Ofensiva de la Narva (15–28 februarie 1944) a fost o campanie militară purtată între Detașamentul de armată „Narwa” german și sovietic pentru controlul Istmului Narva, o poziție de o importanță strategică majoră. La momentul operațiunii, Stalin era direct interesat de cucerirea Estoniei, considerând-o o condiție prealabilă pentru a forța Finlanda să iasă din război. sovietică a extins capul de pod din mlaștina Krivasoo, la sud de Narva, tăind temporar calea ferată din spatele Grupului Sponheimer. Leonid Govorov nu a reușit să profite de ocazia de a încercui acest grup de armate german, mai redus numeric, permițându-i să aducă întăriri. Acestea au fost asigurate în principal de , care erau puternic motivați să reziste în fața iminentei reocupări sovietice. Corpul 30 de Pușcași de Gardă și Corpul 124 de Pușcași, care au reluat operațiunea sovietică, au fost epuizate de către în bătălii extrem de crâncene. Ofensiva a fost oprită la 20 februarie. Coincizând în mod simbolic cu , pe 24 februarie, noile regimente 45 și 46 de Grenadieri Waffen SS (1 și 2 ) au distrus capul de pod sovietic de la Riigiküla, situat la nord de Narva.

Context

Străpungerea Istmului Narva, situat între Golful Finlandei și Lacul Peipus, avea o importanță strategică majoră pentru Forțele Armate Sovietice. Succesul unei operațiuni în Estonia ar fi asigurat o înaintare fără obstacole de-a lungul coastei până la Tallinn, forțând Grupul de Armate Nord să se retragă din Estonia de teama de a nu fi încercuit. Pentru Flota Baltică, blocată într-un golf estic al Golfului Finlandei, Tallinn reprezenta cea mai apropiată ieșire spre Marea Baltică. Alungarea Grupului de Armate Nord din Estonia ar fi expus sudul Finlandei la atacuri aeriene și amfibii lansate de la bazele estoniene. Perspectiva unei înaintări spre Prusia Răsăriteană prin Estonia era și mai atractivă pentru Înaltul Comandament Sovietic, deoarece părea capabilă să aducă rezistența germană în pragul colapsului. Leonid Govorov, comandantul Frontului din Leningrad, și , comandantul Flotei Baltice, au pregătit un plan pentru distrugerea Grupului de Armate Nord. Stalin a ordonat capturarea orașului Narva cu orice preț, cel târziu până la 17 februarie:

„Este obligatoriu ca forțele noastre să pună mâna pe Narva nu mai târziu de 17 februarie 1944. Acest lucru este necesar atât din motive militare, cât și politice. Este cel mai important lucru în acest moment. Vă cer să luați toate măsurile necesare pentru a elibera Narva nu mai târziu de perioada indicată. (semnat) I. Stalin”

După ce Frontul din Leningrad a eșuat în îndeplinirea ordinului, Stalin a emis o nouă directivă pe 22 februarie: străpungerea apărării germane, capturarea portului Pärnu din sudul Estoniei, izolarea trupelor germane din Estonia, direcționarea a două armate către sud-estul Estoniei, continuarea avansului prin Letonia și deschiderea drumului către Prusia Orientală și Europa Centrală. La 22 februarie, în condițiile în care ofensiva lor stagnase deja de trei săptămâni, Uniunea Sovietică a prezentat Finlandei condițiile de pace. Deși Finlanda a considerat termenii inacceptabili, războiul care făcea ravagii în jur părea suficient de periculos pentru a continua negocierile. Pentru a presa Finlanda să accepte condiții de pace nefavorabile, Stalin trebuia să controleze Estonia. Dorința lui Stalin a devenit un ordin imperativ pentru comandanții Frontului din Leningrad — un ordin executat cu propriile capete în joc.

