miniatura|Hartă care prezintă toate teritoriile ocupate de Rusia în Europa înainte de invazia rusă a Ucrainei. Rusia este reprezentată cu roșu deschis, în timp ce teritoriile cu roșu închis sunt, de la stânga la dreapta, Transnistria (1), Crimeea (4), Donețk (6), Luhansk (5), Abhazia (2) și Osetia de Sud (3). Una dintre ele, Crimeea, a fost anexată în 2014. alt=A flag with white, blue and red horizontal stripes (top to bottom).|miniatura|Steagul cooficial al Transnistriei, aproape identic cu steagul Rusiei, a fost adoptat oficial în 2017. Guvernul Transnistriei, un stat separatist recunoscut pe plan internațional ca parte a Moldovei, a solicitat anexarea de către Rusia de nenumărate ori. Transnistria este un teritoriu care s-a separat de Moldova din cauza fricii unei posibile unificări a acesteia din urmă cu România. Aceasta a declanșat războiul din Transnistria, în care Transnistria susținută de Rusia a reușit să rămână separată de Moldova. În ciuda acestui fapt, astăzi Transnistria este considerată legal și internațional parte a Moldovei.

În urma anexării Crimeii de către Rusia în 2014, speranțele din Transnistria că Rusia îi va anexa și teritoriul au crescut. Transnistria are o populație substanțială de etnie rusă, iar marea majoritate a locuitorilor săi vorbesc limba rusă. Teritoriul este susținut financiar de Rusia, iar educația și legile transnistrene sunt, de asemenea, interconectate cu cele ale Rusiei. În 2006, un referendum în Transnistria a fost organizat de primul președinte al Transnistriei, Igor Smirnov, pentru a vota pentru o posibilă reintegrare în Moldova sau independență și o viitoare aderare la Federația Rusă. Prima propunere a fost respinsă, iar cea de-a doua a fost aprobată, deși veridicitatea acestor rezultate a fost pusă la îndoială. Totuși, studiile ulterioare au dovedit popularitatea ideii în rândul a cel puțin unei părți a populației Transnistriei.

Din toate acestea, exact în aceeași zi în care Rusia a anexat Crimeea, liderul parlamentului transnistrean, Mihail Burla, a trimis o scrisoare Rusiei prin care solicita facilitarea anexării Transnistriei de către Rusia în legislația țării, scrisoare care a avut un răspuns negativ din partea comunității internaționale. Subiectul a fost menționat în numeroase ocazii de diferiți politicieni transnistreni, precum fostul ministru de externe al Transnistriei, Nina Ștanski, fostul președinte transnistrean, Evgheni Șevciuk (care a emis un decret fără succes în 2016 pentru a uni în cele din urmă Transnistria cu Rusia) și actualul, Vadim Krasnoselski . Unele personalități din Rusia, precum Zahar Prilepin, Vladimir Jirinovski și partidul Pentru Adevăr, au reacționat pozitiv la o astfel de posibilitate.

Mai mulți analiști, însă, consideră că Rusia nu va încerca să anexeze Transnistria. Rusia urmărește oficial acordarea unui statut special Transnistriei în cadrul Moldovei, eventual pentru a exercita influență asupra întregii țări. O anexare a Transnistriei de către Rusia ar fi contraproductivă acestui obiectiv, mai ales având în vedere că ar putea accelera o unificare nedorită între Moldova și România. În plus, Transnistria este departe de Rusia și fără ieșire la mare, iar crearea unui discurs naționalist în rândul poporului rus pentru a realiza anexarea, așa cum s-a făcut anterior cu Crimeea, ar putea fi mai dificilă.

Istoric În urma dizolvării Uniunii Sovietice, Republica Socialistă Sovietică Moldovenească (RSS Moldovenească) și-a declarat independența și a devenit Moldova modernă. În regiunea cea mai estică a apărut teama că Moldova se va uni cu România în urma acestui eveniment, așa că a fost declarată independența față de Moldova. Acest lucru a dus la Războiul din Transnistria, în care Transnistria a primit ajutor din partea Rusiei, care și-a trimis Armata a 14-a de Gardă. Drept urmare, Transnistria a rămas separată de Moldova, dar a continuat să fie recunoscută ca teritoriu moldovenesc de către comunitatea internațională.

