Madrasa Al-Attarine sau Medersa al-Attarine (în , în ) este o madrasa din Fes, Maroc, situată în apropierea Moscheii Al-Qarawiyyin. Aceasta a fost construită de sultanul merinid (r. 1310–1331) între 1323 și 1325. Madrasa își trage numele de la Souk al-Attarine, piața de mirodenii și parfumuri. Este considerată una dintre cele mai mari realizări ale arhitecturii merinide datorită decorațiunilor sale bogate și armonioase și a utilizării eficiente a spațiului limitat. Organizată în jurul unei curți interioare decorate, madrasa include o mică sală de rugăciune, o sală de ritualuri de purificare și camere de dormit.

Istoric

Context: Madrasele merinide Merinizii au fost constructori prolifici de madrase, un tip de instituție care a apărut în nord-estul Iranului la începutul secolului al XI-lea și a fost adoptat treptat mai la vest. Aceste unități serveau la formarea învățaților islamici, în special în dreptul islamic și jurisprudență (în ). Madrasa din lumea sunnită era în general antitetică doctrinelor religioase mai „heterodoxe”, inclusiv doctrinei îmbrățișate de dinastia almohadă. Ca atare, aceasta a ajuns să înflorească în Maroc abia sub dinastia merinidă, care a succedat almohazilor. Pentru merinizi, madrasele au jucat un rol în consolidarea legitimității politice a dinastiei lor. Aceștia au folosit acest patronaj pentru a încuraja loialitatea elitelor religioase influente, dar aprig de independente din Fez, și, de asemenea, pentru a se prezenta populației generale ca protectori și promotori ai islamului sunnit ortodox. Madrasele serveau, de asemenea, la formarea învățaților și a elitelor care conduceau birocrația statului lor.

Madrasa Al-Attarine, alături de alte madrase din apropiere, cum ar fi Saffarine și Mesbahiyya, a fost construită în imediata vecinătate a Moscheii și Universității Al-Qarawiyyin, principalul centru de învățământ din Fez și, din punct de vedere istoric, cel mai important centru intelectual al Marocului. Madrasele jucau un rol de sprijin pentru Al-Qarawiyyin; spre deosebire de moschee, acestea asigurau cazare pentru studenți, în special pentru cei care veneau din afara orașului Fez. Mulți dintre acești studenți erau săraci, căutând o educație suficientă pentru a obține o poziție mai înaltă în orașele lor natale, iar madrasele le asigurau necesitățile de bază, cum ar fi găzduirea și pâinea. Cu toate acestea, madrasele erau, de asemenea, instituții de învățământ de sine stătătoare și ofereau propriile cursuri, unii învățați islamici făcându-și o reputație prin predarea la anumite madrase.

Construcția și funcționarea madrasei

Madrasa Al-Attarine a fost construită între 1323 și 1325 din ordinul sultanului merinid Abu Sa'id Uthman al II-lea. Supraveghetorul construcției a fost șeicul Beni Abu Muhammad Abdallah ibn Qasim al-Mizwar. Conform Rawd al-Qirtas (o cronică istorică), sultanul a asistat personal la punerea temeliei madrasei, însoțit de ulemalele locale.

Înființarea madrasei, la fel ca în cazul tuturor instituțiilor religioase și caritabile islamice din acea vreme, a necesitat constituirea unui , un fond de caritate format de obicei din bunuri, care asigura veniturile necesare pentru susținerea funcționării și întreținerii madrasei, înființat la directiva sultanului. Acest lucru a permis madrasei să găzduiască un imam, muezini, profesori și să asigure cazare pentru 50-60 de studenți. Majoritatea studenților de la această madrasă proveneau din orașe din nord-vestul Marocului, cum ar fi Tanger, Larache și Ksar-el-Kebir.

Madrasa a fost clasificată drept monument de patrimoniu istoric în Maroc din 1915. De atunci, madrasa a fost restaurată de mai multe ori, dar într-un mod coerent cu stilul său arhitectural original. Astăzi este deschisă ca sit istoric și atracție turistică.

Arhitectură Madrasa este o clădire cu două etaje, în care se intră printr-o intrare în formă de L, situată la capătul estic al străzii Tala'a Kebira. Vestibulul duce la curtea principală a clădirii, în care se pătrunde printr-o boltă cu un paravan de lemn. Laturile de sud și de nord ale curții sunt ocupate de galerii cu doi piloni pătrați și două coloane mai mici din marmură, care susțin trei arcuri din lemn sculptat în mijloc și două arcuri mai mici din stuc cu pe părțile laterale. Deasupra acestor galerii se află fațadele etajului, marcate de ferestre cu vedere spre curte. Acest etaj, la care se ajunge printr-o scară aflată în partea de sud a vestibulului de la intrare, este ocupat de 30 de camere care serveau drept dormitoare pentru studenți. Acest lucru oferă o dispunere generală similară cu cea a Madrasei as-Sahrij, construită cu puțin timp înainte. Vestibulul de la intrare permite, de asemenea, accesul la o mida'a (sală de ritualuri de purificare) situată pe latura sa nordică.

