Tribul Tragelaphini, cunoscut și sub numele de antilope cu coarne spiralate, este alcătuit din bovine endemice Africii subsahariene. Denumirea științifică provine de la tragelaf, o creatură mitologică cu trup de cerb și cap de capră. Aceste antilope sunt de talie medie sau mare, au picioare lungi, coarne răsucite în spirală și o blană spectaculoasă, adesea marcată de dungi verticale albe.

Deși se numără printre cele mai mari specii de antilope, ele sunt mai apropiate din punct de vedere evolutiv de vitele domestice (Bos taurus), alături de care fac parte din subfamilia Bovinae. Evoluția lor a avut loc în principal în Africa, însă fosile ale unor specii înrudite au fost descoperite și în Eurasia, posibil chiar regiunea în care a apărut grupul. Clasificarea lor este încă dezbătută: unii cercetători recunosc unul sau două genuri cu nouă specii, în timp ce alții propun cinci genuri și până la 25 de specii. În linii mari, ele sunt împărțite în două categorii: forme robuste, reprezentate doar de cele două specii de eland (Taurotragus), și forme mai suple, reunite în mod tradițional în genul Tragelaphus.

Antilopele cu coarne spiralate sunt erbivore care se hrănesc în principal cu frunze, lăstari și alte părți ale plantelor. Ele trăiesc într-o gamă foarte variată de habitate, de la semideșerturi și savane până la păduri tropicale și regiuni montane, însă preferă întotdeauna zonele cu vegetație deasă, care le oferă protecție împotriva prădătorilor. Datorită aspectului lor impunător și elegant, sunt considerate printre cele mai frumoase și carismatice bovide și sunt frecvent întâlnite în grădini zoologice și rezervații naturale. Cele două specii de eland sunt crescute în unele regiuni ca alternativă la bovine, deoarece rezistă bine în condiții dificile, sunt relativ docile și oferă o carne apreciată pentru calitățile sale nutritive.

Etimologie Denumirea „Tragelaphini” a fost introdusă în 1863 de zoologul britanic Edward Blyth, care a încadrat acest grup la rangul de subfamilie (Tragelaphinae). În 1953, zoologul rus Vladimir Sokolov a reclasificat grupul la rangul de trib, păstrând numele Tragelaphini. Denumirea face referire la tragelaf, o creatură din mitologia greacă descrisă ca fiind jumătate capră și jumătate cerb. Numele provine din cuvintele grecești trágos („țap”) și élaphos („cerb”), iar sufixul -ini indică faptul că este vorba despre un trib în clasificarea zoologică.

O denumire alternativă, „Strepsicerotini”, își are originea într-un nume propus în 1846 de zoologul britanic John Edward Gray, sub forma Strepsiceriae. Acesta derivă din cuvintele grecești streptós („răsucit”) și kératos („corn”), făcând referire la coarnele spiralate caracteristice acestor antilope. În 1945, paleontologul american George Gaylord Simpson a corectat denumirea în Strepsicerotini, deoarece forma inițială nu respecta regulile nomenclaturii zoologice.

Deși Strepsicerotini este denumirea publicată prima, majoritatea cercetătorilor preferă și utilizează numele Tragelaphini, deoarece acesta s-a impus de-a lungul timpului în literatura științifică.

Taxonomie

În mod tradițional, tribul era împărțit în două genuri și șapte specii, așa cum se arată mai jos: Tribul Tragelaphini Blyth, 1863 Genul Taurotragus Wagner, 1855 Taurotragus derbianus (Gray, 1847) – eland uriaș Taurotragus oryx (Pallas, 1767) – eland comun Genul Tragelaphus de Blainville, 1816 Tragelaphus imberbis (Blyth, 1869) – kudu mic Tragelaphus angasii Angas, 1849 – nyala Tragelaphus strepsiceros (Pallas, 1766) – kudu mare Tragelaphus sylvaticus (Sparrman, 1780) – antilopă de tufiș sudică Tragelaphus scriptus (Pallas, 1766) – antilopă de tufiș nordică Tragelaphus buxtoni (Lydekker, 1910) – nyala de munte Tragelaphus euryceros (Ogilby, 1837) – antilopa bongo Tragelaphus spekii Speke, 1863 – sitatunga Totuși, studii moleculare recente au arătat o configurație diferită. Conform studiilor moleculare asupra ADN-ului nuclear și a ADN-ului mitocondrial, kudu-ul mic și nyala sunt speciile bazale. În urmă cu aproximativ 10 milioane de ani, antilopele cu coarne spiralate s-au separat în două mari linii evolutive: una formată din specii suple, adaptate vieții în păduri, și alta alcătuită din specii mai mari, adaptate câmpiilor și savanelor deschise. Această separare a arătat că genul Tragelaphus, așa cum era definit în mod tradițional, este parafiletic, deoarece nu include toate speciile descendente ale unui strămoș comun, în special genul Taurotragus (elanzii). Din acest motiv, taxonomiștii au propus fie includerea genului Taurotragus în Tragelaphus, fie împărțirea genului Tragelaphus în mai multe genuri distincte.

