( , , ) este o infecție cutanată fungică superficială cronică, caracterizată prin apariția unor pete sau plăci depigmentate sau hiperpigmentate, cu descuamare fină, localizate predominant pe trunchiul superior, umeri, brațe și gât. Afecțiunea este cauzată de levuri lipidodependente din genul Malassezia - în special Malassezia globosa și, într-o proporție mai mică, Malassezia furfur - care fac parte din microbiomul normal cutanat al majorității adulților.
Termenul versicolor provine din latină: versāre (a se transforma) + color (culoare), referindu-se la diversitatea cromatică a leziunilor - brune, rozate, albe sau roșiatice. Pitiriasis versicolor a fost descrisă pentru prima oară în literatura medicală în 1846. Afecțiunea este necontagioasă, fără legătură cu igiena deficitară, și este mai frecventă la adolescenți și adulți tineri, mai ales în climele calde și umede.
Etiologie
Agentul cauzal Pitiriasis versicolor este provocat de levuri din genul Malassezia, un gen de ciuperci lipofile (iubitoare de grăsimi) care colonizează tegumentul la peste 90% din adulții sănătoși fără a produce patologie în condiții normale. Principalii agenți etiologici sunt: Malassezia globosa - responsabilă pentru marea majoritate a cazurilor; Malassezia furfur - implicată într-un număr mic de cazuri.
Alte specii din gen, printre care M. sympodialis, M. restricta, M. slooffiae și M. obtusa, au fost de asemenea izolate din leziunile de pitiriasis versicolor, dar rolul lor patogen este mai puțin cert.
Levurile sunt parte integrantă a florei microbiene normale a pielii și rămân inofensive atât timp cât echilibrul microbiomului cutanat este menținut. În anumite condiții predispozante, populațiile de Malassezia proliferează necontrolat, transformând forma levurică (inactivă) în forma micelială (filamentoasă, patogenă), care determină modificările cutanate caracteristice bolii.
Fiziopatologie Mecanismul principal al modificărilor de pigmentare în pitiriasis versicolor implică producerea de acid azelaic de către Malassezia furfur. Acidul azelaic inhibă competitiv tirozinaza - enzima cheie a căii de sinteză a melaninei - determinând hipopigmentarea leziunilor. Aceasta explică de ce petele pitiriazisice tăbăcesc mai puțin decât pielea sănătoasă din jur, devenind mai vizibile după expunerea la soare.
Pe lângă efectul hipopigmentant, ciupercile produc și acizi grași cu lanț scurt (cum ar fi acidul pityriacitrin și acidul pityrialactone) care pot inhiba melanocitele și absorb radiațiile UV, amplificând efectul de depigmentare locală.
La examinarea microscopică a fragmentelor de piele recoltate din leziuni, elementele fungice prezintă un aspect patognomonic descris ca "spaghetti and meatballs" (spaghete cu chifteluțe): sferele rotunde (blastoconidii) și filamentele scurte (hife) formate din levuri dau impresia acestei combinații culinare caracteristice.
Epidemiologie Pitiriasis versicolor este una dintre cele mai frecvente infecții fungice ale pielii la nivel global. Are o distribuție universală, dar prevalența variază semnificativ în funcție de climă: În climatele temperate, prevalența este estimată la 1–4% din populație; În climatele tropicale și subtropicale (calde și umede), prevalența poate atinge 50% din populație.
Afecțiunea este mai frecventă la: Adolescenți și adulți tineri cu vârste între 15 și 24 de ani; Sexul masculin - mai frecvent afectat decât sexul feminin; Persoanele care trăiesc sau care se află temporar în zone cu temperaturi ridicate și umiditate mare; Persoanele cu hiperhidroză (transpirație excesivă), dermatită seboreică și mătreață.
Infecția prezintă sezonalitate, cu acutizări frecvente în lunile de vară.
Factori de risc Pitiriasis versicolor nu este o afecțiune contagioasă - nu se transmite de la o persoană la alta prin contact direct. Factorii care favorizează activarea Malassezia și declanșarea bolii sunt:
Factori intrinseci (individuali): Predispoziție genetică; Vârsta adolescenței - activitate glandelor sebacee crescută; Imunodeficiențe sau imunosupresie - inclusiv prin tratament cu corticosteroizi sau imunosupresoare; Dezechilibre hormonale - inclusiv în sarcină; Boala Cushing - hipercortizolemie cronică; Malnutriție; Producție cutanată excesivă de sebum (piele seboreică).
