miniatura|Regele Alexandru I al Iugoslaviei (1888–1934) a fost asasinat de fasciștii croați. Conservatorismul autoritar este o ideologie politică ce urmărește să susțină ordinea, tradiția și stratificarea socială, adesea prin reprimarea forțată a inamicilor radicali și revoluționari, cum ar fi comuniștii, naziștii și anarhiștii. Mișcările și regimurile conservatoare autoritare au inclus chiangismul în China, metaxismul în Grecia, francismul în Spania, horthyismul în Ungaria și vichyismul în Franța.Stanley G. Payne. Fascism in Spain, 1923–1977. Madison: Wisconsin University Press, 1999. pp. 77–102.
Ascensiunea conservatorismului autoritar a coincis cu ascensiunea fascismului. În unele cazuri, conservatorismul autoritar s-a ciocnit cu fascismul, cum ar fi în Austria și Portugalia, în timp ce în alte cazuri, cum ar fi în Spania francistă, Franța de la Vichy și Italia fascistă, acesta a cooperat cu fascismul. Deși ambele ideologii au susținut naționalismul și anticomunismul, natura tradiționalistă a conservatorismului autoritar l-a diferențiat de natura revoluționară, palingenistă și populistă a fascismului. În timp ce fascismul a susținut vitalismul, iraționalismul sau neo-idealismul secular, conservatorismul autoritar și-a bazat opiniile pe religia tradițională.Cyprian Blamires. World Fascism: A Historical Encyclopedia, Volume 1. Santa Barbara, California: ABC-CLIO, 2006. p. 21.
Deși conceptul de autoritate a fost identificat ca un principiu fundamental al conservatorismului în general, conservatorismul autoritar este doar una dintre multele forme diferite de conservatorism. Acesta este contrastat cu conservatorismul libertarian, care a fost o formă anterior dominantă de conservatorism în Statele Unite.
Ideologie Cei doi precursori filosofici ai conservatorismului, Edmund Burke și Joseph de Maistre, au inspirat două forme separate de conservatorism. În timp ce prima era înrădăcinată într-o tradiție Whig mai libertariană, cea de-a doua era ultramontană, ultraregalistă și, în cele din urmă, autoritară. Georg Wilhelm Friedrich Hegel a fost identificat ca unul dintre cei mai importanți filozofi conservatori. Hegel i-a inspirat pe autoritarii de dreapta precum Rudolf Kjellén în Suedia și Giovanni Gentile în Italia. Liberalii clasici l-au criticat pe Hegel; Karl Popper l-a identificat drept principalul ideolog al statului autoritar prusac și l-a considerat unul dintre principalii dușmani ideologici ai unei societăți deschise, iar Isaiah Berlin l-a acuzat ca fiind unul dintre arhitecții autoritarismului modern.
Teoreticianul politic german Carl Schmitt a susținut conservatorismul autoritar. Cunoscut drept „un observator și analist acut al slăbiciunilor constituționalismului liberal” de către Enciclopedia de Filosofie Stanford, Schmitt a fost un critic al democrației parlamentare, liberalismului și cosmopolitismului. El a dezvoltat o teologie politică în jurul unor concepte precum suveranitatea, susținând că „suveranul este cel care decide asupra excepției” și pledând pentru o putere prezidențială dictatorială care ar putea ieși în afara statului de drept în cadrul unei stări de excepție.Vagts, D., "Carl Schmitt's Ultimate Emergency: The Night of the Long Knives" (2012), The Germanic Review 87(2), p. 203.
Julius Evola, un tradiționalist ezoteric italian, a fost descris și ca un filosof conservator autoritar influent. În perioada interbelică și în cel de-al Doilea Război Mondial, Evola a criticat fascismul italian pentru lipsa de radicalism și a susținut Germania nazistă, cerând o sinteză între nazism și fascism; după cel de-al Doilea Război Mondial, ideile sale au fost prezentate ca fiind non-fasciste de către susținătorii săi. Dreapta conservatoare autoritară se distinge de fascism prin faptul că acești conservatori au avut tendința de a folosi religia tradițională ca bază pentru opiniile lor filosofice, în timp ce fasciștii și-au bazat opiniile pe vitalism, iraționalism sau neoidealism secular. Fasciștii s-au inspirat adesea din imagini religioase, dar le-au folosit ca simbol al națiunii și au înlocuit spiritualitatea cu ultranaționalism și statolatrie. Chiar și în cea mai religioasă dintre mișcările fasciste, Garda de Fier din România, „Hristos a fost deposedat de misterul autentic dincolo de lume și a fost redus la o metaforă pentru răscumpărarea națională.”
Un termen folosit de unii cercetători este parafascism, care se referă la mișcări și regimuri conservatoare autoritare care adoptă unele caracteristici asociate cu fascismul, cum ar fi cultele personalității, organizațiile paramilitare, simbolurile și retorica, fără a se angaja în principii fasciste precum ultranaționalismul palingenic, modernismul reacționar și populismul.
România Frontul Renașterii Naționale a fost un partid politic românesc creat de Regele Carol al II-lea în 1938 ca unic partid monopolist de guvernare în urma deciziei sale de a interzice toate celelalte partide politice și de a suspenda Constituția din 1923 și a adoptării Constituției României din 1938. Reflectând în mare măsură propriile alegeri politice ale lui Carol, FRN a fost ultima dintre numeroasele încercări de a contracara popularitatea Gărzii de Fier fasciste și antisemite. În timp ce Carol a fost martor la eșecul țărilor europene de a se apăra de avansurile germane naziste, consacrat de Anschluss și Acordul de la München, el a ordonat decapitarea Gărzii de Fier, pe care o percepea ca o a cincea coloană a Germaniei naziste: în zilele următoare, Corneliu Zelea Codreanu și majoritatea fasciștilor de rang înalt au fost asasinați.Butnaru, Ion C., The Silent Holocaust: Romania and Its Jews (1992), Praeger/Greenwood: Westport, pp. 62–63Veiga, Francisco Istoria Gărzii de Fier, 1919–1941: Mistica ultranaționalismului (1993), Humanitas: Bucharest, pp. 251, 254–255, 257, 260–262, 271–272.
Note
Vezi și
Naționalism autoritar Erdoğanism Conservatorism paternalist Autoritarism de dreapta Autoritate tradițională Ultraconservatorism
Categorie:Ideologii politice Categorie:Extremism de dreapta Categorie:Conservatorism Categorie:Termeni politici Categorie:Autoritarism