Peștera Cerje sau Cerjanka (în sârbă: Церјанска пећина, romanizată: Cerjanska pećina) este o peșteră din sud-estul Serbiei. Cu o lungime de 7.149 m, este a doua cea mai lungă peșteră din Serbia, după Peștera lui Lazăr, cu o lungime de 9.818 m.

Localizare Peștera este situată la 3,5 km est de satul Cerje din municipiul Pantelej și la 15 km nord de orașul Niš.

Geologie Intrarea în peștera Cerje este situată pe versantul vestic al muntelui Kalafat, în zona mai largă a platoului Kamenički vis. Intrarea se află în punctul în care râul Provalijska reka se varsă în subteran. Peștera în sine este activă din punct de vedere hidrologic. Geologii estimează că peștera are o vechime de aproximativ 2 milioane de ani.

Peștera se caracterizează prin secțiunea de intrare mică și îngustă și dimensiunile mari ale coridorului principal, care are în mare parte peste 20 m, dar și până la 30 m înălțime, ceea ce indică o geneză diferită a celor două elemente. Chiar în spatele capătului secțiunii de intrare joasă, a fost descoperit un canal fosil mare. Astăzi acesta se termină cu un dopu de blocuri, dar se crede că reprezintă legătura cu vechile intrări în peșteră, care sunt acum îngropate sub laturile erodate ale amfiteatrului, ceea ce marchează sfârșitul văii oarbe a peșterii Provalijska. Peștera Cerje este o peșteră umedă. Chiar și în timpul verii, când râul seacă, există iazuri la intrare. Mai departe în peșteră, apa curge pe o distanță de 3 km prin coridorul principal, până la sifon. Alte coridoare, inclusiv Canalul Superior (care este deasupra fluxului central), chiar dacă au apă în găurile erodate, nu par să aibă un flux activ de apă. Zona peșterii dintre sifon și „camera Salomna” se numește Canalul Lunii și este sculptată în calcarul negru, erodată în forme ascuțite și teșite. Găurile de apă erodate sunt peste tot, iar secțiunile superioare ale aproape tuturor coridoarelor, chiar și cele din adâncul peșterii, sunt abundente în pietriș și pietriș alogen care au rămas în nișe. Acest lucru arată că întreaga peșteră a fost odată umplută cu material alogen, care a fost ulterior spălat de valuri. Geologia trebuia să fie diferită la acea vreme, deoarece topografia și hidrografia modernă din zona înconjurătoare a peșterii nu indică un debit al râului atât de puternic încât să spele peștera. Tavanul peșterii este parțial format dintr-o masă neobișnuită, care are aspectul calcarului în descompunere. Analiza microscopică a arătat că calcarul era alterat de apele termale. Astăzi, există mai multe izvoare termale la poalele dealurilor, la 5 km vest de peșteră, dar rolul acestor izvoare termale în formarea peșterii încă nu a fost explorat.

Peștera a fost explorată pentru prima dată în 1976 de către membrii Uniunii Alpiniste din Belgrad, când s-a stabilit că peștera avea 4.240 m lungime, ceea ce, la acea vreme, o făcea cea mai lungă peșteră din Serbia. S-au făcut planuri pentru a o transforma într-o atracție turistică, astfel încât intrarea îngustă a fost lărgită cu explozibili, iar nămolul adus de Provalijska reka a fost îndepărtat. Cu toate acestea, proiectul de a o transforma într-o destinație turistică nu a fost niciodată realizat. Din anii 1970, râul a spălat grinzile care au fost amplasate în 1976 pentru a funcționa drept poduri și a adus din nou nămol, care a transformat intrarea într-un pasaj îngust, de până la 0,5 m înălțime, prin care se poate trece doar târâș. Considerată a fi complet explorată, peștera a fost lăsată nesupravegheată până în toamna anului 1995, când membrii clubului speologic și alpinistic studențesc (ASAK) au explorat din nou peștera și au descoperit că există o extensie a coridorului principal. În iulie 1996, s-au întors și au descoperit 900 m de noi coridoare, mărind lungimea totală la 5.190 m, cu o adâncime totală de 173 m.

Pârâul Provalijska reka, care intră în peșteră la o altitudine de 515 m, izvorăște din nou ca fântâna Kravljansko vrelo la o altitudine de 310 m, la 2,8 km nord-vest de intrarea în peștera Cerje. Explorările din 1996 au stabilit că Kravljansko vrelo se află la 400 m distanță și la 34 m sub sifoanele care marchează capătul peșterii. Trasările cu vopsea efectuate în anii 1970 au dovedit legătura dintre peșteră și fântâna Kravljansko vrelo, dar membrii ASAK au vrut să se scufunde prin fântână până la peșteră. Din cauza problemelor tehnice, au fost nevoiți să renunțe la adâncimea de 15 m.

