Șerban Constantin Milcoveanu () a fost un medic român, asistent universitar, doctor în științe medicale, autor de scrieri istorice și militant de orientare naționalist-legionară.
Personalitate complexă și controversată a perioadei interbelice și postbelice, Milcoveanu a activat ca președinte al Societății Studenților în Medicină și al Asociației Internilor de Spital, devenind ulterior asistent universitar al academicianului Nicolae Gh. Lupu. Din cauza convingerilor sale politice, a suferit persecuții, condamnări și perioade de detenție sub regimurile conduse de Carol al II-lea, Ion Antonescu și, ulterior, sub regimul comunist. După anul 1989, a publicat numeroase lucrări memorialistice și de analiză istorică axate pe dinamica Mișcării Legionare și pe istoria contemporană a României.
Originea și familia Familia Milcoveanu își are originile într-o ramură desprinsă din vechiul neam boieresc al Știrbeilor, atestată documentar spre sfârșitul secolului al XVI-lea în regiunea Oltului. Potrivit relatărilor acestuia, în timpul domniei lui Mihai Viteazul, trei frați din familia Știrbei s-au remarcat prin fapte de vitejie pe câmpul de luptă și au fost înnobilați, primind moșii: fratele cel mare a păstrat numele Știrbei, cel mijlociu s-a stabilit în comuna Drăgănești-Olt (adoptând numele de Drăgănescu), iar cel mai mic, Matei Știrbei, a primit pământ în localitatea Milcov, lângă Slatina, devenind întemeietorul familiei Milcoveanu.
Tatăl său a fost judecătorul Jean Milcoveanu, cunoscut în perioada interbelică drept unul dintre ctitorii care au contribuit la refacerea Mănăstirii Clocociov. Pe linie maternă, Șerban Milcoveanu a fost nepotul renumitului profesor doctor Constantin Dimitrescu-Severeanu (1840–1930), chirurg de seamă al medicinei românești. S-a căsătorit cu Emilia (1915–1994), de profesie medic pediatru, având împreună două fiice care au urmat cariere în medicină: Dana Domnica Milcoveanu și Ioana Anca Milcoveanu. Șerban Milcoveanu era, de asemenea, nepotul generalului Aurel Aldea.
Datorită originii sale, Milcoveanu a fost, în perioada interbelică, un apropiat al mediului aristocratic al vremii.
Biografie Copilăria și perioada Primului Război Mondial Șerban Milcoveanu și-a petrecut primii ani din viață la Slatina. Copilăria sa a fost marcată de izbucnirea Primului Război Mondial și de perioada ocupației germane. Casa părintească fiind situată în proximitatea podului de peste râul Olt, Milcoveanu a asistat direct la luptele defensive din toamna anului 1916, când trupele românești, printre care se afla și Ecaterina Teodoroiu, au opus rezistență ofensivei armatei germane.
În timpul retragerii, la vârsta de 5 ani, s-a refugiat împreună cu mama și fratele său în localitatea Greci (spre Pitești), unde au fost surprinși de trupele germane. Datorită cunoștințelor de limba germană ale mamei sale, aceasta a fost a fost pusă să lucreze drept translatoare pentru comandamentul german din Slatina, post pe care l-a ocupat pe durata celor doi ani de ocupație militară (1916–1918).
Studii și formare intelectuală Studiile secundare le-a început la Gimnaziul „Radu Greceanu” din Slatina (actualul Colegiul Național „Radu Greceanu” din Slatina), sub îndrumarea directorului Traian Biju și a profesorului de istorie Daniel Mirodot. În această perioadă a fost martor al unor evenimente publice notabile, cum ar fi vizita compozitorului George Enescu din 1923 și vizita Reginei Maria, sosită la Slatina pentru inaugurarea monumentului dedicat Ecaterinei Teodoroiu.
Ulterior, s-a mutat la București, unde a absolvit cursurile Liceului „Sfântu Sava” în iunie 1929. În perioada liceală i-a avut ca profesori pe Gheorghe Adamescu la limba română și pe I. S. Floru la istorie. Examenul de bacalaureat a fost susținut în fața unei comisii prezidate de filozoful și profesorul Ion Petrovici. În același an, s-a înscris la Facultatea de Medicină din București, pe care a absolvit-o în anul 1935, numărându-se printre studenții savantului Nicolae Paulescu.
