Direcția Războiului Politic

Direcția Războiul Politic (Political Warfare Executive, PWE) a fost în timpul celui de-al Doilea Război Mondial un organism britanic clandestin creat pentru producerea și difuzarea propagandei, atât a acelei „albe” (oficiale), cât și celei „negre” (care își disimulează originea), cu scopul subminării ului inamicului și susținerii moralul țărilor ocupate sau aliate cu Germania nazistă.

Istoric Organizația a fost înființată în august 1941, subordonată Ministerului Afacerilor Externe. Personalul provenea în mare parte din SO1, care fusese până atunci departamentul de propagandă al Special Operations Executive. Organizația era condusă de un comitet format inițial din Anthony Eden (ministrul de externe), (ministrul informațiilor) și (ministrul războiului economic), alături de funcționarii și , precum și de în calitate de președinte (și mai târziu director general). (viitorul conte de Selbourne) l-a înlocuit ulterior pe Dalton când acesta a fost numit președinte al Consiliului Comerțului. , consilier al BBC și fost diplomat la Berlin, s-a alăturat și ea comitetului, în timp ce Leeper a plecat pentru a deveni ambasadorul britanic în Grecia.

PWE includea personal din cadrul Ministerului Informațiilor, din secțiunile de propagandă ale Direcției pentru Operațiuni Speciale și de la BBC. Sediul central se afla la , iar birourile din Londra erau situate la , clădirea BBC. Deoarece Political Warfare Executive era un departament secret, în relațiile cu lumea exterioară folosea numele de acoperire Departamentul de Informații Politice (Political Intelligence Department, PID).

După Ziua Z, majoritatea personalului responsabil cu propaganda albă din cadrul PWE a fost transferat la Divizia de Război Psihologic (PWD/SHAEF) a Cartierului General Suprem al Forțelor Expediționare Aliate (SHAEF). La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, PWE a primit sarcina să se ocupe de reeducarea prizonierilor de război germani. La fel ca în cazul diferitelor tipuri de propagandă, PWE a folosit aceleași clasificări „alb”, „gri” și „negru” pentru prizonierii de război germani. Prizonierii clasificați ca „negri” erau considerați naziști periculoși și înverșunați, cei antinaziști erau clasificați ca „albi”, iar soldații obișnuiți, apolitici, erau clasificați ca „gri”The Secret History of PWE: the Political Warfare Executive, 1939-1945 / David Garnett; with an introduction by Andrew Roberts. London: St. Ermin's, 2002.

Activități

Printre activitățile PWE se numărau distribuirea de propagandă sub acoperire – de la emisiuni radio și operațiuni cu difuzoare menite să submineze moralul și să încurajeze dezertarea, aruncarea de fluturași, până la publicații clandestine în țările ocupate – organizarea de campanii de zvonuri și crearea de documente falsificate și alteleThe Political Warfare Executive, covert propaganda, and British culture, University of Durham archived.

Principalele forme de propagandă erau emisiunile radio și materialele tipărite, precum cărți poștale, pliante și documente. PWE a înființat o serie de posturi de radio clandestine, printre care , Soldatensender Calais și Kurzwellesender AtlantikSoley, Lawrence C. Radio Warfare: OSS And CIA Subversive Propaganda. New York: Praeger, 1989..

Pentru a-și transmite mesajele subversive, PWE difuza, de asemenea, informații despre evenimentele din Germania și din țările ocupate, colectând informații de la alte servicii și agenții, inclusiv din interogatoriile prizonierilor de război, din ziarele obținute din țările ocupate și din analiza fotografiilor realizate în timpul raidurilor aeriene. Această ultimă sursă a fost utilizată pentru difuzarea listelor de străzi (și chiar de case individuale) care fuseseră distruse și, ocazional, pentru crearea rapoartelor false „în timp real” ale mass-mediei germaneRichards, Lee. The day is coming: British aerial propaganda to Germany, 1940-44.

Unele dintre activitățile PWE au stârnit controverse, cum ar fi faptul că se dădeau drept soldați germani decedați și trimiteau pachete cu alimente familiilor acestora, însoțite de mesaje pacifiste în numele lor. Mai târziu, Sefton Delmer, care a condus posturi de radio britanice de propagandă neagră în timpul războiului, a glumit spunând că, deși speranțele familiilor de a-și revedea cei dragi erau deșarte, șunca era adevăratăCull, Nicholas John, David Holbrook Culbert, and David Welch. Propaganda and Mass Persuasion: A Historical Encyclopedia, 1500 to the Present (2003).

Direcția Războiului Politic

Źródło i licencja