Al XIV-lea Congres Extraordinar al Ligii Comuniștilor din Iugoslavia

Al XIV-lea Congres Extraordinar al Ligii Comuniștilor din IugoslaviaGeneralități Tip Forum înalt Convocator A XV-a sesiune a celui de-al XIII-lea Congres al Comitetului Central Organul deconducere Președinția muncitorească Organul electoral Comisia pentru verificarea alegerilor Structuri alese Comitetul Central Comisia Statutară Comisia de SupraveghereLocul întrunirii240px|centru|alt=Sava Centar, Belgrad, RS Serbia, RSF IugoslaviaSava Centar, Belgrad, RS Serbia, RSF Iugoslavia

Liga Comuniștilor din Iugoslavia (LCI) a convocat cel mai important nivel de decizie prin cel de-al XIV Congres Extraordinar care s-a desfășurat între 20-23 ianuarie 1990 înainte a fii amânat. Acesta fost din nou convocat pe o perioadă de o zi, pe 26 mai. A fost ultima întrunire a Congresului a LCI și au participat 1 655 de delegați. În perioada primei desfășurări, 20-23 ianuarie, congresul a fost prezidat de politicianul macedonean Milan Pančevski care a deținut funcția de președinte al Președinției Comitetului Central iar la a doua desfășurare în data de 26 mai a fost prezidat de politicianul sârb Petar Škundrić. La cea de-a doua convocare au lipsit delegațiile din Croația, Macedonia și Slovenia și a fost validată o nouă conducere provizorie „Comitetul pentru Pregătirea Reînnoirii Democratice și Programatice a Ligii Comuniștilor din Iugoslavia”, căruia i-a fost dată sarcina de a convoca al XV-lea Congres al LCI până cel târziu la 29 septembrie 1990.

La congres au existat două blocuri principale: unul condus de Liga Comuniștilor din Serbia (SKS), care se opunea reformelor politice ce ar fi eliminat monopolul de putere al LCI, și un curent reformist al Ligii Comuniștilor din Slovenia (ZKS), care dorea introducerea democrației liberale. SKS a propus reforme sub sloganul „democratizare socialistă”. Totuși, sistemul de alegere a delegaților se baza pe reprezentare proporțională, ceea ce însemna că ramurile constitutive mai mari aveau mai mulți reprezentanți. Cu toate acestea, ambele părți considerau că unele reforme erau necesare. Asta a însemnat că ZKS și cei care se opuneau reformelor dețineau o majoritate. Sistemul de vot era puternic încărcat simbolic: delegații votau cu hârtie roșie pentru susținere și cu hârtie verde pentru opoziție.Muharemović, p. 406

În timpul congresului, orice iluzie despre un front unit al LCI care ar putea scoate țara din criză s-a risipit. În schimb, congresul a fost dominat de conflicte între delegațiile sârbă și slovenă privind puterea și modul de luare a deciziilor în republicile constitutive ale Iugoslaviei. Delegația sârbă susținea introducerea principiului „un om – un vot” și o Iugoslavie mai centralizată. Slovenii, în schimb, propuneau o confederație, în care republicile să aibă mai multă putere.

Congresul a respins toate propunerile ZKS.Reuter, p.578 Doar o singură propunere a ZKS, introdusă de Marko Bulc, a obținut mai mult de o treime din voturi. Aceasta se referea la ridicarea blocadei pe care Serbia o impusese Sloveniei în 1989. Privind retrospectiv, Kučan ar fi spus că această respingere a întărit tendințele separatiste din ZKS, deoarece exista sentimentul că întreaga Iugoslavie i-a abandonat, întrucât niciuna dintre celelalte ramuri constitutive nu i-a apărat. În discuțiile despre modificarea statutului LCI, ZKS a propus transformarea LCI într-un partid de tip confederal, în care conducerea centrală nu putea depăși ramurile constitutive. Propunerea a fost respinsă de 1.165 de delegați, în timp ce 169 au susținut-o. În general, doar aripa reformistă a Ligii Comuniștilor din Croația a fost de partea lor.

După două zile de conflicte verbale intense, delegația slovenă a părăsit sala pe 22 ianuarie. A doua zi, aceasta a susținut că linia politică dominantă la congres era greșită, afirmând că „unitarismul [LCI] în condiții de pluralism politic era o prostie sinucigașă”. Imediat după plecarea lor, Milošević, ca lider informal al delegației ZKS, a propus continuarea congresului și trecerea la luarea deciziilor. Totuși, delegația croată s-a opus, considerând această mișcare neconstituțională. La inițiativa lui Slobodan Lang, Ivica Račan, liderul delegației croate, a declarat că „nu putem accepta un partid iugoslav fără sloveni”. Când Milošević a întrebat ce ar fi necesar pentru reluarea ședinței, delegația croată a răspuns: „delegația slovenă”, adăugând că, dacă ședința ar fi reluată fără ei, ar pleca și ei. De asemenea, au afirmat că nu pot accepta „competiție de piață fără competiția ideilor politice”.

