thumb|300px|Teritoriul provinciei Hidaka (15 august 1869)

Provincia Hidaka (日高国, Hidaka no kuni) este una dintre provinciile tradiționale ale Japoniei, înființată imediat după încheierea Războiului Boshin (respectiv a bătăliei de la Hakodate), pe baza sistemului administrativ kuni-gun-ri instituit prin Codul Taihō. A făcut parte din Hokkaidō, în cadrul sistemului Godo Hachidō. Teritoriul său corespunde astăzi Subprefecturii Hidaka.

Numele și scrierea „Hidaka” În Nihon Shoki, la intrarea din a 27-a zi a lunii a doua a celui de-al 27-lea an de domnie al împăratului Keikō, se menționează: Printre barbarii din est se află țara Hitakami. (...) Toți aceștia se numesc emishi. Matsuura Takeshirō a identificat acest teritoriu cu ținutul Hitakami și a propus, în raportul său, denumirea „Hidaka”.Numele de locuri din Hokkaidō (Marea Enciclopedie a Numelor de Locuri Istorice din Japonia, vol. 1), p. 169.

Istorie În continuare este descrisă și perioada premergătoare înființării provinciei Hidaka.

În perioada Heian, se spune că marele maestru budist Ennin a călătorit prin regiune și a practicat ascetismul în zone precum Samani.

Din perioada Kamakura înainte, în regiune trăiau emishi cunoscuți sub numele de Hi no MotoStrămoșii poporului Shumkur și Menashkur., care erau supravegheați de clanul Andō, deținătorul funcției de guvernator al teritoriilor emishi (conform Suwa Daimyōjin Ekotoba).

Se pare că, spre perioada Muromachi (secolul al XV-lea), populația wajin a început să se stabilească în zonă.

În perioada Edo, domeniul Matsumae a înființat șapte teritorii cunoscute drept basho, în care vasalii domeniului comercializau mărfuri cu populația emishi. La casele de comerț, care îndeplineau și funcția de birouri administrative locale ale domeniului, se desfășurau și ceremonii precum omusha, ca parte a politicii de „îmblânzire” a populației indigene. Pentru detalii instituționale, se pot consulta articolele despre sistemul de arendare a teritoriilor comerciale (basho) și despre sistemul de concesionare a acestor teritorii; pentru situația zonelor de pescuit, se poate consulta istoria pescuitului de hering din Hokkaidō. Corespondența dintre aceste teritorii comerciale și districtele (gun) înființate mai târziu este următoarea:

teritoriul Saru → mai târziu districtul Saru teritoriul Niikappu → mai târziu districtul Niikappu teritoriul Shitsunai → mai târziu districtul Shizunai teritoriul Mitsuishi → mai târziu districtul Mitsuishi teritoriul Urakawa → mai târziu districtul Urakawa teritoriul Shamani → mai târziu districtul Samani teritoriul Horoizumi → mai târziu districtul Horoizumi

La începutul perioadei Edo, călugărul budist din școala Tendai, Enkū, a vizitat regiunea în scop ascetic, lăsând urme ale trecerii sale prin zone precum Samani. În 1611, cutremurul Keichō-Sanriku a provocat un tsunami puternic care a afectat bazinul râului Saru. Situl arheologic Ninatsumi Chashi din orașul Biratori se află la o altitudine de 61 de metri, iar dacă se estimează o inundare de 2 metri peste nivelul solului, altitudinea de inundare a tsunamiului ar fi fost de 63 de metri.Tsuji Yoshinobu, „Cum să ne pregătim pentru un tsunami de mileniu”, în: Hotate Michihisa, Narita Ryūichi (coord.), Kitajima Itoko și alții, Tsunami, erupții... Istoria de 2.000 de ani a cutremurelor din arhipelagul japonez, Asahi Shimbun Publications, 2013, p. 39. În această perioadă, în interiorul teritoriului provinciei Hidaka, în regiunea Shibuchari (bazinul râului Shizunai), a continuat un conflict privind drepturile de vânătoare și pescuit între două grupuri ainu, Menashkur și Shumkur (regiunea Saru, districtul Saru), conflict care a fost temporar aplanat prin medierea domeniului Matsumae. Însă conflictul a reizbucnit, iar atunci când Utafu (numit și Utomasa sau Utofu), ginerele lui Onibishi, șeful clanului Shumkur, care ceruse arme domeniului Matsumae, a murit de variolă, populația ainu, interpretând greșit moartea acestuia ca fiind o otrăvire comisă de wajin, s-a răsculat în mai multe locuri, declanșând Revolta lui Shakushain în luna a șasea a anului 1669. În interiorul teritoriului provinciei Hidaka au fost uciși numeroși wajin, dar mai târziu liderul revoltei, șeful clanului, Shakushain, a fost asasinat, iar fortăreața (chashi) din Shibuchari, care servea drept bază a acestuia, a fost cucerită. Cu toate acestea, în rândul răsculaților s-au aflat și participanți wajin.

