Criza politică din România din 2026 este o criză constituțională și guvernamentală continuă, care a început pe 5 mai 2026, când Parlamentul bicameral al României a adoptat o moțiune de cenzură împotriva guvernului prim-ministrului Ilie Bolojan, forțând demisia cabinetului său. Criza a fost caracterizată de incapacitatea de a forma o nouă majoritate parlamentară, nominalizarea eșuată la funcția de prim-ministru, adâncirea incertitudinii fiscale și avertismentele din partea instituțiilor financiare internaționale cu privire la stabilitatea economică a țării. Fostul președinte Traian Băsescu a descris situația drept „cea mai mare criză politică de la Revoluție încoace”.
Context
Alegerile din 2025 și formarea guvernului Bolojan Alegeri prezidențiale repetate, în urma anulării celor din noiembrie 2024, au avut loc pe 4 mai, turul I, respectiv 18 mai, turul II. Finala prezidențială din 18 mai a avut loc pe fondul unei polarizări politice mari în societate rezultată atât din cauza crizelor suprapuse de la pandemia de COVID-19 cât și de anularea alegerilor prezidențiale din 2024 ca urmare a rezultatelor din primul tur de scrutin. Candidatul independent Nicușor Dan a reușit să recupereze diferența de procente față de George Simion, candidatul AUR, câștigând alegerile cu 53,60% în timp ce George Simion a obținut 46,40% din voturile exprimate. Prezența la urne a fost ridicată, în primul tur de scrutin 53,21% din alegătorii înscriși prezentându-se la urne iar în turul al doilea 64,72% fiind cea mai mare prezență la alegeri înregistrată de la scrutinul din 2014. De asemenea, alegerile din 2025 au reconfirmat pierderea sprijinului electoral pentru partidele tradiționale, PSD și PNL, candidatul comun al acestora, Crin Antonescu (A.RO), nereușind să intre în cel de al doilea tur de scrutin, rezultând în al doilea eșec major pentru cele două partide politice tradiționale fiind lăsate în afara cursei prezidențiale în finala prezidențială.
După preluarea mandatului de președinte, Nicușor Dan a demarat oficial discuțiile privind formarea unui nou guvern și majorități. După mai bine de o lună de zile de negocieri privind măsurile pe care trebuie să le adopte guvernul, PSD, PNL, USR și UDMR au căzut la un acord privind formarea unei coaliții în jurul lui Ilie Bolojan, deși seriile de negocieri dintre cele patru partide n-au fost lipsite de tensiuni. Guvernul a primit votul de încredere al parlamentului pe 23 iunie 2025 fiind învestit oficial cu 301 voturi pentru. Acordul prevedea, pe lângă măsurile fiscale de austeritate, și o rotativă guvernamentală care să urma să aibă loc între PNL și PSD în primăvara lui 2027, PSD urmând să preia funcția de prim-ministru în 2027.
Situația economică Situația economică în 2025 și 2026 a reprezentat un factor major de presiune asupra stabilității politice din România. Pe fondul deficitului bugetar excesiv generat în perioada guvernelor Ciucă și Ciolacu (9% din PIB), a inflației ridicate, între 7,8% în iulie 2025 și până la 10,7% în aprilie 2026 conform Trading Economics, neînțelegerile din cadrul Coaliției Pro-Occidentale s-au acutizat. Principalul motiv de dispută l-a constituit derapajul fiscal și riscul iminent ca România să sufere o retrogradare a ratingului de țară din partea agențiilor internaționale, precum Standard&Poor sau Fitch, lucru ce ar fi dus la creșterea masivă a costurilor pentru împrumuturi ale statului.
