NOSTALGIA Retro/Disco/Future este un festival care aduce împreună trecutul și prezentul într-un mod autentic. Prin muzică, atmosferă și experiențe atent create, reușește să transforme fiecare moment într-o amintire. Conceptul îmbină muzica anilor 1980, 1990 și 2000 cu elemente de artă vizuală, instalații interactive și decoruri inspirate din cultura populară românească recentă. Festivalul este cunoscut pentru experiențele sale tematice, muzeul „Retro & Future” și pentru reinterpretarea nostalgiei ca formă de divertisment contemporan.
Site-ul oficial al festivalului este nostalgia.love, iar pe pagina Lineup, acesta este descris astfel:NOSTALGIA nu este un concert, nu este despre "cine canta, cine vine". NOSTALGIA incearca sa fie un festival al vietii care prezinta intr-o maniera speciala trecutul si viitorul. Toti cei care vin la NOSTALGIA de mai bine de 8 ani s-au putut bucura de un muzeu retro & future in care era si o discoteca a anilor '90-'00. Pregatim o lume plina de imagini si sunete, trecand prin experiente senzoriale si alte lucruri ce vor transforma NOSTALGIA intr-o fabrica de amintiri, pentru ca, de ce nu, prezentul poate fi o viitoare nostalgie.
Istoric
2017 Conceptul NOSTALGIA a fost dezvoltat în 2017 de echipa Interbelic Cocktail Bar din București. Ideea a luat naștere în timpul pregătirii petrecerii de Revelion organizate la sfârșitul acelui an, iar succesul evenimentului a determinat transformarea sa într-un proiect de sine stătător. Prima ediție a NOSTALGIA a avut loc la 1 iunie 2018:"Ideea de a lua un sentiment și a-l face happening a venit echipei Interbelic Cocktail Bar, prin toamna lui 2017, când se discuta despre tematica petrecerii de Revelion din acel an. După acest Revelion, care a avut loc chiar în Interbelic, s-a decis să se organizeze un eveniment la nivelul următor. Și așa am avut parte de prima ediție de NOSTALGIA, pe 1 iunie 2018”, Silviu Lăcătuș, unul dintre DJ-ii implicați în proiect.
2018 NOSTALGIA a avut forma unor petreceri tematice pe strada Lipscani, organizate 1 iunie 2018 („NOSTALGIA - Ediția 1”) și pe 30 august 2018 („NOSTALGIA - Început de școlar”).
Acestea au fost construite în jurul ideii de întoarcere în anii copilăriei și adolescenței, cu muzică românească și internațională din anii '80, '90 și 2000, decoruri tematice și elemente retro.
2019, NOSTALGIA la UNTOLD și Neversea În anul 2019, NOSTALGIA a organizat mai multe ediții tematice în București, consolidându-și profilul de eveniment dedicat culturii și muzicii anilor 1990 și 2000.
Februarie 2019
De pe 28 februarie până pe 2 martie s-a desfășurat ediția „NOSTALGIA - Flori, fete sau băieți”, la Magazinul Victoria.
Iunie 2019
Ediția „NOSTALGIA - Vacanța mare”, desfășurată pe strada Lipscani între 6-9 iunie, a adus în prim-plan muzica anilor 1990 în aer liber. După ora 23:00, când s-a încheiat programului exterior, activitățile au continuat în Interbelic Cocktail Bar. Cei care au preferat să rămână în exterior au utilizat căști și au continuat să danseze în stradă.
Iulie-August 2019
Pe 11 iulie 2019 a fost organizată petrecerea tematică „NOSTALGIA // Jocuri în fața blocului”, pe stradă, continuând, după ora 23:00 la Interbelic. Evenimentul a fost repetat pe 8 august 2019.
În perioada iulie-august 2019, NOSTALGIA a fost pentru prima dată prezentă la Neversea („Nostalgia Stage at Nervesea // Jocuri în nisip”) și UNTOLD, cu o scenă proprie.
Noiembrie 2019
La Romexpo, a avut loc ediția tematică „La televizor”, inspirată de cultura media și programele de televiziune din ultimele decenii ale secolului XX. Evenimentul a inclus instalații și decoruri care recreau experiențe familiare publicului din acea perioadă, precum oficiile poștale și sistemul de distribuire a alocațiilor prin carnete de cecuri. Pe scenă au urcat artiști și formații asociate muzicii românești a anilor 1990 și 2000.