În 2011, zoologii Colin Groves și Peter Grubb au publicat o amplă revizuire a clasificării ungulatelor, în care au identificat mai multe specii criptice (specii foarte asemănătoare ca aspect, dar distincte din punct de vedere evolutiv). Pe baza comparațiilor morfologice, în special a formei craniului și a coloritului blănii, ei au împărțit unele specii tradiționale în mai multe specii geografice și au propus înființarea unor genuri noi pentru a reflecta mai fidel relațiile evolutive dintre aceste antilope.

Totuși, această clasificare nu este acceptată în unanimitate. Unii cercetători preferă să păstreze clasificarea tradițională, cu șapte specii principale, în timp ce alții susțin sistemul propus de Groves și Grubb, considerând că acesta reflectă mai bine diversitatea și evoluția grupului.

Mai jos este prezentată taxonomia alternativă bazată pe Groves și Grubb (2011), cu nume de specii și subspecii după Castelló (2016) din Bovids of the World: Tribul Tragelaphini Blyth, 1863 sensu Sokolov, 1953 – antilope cu coarne spiralate Genul Ammelaphus Heller, 1912 Ammelaphus imberbis (Blyth, 1869) – kudu mic nordic Ammelaphus australis Heller, 1913 – kudu mic sudic Genul Nyala Heller, 1912 Nyala angasii (Angas, 1849) – nyala Genul Taurotragus Wagner, 1855 Taurotragus derbianus (Gray, 1847) – eland uriaș Taurotragus derbianus gigas Heuglin, 1863 – eland uriaș estic Taurotragus derbianus derbianus (Gray, 1847) – eland uriaș vestic Taurotragus oryx (Pallas, 1767) – eland comun Taurotragus oryx ivingstonii Sclater, 1864 – elandul lui Livingstone Taurotragus oryx pattersonianus Lydekker, 1906 – eland est-african Taurotragus oryx oryx (Pallas, 1767) Genul Strepsiceros Hamilton Smith, 1827 Strepsiceros strepsiceros (Pallas, 1766) Strepsiceros zambesiensis (Lorenz, 1894) Strepsiceros chora (Cretzschmar, 1826) Strepsiceros cottoni (Dollman & Burlace, 1928) Genul Tragelaphus de Blainville, 1816 Tragelaphus scriptus (Pallas, 1766) Tragelaphus phaleratus (Hamilton Smith, 1827) Tragelaphus bor Heuglin, 1877 Tragelaphus decula (Rüppell, 1835) Tragelaphus meneliki Neumann, 1902 Tragelaphus fasciatus Pocock, 1900 Tragelaphus ornatus Pocock, 1900 Tragelaphus sylvaticus (Sparrman, 1780) Tragelaphus buxtoni (Lydekker, 1910) – nyala de munte Tragelaphus euryceros (Ogilby, 1837) – antilopa bongo Tragelaphus euryceros isaaci (Thomas, 1902) Tragelaphus euryceros euryceros (Ogilby, 1837) Tragelaphus spekii group Speke, 1863 – sitatunga Tragelaphus spekii Speke, 1863 – sitatunga est-africană Tragelaphus sylvestris (Meinertzhagen, 1916) Tragelaphus larkenii (St. Leger, 1931) Tragelaphus ugallae Matschie, 1913 Tragelaphus gratus Sclater, 1880 Tragelaphus selousi Rothschild, 1898

Descriere generală

Antilopele cu coarne spiralate sunt antilope de talie medie sau mare, cu corp înalt și picioare lungi. Masculii tuturor speciilor poartă coarne, în timp ce femelele nu au coarne, cu excepția antilopelor bongo și elanzilor. Coarnele sunt folosite în principal în luptele ritualizate dintre masculi pentru apărarea teritoriului, dar și pentru afișarea dominanței și atragerea femelelor.

Aceste antilope prezintă un dimorfism sexual pronunțat. Masculii sunt mult mai mari decât femelele și au o blană mai închisă la culoare, care odată cu înaintarea în vârstă se închide și mai mult. Femelele au, în general, nuanțe de maro-roșcat sau cafeniu. Indiferent de sex, majoritatea speciilor au pe corp dungi verticale albe caracteristice, iar unele prezintă și pete albe. Modelul acestor dungi și pete variază de la un individ la altul și între populații, contribuind la camuflajul în vegetația deasă.

Multe specii au și alte semne distinctive: un desen alb în formă de „V” între ochi, pete albe pe obraji, o pată albă pe gât și benzi închise la culoare pe partea superioară a picioarelor din față. De asemenea, aproape toate au o semilună albă pe piept, cu excepția nyalei și kudu-ului mare.

Pe lângă rolul lor estetic, unele caracteristici fizice, precum creasta dorsală, pata albă de sub coadă sau vârfurile albe ale coarnelor, sunt folosite pentru comunicarea între indivizi. Acestea exprimă starea de spirit a animalului și pot avertiza ceilalți membri ai grupului în cazul apariției unui prădător. În plus, pe partea posterioară a labelor din spate, ascunse sub smocuri de păr, se află glande odorifere speciale dispuse în jurul pintenilor, care sunt utilizate pentru marcarea mirosului și comunicarea chimică între indivizi.

Galerie

Note

Categorie:Mamifere din Africa Categorie:Fauna Africii subsahariene