Delegațiile macedoneană și bosniacă au rămas derutate, deoarece adoptaseră o poziție de mijloc: se opuneau unui partid dominat de sârbi, la fel ca slovenii, dar susțineau reforme care întăreau LCI. În toiul momentului, Nijaz Duraković, președintele Comitetului Central al Ligii Comuniștilor din Bosnia și Herțegovina (SKBiH), a urcat la tribună și, potrivit cercetătorului Ensar Muharemović, „a ținut un discurs în care i-a criticat public pe cei care atacau LCI și i-a poftit să plece”. Ulterior, Duraković a susținut că a fost interpretat greșit și că, de fapt, critica acele voci din delegația bosniacă ce doreau împărțirea LCI în două partide, una social-democrată și alta comunistă, încălcând poziția politică adoptată la al X-lea Congres din 1989.Muharemović, pp.406-407 Discursul său a fost aplaudat de delegațiile sârbă și muntenegreană, iar presa sârbă, care anterior îl criticase, începuse să-l aclame.Muharemović, p. 407 Totuși, la miezul nopții, într-o ședință internă a delegației bosniace, s-a discutat dacă să rămână sau să plece. În cele din urmă, s-a decis plecarea, după ce Duraković a argumentat că delegația ar trebui să rămână neutră în conflictul dintre reformiști și tradiționaliști și că părăsirea congresului nu ar însemna sfârșitul LCI. La ora 22:45, Milan Pančevski, președintele prezidiului de lucru al celui de-al XIV-lea congres, a închis lucrările zilei și a anunțat o pauză până a doua zi. Totuși, reluarea nu a mai avut loc, iar congresul a fost reconvocat pe 26 mai.

La 17 mai, mandatul lui Pančevski ca președinte al Prezidiului LCI s-a încheiat, iar Prezidiul LCI l-a înlocuit la 23 mai 1990 cu Miomir Grbović, în funcția de „Coordonator al activității Prezidiului LCI”.Daily report, p.224 Comitetul Central al Ligii Comuniștilor din Macedonia (SKM) îi ceruse anterior să demisioneze pentru „a respecta pozițiile Ligii Comuniștilor din Macedonia”, însă el a refuzat să se conformeze acestor cereri. În ziua următoare, la 24 mai, ligile comuniștilor din Croația și Slovenia au anunțat că nu vor participa la reluarea lucrărilor celui de-al XIV-lea Congres. Liga slovenă a explicat că nu putea participa din cauza „violenței împotriva celor care gândesc diferit”, a folosirii votului majoritar și a minimalizării opiniilor opoziției în timpul primei și celei de-a doua ședințe plenare ale celui de-al XIV-lea Congres din ianuarie. Totuși, slovenii au salutat faptul că organizațiile componente ale LCI se transformaseră în partide politice independente și s-au declarat favorabili unei alianțe iugoslave a forțelor de stânga, dar nu unui partid federal unic. La rândul său, liga croată a informat congresul reconstituit că, în opinia sa, LCI încetase să mai existe și că vechea concepție despre socialism nu mai era viabilă.Daily report, p.225 A doua zi, la 25 mai, Comitetul Central al SKM a informat Prezidiul LCI că nu putea participa la congres, argumentând că politicile considerate anterior inacceptabile și discutate în ianuarie urmau să fie impuse participanților la congres. Acesta s-a opus ideii de a alege un nou Prezidiu al LCI, cerând în schimb înființarea unui comitet de coordonare al organizațiilor componente și renunțarea la constituirea unui partid unificat. Cu toate acestea, SKM s-a declarat favorabil convocării ulterioare a unui nou congres care să transforme LCI.Daily report, p.226 Restul Comitetului Central al LCI, la care au participat ligile din Serbia, Muntenegru, Voivodina, Kosovo, Bosnia și Herțegovina și Armata Populară Iugoslavă, s-a reunit în cea de-a 31-a sesiune de lucru și consultativă la 25 mai 1990 și a aprobat, fără prea multe dezbateri, documentele propuse pentru a fi discutate la reluarea celui de-al XIV-lea Congres.Daily report, pp.224-225

Al XIV-lea Congres și-a reluat sesiunea la 26 mai. La acesta au participat delegați ai organizațiilor LCI din Serbia, Muntenegru, Kosovo, Voivodina, armată și Bosnia și Herțegovina, precum și delegați individuali din Croația și Macedonia. Din partea slovenă nu a participat niciun delegat. Grbović a condus ședința de deschidere până la alegerea organului de conducere al congresului, numit Prezidiul Muncitoresc. Acesta era alcătuit în principal din președinții organizațiilor LCI rămase: Momir Bulatović, Nijaz Duraković, Rahman Morina, Nedeljko Šipovac, Bogdan Trifunović, Simeon Bunčić, precum și Petar Škundrić și Miomir Grbović. Șkundrić a fost ales președinte al Prezidiului Muncitoresc și a condus lucrările congresului. Congresul s-a încheiat prin alegerea unei conduceri provizorii, numită Comitetul pentru Pregătirea Reînnoirii Democratice și Programatice a Comitetului Central al LCI. Totuși, această conducere provizorie nu a reușit să ofere o conducere unitară și eficientă. După congres, Iugoslavia a intrat într-o perioadă de incertitudine, fără o forță politică sau o personalitate capabilă să conducă statul în afara crizei sale. La scurt timp după aceea, Liga Comuniștilor din Iugoslavia (LCI) și-a încetat existența după 71 de ani, punând capăt unei perioade de 45 de ani de guvernare neîntreruptă și deschizând calea către alegeri libere. Acest eveniment a reprezentat unul dintre momentele-cheie care au marcat începutul destrămării Iugoslavia.

Note

Bibliografie

Categorie:Liga Comuniștilor din Iugoslavia Categorie:Republica Socialistă Federativă Iugoslavia Categorie:1990 în politică