2020, marcat de pandemia de coronavirus Ediția de primăvară, „NOSTALGIA - Flori, fete sau Băieți” a fost organizată la Romexpo, între 6-8 martie, înaintea instalării condițiilor de pandemie.
În perioada 6 aprilie - 14 mai 2020, au fost organizate mai multe evenimente „NOSTALGIA // The show must go home” pe platforma Zoom.
Anticipând ediția de vară, în weekend-ul 10-12 iulie a avut loc „NOSTALGIA // PICNIC 1.0” la Popas Nostalgia, pentru care intrarea a fost liberă, în limita locurilor disponibile.
În contextul restricțiilor impuse de pandemia de COVID-19, NOSTALGIA și-a adaptat formatul de desfășurare și a organizat, în perioada 24–26 iulie 2020, ediția „Pătrățica”, desfășurată la Popas Nostalgia din București.
Evenimentul a fost conceput pentru respectarea măsurilor sanitare aflate în vigoare la acel moment. Participanții au fost repartizați la mese amplasate în spații delimitate individual, cu distanțare între zonele destinate publicului. Ediția s-a desfășurat în format „silent disco”, fiecare participant primind căști audio pentru audiția programului muzical. De asemenea, organizatorii au implementat măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, inclusiv controlul temperaturii la acces și distribuirea de măști de protecție.
Evenimentul a fost repetat în perioada 31 iulie-2 august și pe 12 septembrie 2020, in aceeași locație și cu aceleași restricții.
2021 Pe parcursul anului, au fost organizate mai multe evenimente tematice, respectând restricțiile impuse de pandemie.
Iunie 2021
A fost organizată ediția tematică ”NOSTALGIA - Cu capul în nori”, la Romaero, București.
Iulie 2021
Între 9-11 iulie a avut loc ediția „NOSTALGIA - Flori, fete sau băieți” în Cluj-Napoca, iar între 15-17 iulie, ediția specială „NOSTALGIA | Mergem la mare” pe plaja Neversea din Constanța.
August 2021
Între 12-15 august 2021 a avut loc ediția specială „NOSTALGIA – În slip nisip” pe plaja Neversea.
Septembrie 2021
Între 2-5 septembrie, a fost organizată ediția „NOSTALGIA | În spatele blocului | București”, serie de evenimente organizate pe stradă, la Interbelic Cocktail Bar.
Conceptul NOSTALGIA a fost prezent în cadrul celei de-a șasea ediții a festivalului UNTOLD din Cluj-Napoca între 9-12 septembrie, printr-o scenă dedicată, amplasată în Parcul Central. Programul muzical a fost axat pe hituri ale anilor 1990 și 2000, adresându-se publicului interesat de muzica și cultura populară asociate acelei perioade.
2022, anul Festivalului NOSTALGIA În anul 2022, NOSTALGIA a trecut de la formatul bazat pe ediții tematice individuale la organizarea unui festival desfășurat pe parcursul a trei zile. Până atunci, evenimentele purtaseră denumiri precum „Jocuri în fața blocului”, „Flori, fete sau băieți” sau „Cu capul în nori”, fiecare fiind construit în jurul unei teme inspirate din cultura populară a anilor 1990 și 2000.
Iunie 2022
Festivalul NOSTALGIA 2022 a avut loc în perioada 24-26 iunie, în Parcul Izvor din București. Programul a inclus muzică românească și internațională - latino, electronică sau lăutărească din ultimele decenii ale secolului al XX-lea și începutului anilor 2000, precum și zone tematice dedicate fotografiei și recreării unor elemente specifice perioadei respective. Parcul a fost transformat într-un orășel cu 5 cartiere, fiecare cu muzică și decor diferite: Cartierul Șucar, Cartierul Latino, Cartierul Hip-Hop, Cartierul Electro și Mainstage-ul, „Pe Maidan”.
Noiembrie 2022
Ediția de toamna, „NOSTALGIA Imaginarium”, a avut loc între 10-12 noiembrie la Romexpo.
2023, Nostalgia ajunge în top 10 Best Medium-Sized Festivals În anul 2023, NOSTALGIA a organizat mai multe evenimente sub brandul său, atât în București, cât și pe litoralul românesc. În plus, festivalul ajunge în top 10 la catregoria Best Medium-Sized Festivals, în cadrul European Festival Awards.
Iunie 2023
Festivalul NOSTALGIA desfășurat în București a inclus șapte scene tematice dedicate diferitelor stiluri muzicale. Programul a cuprins zone interactive inspirate din cultura populară a anilor 1990 și 2000, spații pentru karaoke, zone de jocuri și decoruri special amenajate pentru fotografii. Pe scena principală au urcat, printre alții, Alexandra Ungureanu, Puya, La Familia și Grasu XXL.
