dreapta|miniatura|Comă sistonică pe Do dreapta|miniatura|Comă pitagoreică pe Do În teoria muzicală, o comă este un interval foarte mic, reprezentând diferența rezultată din acordarea aceleiași note în două moduri diferite. În mod tradițional, există două tipuri principale de comă: coma sintonică (80:81), definită ca diferența dintre o terță mare pură (justă) și patru cvinte perfecte pure din care se scad două octave, și coma pitagoreică (524288:531441, aproximativ 73:74), care reprezintă diferența dintre douăsprezece cvinte și șapte octave. Atunci când termenul comă este folosit fără alte specificații, acesta se referă de regulă la coma sintonică. Aceasta poate fi definită, de exemplu, ca diferența dintre o notă Fa♯ acordată prin sistemul de acordaj pitagoreic (având ca bază nota Re) și o altă notă Fa♯ acordată prin sistemul mezoton (cu temperament sfert de comă, bazat tot pe nota Re).

Sunetele separate printr-o comă (de orice tip) sunt considerate ca fiind aceeași notă, deoarece notația muzicală convențională nu distinge intervalele pitagoreice de cele pure (bazate pe limita 5). Alte intervale sunt clasificate drept come datorită echivalențelor enarmonice specifice unui anumit sistem de acordaj. De exemplu, în sistemul cu 53 de tonuri egale (53-EDO), septima armonică Si♭ și nota La♯ sunt ambele aproximate prin același interval, deși între ele există o diferență de o cleismă septimală.

Etimologie Tradus în acest context, termenul „comă” are sensul de „un fir de păr”, ca în expresia „la o diferență de un fir de păr”. Cuvântul „comă” provine, prin intermediul limbii latine, din grecescul κόμμα, derivat din forma anterioară *κοπ-μα, care înseamnă „rezultatul sau efectul tăierii” (o bucată tăiată).

Descriere În cadrul aceluiași sistem de acordaj, două note echivalente enarmonic (cum ar fi Sol♯ și La♭) pot avea o frecvență ușor diferită, iar intervalul dintre ele este o comă. De exemplu, în scările muzicale extinse obținute prin acordajul bazat pe limita 5, o notă La♭ acordată cu o terță mare sub Do5 și o notă Sol♯ acordată cu două terțe mari deasupra notei Do4 nu reprezintă exact aceeași notă, așa cum s-ar întâmpla în temperamentul egal. Intervalul dintre aceste note, numit diesis, este o comă ușor de auzit, mărimea sa fiind de peste 40% dintr-un semiton.

Comele sunt adesea definite ca fiind diferența de mărime dintre două semitonuri. Aproape toate sistemele de acordaj mezoton produc două semitonuri caracteristice diferite: un semiton diatonic pentru treptele scurte ale scării muzicale și un semiton cromatic între o notă naturală, N♮, și diezul acesteia, N♯. Raportul lor (sau diferența lor, măsurată în cenți) reprezintă o comă; mărimea acesteia este unică pentru fiecare tip de acordaj mezoton. Același lucru este valabil și pentru acordajul pitagoreic.

În acordajul pur (just), pot fi produse mai mult de două feluri de semitonuri. Astfel, un singur sistem de acordaj poate fi caracterizat prin mai multe come diferite. De exemplu, o versiune utilizată frecvent a acordajului bazat pe limita 5 produce o scară cu 12 tonuri care conține patru tipuri de semitonuri și patru come.

Mărimea comelor este exprimată și comparată în mod obișnuit în cenți, aceștia reprezentând fracțiuni de 1/1200 dintr-o octavă pe o scară logaritmică.

Note

Categorie:Terminologie muzicală