Înotul nud este practica de a înota fără haine, fie în , fie în piscine.

În preistorie și pentru o mare parte din istoria antică, atât înotul, cât și scăldatul se făceau fără haine. În societățile occidentale, până în secolul al XX-lea, înotul nud era un lucru obișnuit pentru bărbați și băieți, în special în contexte exclusiv masculine; cu toate acestea, costumul de baie a început să devină o cerință în mediile mixte. Acceptarea pe scară largă a naturismului în multe țări europene a dus la recunoașterea legală a înotului cu haine opționale în locații deschise publicului.

Înotul nud a fost reprezentat în artă și în filme.

Istorie

Pe baza picturilor rupestre găsite în peșteri, activitatea umană a înotului a existat cu multe mii de ani înainte de primele civilizații, perioadă în care oamenii erau, în general, goi.

Din Antichitate până în perioada modernă timpurie În Egiptul Antic, îmbrăcămintea era un simbol al statutului social, ceea ce făcea ca nuditatea adulților să fie un indicator al statutului social scăzut sau al sărăciei. Cu toate acestea, copiii, chiar și cei din clasele superioare, mergeau goi până la pubertate. Muncitorii manuali de ambele sexe purtau o pânză în jurul șoldurilor sau o fustă, cu excepția cazului în care sarcinile lor includeau înotul; pescarii și barcagiii fiind adesea nuzi.

În Roma antică, îmbrăcămintea reprezenta, de asemenea, statutul social, dar băile publice erau o excepție. Clădirile băilor puteau include piscine care erau situate în curți deschise.

Înotul a devenit din ce în ce mai nepopular după căderea Imperiului Roman de Apus, fiind privit de Biserica Creștină atât ca păcătos, cât și ca nesănătos. În ciuda învățăturilor bisericești, înotul și scăldatul au revenit în secolul al XII-lea, uneori fără separarea sexelor. Sfidând Biserica Anglicană, cartea lui , The Art of Swimming (De Arte Natandi), a fost publicată în 1587. Cartea de instrucțiuni din 1696 a lui , numită tot Arta înotului, a fost ilustrată cu 40 de gravuri în cupru care arătau că înotul se practica în mod normal nud.

Popoarele indigene care înotau goale au fost înfățișate de coloniștii din Americi începând cu secolul al XVI-lea.

Era modernă Australia În epoca victoriană, au fost construite băi publice și piscine în Adelaide pentru a aborda problemele de sănătate și siguranță, dar și pentru a reduce persistența înotului nud în apele deschise. Clienților piscinelor le erau distribuite costume de baie.

Anglia Îmbrăcămintea decentă pentru scăldat sau înot nu a fost luată în considerare până în secolul al XV-lea, când femeile au început să poarte rochii de baie, iar bărbații indispensabili din in. În grupurile formate exclusiv din bărbați, bărbații au continuat să înoate nud în râuri și în mare până la mijlocul secolului al XIX-lea. Codul oficial de îmbrăcăminte pentru scăldat al corporației din Bath din 1737 le-a interzis bărbaților și femeilor să înoate nud, fie în timpul zilei, fie în timpul nopții.

La începutul anilor 1730, moda a urmat inițial tradiția căutării sănătății în interiorul țării. Stațiunile maritime s-au modelat după orașul Bath și au oferit zone de esplanadă, și . În timp ce se scăldau în mare sau făceau scufundări, bărbații și băieții erau goi, în timp ce femeile și fetele erau încurajate să se scalde purtând haine largi. Scarborough a fost prima stațiune care a pus la dispoziție pentru schimbarea hainelor. Unii bărbați au extins acest obicei la înotul în mare, iar până în 1736, acesta a fost observat la Brighton și Margate, iar mai târziu la Deal, Eastbourne și Portsmouth.

În Anglia, scăldatul în mare de către clasele inferioare a fost semnalat în Southampton de către Thomas Gray în 1764, iar în Exmouth în 1779. În Lancashire, femeile și bărbații din clasa muncitoare se scăldau nud în mare împreună în 1795: „Clasele inferioare de oameni de ambele sexe făceau un pelerinaj anual la Liverpool, unde se bălăceau în apa sărată ore în șir la fiecare flux, în număr amestecat și fără să se sinchisească prea mult de aspectul lor exterior.”

