Étienne Dolet () a fost un umanist, scriitor, poet și tipograf francez. A fost un personaj controversat de-a lungul întregii sale vieți, care a fost zdruncinată de forțele opuse ale Renașterii și Inchiziției franceze. Primele sale atacuri împotriva Inchiziției și a autorităților municipale din Toulouse, precum și publicațiile sale ulterioare de la Lyon, au determinat Inchiziția franceză să îi monitorizeze îndeaproape activitățile. După mai multe perioade petrecute în închisoare, eforturile conjugate ale , ale Inchiziției și ale facultății de teologie de la Sorbona au dus la condamnarea sa la moarte pentru erezie. În 1546, a fost spânzurat și apoi ars împreună cu cărțile sale în piața Maubert din Paris. În epoca modernă, Dolet este amintit ca un martir a ceea ce se numește astăzi libertatea de exprimare și libertatea presei.
Biografie Născut într-o familie modestă, a locuit la Orléans până la vârsta de doisprezece ani. În 1521 a plecat la Paris, unde a studiat literele latine timp de cinci ani cu Nicolas Bérauld, profesorul lui . În 1526, conform tradiției umaniste, a început turul universităților europene. S-a deplasat la Padova pentru a-și perfecționa cunoștințele de litere latine și mai ales cele despre Cicero, sub îndrumarea profesorului și prietenului său Simon de Villanova. La moartea acestuia din urmă, Étienne Dolet s-a atașat în calitate de secretar de Jean de Langeac, episcop de Limoges și ambasador al Franței în Republica Venețiană. Acolo a urmat cursurile lui Battista Egnazio despre Cicero, care a devenit pentru Dolet „maestrul său în scris și adesea în gândire”.
S-a întors în Franța în cursul anului 1529 și s-a înscris la Universitatea din Toulouse în 1532, pentru a urma cursuri de drept și jurisprudență. Ales orator al Națiunii Franceze, a rostit un rechizitoriu violent în octombrie 1533 cu privire la barbaria din Toulouse, iar apoi, în ianuarie, o diatribă despre superstițiile religioase și brutalitatea gasconilor. A fost întemnițat în martie 1534 și, în ciuda protecției lui Jean de Pins, a fost în cele din urmă fost izgonit printr-un decret al Parlamentului din Toulouse în 1534.
A ajuns la Lyon la 1 august 1534, înainte de a pleca din nou pentru câteva luni pe care le-a petrecut la Paris. A revenit apoi la Lyon, s-a integrat în cercul umaniștilor lyonezi, i-a frecventat pe Clément Marot și Rabelais, dar și pe Guillaume și , pe Jean de Tourne și pe tipograful Sébastien Gryphe, pentru care a devenit corector.
În 1535, datorită tipografului Sébastien Gryphe, a publicat Dialogus de imitatione Ciceroniana, o lucrare ce a reaprins disputa ciceronianismului. În această operă, i-a respins deopotrivă pe Erasmus și pe Luther, acuzați că duc religia creștină la ruină.
În decembrie 1536, în cursul unei încăierări, a ucis un pictor supranumit Compaing care, susținea el, voia să îl asasinase. A fugit din Lyon și a ajuns discret la Paris pentru a implora grațierea din partea regelui. În februarie 1537, a obținut scrisorile de grațiere. Cu toate acestea, a fost întemnițat timp de câteva săptămâni la întoarcerea sa la Lyon.
La 6 martie 1538, a obținut de la Francisc I un privilegiu avantajos care îi acorda timp de zece ani posibilitatea de a tipări orice lucrare în latină, greacă, italiană sau franceză, scrisă de el sau sub supravegherea sa. De acest privilegiu au beneficiat diverși editori înainte de a se putea stabili, la rândul său, ca tipograf în 1539. În acești ani a publicat primele două volume din Commentariorum linguae Latinae, un ambițios dicționar etimologic al limbii latine, proiect conceput încă din adolescență și marea operă a vieții sale.