În iunie 2023, festivalul NOSTALGIA a fost pentru prima dată organizat la Federația Română de Tir Sportiv, în Pădurea Băneasa, locație recurentă de atunci pentru organizarea ediției principale de vară.
25-26 august 2023
A avut loc ediția NOSTALGIA Litoral, organizată pe plaja La Nueva Cucaracha din Mamaia. Evenimentul a fost conceput într-un format centrat pe experiența de discotecă și a inclus o singură scenă principală.
Noiembrie 2023
NOSTALGIA a organizat ediția „Imaginarium”, desfășurată în perioada 10-11 noiembrie la Romexpo, în București. Evenimentul a continuat direcția artistică a proiectului, combinând muzica anilor 1990 și 2000 cu elemente de scenografie și experiențe interactive tematice.
2024 În anul 2024, NOSTALGIA a continuat organizarea evenimentelor sale tematice sub conceptul „Flori, fete sau băieți”, precum și a edițiilor NOSTALGIA Litoral și NOSTALGIA Imaginarium.
Martie 2024
Ediția tematică „NOSTALGIA - Flori, fete sau băieți” a avut loc pe 9 martie 2024, la Laminor Arena, în București.
Iunie 2024
Festivalul principal, desfășurat în București între 28-30 la Federația de Tir Sportiv a României, a inclus mai multe zone tematice inspirate din cultura populară a anilor 1990 și 2000, alături de spații interactive, expoziții cu obiecte de epocă, zone de jocuri și decoruri inspirate din perioada respectivă.
Octombrie 2024
A fost organizată petrecerea tematică „Cartierul Șucar” pe Strada Lipscani 17, pe stradă la Interbelic Cocktail Bar, unde au fost invitați Paulina și Șaraimanii din Clejani. După ora 23:00 petrecerea s-a mutat în interior, la Interbelic.
Noiembrie 2024Pe 15-16 noiembrie a avut loc la București ediția NOSTALGIA Imaginarium, la Romexpo. Decorul a constat într-un ansamblu uriaș de ecrane LED, montate inclusiv pe tavanul pavilionului central Romexpo.
2025, „Nu veni la NOSTALGIA”
Martie 2025
Între 7-8 martie, NOSTALGIA a organizat la București ediția dedicată Zilei Internaționale a Femeii, „NOSTALGIA – Flori, fete sau băieți”. Evenimentul a inclus muzică din anii 1990 și 2000, zone de jocuri inspirate din copilărie, precum și spații tematice reunite sub conceptul „Retro & Future Museum”, care au combinat elemente nostalgice cu instalații interactive și decoruri contemporane.
Iunie 2025
Festivalul NOSTALGIA s-a desfășurat la Federația Română de Tir Sportiv, în zona Pădurii Băneasa din București, între 25-29 iunie. Înaintea ediției, organizatorii au lansat campania de promovare „Nu veni”, construită în jurul unor mesaje amplasate în spațiul public, prin care publicul era încurajat să participe la evenimente pentru experiența trăită și interacțiunea directă, nu exclusiv pentru prezența în mediul online.
Ediția din 2025 a inclus zone tematice, instalații vizuale și concerte de scurtă durată susținute de artiști asociați cu muzica anilor 1990 și 2000. Participanții au avut acces la spații interactive inspirate din cultura populară a perioadei, inclusiv un „oracol” de mari dimensiuni destinat mesajelor și amintirilor vizitatorilor. În cadrul festivalului, artista Celia a prezentat o nouă piesă, marcând revenirea sa pe scena NOSTALGIA.
Noiembrie
Ediția „NOSTALGIA Imaginarium” a avut loc în perioada 7–8 noiembrie 2025, la Romexpo, în București. Conceptul a fost centrat pe componenta „future” a brandului NOSTALGIA și a combinat muzica anilor 1990 și 2000 cu instalații multimedia, experiențe interactive și tehnologii digitale.
Pentru al treilea an consecutiv, NOSTALGIA a fost nominalizat în categoria „Best Medium-Sized Festival” în cadrul European Festival Awards.
În 2025, NOSTALGIA și-a continuat procesul de extindere la nivel național.
Calendarul evenimentelor a inclus:
Craiova - 22 februarie 2025; București - ediția „Flori, fete sau băieți”, desfășurată în perioada 7–8 martie 2025; Oradea - 15 martie 2025;