Activitatea profesională și politică în perioada interbelică Imediat după absolvire, Șerban Milcoveanu a manifestat o activitate intensă în organizațiile profesionale studențești și medicale. În 1935 a fost ales președinte al Societății Studenților în Medicină, între 1936 și 1940 a condus Asociația Internilor de Spital, iar în septembrie 1940 a preluat funcția de președinte al Asociației Generale a Medicilor din România (Colegiul Medicilor). În plan academic, a activat din septembrie 1940 ca asistent universitar la Facultatea de Medicină din București, în cadrul clinicii conduse de profesorul doctor Nicolae Gh. Lupu.
În plan ideologic, Milcoveanu a aderat din tinerețe la curentele naționaliste ale epocii, fiind influențat de cursurile și scrierile unor profesori universitari precum Nicolae Iorga, A. C. Cuza, Nicolae Paulescu, Ion Găvănescu, Traian Brăileanu, Vasile Pârvan, Constantin Rădulescu-Motru, Nichifor Crainic sau Nae Ionescu. S-a apropiat de Mișcarea Legionară condusă de Corneliu Zelea Codreanu, devenind un membru activ al acesteia. A fost președinte al Uniunii Naționale a Studenților Creștini Români (afiliată Legiunii) și Comandant legionar.
La 17 aprilie 1938, în contextul măsurilor de reprimare a legionarilor inițiate de regimul autoritar al regelui Carol al II-lea, Milcoveanu a fost arestat și internat succesiv în lagărele mănăstirești de la Tismana și Dragomirna, iar ulterior în Lăgărul de la Miercurea Ciuc. La 25 iunie 1938, Tribunalul Militar București l-a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea pentru „complicitate la trădare”, în cadrul au fost condamnați lideri legionari precum Gheorghe Clime și Alexandru Cantacuzino. A supraviețuit masacrului din 21-22 septembrie 1939, când, din ordinul regelui și al guvernului condus de Armand Călinescu, au fost executați 275 de lideri legionari pe întreg cuprinsul țării, fiind pus în cele din urmă în libertate la 22 iunie 1940.
În perioada statului național-legionar, s-a poziționat critic față de noua conducere a Mișcării Legionare asumate de Horia Sima, refuzând să-i recunoască autoritatea de șef al mișcării și acuzându-l public de compromiterea doctrinei și de colaborare cu structurile de informații, fapt pentru care a fost marginalizat de autorități. După evenimentele din ianuarie 1941, cunoscute drept Rebeliunea legionară, generalul Ion Antonescu a ordonat trimiterea în judecată a elementelor legionare. În iunie 1941, deși Milcoveanu a fost inclus în lotul de judecată alături de intelectuali precum rectorul P. P. Panaitescu, el a fost achitat de Tribunalul Militar din „lipsă de probe”, la propunerea procurorului general Aurelian Son.
Al Doilea Război Mondial și campania din Est Între anii 1941 și 1943 a fost mobilizat pe frontul de Est cu gradul de sublocotenent medic în cadrul Batalionului „Pionieri de Asalt” din Divizia 4 Vânători de Munte. A participat la Bătălia de la Odesa (octombrie 1941) și la Asediul Sevastopolului (iulie 1942).
În vara anului 1943, a exercitat funcția de șef al Secției Medicale II din cadrul Spitalului 7 Campanie din Simferopol (Crimeea), aflat sub comanda colonelului dr. Cornel Stoian. În această calitate, a oferit îngrijiri medicale de urgență unui grup de zece marinari sovietici răniți, proveniți de pe un submarin eșuat, gest consemnat ulterior în unele documente maritime sovietice ca act umanitar pe timp de război. Tot pe front, l-a consultat medical pe generalul Ion Antonescu, sugerându-i un diagnostic de reticuloză malarică, confirmat ulterior și de chirurgul Amza Jianu. Pentru activitatea sa pe front a fost decorat cu ordinul Coroana României cu panglica (bareta) Virtutea Militară și cu Steaua României și .