La începutul perioadei victoriene în Anglia, bărbații și băieții înotau de obicei goi în mare, în apropierea mașinilor de scăldat folosite de femei. S-au făcut unele eforturi pentru a desemna secțiuni de plajă separate pentru bărbați și femei. O recenzie din 1842 a stațiunilor de pe litoral nota că bărbații dezbrăcați din mare erau o atracție principală pentru vizitatorii stațiunii Ramsgate, inclusiv pentru femei. Scriitorul consideră că acest lucru nu diferă cu nimic de femeile care vizualizează imagini cu bărbați nuzi în galeriile de artă, bărbați aproape goi la operă sau muncitori în apă. Pe râul , în apropiere de Universitatea Oxford, o zonă destinată scăldatului nud masculin era cunoscută sub numele de .

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, creșterea influenței creștinilor evanghelici a determinat reevaluarea organizării . Presiunile morale au determinat unele consilii orășenești să stabilească zone separate în care femeile și bărbații să se scalde separat. Aceste zone nu erau supravegheate; scăldatul mixt era o activitate populară. Stațiunile au încercat să îi îmbuneze pe evanghelici fără a-i supăra pe cei care se scăldau în mod tradițional. Există foarte puține înregistrări despre magistrați care să fi aplicat regulamentele locale. În 1895, revista Cosmopolitan raporta: „În majoritatea stațiunilor englezești, scăldatul în pielea goală este disponibil înainte de ora opt dimineața”, în timp ce Brighton, Worthing, Hastings, Bexhill, Bognor și Folkestone încă tolerau scăldatul nud în orice moment al zilei, în zone ferite de zonele centrale de scăldat.

Cu toate acestea, la Margate, convențiile privind atât segregarea de gen, cât și nuditatea masculină au fost ignorate, rezultând ceea ce s-a numit „scăldat promiscuu”; femei îmbrăcate în același loc cu bărbați nuzi. În loc să fie evitată, cei de pe plajă se adunau pentru a se bucura de spectacol, folosind adesea telescoape.

Indispensabilii, sau caleçons cum erau numiți (fr:caleçon de bain), au intrat în uz în anii 1860. Chiar și atunci, mulți au protestat împotriva lor și au vrut să rămână în pielea goală. Rev. , un cleric englez și înotător nud, a descris costumele de baie pentru bărbați intrate în uz în anii 1870 ca fiind „o pereche de indispensabili foarte scurți, cu dungi roșii și albe”. Extrasele din jurnalul lui Kilvert arată tranziția în Anglia anilor 1870 de la acceptarea scăldatului nud la acceptarea costumelor de baie. Kilvert descrie „un sentiment delicios de libertate când te dezbraci în aer liber și alergi gol spre mare.”

În 1895, ziarele The Daily Telegraph, Standard, și Daily Mail au dus o campanie pentru reintroducerea scăldatului mixt în toate stațiunile, subliniind că interzicerea acestuia destrăma familiile și le încuraja să își petreacă vacanțele în străinătate. Presiunea comercială a învins presiunile morale. Scăldatul în mare încetase să mai fie practicat din motive de sănătate și se făcea în mod covârșitor de plăcere. Pe măsură ce plajele segregate din orașe au dispărut, costumele de baie pentru bărbați au devenit parte din pachetul comercial, iar scăldatul nud a încercat să dispară.

Introducerea scăldatului mixt în întreaga Europă și în alte părți a creat cu siguranță o presiune spre purtarea costumelor de baie de către ambele sexe. Cu toate acestea, destul de târziu în ultimele zile ale epocii victoriene, în timp ce toate femeile purtau în mod obișnuit haine de baie decente, mulți băieți adolescenți din Anglia victoriană, chiar și într-un cadru mixt, încă înotau și se jucau în stațiunile de pe plajă complet goi. Un articol publicat la 23 august 1891 în ziarul Syracuse Sunday Herald sugerează că băieții nuzi de până la 15 ani reprezentau o problemă pentru părinții americani cu fiice și relata:

Africa de Sud Din 1873, consiliul municipal din East London, Eastern Cape, a promulgat măsuri pentru a controla orele de înot, îmbrăcămintea și în special zonele separate de înot pentru bărbați și femei. Aceste reglementări au fost prea conservatoare și restrictive pentru gustul locuitorilor acestui oraș de coastă și, timp de câteva decenii, au făcut obiectul unor bătălii juridice sau au fost pur și simplu ignorate. Disputa a fost în cele din urmă soluționată în 1906, când scăldatul mixt a fost permis cu condiția ca atât bărbații, cât și femeile să poarte costume de baie adecvate.