Factori extrinseci (de mediu și comportamentali): Climat cald și umed; Transpirație excesivă; Haine strâmte care împiedică ventilarea pielii; Utilizarea anumitor produse cosmetice ocluzive; Obiceiuri alimentare nesănătoase.
Manifestări clinice
Aspectul leziunilor Leziunile elementare sunt macule (pete) și plăci cu forme neregulate, cu contururi nete, acoperite de o descuamare furfuracee fină (asemănătoare tărâțelor de grâu), vizibilă în special la gratajul blând al pielii. Petele au forme neregulate, comparate adesea cu confetii de diverse mărimi, și pot conflua formând arii mari de tegument afectat.
Tipuri de modificări ale pigmentării Denumirea versicolor reflectă diversitatea culorilor leziunilor, care depinde de fototipul pacientului și de statusul pigmentar:
Tip leziune Aspect Populație afectată predominant Hipopigmentare (pete albe) Pete mai deschise decât pielea din jur; mai evidente după bronzare Piele închisă la culoare (fototipuri IV–VI) Hiperpigmentare Pete roz, brune deschis, brune Piele deschisă la culoare (fototipuri I–III) Eritematoase Pete roșiatice Orice fototipc, mai ales în puseuri active
Pe pielea deschisă, petele apar de obicei roz, roșii sau brune deschis și nu se bronzează la soare, devenind mai vizibile în sezonul cald. Pe pielea închisă la culoare, petele sunt de obicei mai pale decât tegumentul din jur.
Localizare Leziunile apar cel mai frecvent pe: Piept și decolteu; Spate (zona superioară); Umeri și brațe superioare; Gât; Abdomen; Coapse; Zona inghinală; Rareori: față (mai ales la copii).
Simptome subiective Simptomatologia subiectivă este, în general, minimă: Prurit (mâncărime) - prezent în proporție variabilă; poate fi mai intens în condiții de căldură sau transpirație; Disconfort estetic - principala cauză a prezentării la medic; Senzație de tensiune cutanată în zonele afectate; Uneori, afecțiunea este complet asimptomatică și descoperită incidental.
Diagnostic Diagnosticul pitiriasis versicolor este în primul rând clinic și se bazează pe aspectul caracteristic al leziunilor. Medicul dermatolog evaluează distribuția, culoarea și descuamarea petelor, coroborat cu anamneza pacientului.
Metode de confirmare paraclinică
1. Lampa Wood (lampă UV-A) La examinarea leziunilor cu lampa Wood (lumină ultravioletă-A), pitiriasis versicolor prezintă fluorescență caracteristică portocalie-cupru sau galben-verzuie. Aceasta este o metodă neinvazivă, cu rezultat imediat, utilă pentru delimitarea ariei afectate.
2. Examenul microscopic cu hidroxid de potasiu (KOH) Prelevarea de scuame cutanate și tratarea lor cu soluție KOH 10–20% permite vizualizarea directă la microscop a elementelor fungice. Aspectul clasic - hife scurte, curbate, și blastoconidii rotunde („spaghetti and meatballs") - este patognomonic pentru pitiriasis versicolor. Rezultatul este disponibil în aproximativ 20 de minute.
3. Culturi fungice Cultivarea pe medii speciale bogate în lipide (ex. agar Dixon) permite identificarea speciei de Malassezia. Rezultatele devin disponibile în aproximativ 2 săptămâni.
4. Biopsia cutanată Indicată în cazurile atipice, rezistente la tratament, sau când diagnosticul diferențial ridică probleme. Biopsia cu colorație PAS (periodic acid-Schiff) evidențiază elementele fungice în stratul cornos.