La capătul estic al curții se află o altă boltă decorată care asigură intrarea în sala de rugăciune. Majoritatea madraselelor din epoca merinidă erau orientate astfel încât axa principală a clădirii să fie deja aliniată cu qibla (direcția de rugăciune), permițând ca mihrabul (nișa care simbolizează qibla) din sala de rugăciune să fie aliniat cu intrarea în curtea principală. Cu toate acestea, spațiul în care a fost construită Madrasa Al-Attarine în mod evident nu a permis această dispunere, iar în schimb mihrabul se află într-o parte, pe peretele sudic al sălii de rugăciune, pe o axă perpendiculară pe axa principală a clădirii. Sala de rugăciune în sine este rectangulară, însă o galerie cu trei arcuri pe latura sa nordică le-a permis arhitecților să plaseze o cupolă pătrată din lemn deasupra spațiului principal din fața mihrabului. Această soluție neobișnuită, dar elegantă, pentru spațiul limitat și dificil avut la dispoziție pentru construcție demonstrează ingeniozitatea și abordarea rațională a proiectării la care ajunseseră arhitecții merinizi în acea perioadă.

Decorare Deși exteriorul său este complet simplu (ca majoritatea clădirilor tradiționale marocane de acest tip), madrasa este faimoasă pentru decorul său interior amplu și sofisticat, care prezintă un echilibru riguros între diferite elemente, marcând perioada de maximă realizare a arhitecturii merinide. Curtea principală demonstrează acest lucru în mod special. Pavajul podelei, partea inferioară a pereților și pilonii sunt acoperite cu zellij (mozaic de faianță). În timp ce majoritatea plăcilor de zellij sunt dispuse pentru a forma modele geometrice și alte motive, stratul superior, situat aproximativ la nivelul ochilor, prezintă o bandă de inscripții caligrafice pe plăci în stil care înconjoară curtea. Deasupra acesteia, în general, se află o zonă cu decorațiuni din stuc sculptate extensiv și minuțios, incluzând un alt strat de decorațiuni caligrafice, nișe și arcuri sculptate cu muqarnas și suprafețe mari acoperite de o gamă diversă de arabescuri (modele florale și vegetale) și alte motive marocane. În cele din urmă, zonele superioare prezintă în general suprafețe din lemn de cedru sculptat, culminând cu streșini din lemn bogat sculptate care ies în afară deasupra pereților. Elementele artistice din lemn sunt prezente, de asemenea, în tavanul în formă de cupolă piramidală din lemn al sălii de rugăciune, sculptat cu modele geometrice în stea (similare cu cele găsite la scară mai largă în arhitectura maură). Sculptura în lemn prezentată aici este considerată, de asemenea, un exemplu al punctului culminant al artei merinide.

Sala de rugăciune prezintă, de asemenea, o decorațiune amplă în stuc, în special în jurul nișei bogat decorate a mihrabului. Intrarea în sală constă dintr-un arc în stil „lambrequin”, al cărui intrados este sculptat cu muqarnas. Pereții superiori ai încăperii, de sub cupola de lemn, prezintă, de asemenea, ferestre cu vitralii colorate montate în grilaje de plumb (în locul grilajelor din stuc mult mai comune în acea perioadă), care formează motive geometrice sau florale complicate. Coloanele de marmură (sau onix) și semicoloanele angajate din curte și din sala de rugăciune prezintă, de asemenea, capiteluri excepțional de elegante și bogat sculptate, care se numără printre cele mai bune exemple de acest gen din această perioadă.

Madrasa prezintă, de asemenea, exemple notabile de feronerie ornamentală din epoca merinidă. Ușile de la intrarea în madrasă sunt realizate din lemn de cedru, dar sunt acoperite cu un placaj decorativ din bronz. Ușile actuale din prezent sunt replici ale celor originale, care sunt păstrate acum la Muzeul Dar Batha. Placajul este compus din mai multe piese asamblate pentru a forma un model geometric împletit, similar cu cel găsit în alte forme de artă marocană medievală, cum ar fi decorarea Coranului sau a manuscriselor. Fiecare piesă este dăltuită pe un fundal de arabescuri sau motive vegetale, având și o mică compoziție cu scriere kufică în interiorul fiecăreia dintre stelele octogonale din modelul geometric mai larg. Acest design marchează o evoluție și o rafinare a decorațiunilor anterioare cu placaj din bronz din epoca almoravidă de pe ușile Moscheii Al-Qarawiyyin din apropiere. O altă piesă de feronerie notabilă din madrasă este candelabrul original din bronz care atârnă în sala de rugăciune, care include o inscripție ce îl laudă pe fondatorul madrasei.

Note

Referințe

Legături externe

Categorie:Clădiri și structuri din 1325 Categorie:Arhitectura arabă Categorie:Arhitectura africană Categorie:Atracții turistice din Maroc