exploateze rutele profitabile dintre Europa de Vest și Maroc. O provocare suplimentară provine de la costul ridicat al kerosenului și de faptul că este posibil ca firma să fie nevoită să renunțe la unele dintre rutele sale interne și internaționale neprofitabile.
Royal Air Maroc a devenit al 14-lea membru al alianței Oneworld la 1 aprilie 2020.
În iunie 2023, compania aeriană a anunțat un plan substanțial de expansiune, având ca scop dublarea dimensiunii flotei sale în următorul deceniu și adăugarea de conexiuni internaționale prin noi rute către Europa. Acest plan a fost dezvăluit de către directorul executiv al RAM, Abdelhamid Addou. În octombrie, compania a anunțat planuri de a achiziționa 200 de avioane în decurs de zece ani printr-o licitație, urmărind să satisfacă cererea generată de Campionatul Mondial de Fotbal 2030 și să își consolideze prezența pe piața africană aflată în plină dezvoltare.
Afaceri corporative Proprietate și filiale
Începând cu 2018, compania aeriană este deținută de guvernul marocan; 53,94% din acțiuni sunt deținute direct de stat, iar alte 44,10% sunt deținute prin intermediul Fondului Hassan II pentru Dezvoltare Economică și Socială. Restul de 2% sunt deținute de investitori privați, inclusiv Air France și Iberia.
Guvernul a luat în considerare privatizarea companiei timp de aproximativ 20 de ani; cel mai recent plan, datând de la sfârșitul anului 2012, ar fi inclus vânzarea a până la 44% din acțiuni către o companie aeriană din Golf.
În decembrie 2012, Grupul Royal Air Maroc avea următoarele filiale: Royal Air Maroc RAM Cargo Royal Air Maroc Express Atlas Aérotechnic Industries RAM Academy
Foste filiale ale RAM: Air Gabon International, formată în decembrie 2005 ca un parteneriat public-privat între statul Gabon și RAM, care deținea pachetul majoritar de acțiuni (51%). Aceasta intenționa să fie noul transportator gabonez. Air Sénégal International, creată în 2000, a efectuat primul zbor în 2001; guvernul Senegalului era acționar cu 49% din companie, iar RAM deținea restul acțiunilor la momentul încetării operațiunilor, în aprilie 2009. Amadeus Morocco Atlas Blue: filiala low-cost deținută integral de RAM. A fost creată la 28 mai 2004 și a început operațiunile în luna iulie a aceluiași an. Cu baza la Marrakech, a operat inițial un singur Boeing 737-400 care a fost transferat de la compania-mamă și utilizat pe rute charter către Franța. Operațiunile au fost integrate în RAM în 2009, în timp ce flotele ambilor transportatori au fuzionat oficial la 10 februarie 2011. Atlas Catering Airlines Services Atlas Hospitality Morocco, un lanț de hoteluri Matis, dedicată industriei cablajelor aeronautice
Incidente și accidente Accidente fatale 1 aprilie 1970: Un Caravelle III, înmatriculat CN-CCV, care opera prima etapă a unui zbor regulat pe ruta Agadir–Casablanca–Paris, s-a prăbușit în timpul apropierii de Aeroportul Nouasseur, după ce controlul a fost pierdut la aproximativ 150 m înălțime. Din cele 82 de persoane aflate la bord, 61 au pierit. 22 decembrie 1973: Un avion închiriat Caravelle VIN, înmatriculat OO-SRD, aflat pe prima etapă a unui serviciu de pasageri neregulat pe ruta Paris–Tanger–Casablanca, s-a prăbușit într-un teren muntos la aproximativ 40 km de Aeroportul Tanger, în timpul apropierii. Toți cei 106 pasageri și membri ai echipajului au fost uciși. 3 august 1975: Royal Air Maroc a închiriat un Boeing 707-321C (înmatriculat JY-AEE) de la și opera un zbor charter de la Aeroportul Le Bourget din Paris către Aeroportul Inezgane din Agadir. Aeronava, care se apropia de Agadir în condiții de vizibilitate redusă și fără a urma un curs precis, s-a izbit de Munții Atlas, provocând moartea tuturor celor 181 de pasageri și 7 membri ai echipajului de la bord. 21 august 1994: Un ATR 42-300, înmatriculat CN-CDT, care opera Zborul 630 pe o rută internă Agadir-Casablanca, a intrat într-un plonjon abrupt la 4 900 m și s-a prăbușit în munții din apropiere. Anchetatorii au concluzionat că pilotul a dezactivat intenționat pilotul automat și a direcționat aeronava spre sol. Toți cei 44 de pasageri și membri ai echipajului au murit.
Pierderi de aparate fără victime 14 noiembrie 1958: Trenul de aterizare al unui , înmatriculat CN-CCJ, s-a rupt la aterizarea pe Aeroportul Tanger. 26 martie 2003: Trenul de aterizare din față al unui Boeing 737-400, înmatriculat CN-RNF, s-a rupt după aterizarea pe Aeroportul Oujda-Les Angades.