Divizia 14 Grenadieri Waffen a SS (1 Galițiană)

Divizia 14 Grenadieri Waffen a SS (1 Galițiană) (în ; ), denumită în mod obișnuit Divizia Galiția, a fost o divizie de infanterie din Al Doilea Război Mondial a Waffen-SS, aripa militară a Partidului Nazist german, formată predominant din voluntari cu origine etnică ucraineană din regiunea Galiția, ulterior și cu câțiva slovaci.

Formată în 1943, a fost dislocată în principal pe Frontul de Răsărit al Al Doilea Război Mondial în lupte împotriva Armatei Roșii și în reprimarea partizanilor sovietici, polonezi și iugoslavi. Părți ale diviziei au fost acuzate că au participat la mai multe masacre, precum cele de la Huta Pieniacka, Pidkamin și Palikrowy. A fost în mare parte distrusă în Ofensiva Lvov–Sandomierz, reformată și a participat la acțiuni în Slovacia, Iugoslavia și Austria înainte de a fi transferată sub comanda Comitetului Național Ucrainean la 14 aprilie 1945, o schimbare implementată doar parțial în mijlocul prăbușirii Germaniei, și s-a predat Aliaților Occidentali până la 10 mai 1945.

Unitatea a purtat mai multe nume pe parcursul existenței sale. A fost cunoscută inițial ca Divizia de Voluntari SS „Galiția” (, ) de la creare până în octombrie 1943. A devenit apoi Divizia 14 Galițiană de Voluntari SS, înainte de a fi redenumită în iunie 1944 ca Divizia 14 Grenadieri Waffen (1 Galițiană) până în noiembrie 1944, când denumirea a fost schimbată în 1 Ucraineană (). La sfârșitul lui aprilie 1945 numele i-a fost schimbat în Divizia 1 a Armatei Naționale Ucrainene pentru restul războiului.

În 1946, Tribunalul Militar Internațional de la Nürnberg a declarat toți membrii tuturor diviziilor SS „criminali în sensul Cartei”. În 1985, Comisia Canadiană Comisia Deschênes a concluzionat că Divizia Galiția nu ar trebui inculpată ca grup. Comisiile poloneze și germane din anii 2000 au găsit-o vinovată de crime de război. În 2003, Comisia Principală pentru Urmărirea Crimelor împotriva Națiunii Poloneze a constatat că batalionul 4 al Diviziei 14 a fost vinovat de crime de război. În 2005, Institutul de Istorie al Academiei Ucrainene de Științe a confirmat concluziile poloneze privind crimele de război comise de batalionul 4 al Diviziei 14.

Divizia este onorată de extrema dreaptă și neonaziștii din Ucraina și de unele organizații ale diasporei ucrainene din Canada. În 2020, Curtea Supremă a Ucrainei a respins o cerere împotriva Institutului Ucrainean al Memoriei Naționale pentru lipsa calității procesuale a reclamantului. Reclamantul ceruse dacă simbolurile diviziei intră sub incidența unei legi ucrainene din 2015 care interzice simbolurile naziste și comuniste. Institutul a răspuns într-o scrisoare că, potrivit formulării specifice a legii, simbolurile diviziei nu se aflau pe lista interzisă și deci nu erau interzise. În 2021, președintele ucrainean Volodîmîr Zelenski a condamnat un marș public care afișa vizibil simbolurile diviziei. Insigna diviziei este clasificată ca simbol nazist și de ură de către Freedom House și Uniunea Ucraineană Helsinki pentru Drepturile Omului.

Context Statutul Galiției Regiunea Galiția, în Polonia de sud și Ucraina de vest de astăzi, a făcut parte din Uniunea statală polono-lituaniană până în 1772 și apoi din Imperiul Austriac până în 1918. A fost implicată scurt în eforturile ucrainene pentru independență națională în haosul care a urmat Primului Război Mondial, între 1918 și 1920, înainte de a fi inclusă în Polonia. În timpul Primului Război Mondial mulți voluntari din Galiția s-au alăturat unităților Pușcașilor Ucraineni ai Siciului ale Armatei Austro-Ungare, iar ei au format o parte din Armata Galițiană Ucraineană, care a luptat împotriva polonezilor pentru controlul regiunii în 1918–1919. Pușcașii Siciului au fost văzuți ulterior ca o inspirație de membrii Diviziei SS Galiția.

