Legea pentru asigurarea unității dintre Partid și Stat (), uneori tradusă ca Legea pentru garantarea unității dintre Partid și Stat, a fost un statut adoptat de guvernul Germaniei Naziste la 1 decembrie 1933, care a stabilit o strânsă interconectare între Partidul Nazist (inclusiv aripa sa paramilitară, Sturmabteilung, sau SA) și aparatul guvernamental al Germaniei. Context După preluarea puterii de către naziști la 30 ianuarie 1933, Adolf Hitler a început rapid să preia controlul asupra tuturor aspectelor guvernului și societății germane. Una dintre primele sale acțiuni a fost să asigure adoptarea Actului de împuternicire prin Reichstag la 23 martie 1933. Aceasta a împuternicit „guvernul Reichului” (adică Cancelarul Reichului și cabinetul său) să adopte legi pentru o perioadă de patru ani fără a le supune spre adoptare și aprobare Reichstagului sau Președintelui Reichului.

Înarmat cu aceste noi puteri de urgență extinse, Hitler le-a folosit pentru a adopta o serie de legi menite să stabilească controlul său dictatorial. Un mijloc în acest sens a fost eliminarea tuturor partidelor de opoziție, asigurând ca Partidul Nazist să aibă dominație completă asupra politicii națiunii. Hitler a început prin declanșarea unei campanii de intimidare și teroare de către SA. Primele victime au fost cei mai înverșunați oponenți ai naziștilor, mai întâi Partidul Comunist din Germania și apoi Partidul Social Democrat din Germania. Între martie și iunie 1933, deputații lor din Reichstag au fost interziși să își ocupe locurile, iar mulți au fost arestați. Birourile lor au fost percheziționate, activele confiscate, iar publicațiile interzise. Mii de funcționari de partid au fost arestați, agresați, torturați și închiși în închisori sau lagăre de concentrare, iar partidele au fost eliminate din existență.

Până la începutul lui iulie, toate celelalte partide, care reprezentau larga clasă de mijloc germană, fuseseră intimidate să se dizolve singure mai degrabă decât să înfrunte arestarea și închisoarea. Guvernul Reichului a adoptat apoi Legea împotriva formării partidelor la 14 iulie 1933. Aceasta declara NSDAP singurul partid politic legal al țării și prevedea închisoarea pentru oricine susținea sau încerca să înființeze o altă organizație de partid; Partidul Nazist a rămas singur, iar un stat unipartid a fost instituit. Hitler a căutat acum să extindă influența Partidului asupra tuturor pârghiilor puterii de stat și administrației. Vehiculul ales a fost Legea pentru asigurarea unității dintre Partid și Stat, care a fost adoptată de guvernul Reichului în baza prevederilor Legii de împuternicire la 1 decembrie 1933. Text

Legea pentru asigurarea unității dintre Partid și Stat 1 decembrie 1933

Guvernul Reichului a adoptat următoarea lege, care este promulgată prin prezenta:

§ 1 (1) După victoria revoluției național-socialiste, Partidul Național-Socialist al Muncitorilor Germani este purtătorul conceptului de stat german și este inseparabil de stat. (2) Este o corporație de drept public. Führerul îi stabilește statutele.

§ 2 Pentru a asigura cea mai strânsă cooperare între birourile Partidului și SA cu autoritățile publice, Adjutantul Führerului și Șeful de Stat Major al SA devin membri ai guvernului Reichului.

§ 3 (1) Membrii Partidului Național-Socialist al Muncitorilor Germani și ai SA (inclusiv structurile subordonate acestuia), ca forță conducătoare și motoare a statului național-socialist, vor purta responsabilități sporite față de Führer, popor și stat. (2) În cazul în care încalcă aceste îndatoriri, vor fi supuși unei jurisdicții speciale de partid și SA. (3) Führerul poate extinde aceste prevederi și la membrii altor organizații.

§ 4 Orice acțiune sau omisiune a membrilor SA (inclusiv structurile subordonate acesteia) care atacă sau pune în pericol existența, organizația, activitatea sau reputația Partidului Național-Socialist al Muncitorilor Germani, în special orice încălcare a disciplinei și ordinii, va fi considerată o încălcare a îndatoririi.