Dolet tipograf Cu sprijinul financiar al lui Hellouin Dulin, a deschis o tipografie pe strada Mercière din Lyon. În patru ani, a publicat aproape 90 de lucrări, de la manuale pentru studenți și texte clasice în franceză sau latină, până la literatura vremii, precum Clément Marot sau Rabelais (o ediție contrafăcută din Gargantua, care a dus la ruperea relațiilor dintre cei doi oameni). Unul dintre marile sale succese editoriale a fost lucrarea sa La Manière de bien traduire (în ).
Un sfert din această producție este dedicat lucrărilor religioase. El publică astfel o versiune în limba franceză a Noului Testament și L'Institution de la religion chrétienne (în ) a lui Calvin. El nu ignoră pericolele la care se expune. Publicarea în 1538 a operei sale Cato Christianus produce chiar efectul invers. Acest catehism este realizat pe modelul Disticha Catonis (în ), o lucrare foarte la modă în secolul al XVI-lea. Cato Christianus este interzis de la vânzare încă de la apariție, fiind condamnat la 2 octombrie 1542 și inclus în rugul de cărți din februarie 1544, din piața bisericii Notre-Dame.
Procesele în fața Inchiziției În 1542, a publicat așadar lucrări religioase care au atras atenția inchizitorului Matthieu Ory. A fost încarcerat în august 1542 în închisorile lyoneze, fiind acuzat că este autorul unor lucrări pernicioase și că nu crede în nemurirea sufletului. Condamnat pentru că a tipărit unele dintre aceste lucrări, pentru că a mâncat carne în timpul postului mare și pentru că a susținut că preferă predica în locul liturghiei, a făcut apel pentru exces de putere în fața , ceea ce i-a permis să fie transferat din închisorile din Roanne la Conciergerie, unde a rămas timp de 15 luni. A obținut noi scrisori de grațiere datorită intervenției episcopului de Tulle, Pierre Duchâtel, și s-a întors la Lyon pentru a-și relua activitățile.
A fost întemnițat pentru a doua oară în 1544, după descoperirea unor baloturi de cărți eretice care purtau marca sa de tipograf. Cu toate acestea, a reușit să evadeze și s-a refugiat în Piemont. S-a întors în mod imprudent în Franța deoarece credea că va putea tipări la Lyon scrisori prin care să facă apel la justiția regelui Franței, a reginei Navarei și a . În aceste circumstanțe a publicat Second Enfer (în ), o culegere de scrisori adresate celor puternici și destinate să îl apere în fața acuzatorilor săi. Aceste scrisori au fost urmate de două traduceri din Platon, Axiochus și o traducere din Hipparchus (sau Hipparque, de asemenea apocrif), subtitrată „de la convoytise et affection de gaigner” (în ).
Al treilea său proces vizează afacerea baloturilor de cărți, un complot organizat cu certitudine de maeștri tipografi lyonezi. De asemenea, i se reproșează traducerea unui pasaj din Axiochus: „După moarte, nu vei mai fi nimic”. Dolet își accentuase traducerea adăugând cuvintele „deloc”. Facultatea de teologie de la Sorbona a vrut să vadă în aceasta o dovadă a ereziei lui Dolet: el nu crede în nemurirea sufletului.
La 3 august 1546, a făcut penitență publică la locul supliciului său, invocând-o pe Fecioară și pe sfântul său patron. Conform unei clauze a sentinței sale, a obținut datorită acestui fapt posibilitatea de a fi spânzurat înainte de a fi aruncat împreună cu cărțile sale pe rug, în piața Maubert. Această piață era rezervată rugurilor tipografilor: patru dintre ei au fost strangulați și apoi arși acolo în 1546.
O tradiție apocrifă relatează că ar fi compus un pe drumul spre rug: Non dolet ipse Dolet, sed pia turba dolet (în ), ceea ce i-a atras următorul răspuns din partea preotului care îl însoțea: Non pie turba dolet sed Dolet ipse dolet (în ).