Măsurile guvernamentale și nemulțumirile din administrația locală Noul guvern de îndată ce a fost învestit a anunțat o serie de măsuri de austeritate menite să reducă deficitul excesiv generat de cheltuielile mari ale guvernului în timpul guvernelor Ciucă și Ciolacu. Măsurile de austeritate din primul pachet, adoptat în iulie 2025 prin asumarea răspunderii de către guvern, nu a fost lipsit de contestare și controverse, guvernul fiind acuzat că protejează zonele privilegiate din societate în timp ce clasa de mijloc și de jos o să trebuiască tot ea să plătească nota de plată pentru deficitul excesiv. De asemenea, sindicatele au demarat proteste și și-au exprimat nemulțumirea asupra reformelor anunțate de guvern ce vizează reducerea personalului la stat sau tăierea sporurilor și salariilor. O serie de măsuri fiscale au vizat și anumite categorii socio-profesionale, precum personalul din sistemul medical, cadrele didactice, părinții aflați în concediu pentru creșterea copilului, elevii, studenții și pensionarii, prin modificarea regimului unor facilități sau prin extinderea bazei de contribuție la sistemul de asigurări de sănătate.
Tensiuni majore au apărut și în raport cu administrația publică locală, în urma deciziilor de restructurare a aparatului administrativ teritorial. Guvernul a condiționat alocarea de finanțări de la bugetul de stat de implementarea unor politici locale de reducere a cheltuielilor și de optimizare a personalului, măsură ce a provocat nemulțumiri în rândul primarilor. În timp ce Partidul Național Liberal (PNL) și prim-ministrul Ilie Bolojan au susținut că aceste reforme structurale sunt inevitabile pentru stabilitatea macroeconomică, Partidul Social Democrat (PSD) s-a opus ritmului implementării, solicitând păstrarea programelor de sprijin social, revizuirea politicii de taxare și reanalizarea cotelor de impozitare.
Evenimente Criza a fost precipitată în aprilie 2026 de propunerea prim-ministrului Ilie Bolojan de a lista la Bursa de Valori București acțiuni minoritare ale mai multor întreprinderi de stat, inclusiv CEC Bank, Hidroelectrica și Romgaz. Planul a făcut parte dintr-o inițiativă de restructurare mai amplă, menită să impună transparența financiară și disciplina pieței, menținând în același timp controlul statului.
Bolojan a susținut că planul se aliniază cu Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), sprijinit de Uniunea Europeană, afirmând că opoziția partenerului de coaliție, Partidul Social Democrat (PSD), era determinată de faptul că măsurile propuse amenințau „clientela politică” a acestuia. De asemenea, el a acuzat partidele politice că tratează funcțiile din întreprinderile de stat ca pe niște „sinecuri pentru loialiștii de partid”, folosite pentru obținerea de rente.
Pe 20 aprilie, PSD a anunțat un proiect de lege care interzice astfel de listări timp de doi ani, și-a retras miniștrii din guvern și, alături de Alianța pentru Uniunea Românilor (AUR), de extremă dreapta, a depus o moțiune de cenzură acuzându-l pe Bolojan de „vânzarea activelor statului”. Senatul a adoptat ulterior moratoriul susținut de PSD. Bolojan a acuzat că includerea pe bursă amenința în mod direct capacitatea PSD de a utiliza aceste întreprinderi ca instrumente pentru extragerea de rentă politică, o dinamică pe care a identificat-o în mod explicit drept cauza fundamentală a crizei.
Pe 5 mai 2026, Parlamentul României a adoptat o moțiune de cenzură cu 281 de voturi pentru, reprezentând cel mai mare număr de voturi obținut de o astfel de moțiune de la Revoluția Română din 1989, ceea ce a dus la căderea cabinetului Bolojan.
Pe 4 iunie 2026, președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Eugen Tomac pentru funcția de prim-ministru al României.
Duminică, 14 iunie 2026, președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Adrian Veștea, vicepreședinte al Partidului Național Liberal (PNL), în funcția de prim-ministru desemnat. Veștea a declarat că va continua programul de guvernare promovat de Ilie Bolojan.
Pe 22 iunie 2026, Parlamentul a respins cererea de învestitură a Guvernului Veștea. Cabinetul a obținut 189 de voturi pentru și 23 împotrivă, în condițiile în care la ședință au fost prezenți 287 din cei 465 de parlamentari, neîntrunind majoritatea absolută necesară pentru învestire (50% + 1, adică 233).