Persecuția în regimul comunist și activitatea ulterioară În toamna anului 1944, în timp ce era mobilizat pe frontul de Vest la Spitalul Militar 144 din Botoșani, noile autorități influențate de Partidul Comunist l-au epurat din învățământul universitar și l-au îndepărtat din funcțiile medicale deținute din cauza trecutului său politic legionar. Ulterior, a fost demis și din funcția de medic consultant la cabinetul medical al Uzinelor și Domeniilor Reșița din București, fiind constrâns să activeze parțial ca liber profesionist într-un cabinet privat din strada Sapiunței. Între 1948 și 1952 a fost lipsit de dreptul de a profesa în sistemul public.
La 17 aprilie 1952 a fost arestat de organele de Securitate și supus timp de 18 luni anchetelor penale și detenției politice. A fost pus în libertate la 7 mai 1954, stabilindu-se că este nevinovat de acuzațiile aduse. A fost reintegrat în sistemul medical, lucrând ca medic de circumscripție urbană / teritorială la Spitalul Caritas și la policlinicile Bradului și Vitan. De la 15 mai 1954 și până la pensionarea sa, la 31 decembrie 1973, a activat exclusiv în această funcție de execuție, fiindu-i refuzat de către regimul comunist accesul la funcții de conducere, titluri științifice superioare sau participări la congrese medicale internaționale de specialitate. În anul 1957 a reușit să urmeze un curs intensiv de specializare în cardiologie la Spitalul Colțea, sub îndrumarea academicianului Basil Theodorescu.
După Revoluția din 1989, Șerban Milcoveanu s-a dedicat redactării și publicării unor lucrări cu caracter istoric, politic și memorialistic, reflectând viziunea sa naționalistă și anticomunistă asupra secolului al XX-lea. A activat, de asemenea, în diverse organizații neolegionare. În ianuarie–decembrie 1993 a editat revista trimestrială neolegionară Învierea.
Decesul A încetat din viață la data de 30 august 2009, la vârsta de 97 de ani. A fost înmormântat în Cimitirul Sfânta Vineri din București (figura 10, locul 50), alături de mormântul baritonului (artistului liric) Octav Enigărescu.
Convingeri și viziuni politice Pe parcursul întregii sale vieți postbelice, Șerban Milcoveanu a rămas atașat valorilor naționaliste și anticomuniste. În scrierile și declarațiile sale de după 1989, el a exprimat opinii radicale critice la adresa globalismului, internaționalismului sau ecumenismului, precum și a societății secularizate contemporane, pe care le considera amenințări la adresa identității naționale și a valorilor creștine. De asemenea, discursul său din ultima parte a vieții a inclus puternice accente antisemite și teorii ale conspirației cu privire la influența minorităților naționale asupra statului român, în special în contextul evenimentelor din 1940 și al Revoluției din decembrie 1989.
Distincții Ordinul „Coroana României” cu spade în gradul de Cavaler cu panglică de „Virtute Militară” (1 septembrie 1942) „pentru devotamentul și priceperea arătate în războiul contra Rusiei Sovietice în anul 1941” Ordinul „Steaua României” cu spade în gradul de Cavaler (12 octombrie 1944) „pentru devotamentul și priceperea arătate pe câmpul de luptă”
Operă (selecție) Lucrări medicale Profilaxia și tratamentul sifilisului. Epidemia de sifilis pe frontul de est 1941-1943 Stricnino-terapia masivă în intoxicațiile barbiturice acute Ce e nou în femeie? Micro-eseuri de psihologie, sociologie și deontologie din practica medicală Zeițele Bucureștiului. Micro-eseuri de psihologie, sociologie și deontologie din practica medicală Zâmbetul promițător de sentiment. Psiho-analiza sexului feminin
Lucrări istorice și memorialistice Memorii Războiul dintre Stat și Națiune (vol. I-III) Corneliu Zelea Codreanu, cum l-am cunoscut și l-am înțeles Pentru ce a fost asasinat C. Z. Codreanu Ce se vrea cu România? Profesor Nae Ionescu Boli și morți controversate
Note
Categorie:Nașteri în 1911 Categorie:Nașteri pe 23 decembrie Categorie:Decese în 2009 Categorie:Decese pe 30 august Categorie:Activiști antiglobalizare Categorie:Anticomuniști români Categorie:Nobili români Categorie:Memorialiști români Categorie:Medici militari români Categorie:Istorici români Categorie:Legionari Categorie:Deținuți politici din România Categorie:Victime ale regimului comunist din România