Confruntările anterioare

Artileria Armatei a 2-a de Șoc a deschis focul asupra pozițiilor germane la 11 februarie, la sud de Narva. Corpul 30 de Pușcași de Gardă, o unitate de elită utilizată de obicei pentru străpungerea liniilor defensive, s-a alăturat unităților sovietice care încercau să ocupe gara Auvere.Mart Laar (2006). Sinimäed 1944: II maailmasõja lahingud Kirde-Eestis (Sinimäed Hills 1944: Battles of World War II in Northeast Estonia) (in Estonian). Tallinn: Varrak. Pușcașii de gardă au lărgit capul de pod la zece kilometri de-a lungul frontului. Resturile diviziilor germane și 170 Infanterie s-au retras. Maiorul general Romanțov a ordonat un atac aerian și de artilerie asupra satului Auvere, Divizia 64 de Pușcași de Gardă reușind să îl ocupe printr-un atac surpriză la 13 februarie. La o jumătate de kilometru vest de gara Auvere, Regimentul 191 de Pușcași de Gardă a tăiat calea ferată la doi kilometri de autostrada spre Tallinn, care reprezenta ultima cale de retragere pentru Grupul Sponheimer, însă înaintarea lor a fost respinsă de Divizia 170 Infanterie și de Batalionul 502 de Tancuri Grele. La 12 februarie, diviziile sovietice 98 și 131 de Pușcași (Corpul 43 de Pușcași) au stabilit un cap de pod pe malul vestic al râului Narva, care se întindea de la suburbia Siivertsi a orașului Narva până la Riigiküla.

Brigada de infanterie marină sovietică, formată din 517 militari, a început operațiunea de debarcare de la Mereküla pe 14 februarie, debarcând chiar în fața artileriei de coastă germane. Regimentul „Norge” și gărzile de coastă, sprijinite de trei tancuri Tiger I, au reacționat rapid. În condițiile în care artileria Armatei a 2-a de Șoc poziționată lângă Auvere a eșuat să înceapă atacul la ora convenită, capul de pod sovietic a fost complet anihilat după șapte ore și jumătate de lupte crâncene.

Pregătirile

Sovietice La 9 februarie, generalul de armată Leonid Govorov al Frontului din Leningrad a ordonat Armatei a 2-a de Șoc să străpungă linia de apărare germană la nord și la sud de orașul Narva până la 17 februarie, să avanseze frontul cu cincizeci de kilometri spre vest și să continue deplasarea către orașul Rakvere. Unitățile sovietice, cu o vastă experiență acumulată în timpul asediului Leningradului, aveau un număr semnificativ de femei în rândurile lor. Retragerea era interzisă sub pedeapsa cu moartea.Mart Laar (2006). Sinimäed 1944: II maailmasõja lahingud Kirde-Eestis (Sinimäed Hills 1944: Battles of World War II in Northeast Estonia) (in Estonian). Tallinn: Varrak. După eșecul inițial în îndeplinirea ordinelor lui Govorov, generalul-locotenent , aflat la comanda Armatei a 2-a de Șoc, a trimis pe front Divizia 13 de Pușcași din rezervă, traversând râul Narva în capul de pod Krivasoo pentru a sprijini ofensiva Corpului 30 de Pușcași de Gardă îndreptată împotriva gării Auvere. Ca o altă măsură de rezervă, Fediuninski a adus pe 20 februarie Corpul 124 de Pușcași, întărindu-l cu artileria diviziilor distruse.

Germane a fost adusă pe front în cursul săptămânii care a urmat datei de 13 februarie. Divizia, întărită cu estonieni proaspăt recrutați, a fost atașată Corpului III SS (Germanic) Panzer. Aceștia trebuiau să apere linia împotriva Diviziei 378 de Pușcași sovietice, a Batalionului 340 de Mitraliere și a Regimentului 803 de Artilerie Antiaeriană în capul de pod Riigiküla, situat la șapte kilometri nord de orașul Narva. Deoarece aceasta era principala direcție de atac a sovieticilor în acel moment, estonienii au fortificat rapid linia cu câmpuri de mine și sârmă ghimpată, beneficiind de sprijinul unui număr mare de piese de artilerie poziționate peste râu, la nord de capul de pod. Terenul era bine cunoscut unora dintre estonieni, deoarece înainte de război acolo se aflase un poligon de tragere al armatei.