Populația ucraineană din Galiția a dezvoltat o conștiință națională puternică în timp ce regiunea era o provincie austriacă, mai mult decât oamenii din restul Ucrainei, care în aceeași perioadă făcea parte din Imperiul Rus și apoi din Uniunea Sovietică. Jumătatea estică a Galiției avea în special o populație majoritar ucraineană alături de minorități poloneze și evreiești. Indiferent, la începutul lui 1920 liderii Republicii Populare Ucrainene, care era invadată de Armata Roșie, au semnat un tratat care dădea Poloniei întreaga Galiție în schimbul sprijinului militar împotriva sovieticilor. După victoriile militare poloneze în Războiul Polono-Sovietic care a urmat, un alt tratat pe care Polonia l-a încheiat cu sovieticii în 1921 a recunoscut suveranitatea poloneză în Ucraina de vest, inclusiv întreaga Galiție. În 1922 parlamentul polonez a acordat autonomie Galiției de Est, ceea ce a determinat Societatea Națiunilor să recunoască controlul Poloniei asupra regiunii în 1923. Întreaga zonă a rămas parte a Poloniei până când Uniunea Sovietică a anexat Galiția de Est în septembrie 1939 în condițiile Pactului Molotov–Ribbentrop semnat cu Germania nazistă.

Majoritatea intelighenției ucrainene de vest și clerul au susținut Alianța Națională Democratică Ucraineană în timp ce regiunea făcea parte din Polonia, un partid care susținea democrația și dezvoltarea națiunii ucrainene prin creșterea autonomiei și construirea instituțiilor ucrainene. Celălalt scop al partidului era să reprezinte interesele etnice ucrainene și a devenit cel mai mare partid ucrainean din parlamentul polonez. S-a opus radicalilor din Organizația Naționaliștilor Ucraineni (OUN), ale căror acțiuni violente erau văzute de UNDO ca contraproductive. După anexarea sovietică, NKVD a început arestări masive, crime și deportări ale intelighenției ucrainene din Galiția și alți membri ai populației în alte părți ale Uniunii Sovietice. Aceste măsuri au fost luate pe întreaga perioadă a controlului sovietic asupra regiunii între 1939 și 1941. Liderii Alianței Naționale Democratice Ucrainene au fost printre cei arestați și deportați, iar dizolvarea partidului de către sovietici a lăsat OUN ca singura organizație politică ucraineană funcțională rămasă în Galiția, deoarece era deja o mișcare subterană din cauza conflictului cu guvernul polonez în anii 1920 și 1930.

Invazia și ocupația germană A existat cooperare între membrii Organizației Naționaliștilor Ucraineni care trăiau în Germania și Abwehr, serviciul german de informații militare condus de Wilhelm Canaris, începând înainte de invazia Poloniei. Dorința armatei germane de a lucra cu naționaliștii ucraineni i-a făcut să creadă că Germania va recunoaște independența ucraineană în viitor în schimbul asistenței lor. Un batalion OUN a însoțit forțele germane în Polonia în septembrie 1939, dar când Germania a permis Uniunii Sovietice să ocupe Galiția de Est, batalionul a fost retras de conducerea sa. OUN în sine era condusă de Andrii Melnîk din august 1939, deși o parte a filialei locale din Galiția avea dezacorduri cu el, iar în februarie 1940 acea facțiune s-a desprins sub conducerea lui Stepan Bandera. Facțiunea lui Bandera, OUN-B, a început să lucreze cu germanii în primăvara lui 1941 și a înființat două batalioane, cunoscute ca „Nachtigall” și „Batalionul Roland”. Au fost folosite de Wehrmacht, deși OUN era responsabilă de antrenamentul și conducerea lor politică. Facțiunea lui Melnîk, OUN-M, și-a format și ea propria unitate cu germanii, Batalionul Bucovinean. Ambele aveau intenția de a participa în cele din urmă la o invazie germană a Ucrainei Sovietice și de a prelua puterea.