O altă caracteristică despre care se bănuiește că este legată de peșteră este groapa de deasupra vrelo-ului Kravljansko. Aceasta este situată la o altitudine de 450 m și are o adâncime de 123 m. În iarna anului 1996, ASAK a explorat din nou groapa. O puternică deviere a aerului din puțul erodat de la fundul gropii indică existența canalului spațios în extensia gropii, care este cel mai probabil conectat la peștera Cerje. Măsurătorile anterioare au arătat că groapa este situată chiar deasupra „camerei Salomna” a peșterii, care se află la capătul coridorului, la fel de mult cum a fost explorată la vremea respectivă. Cu toate acestea, măsurători repetate au arătat că groapa se află de fapt la 350 m est de canalul peșterii și că fundul gropii este aproape de nivelul vrelo-ului Kravljansko, sub sifonul peșterii. S-a făcut un plan de a săpa prin puțul de la baza gropii pentru a facilita accesul către zonele îndepărtate ale peșterii. Coridoarele gropii și izvorul se numesc Gornjekravljansko vrelo sau Pećurina.

Explorările din august-septembrie 1998 au mărit dimensiunea totală a peșterii la 5.715 m. O cale de ocolire a fost descoperită în jurul sifonului, la capătul de atunci al coridorului. Noua extensie este largă și umedă și se află la 300 m distanță de fântâna Kravljansko vrelo. În septembrie 1999, a urmat o nouă încercare de scufundare prin fântână, dar a trebuit din nou să fie oprită la adâncimea de 15 m, de data aceasta din cauza dopului format din sedimente de nisip și nămol. Se presupune că în perioada apelor maxime de primăvară, dopul este probabil spălat, stabilind o legătură între sifon și fântână. În octombrie 1999, au fost explorate noi coridoare, iar peștera are în prezent 6.025 m lungime, din care coridorul principal are 3.360 m. Adâncimea totală este de 176 m. Pasajele care duc la extensia din spatele sifonului au fost lărgite, iar noul coridor este numit „ Via Kravlje”. „Via Kravlje” se află la doar 200 m de Kravljansko vrelo, dar, deoarece se termină pe ambele părți cu sifoanele, explorările ulterioare pot fi efectuate doar de către scafandrii speleologi. La momentul respectiv, era a treia cea mai lungă peșteră din Serbia, după Peștera lui Lazăr și sistemul de peșteri Ušak.

În 2015, au fost descoperite noi coridoare, iar presupunerea că acestea leagă peștera de Kravljansko vrelo a fost confirmată în decembrie 2016, când coridoarele au fost traversate cu succes. Noul coridor către Kravljansko vrelo a fost numit „pasajul Houdini”, iar ultima atracție a acestuia este Sifonul II. În august 2017, speologii au ajuns în sfârșit la ceea ce cred că este sfârșitul peșterii, dar au stabilit și că Sistemul de Peșteri Cerje este format din peșteră (Provalija), izvorul Kravljansko vrelo și coridoarele care înconjoară groapa Pećurina de deasupra. De asemenea, a fost explorat un puț vertical îngust lângă micul lac al peșterii, au fost lărgite două îngusturi și a fost examinată și zona de la „Camera Blocurilor” până la creasta interioară înaltă de 40 m. Exploratorii doresc să continue examinarea peșterii și să afle dacă este conectată la o altă groapă locală, Cerjanska propast.

Cu o lungime totală măsurată de 7.149 m (23.455 ft), este a doua cea mai lungă peșteră din Serbia, după Peștera lui Lazăr.

Numele peșterii Numele original, local, al peșterii era Provalija, după râul care se varsă în peșteră. Provalija înseamnă prăpastie sau abis în limba sârbă. Speologii care au explorat peștera au numit-o Cerjanka, după satul Cerje, deoarece peștera se află pe teritoriul satului. Numele oficial a fost stabilit ca Cerjanska pećina (peștera Cerje).

Caracteristici Printre varietățile de speleoteme care s-au dezvoltat în peșteră se numără stalactite, stalagmite, helictite, draperii de valuri, corali de peșteră și flori de cristal. Peștera este remarcată în special pentru helictitele sale sau rozele de peșteră, care sunt de fapt stalactite ce au un canal central cu proiecții asemănătoare crenguțelor sau spirale, ce par să sfideze gravitația. Acestea pot avea multe forme, iar cele din peștera Cerje sunt asemănătoare trandafirilor, deoarece se răspândesc în toate direcțiile datorită curenților de aer. Rozele de peșteră, precum cele formate în peșteră, nu se găsesc în nicio altă localitate din Balcani.

Faună sălbatică Peștera este plină de salamandre de foc.

Protecția peșterii Peștera Cerje este sub protecție din 1955. În 1998, Institutul pentru conservarea naturii din Serbia a declarat peștera monument natural.

În 2013, a fost anunțat un alt plan de transformare a peșterii într-o atracție turistică. Două mini-baraje și un pod au fost construite pe râul Provalijska pentru a preveni îngroparea intrării cu nămol. Dar, începând cu 2017, peștera încă nu este deschisă publicului.

Galerie de imagini

Note

Categorie: Parcuri naționale din Serbia Categorie: Peșteri din Serbia