Rolul președintelui în criză De la declanșarea blocajului politic, președintele României, Nicușor Dan, a adoptat public o poziție de echidistanță față de conflictele dintre partidele din fosta coaliție de guvernare, afirmându-și intenția de a-și exercita strict rolul constituțional de mediator între puterile statului și forțele politice. Această abordare rezervată a atras însă critici din partea unor analiști și actori politici, existând opinii care au pus sub semnul întrebării strategia pe termen lung a șefului statului și eficiența demersurilor sale anterioare depunerii moțiunii de cenzură.
Nicușor Dan în perioada crizei politice a convocat de mai multe ori consultări cu partidele politice parlamentare pentru deblocarea crizei și găsirea unei formule prin care un executiv să aibă susținerea unei majorități. Pe 4 iunie 2026, președintele l-a desemnat pe Eugen Tomac pentru funcția de prim-ministru al României și formarea unui guvern tehnocrat susținut de partidele pro-occidentale.
Pe 14 iunie, în urma eșecului de-a strânge o majoritate parlamentară, Eugen Tomac și-a depus mandatul de prim-ministru iar președintele a anunțat în aceeași conferință că-l desemnează în funcția de prim-ministru pe președintele consiliului județean Brașov, Adrian Veștea, membru PNL la acea vreme. Ulterior această propunere a picat la votul din Parlament cu 189 de voturi pentru și 23 împotrivă, sub minimum de 233 de voturi necesare pentru învestire.
Conflictul intern din Partidul Național Liberal Nominalizarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru de către președintele Nicușor Dan a surprins o parte a scenei politice, acțiunea fiind realizată fără o rundă prealabilă de consultări oficiale cu partidele parlamentare după depunerea mandatului de către Eugen Tomac. Desemnarea a atras critici dure din partea mai multor actori politici și reprezentanți ai societății civile, fiind considerată o decizie controversată prin prisma faptului că conducerea partidului din care făcea parte premierul desemnat nu fusese informată în prealabil cu privire la intențiile șefului statului.
Această nominalizare a provocat o fractură internă în cadrul Partidului Național Liberal (PNL) între două facțiuni: facțiunea conservatoare (sau aripa Thuma) care dorește ca partidul să refacă coaliția de guvernare cu PSD, și facțiunea reformistă (sau aripa Bolojan) care dorește rămânerea partidului în opoziție dacă este cazul și continuarea politicilor guvernului Bolojan pentru a susține o eventuală guvernare, cât și o reformă internă în partid. În săptămâna votului de învestitură pentru guvernul Veștea, ruptura din PNL a atins un punct critic, conducerea PNL convocând un congres extraordinar pe 21 iunie care a rezultat în întărirea poziției lui Ilie Bolojan ca lider al partidului, a alegerii unei noi conduceri, dar și într-un vot care a dat undă verde pentru începerea procedurilor de excludere din partid a membrilor care doresc răsturnarea conducerii lui Bolojan și a celor care vor vota pentru învestirea guvernului Veștea. Printre excluderile anunțate de PNL s-au numărat: Cătălin Predoiu, Monica Anisie, Rareș Bogdan, Sorin Cîmpeanu, Hubert Thuma sau Alina Gorghiu. Disputa rămâne să fie rezolvată în instanță întrucât Tribunalul București a suspendat temporar hotărârile congresului extraordinar PNL.
Pe parcursul conflictului intern din Partidul Național Liberal, au existat acuzații la adresa președintelui Nicușor Dan că acesta a încercat să rupă partidul.
Reacții și impact
Interne Pe plan intern, fragmentarea Coaliției Pro-Occidentale și instabilitatea guvernamentală din primăvara anului 2026 au atras poziționări ferme din partea actorilor politici rămași în afara disputei directe dintre PNL și PSD.
Președintele USR, Dominic Fritz, a reafirmat pe 23 iunie 2026 că partidul nu va susține un guvern din care face parte PSD.