Diagnostic diferențial Petele de pitiriasis versicolor pot fi confundate cu o serie de alte afecțiuni dermatologice:
Afecțiune Caracteristici distinctive Vitiligo Pete albe bine delimitate, fără descuamare, autoimun, simetric; fluorescență albă-albastruie la Wood Pitiriazis rozea Pată „heraldică" inițială; distribuție în „brad de Crăciun"; forme ovale urmând liniile de clivaj Pitiriazis alba Pete hipopigmentate nedefinite la copii; fără descuamare notabilă; mai ales pe față Dermatită seboreică Scuame grase galbene; distribuție pe față (nas, sprâncene), scalp Eritrasma Leziuni brune în pliuri; fluorescență roșie-corail la lampa Wood (datorată Corynebacterium minutissimum) Hipopigmentare post-inflamatorie Urmează o leziune cutanată prealabilă Psoriazis Plăci eritematoase, scuame alb-sidefii groase; semnul Auspitz pozitiv Lepra Macule anestezice; endemică în anumite regiuni Sifilis Sifilide secundare; context epidemiologic specific; serologie pozitivă
Tratament Tratamentul pitiriasis versicolor urmărește eliminarea ciupercii de pe suprafața cutanată și prevenirea recidivelor. Este important de menționat că, chiar după vindecarea micologică, modificările de pigmentare pot persista săptămâni sau luni până la normalizarea completă a melanogenezei.
Tratamentul topic (local) Tratamentul de primă linie este topical și include:
Șampoane și soluții antifungice: Ketoconazol 2% (șampon sau cremă) - aplicat pe pielea afectată uscată, lăsat să acționeze 10–15 minute, apoi clătit; de regulă recomandat zilnic timp de două săptămâni; Sulfură de seleniu 2,5% (șampon) - o opțiune eficientă, indicată și pentru prevenirea recidivelor; Ciclopirox (ciclopirox olamină) - eficacitate comparabilă cu ketoconazolul, cu avantajul unor proprietăți antiinflamatorii proprii; Clotrimazol, miconazol, terbinafin - creme antifungice cu aplicare locală; Piritionat de zinc - disponibil în șampoane și soluții, ajută la controlul creșterii fungice.
Tratamente complementare (dovezi limitate): Bicarbonat de sodiu - alcalinizează micromediul cutanat și inhibă creșterea fungică; Peroxid de hidrogen - a demonstrat uneori ameliorarea simptomelor, dar cu risc de cicatrice la unii pacienți.
Tratamentul sistemic (oral) Tratamentul oral este rezervat cazurilor cu: Suprafețe extinse de tegument afectat; Forme severe sau rezistente la tratamentul topic; Recidive frecvente.
Medicamentele de primă alegere sunt: Itraconazol - 200 mg/zi, timp de 7 zile; Fluconazol - 150–300 mg/săptămână, timp de 2–4 săptămâni.
Notă importantă: Ketoconazolul oral nu mai este aprobat pentru această indicație din cauza riscului de hepatotoxicitate severă.
Un truc practic pentru creșterea eficienței tratamentului oral cu o singură doză: pacientul poate face exerciții fizice moderate la 1–2 ore după administrarea dozei, pentru a induce transpirația. Transpirația se lasă să se evapore și dușul se amână cu o zi, permitând medicamentului eliminat prin transpirație să rămână ca o peliculă pe suprafața pielii.
Tratament naturist (cu dovezi limitate) Unele persoane apelează la remedii naturiste precum oțetul de mere, mierea, aloevera, curcuma sau uleiul de cocos. Eficiența acestora nu este susținută de studii clinice riguroase; ele pot fi utilizate ca adjuvant la tratamentul antifungic convențional, nu ca înlocuitor.
Prognostic și recidive Prognosticul pitiriasis versicolor este în general excelent. Afecțiunea nu este însoțită de complicații sistemice sau de sechele permanente. Modificările cutanate se limitează la aspectul estetic al pielii:
Leziunile dispar în medie la 2 luni de la instituirea tratamentului corect; Normalizarea pigmentării poate dura mai multe luni după eradicarea micologică; Recidiva este frecventă, mai ales în sezonul cald și la persoanele predispuse; mulți pacienți necesită tratamente repetate, uneori de câteva ori pe an.
Consultul dermatologic este recomandat dacă: Pielea nu se ameliorează după îngrijirea la domiciliu; Infecția recidivează frecvent; Petele se extind pe arii mari ale corpului.
Prevenție Prevenirea primară este dificilă, deoarece agentul cauzal face parte din microbiomul normal cutanat. Prevenirea recidivelor este însă posibilă:
Utilizarea periodică de șampoane sau loțiuni cu sulfură de seleniu sau ketoconazol (de exemplu, o dată la câteva săptămâni) pe zonele predispuse;