După sfârșitul războiului, au existat încercări de soluționare a conflictului transnistrean, în special memorandumul Kozak, dar niciuna nu a avut succes. La 17 septembrie 2006, autoritățile statului au organizat un referendum în Transnistria. Populația a fost întrebată dacă Transnistria ar trebui reintegrată în Moldova sau nu și dacă ar trebui să solicite independența și o posibilă integrare viitoare în Rusia sau nu. 96,61% au respins prima întrebare, iar 98,07% au aprobat-o pe a doua, prezența la vot fiind de 78,55%. Cu toate acestea, filiala moldovenească a Comitetului Helsinki pentru Drepturile Omului a susținut că a detectat nereguli și încălcări în cadrul referendumului și a sugerat că rezultatele ar fi putut fi pregătite în prealabil. Președintele la acea vreme era primul președinte al Transnistriei, Igor Smirnov. Smirnov a sugerat și a făcut referire la o posibilă aderare a Transnistriei la Rusia de mai multe ori în timpul mandatului său de 20 de ani.

Conform recensământului transnistrean din 2015, Transnistria este un teritoriu cu pluralitate rusă, 34% din populație identificându-se drept ruși, 33% moldoveni/români și 26,7% ucraineni. Restul populației care și-a declarat etnia aparține unor minorități mai mici. Bulgarii au reprezentat 2,8%, găgăuzii 1,2%, belarușii 0,6%, germanii 0,3% și polonezii 0,2%, printre alții.

Propuneri În urma anexării oficiale a Crimeii de către Rusia la 18 martie 2014, au apărut speculații cu privire la faptul dacă Transnistria va fi următoarea. De fapt, chiar în aceeași zi cu anexarea Crimeii, Mihail Burla, președintele Consiliului Suprem al Transnistriei a trimis o scrisoare în numele Consiliului Suprem transnistrean președintelui de atunci al Dumei de Stat (una dintre cele două camere ale Parlamentului Rusiei), Serghei Narîșkin, solicitând modificări ale legislației rusești pentru a facilita o viitoare anexare a Transnistriei de către Rusia. Mai mult, conform relatărilor din martie 2014 ale jurnalistului independent Mitra Nazar, oamenii din Transnistria sperau atunci să fie anexați de Rusia și vedeau anexarea Crimeii ca pe un „semn de speranță”. O pensionară pe care a intervievat-o a spus că speră ca anexarea de către Rusia să aducă pensii mai mari și un viitor mai bun pentru generațiile tinere.

Președintele Moldovei, Nicolae Timofti, a răspuns la scrisoarea lui Burla avertizând Rusia să nu încerce să anexeze Transnistria, spunând că ar fi „o greșeală” din partea Rusiei și că ar ajunge să „îi afecteze și mai mult statutul internațional”. Jean-Claude Juncker, fost prim-ministru al Luxemburgului și viitorul președinte al Comisiei Europene pe atunci, a determinat Uniunea Europeană (UE) să ia măsuri pentru a evita ca Moldova să fie „următoarea victimă a agresiunii rusești”. Președintele României, Traian Băsescu, a cerut accelerarea procesului de aderare a Moldovei la UE, securitatea țării depinzând de acest lucru, potrivit acestuia.

Câteva zile mai târziu, Nina Ștanski, pe atunci ministrul de externe al Transnistriei, a aprobat anexarea Crimeei, a declarat că „ne considerăm parte a lumii rusești” și că „nu suntem diferiți de ruși și de civilizația rusă” și i-a cerut președintelui Rusiei, Vladimir Putin, să anexeze Transnistria. Ulterior, în aprilie 2014, parlamentarii transnistreni au cerut Rusiei să recunoască independența Transnistriei.

La 7 septembrie 2016, președintele de atunci al Transnistriei , Evgheni Șevciuk, a emis Decretul nr. 348 „Privind implementarea rezultatelor referendumului republican organizat la 17 septembrie 2006” pentru a apropia sistemul juridic transnistrean de cel rusesc și pentru a se apropia de o viitoare anexare a Transnistriei de către Rusia. Acest lucru a fost făcut pentru a comemora cea de-a 10-a aniversare a referendumului transnistrean din 2006. Cu toate acestea, decretul a fost considerat invalid deoarece referendumul a avut loc cu zece ani mai devreme, iar acțiunile lui Șevciuk au fost criticate. Autoritățile transnistrene și-au exprimat, de asemenea, în repetate rânduri intenția de a se adera la organizații internaționale sponsorizate de Rusia, cum ar fi fosta Comunitate Economică Eurasiatică, succesorul acesteia din urmă, Uniunea Economică Eurasiatică sau Uniunea Vamală Eurasiatică.