Germania a lansat invazia Uniunii Sovietice, Operațiunea Barbarossa, pe 22 iunie 1941. Adolf Hitler a decis să invadeze pentru a distruge comunismul și pentru a obține Lebensraum, spațiu vital, pentru Germania în est, precum și pentru a obține acces la mai multe resurse naturale. Partidul Nazist îi considera pe ucraineni și alți slavi suboameni, iar când liderii OUN-B au ajuns în capitala Galiției Lviv pe 30 iunie 1941 și au declarat un guvern independent al Ucrainei, au fost arestați de serviciul de securitate al SS. Același lucru s-a întâmplat cu Melnîk și facțiunea sa înainte să poată declara un guvern la Kiev. Atât Melnîk cât și Bandera au fost ținuți arestați de germani până în 1944, iar germanii au petrecut vara și toamna lui 1941 reținând lideri OUN și membri ai intelighenției ucrainene. Unitățile OUN cu Wehrmacht au devenit complet integrate ca Batalionul Schutzmannschaft 201 și au fost trimise în Belarusul ocupat pentru operațiuni antipartizane până la sfârșitul lui 1942, înainte ca dezacordurile dintre ei și germani să ducă la dizolvarea batalionului. Liderul său, Roman Șuhevîci, și alți membri au fondat armata subterană Armata Insurecțională Ucraineană (UPA) în ianuarie 1943 după întoarcerea în Ucraina. OUN și UPA și-au declarat opoziția față de atât Germania cât și Uniunea Sovietică.

Formare și sprijin thumb|Afișul de recrutare al diviziei din ziarul său. thumb|Episcopul catolic Iosafat Kociolovskîi adresându-se voluntarilor diviziei. Ideea recrutării ucrainenilor în Waffen-SS a fost propusă prima dată de Gottlob Berger, șeful Biroului Principal SS, încă din aprilie 1941. Cererea sa a fost respinsă de Reichsführer-SS Heinrich Himmler din motive rasiale.

Nu a fost adusă din nou în discuție până în 1942 de Otto Wächter, care fusese numit al doilea guvernator german al Galiției în august 1941. Wächter simpatiza cu populația ucraineană, mulți dintre ei văzându-i inițial pe germani ca eliberatori după anii anteriori de opresiune sovietică, și credea că Germania putea lucra cu ei împotriva sovieticilor. Guvernarea Galiției de către Wächter, care făcea parte din Guvernământul General (Polonia ocupată), a fost mai blândă decât cea a lui Erich Koch, care conducea restul teritoriului ucrainean ca șef al Reichskommissariatului Ucraina. Ca fostă parte a imperiului austriac, Galiția era guvernată separat de restul Ucrainei și era singura regiune unde ucrainenii aveau permisiunea să participe la administrație într-un mod semnificativ. Wächter dorea să facă din regiune un exemplu pentru schimbarea politicii germane față de Ucraina. La începutul lui 1943 Wächter a discutat problema unei divizii SS ucrainene cu Himmler și a primit aprobarea de principiu a lui Himmler pe 28 martie 1943.

La o conferință a oficialilor SS ținută de Wächter pe 12 aprilie 1943, au ajuns la un acord privind detaliile noii divizii. El a propus numele unității să fie Divizia de Voluntari SS „Galiția” (Himmler a insistat împotriva folosirii „ucraineană” în nume), și ca aceasta să primească uniforme standard gri de campanie Waffen-SS cu adăugarea unui petec pe mâneca brațului drept purtând simbolul regional galițian. Leul Galiției a fost folosit ca insignă a diviziei în loc de tridentul ucrainean. A adăugat că divizia va avea și capelani din Biserica Greco-Catolică Ucraineană deoarece populația Galiției era foarte religioasă. Au fost discutate diverse probleme logistice legate de unitate, precum și metode de recrutare și propagandă. A fost înființat un comitet de recrutare alături de un consiliu militar format din veterani militari ucraineni și alți consilieri ucraineni. O ceremonie a avut loc la Lviv pe 28 aprilie 1943 unde Wächter a anunțat crearea Diviziei Galiția. A primit aprobarea finală a lui Himmler la scurt timp după aceea, în ciuda opoziției lui Erich Koch față de orice unități militare ucrainene formate. Himmler credea și că ucrainenii galițieni erau mai germanizați deoarece făcuseră parte din imperiul austriac, și că galițienii erau mai „de tip arian”. Astfel a devenit a doua divizie non-germanică din Waffen-SS, după Divizia 13.