§ 5 Pe lângă pedepsele obișnuite, pot fi impuse și închisoarea și arestul.

§ 6 În cadrul competenței lor, autoritățile publice trebuie să acorde asistență juridică și administrativă ofițerilor Partidului și SA însărcinați cu exercitarea jurisdicției asupra Partidului și SA.

§ 7 Legea privind puterea de a impune pedepse membrilor SA și SS, din 28 aprilie 1933 (Monitorul Oficial al Reichului I p. 230) este invalidată.

§ 8 Cancelarul Reichului, ca Führer al Partidului Național-Socialist al Muncitorilor Germani și ca suprem conducător al SA, va emite reglementările necesare pentru implementarea și completarea acestei legi, în special cu privire la extinderea și procedurile jurisdicției de partid și SA. El va stabili data intrării în vigoare a reglementărilor care guvernează acea jurisdicție.

Berlin, 1 decembrie 1933

Cancelarul Reichului Adolf Hitler

Ministrul de Interne al Reichului Frick Efecte Legea a fost publicată în Reichsgesetzblatt la 2 decembrie 1933 și a intrat în vigoare a doua zi. Ea a crescut semnificativ influența Partidului asupra funcțiilor guvernamentale ale Reichului, în special în domeniul jurisprudenței.

Partidul Nazist a fost stabilit legal ca o corporație de drept public cu jurisdicție asupra membrilor săi. Adjutantul Führerului al Partidului (Rudolf Hess) și Stabschef-ul SA (Ernst Röhm) au devenit membri ex-officio ai guvernului Reichului, ca miniștri fără portofoliu. Acest lucru a avut efectul de a spori prestigiul acestor instituții și de a interconecta și mai mult conducerea Partidului și a Statului. În cazul SA, a calmat o nemulțumire de lungă durată a lui Röhm. Agențiile guvernamentale, inclusiv autoritățile de siguranță publică și de aplicare a legii precum poliția, procurorii publici și instanțele, au fost obligate să ofere Partidului și SA asistență administrativă și juridică. Tribunalele de partid (Parteigerichte) au primit statutul de instituții juridice oficiale ale Statului, iar orice infracțiune comisă împotriva Partidului era acum considerată infracțiune împotriva Statului. Aceste tribunale puteau acum impune și arest preventiv sau închisoare ca pedeapsă, în timp ce anterior nu puteau. Deși tribunalele de partid ordonau foarte rar arestări și închisori, ele lucrau îndeaproape cu autoritățile statale și, după expulzarea din Partid, urmau rapid arestarea și procesul de stat. Legea autoriza, de asemenea, tribunalele de partid să pedepsească angajații guvernamentali care erau membri de partid. Acest lucru îi expunea unui tip de dublă punere în pericol, prin care membrii de partid expulzați sau pedepsiți de tribunalele de partid erau aproape automat demiși din funcția publică. Invers, membrii de partid condamnați pentru infracțiuni în instanțele statale puteau fi aduși în fața tribunalelor de partid, judecați pentru „aducerea de prejudicii Partidului” și expulzați. Legea se aplica în mod specific SA și „structurilor subordonate acesteia”, ceea ce însemna că includea și SS și Corpul Motorizat Național-Socialist (NSKK). Legea nu a dus la o administrație guvernamentală mai lină, ci, dimpotrivă, a contribuit la „ciocniri continue” între organele Partidului și ale Statului, cu funcționari ai Partidului Nazist interferând în politica și luarea deciziilor guvernamentale la toate nivelurile. Comentariile contemporane privind efectele legii afirmau:

Abrogare În urma sfârșitului celui de-Al Doilea Război Mondial în Europa și a căderii regimului nazist, Legea pentru asigurarea unității dintre Partid și Stat a fost una dintre cele douăzeci și cinci de legi din era nazistă abrogate la 20 septembrie 1945 prin Legea nr. 1 a Comisiei de Control.

Note

Bibliografie

Legături externe Legea pentru asigurarea unității dintre Partid și Stat în germană

Categorie:Acte normative