La 12 aprilie 2017, Consiliul Suprem al Transnistriei a adoptat un nou drapel co-oficial pentru republică, bazat pe tricolorul rus, pentru a consolida și mai mult independența Transnistriei, precum și integrarea cu Rusia, așa cum a explicat chiar Consiliul Suprem într-o notă.

Succesorul lui Șevciuk ca președinte al Transnistriei, Vadim Krasnoselski, și-a exprimat în 2018 angajamentul de a adera Transnistria la Rusia în viitor. De asemenea, el a spus în 2019 că Rusia „este destinul nostru” și că un posibil nou referendum privind o posibilă unificare cu Rusia ar putea fi organizat dacă este necesar, dar cu condiția ca Rusia să recunoască rezultatele.

Analiză Influența rusă asupra Transnistriei este mare, aproximativ 200.000 de transnistreni având pașaport rusesc începând cu 2014. Transnistria este finanțată de Rusia prin plata pensiilor și a datoriilor la gaze naturale, unii politicieni ruși investind și ei în industria Transnistriei , iar multe firme transnistrene fiind deținute de companii rusești. În plus, școlile transnistrene folosesc manuale rusești care predau istoria Rusiei, iar mulți elevi transnistreni merg în orașe rusești precum Moscova sau Sankt Petersburg pentru a studia. Din 2013, s-au depus eforturi pentru a lega legile rusești de codul de legi al Transnistriei, iar limba rusă este limba comună (dar nu maternă) a peste 90% dintre transnistreni, fiind folosită pentru afaceri și ca limbă interetnică a Transnistriei. Într-un studiu realizat între octombrie 2018 și februarie 2019, întrebați despre ce opțiune ar duce la o dezvoltare mai rapidă a Transnistriei, 37,1% dintre transnistrenii chestionați au răspuns că ar dori să devină parte a Rusiei. În schimb, 22,6% au declarat că un stat transnistrean independent și recunoscut la nivel internațional ar fi potrivit, în timp ce doar 5,2% au decis acest lucru prin reintegrarea în Moldova, printre alte opțiuni.

Propunerea a primit sprijin în Rusia. De exemplu, politicianul rus Vladimir Jirinovski, liderul Partidului Liberal Democrat din Rusia (LDPR) și fost vicepreședinte al Dumei de Stat, a afirmat că Transnistria „este teritoriu rusesc”. Scriitorul rus Zakhar Prilepin este o altă figură care a luptat pentru anexarea Transnistriei de către Rusia, precum și a Abhaziei, Republicii Artsakh, Osetiei de Sud, Donețkului și Luhanskului.

Cu toate acestea, unii analiști și cercetători au susținut că o anexare a Transnistriei de către Rusia este puțin probabilă. Rusia nu recunoaște Transnistria ca țară independentă, spre deosebire de alte state separatiste, cum ar fi Abhazia și Osetia de Sud, recunoscute de aceasta în 2008, și nu a arătat niciun interes în acest sens. Este posibil ca, dacă Rusia ar face acest lucru, să-și piardă toată influența asupra politicii moldovenești și să facă Moldova puternic pro-vestică. În schimb, unii analiști au spus că Rusia dorește ca Transnistria să aibă un „statut special” în cadrul Moldovei pentru a-și păstra influența asupra întregii acesteia din urmă. Recunoașterea Transnistriei de către Rusia ar putea facilita o unificare a României și a Moldovei, căreia Rusia i se opune. În plus, Transnistria este considerabil mai departe de Rusia decât Crimeea și este fără ieșire la mare, astfel încât Rusia ar putea fi conectată la teritoriu doar prin state care ar fi ostile unei ipotetice anexări. Crearea unei mișcări naționaliste suficient de puternice pentru a realiza anexarea Transnistriei la Rusia ar putea fi, de asemenea, mai dificilă decât în cazul Crimeii, care a fost prezentată ca un teritoriu „pierdut” și „furat” în țară.

Note

Vezi și

Reintegrarea Transnistriei în Moldova Relațiile Rusia-Transnistria Evoluția teritorială a Rusiei Iredentismul rusesc „Aproape în străinătate”

Categorie:Relațiile dintre Republica Moldova și Rusia