dreapta|miniatura|250x250px|Personificare alegorică a speranței: Speranța într-o închisoare a disperării, 1887, de Evelyn De Morgan. Speranța () este una dintre cele trei virtuți teologice din tradiția creștină. Speranța este o combinație între dorința pentru ceva și așteptarea de a-l primi. Virtutea creștină este speranța specifică pentru uniunea divină și, prin urmare, pentru fericirea veșnică. În timp ce credința este o funcție a intelectului, speranța este un act al voinței.
Toma de Aquino a definit speranța ca fiind „...un bine viitor, dificil, dar posibil de atins... prin intermediul Ajutorului Divin... pe al Cărui ajutor se bazează”. Speranța este întotdeauna preocupată de ceva din viitor. La fel ca virtuțile teologice ale credinței și carității, speranța își găsește „originea, motivul și obiectul” în Dumnezeu. Apostolul Pavel spune: „Să ținem neclintit la mărturisirea nădejdii, căci cel ce a făcut făgăduința este vrednic de încredere”.
Note
Vezi și
Optimism Speranță
Categorie:Virtute Categorie:Termeni creștini