O lege a Reichului este o lege care se aplică unui întreg regat/imperiu, și care este decisă la nivel național. În Germania modernă, astfel de legi se numesc legi federale. Prezentare generală a Germaniei Până în 1806, legile Reichului erau adoptate de Dieta Imperială a Sfântului Imperiu Roman. Dreptul de a propune astfel de legi era exclusiv al Împăratului Sfântului Imperiu Roman și al principilor electori. Fiecare propunere era discutată mai întâi de colegiul electoral și, după evaluarea acestuia, era transmisă Consiliului imperial al principilor, după care ajungea la orașele libere imperiale. Pentru ca legea să intre oficial în vigoare, trebuia aprobată de Împărat.

În 1871, Imperiul German care s-a dezvoltat din Confederația Germană de Nord din 1867 ca stat național. Legile confederației au fost preluate și de atunci încolo au fost numite legi ale Reichului.

Mai întâi, Reichstagul Imperiului German decidea asupra legilor, care ulterior trebuiau revizuite de Bundesrat (Imperiul German), care reprezenta statele federale separate, și în final erau adoptate și anunțate public de Împăratul German. Împăratul nu putea face ajustări în această etapă, fiind obligat prin lege să anunțe noile legi în forma convenită.

Toate legile adoptate în perioada Imperiului German, Republicii de la Weimar și Germaniei Naziste se aplică în continuare în Germania modernă atât timp cât nu încalcă Legea Fundamentală pentru Republica Federală Germania.

Actul constituțional al Reichului în Sfântul Imperiu Roman Legile Reichului își au originea în legile Sfântului Imperiu Roman, care erau larg acceptate ca legi fundamentale la acea vreme și care au fost scrise și ajustate de-a lungul secolelor. Nu toate legile Sfântului Imperiu Roman au fost preluate în noua constituție imperială, deoarece nu erau acceptate în mod uniform.

În prima Lege constituțională, convenită în Concordatul de la Worms din 1122, exista deja o anumită independență a puterilor seculare și religioase; unul dintre primii pași pe un drum lung spre soluționarea controversei pentru învestitură. Schimbarea unui șef într-un duce în Sfântul Imperiu Roman aproximativ un secol mai târziu este văzută ca un moment de referință în dreptul constituțional. În 1231, Împăratul Frederick al II-lea a trebuit să cedeze legi ducale ducilor Reichului la Reichstagul din Worms. Frederick al II-lea a recunoscut dreptul ducilor de a crea legi în aceeași zi.

Cea mai importantă lege constituțională a fost Bula de Aur din 1356. Aceasta a constituit baza pentru alegerea ordonată a unui rege. Ea a restricționat dreptul la feudă și a limitat numărul de principi electori, refuzând în același timp papei orice influență asupra problemelor legislative.

Concordatul German din anul 1447 a fost văzut ca a treia lege a Reichului. Această lege dicta influența și libertatea pe care deciziile papei le aveau în Reich. Această nouă lege a Reichului a pus bazele poziției și dezvoltării Bisericii Catolice în Sfântul Imperiu Roman în anii următori.

A patra Lege Constituțională Imperială a fost actul păcii eterne care a fost publicat la Reichstagul din Worms la 7 august 1495. Tribunalul Camerei Imperiale a fost format pentru a consolida actul. Prin această nouă lege fundamentală, dreptul la feudă a fost de asemenea interzis, ceea ce fusese permis în mod obișnuit până atunci pentru a impune un monopol național asupra utilizării forței de către stat. Disputele din cadrul nobilimii și dreptul nobilimii de a aplica singură legile au fost de asemenea interzise. Aceste probleme erau soluționate de o instanță locală de atunci înainte. În cazul în care pacea eternă era încălcată, infractorul se confrunta cu o interdicție imperială sau cu o amendă mare.

A cincea Lege Constituțională Imperială a fost Constituția Militară Imperială decisă la Worms în 1521. Această lege era un registru al persoanelor cu putere în Reich, care era folosit pentru gestionarea întreținerii armatei imperiale.

Alte legi și decrete care au fost declarate Legi ale Reichului au inclus Pacea de la Augsburg din 1555, „decretul imperial de executare” și „decretul pentru consiliul privat imperial”.

Pacea de la Westfalia a fost un acord care a fost făcut după schimbul de ratificări în 1694 și a fost stabilit ca „lege fundamentală eternă a Reichului”. Multe schimbări teritoriale și suveranitate locală au fost puse în aplicare prin acest contract, în timp ce creștinismul reformat a fost declarat o confesiune religioasă complet recunoscută. Datorită acestui fapt, au fost stabilite mai multe reguli privind libertatea religioasă și alte instituții religioase imperiale. Cu toate acestea, întemeierea Constituției Reichului a fost complet finalizată.Legi fundamentale HRREuropa und die Welt um 1500, Cornelsen Verlag, Berlin, 1. Auflage, 4. Druck 2010, S. 88–89.

Puteri legislative ale Reichului Constituția Imperiului German sub Bismarck asigura puterile legislative ale Reichului în următoarele domenii pentru a putea adopta legi: Dreptul cetățeniei Taxe vamale și comerț Drept bancar Drept al brevetelor Dreptul de proprietate Protecția comerțului și navigației în străinătate, precum și sistemele de consultanță Construcția de căi ferate și căi navigabile Întreținerea navelor și căilor navigabile pe căi navigabile interstatal, precum și taxe vamale fluviale și acvatice Sisteme poștale și telegrafice Executarea transfrontalieră a drepturilor civile Dreptul documentelor publice Legi privind datoriile, penale, comerciale și jurisdicționale Probleme navale și militare la nivel național Drepturi polițienești medicale și veterinare Dreptul de asociere/club și al presei

În multe dintre aceste domenii, puterile legislative ale Reichului nu se aplicau în Bavaria, care avea dreptul să adopte propriile legi. În Württemberg, acest lucru era valabil în probleme poștale și telegrafice.

Constituția a rămas valabilă până a fost înlocuită de constituția Republicii de la Weimar. Diferențe față de legile statale Pe lângă legile generale ale Reichului, existau sisteme legislative diferite în diferitele țări ale Imperiului German.Constituția Bismarcks La început, nu exista un catalog care să cuprindă drepturile fundamentale ale omului. În mod surprinzător, această lipsă de drepturi fundamentale în constituție a avut un impact redus. Prin urmare, doar constituțiile țărilor garantau drepturile fundamentale ale omului.

Diverse legi ale Reichului în Regatul Bavariei au fost preluate din legile Confederației Germane de Nord sau din alte regiuni. Acestea includeau în principal drepturi politice și ale omului.

În Regatul Prusiei, legile Reichului aveau prioritate față de legile statale. Reprezentanții statelor decideau asupra acestor legi obligatorii și le publicau prin intermediul Reichsgesetzblatt.

Note

Categorie:Germania Categorie:Acte normative