Ordinea de bătaie

Sovietici Corpul 30 de Pușcași de Gardă - Corpul 43 de Pușcași - General-maior Anatoli Andreev Corpul 109 de Pușcași - General-maior Ivan Alferov Corpul 124 de Pușcași - General-maior Regimentele 46, 260 și 261 Independente de Gardă de Tancuri Grele și Regimentul 1902 Independent de Artilerie AutopropulsatăОперация "Нева-2" http://www.rkka.ru/memory/baranov/6.htm chapter 6, Baranov, V.I., Armour and people, din colecția "Tankers in the combat for Leningrad" Lenizdat, 1987 (Баранов Виктор Ильич, Броня и люди, из сборника "Танкисты в сражении за Ленинград". Лениздат, 1987) Corpul 3 de Artilerie de Ruptură - General-maior N. N. Jdanov Corpul 3 de Gardă de Tancuri - General-maior I. A. Vovcenko

Germani Grupul de Armate Nord a ordonat desfășurarea detașamentului de armată „Narwa” la 22 februarie pe următoarele poziții: Corpul III SS Panzer la nord de Narva și în capul de pod de pe malul estic al râului, Corpul XXXXIII de Armată împotriva capului de pod Krivasoo la sud de oraș, iar Corpul XXVI de Armată în sectorul dintre Krivasoo și Lacul Peipus. La 1 martie 1944, în ordinea de bătaie prezentată mai jos erau subordonați grupului de armate un total de 123.541 de militari: Corpul XXVI de Armată - General der Infanterie Corpul XXXXIII de Armată - General der Infanterie Corpul III SS (Germanic) Panzer - SS-Obergruppenführer Unități separate: Sectorul de Est, Apărarea de Coastă (Statul Major al Diviziei 2 Antiaeriene ca HQ) - General-locotenent

3 batalioane de poliție estoniene 2 Batalioane Estoniene de Est

Alte unități militare: Comandamentul de Artilerie Nr. 113 Înaltul Comandament de Pionieri Nr. 32

Batalionul 752 Antitanc Batalionul 540 Special de Infanterie (Instrucție)

Situația de pe front La jumătatea lunii februarie, situația de pe frontul de la Narva devenea catastrofală pentru germanii din Grupul de Armate Nord. Frontul din Leningrad formase două capete de pod la nord și la sud de oraș, cel mai apropiat dintre ele fiind la doar câteva sute de metri de autostrada Narva–Tallinn. Grupul Sponheimer era în pericol de a fi încercuit. Apărarea autostrăzii a fost încredințată unor mici unități de infanterie formate din diviziile de teren 9 și 10 ale Luftwaffe, sprijinite de tancuri Panther desfășurate la fiecare câteva sute de metri de-a lungul drumului. Germanii au mascat observarea directă a autostrăzii prin plasarea de ramuri de molid de-a lungul acesteia. Acest truc nu a împiedicat însă artileria sovietică să mențină șoseaua sub un bombardament constant. Încrederea Grupului Sponheimer că apărarea ar putea continua în acest mod a început să scadă.

Desfășurarea luptelor

La sud de Narva După un atac masiv de artilerie la 15 februarie, Divizia 45 de Pușcași de Gardă sovietică a străpuns frontul până la calea ferată, la 500 de metri vest de gara Auvere, însă un atac puternic al bombardierelor în picaj germane Junkers Ju 87 le-a blocat înaintarea. Calea ferată Narva–Tallinn, care aproviziona Corpul III SS Panzer din jurul orașului, a fost tăiată în două locuri, amenințând cu încercuirea detașamentului german. În cursul acestei acțiuni, Corpul 30 de Pușcași de Gardă sovietic a pierdut 7.773 de soldați și a încetat să mai existe ca unitate capabilă de luptă. Unități ale Grupului Sponheimer au trecut la contraatac, oprind avansul corpului de pușcași sovietic.Material inedit din jurnalul oficial de război al detașamentului armatei „Narwa” În ciuda rezistenței îndârjite din partea , corpul de pușcași sovietic a lansat o lovitură puternică în spatele căii ferate. Johannes Frießner, aflat la comanda grupului de armate, și-a trimis în grabă forțele spre sud împotriva avansului Corpului 124 de Pușcași. Divizia 61 Infanterie germană și , sprijinite de , au respins corpul de pușcași înapoi în mlaștină în urma unei bătălii crâncene. După această ofensivă, Corpul 30 de Pușcași de Gardă, grav slăbit, a fost înlocuit de Corpul 109 de Pușcași. La 28 februarie, Divizia 214 Infanterie a izolat o divizie de pușcași sovietică de restul forțelor sale, însă Corpul 43 de Pușcași sovietic a reușit să restabilească situația.

La nord de Narva