Secolul al XX-lea

De la începutul secolului al XX-lea, mișcarea naturistă s-a dezvoltat în țările occidentale, urmărind o revenire la nuditatea non-sexuală în timpul înotului și în timpul altor activități adecvate.

Canada La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, utilizarea veniturilor din impozite pentru a asigura facilități publice de scăldat pentru bărbații din clasa muncitoare nu era populară politic în London, Ontario, în timp ce unitățile private deserveau clasele de mijloc și superioară. Acestea includeau înotul la YMCA, care necesita calitatea de membru sau plata unor taxe. Cu toate acestea, problema bărbaților care erau nuzi în public în timp ce înotau și se scăldau în ape deschise a fost recunoscută. Eforturile de a reglementa înotul nud prin legi care interziceau acest lucru în timpul orelor de zi nu au împiedicat creșterea numărului de incidente din anii 1860 până în anii 1880 provocate de muncitori și băieți.

În secolul al XIX-lea, băieților și bărbaților din clasa muncitoare din Toronto le era permis să înoate nud în râurile Humber și Don în locuri de scăldat izolate, în timp ce în alte părți era interzis oficial. „Skinny dipping” (un termen colocvial pentru înotul nud) era văzut de mulți ca o activitate inocentă pentru tinerii de sex masculin, atâta timp cât nu deranja sensibilitatea femeilor. În secolul al XX-lea, dezvoltarea urbană a invadat această izolare și a creat, de asemenea, problema poluării apei. Amenajarea plajelor în districtul Sunnyside de pe malul lacului Ontario a marcat sfârșitul înotului nud în aer liber.

La fel ca în Statele Unite, bărbații înotau nud la YMCA până când acestea au devenit mixte.

China În 2004, după ce unii studenți de la o universitate locală au făcut înot nud acolo, au fost amplasate panouri pe o plajă de pe malul unui râu într-un parc public din provincia Zhejiang, declarând o secțiune ca fiind plajă de nudiști. În urma plângerilor din partea altor vizitatori ai parcului, panourile au fost îndepărtate, deși oficial China nu are nicio lege care să interzică înotul nud. Într-un val de căldură din iulie 2005, au fost semnalate o serie de incidente în care bărbați au făcut înot nud.

Anglia

În școlile englezești de băieți (de exemplu, ), elevii își amintesc că înotul nud a fost obligatoriu cel puțin din anii 1930 până în anii 1970. Nu s-a oferit niciun motiv oficial pentru această practică, dar unii menționează problema din primii ani în care fibrele din costumele de baie din lână înfundau filtrele piscinelor. Cu toate acestea, înotul nud a continuat și când au fost disponibile materiale moderne pentru costumele de baie.

Într-un cadru mai puțin formal, băieții tineri puteau fi nuzi în companie mixtă, așa cum se arată într-un film de familie realizat în timpul unei ieșiri în care fete din asociațiile Brownies și Ghizii și băieți din asociația Cercetașilor se jucau pe domeniul unei case boierești în Marea Britanie a anilor 1940. În timp ce fetele și băieții mai mari purtau costume, băieții de aproximativ 10 ani se jucau în râu dezbrăcați.

Germania

Înotul nud mixt în lacuri, râuri și pe plaje după Primul Război Mondial a făcut parte din din Republica de la Weimar. Unii înotători făceau parte din mișcarea naturistă organizată, alții căutau doar o evadare din tulburările economice și politice. Problemele economice eliminaseră sprijinul pentru piscine și alte facilități recreative, aceste nevoi fiind înlocuite de „înotul sălbatic” în întinderi de apă naturale.