În privința transporturilor din perioada Edo până la începutul perioadei Meiji, transportul terestruIstoria drumurilor din Hokkaidō, Guvernul Hokkaidō, publicată pe 10 iunie 1925. se desfășura pe drumul care lega Hakodate, din provincia Oshima, de regiunea Dōtō și de provincia Chishima (secțiunea de vest de Urakawa fiind precursoarea actualului Drum Național 235, iar cea de est, precursoarea Drumului Național 336). Deoarece de-a lungul coastei existau porțiuni cu relief accidentat și greu accesibile, în 1799, Ōkōchi Zenbei Masatoshi, responsabil de administrarea și controlul teritoriilor emishi, a ordonat lui Nakamura Koichirō, Mogami Tokunai și altora să deschidă drumul montan Samani, din districtul Samani, și drumul montan Sarudo, din districtul Horoizumi (precursorul Drumului Național 336). Aceste drumuri montane au fost reparate de domeniul Nanbu între luna a douăsprezecea a anului 1802 și anul 1803. Drumurile au fost de asemenea folosite de Inō Tadataka și de Matsuura Takeshirō. Drumul montan Samani, dintre Fuyushima și Horoman, avea o lungime de aproape 3 ri (circa 12 km) și dispunea de un loc de popas numit „Kotoni Koyasumisho”; în 1873, în mijlocul muntelui a fost construit un han numit „Hanul Harada”. Pe râurile din interiorul provinciei Hidaka au existat, din perioada domeniilor feudale până la abolirea acestora și înființarea prefecturilor, 16 puncte de trecere cu bacul, unde funcționau și feriboturi. Transportul maritim se realiza prin rute ale corăbiilor kitamaebune, care legau teritoriile wajin de regiunea Kinai, cu escale în porturi precum Monbetsu, din districtul Saru, și Samani.

La finalul perioadei Edo, teritoriul provinciei Hidaka făcea parte din Ezochi de est. Din motive de apărare națională, în 1799, Ezochi de est a fost declarat teritoriu direct al shogunatului (kōgi goryō), iar în 1800, Inō Tadataka a măsurat coasta acestuia. În 1821, teritoriul a revenit temporar sub administrarea domeniului Matsumae, dar în 1855 a fost din nou declarat teritoriu direct al shogunatului, paza acestuia fiind asigurată de domeniul Sendai.

Pe 15 august 1869, au fost înființate cele 7 districte ale provinciei Hidaka, cuprinzând 79 de sate. Din august al aceluiași an până în august 1871, cinci dintre aceste districte au fost administrate separat de domenii, familii samurai și temple din afara Hokkaidō. Pe 8 februarie 1882, ca urmare a abolirii sistemului administrativ colonial și înființării prefecturilor, teritoriul a trecut sub jurisdicția prefecturii Sapporo.

Instituții din provincie Temple Tōjuin, unul dintre cele trei temple oficiale ale Ezo, a fost construit în perioada Bunka (1804–1818), în districtul Samani.

Sanctuare Printre sanctuarele shintoiste se numără Sanctuarul Urakawa, fondat în 1669, Sanctuarul Yoshitsune, fondat pe la 1798, și Sanctuarul Sumiyoshi din districtul Samani, fondat în 1706, alături de alte sanctuare, majoritatea fondate înainte de perioada Edo, enumerate mai jos:

districtul Saru – Sanctuarul Yoshitsune (orașul Biratori, districtul Saru) districtul Shizunai – Sanctuarul Hiruko (astăzi Sanctuarul Shizunai; orașul Shinhidaka, districtul Hidaka, zona Shizunai) districtul Mitsuishi – Sanctuarul Mitsuishi (orașul Shinhidaka, districtul Hidaka, zona Mitsuishi) districtul Urakawa – Sanctuarul Urakawa (orașul Urakawa, districtul Urakawa) districtul Samani – Sanctuarul Sumiyoshi (orașul Samani, districtul Samani) districtul Horoizumi – Sanctuarul Sumiyoshi (orașul Erimo, districtul Horoizumi)

Toate aceste sanctuare au avut, în trecut, un rang echivalent sau inferior celui de gōsha. În provincia Hidaka nu a existat niciun sanctuar cu rang de kensha sau superior.

Regiune Districte Provincia Hidaka era formată din următoarele 7 districte:

Districtul Saru Districtul Niikappu Districtul Shizunai (astăzi dispărut) Districtul Mitsuishi (astăzi dispărut) Districtul Urakawa Districtul Samani Districtul Horoizumi

Domenii feudale din perioada Edo Teritoriul domeniului Matsumae, al clanului Matsumae (10.000 koku → 30.000 koku), 1599–1799 și 1821–1855 (întreaga provincie Hidaka) Domenii responsabile în perioada administrării separate Teritoriul domeniului Sendai, 1869–1871 (cea mai mare parte a districtului Saru) Teritoriul domeniului Hikone, 1869–1871 (partea de sud-est a districtului Saru) Teritoriul domeniului Tokushima, 1869–1871 (districtul Niikappu) Teritoriul domeniului Kagoshima (Satsuma), 1869 (districtele Urakawa și Samani) ※ În perioada administrării separate, au existat și alte teritorii aflate în posesia templelor, sanctuarelor și a unor familii samurai din domeniul Tokushima.

Populație Conform recensământului efectuat în 1872 (recensământul jinshin koseki), populația era de 6.574 de locuitori.

Bătălii din provincia Hidaka 1669: Revolta lui Shakushain

Note Note explicative

Referințe

Bibliografie Numele de locuri din Hokkaidō (Marea Enciclopedie a Numelor de Locuri Istorice din Japonia, vol. 1), Heibonsha, 2003. ISBN 4-582-49001-8

Vezi și

Domeniul Matsumae

Categorie:Foste provincii ale Japoniei Categorie:Hokkaidō (provincial) Categorie:Istoria Hokkaidō Categorie:Provincia Hidaka Categorie:Fondări în Japonia în secolul al XIX-lea