Dolet și religia Nu se știe cu certitudine dacă Dolet ar trebui clasificat printre reprezentanții protestantismului sau printre apărătorii unui raționalism anticreștin. Cu toate acestea, se cunoaște faptul că nu era recunoscut de protestanții din vremea sa și că Jean Calvin îl condamnase în mod formal, la fel ca și Théodore-Agrippa d’Aubigné și profesorul său Simon de Villanova, pentru blasfemii la adresa Fiului lui Dumnezeu. Principalii săi dușmani au fost ceilalți tipografi cu care se afla în concurență, unii tipărind cărți pentru catolici, iar alții pentru protestanți, însă Dolet era mai degrabă înclinat spre scrierile umaniste care nu se preocupau de religie. În jurul anului 1530, când a sosit la Lyon, existau deja în jur de o sută de ateliere tipografice. El reprezenta, așadar, un concurent suplimentar pe care ceilalți doreau să îl elimine. Casa sa a fost percheziționată; acolo au fost găsite cărți interzise, precum Învățătura religiei creștine a lui Calvin. A fost condamnat la închisoare de către tribunalul ecleziastic și transferat la Paris, apoi a fost grațiat de Francisc I și eliberat.
Dar, judecând după caracterul religios al multor cărți pe care le-a publicat, o asemenea condamnare este cu certitudine deplasată. Apărarea sa neîncetată a citirii Scripturilor în limba vorbită este în mod deosebit notabilă.
Opere principale
Étienne Dolet, simbol al liberei cugetări, și alte omagii Statuile din Paris și Orléans
O statuie din bronz a lui Étienne Dolet a fost ridicată în piața Maubert din Paris, chiar pe locul rugului său. Aceasta a fost inaugurată duminică, 19 mai 1889, la ora 14. Ea îl reprezenta pe umanist în picioare, cu mâinile legate și cu o presă de tipar la picioare. În ajun, Societatea liberei cugetări din arondismentul 5 (grupul Étienne Dolet) organizase la primăria aceluiași arondisment o conferință intitulată „Étienne Dolet, viața, opera, martiriul său”, susținută de cetățeanul Bourneville, deputat de Sena. La baza statuii era înscrisă fraza pe care ar fi pronunțat-o în latină înainte de moarte: „Non dolet ipse dolet, sed pia turba dolet”.
Monumentul este imortalizat de André Breton în romanul său (1928).
Această statuie, loc de raliere al dreyfusarzilor, al anticlericalilor și al liber-cugetătorilor, a fost demontată și topită în 1942, în timpul Ocupației, și nu a mai fost înlocuită niciodată, în ciuda câtorva tentative. La sfârșitul războiului nu mai rămăsese decât soclul, care a dispărut în 1980, odată cu reamenajarea pieței.
Un bust cu efigia sa a fost inaugurat în 1933 la Orléans, în grădina Hardouineau, fiind ulterior demontat și topit în 1942. Un nou monument din piatră a fost realizat de sculptorul Van Den Noorgaete în 1955. Acesta a fost amplasat în același spațiu verde al comunei, în grădina fostei primării, numită în prezent grădina Hôtel-Groslot. Monumentul a fost inaugurat în prezența a numeroase asociații laice.
Asociația Pour un monument à la mémoire d'Etienne Dolet, Place Maubert à Paris (în ) a fost înființată în 2017 cu scopul de a ridica din nou un monument în memoria sa. Sculptorul Anselm Kiefer a acceptat să se alăture acestui proiect.
Omagii
În Île-de-France O stradă Étienne-Dolet se află în arondismentul 20, în apropierea stației de metrou Ménilmontant. Stația de metrou Malakoff - Rue Étienne Dolet de pe linia 13 a metroului din Paris. În afară de Malakoff, și alte comune din regiunea pariziană au o stradă care îi poartă numele, în special: Alfortville, unde strada dă numele școlii elementare de la nr. 23 și școlii de la nr. 25, Argenteuil, Cachan, Issy-les-Moulineaux, Montreuil, Persan, unde strada dă, de asemenea, numele grădiniței situate pe aceasta, Pierrefitte-sur-Seine, Romainville, Rosny-sous-Bois, unde grădinița de la nr. 2-4 poartă acest nume, Saint-Maur-des-Fossés, Saint-Ouen și Suresnes. Un liceu profesional poartă numele lui Étienne Dolet în arondismentul 20 din Paris, pe strada Eupatoria.
La Orléans La Orléans, o stradă și un colegiu poartă numele lui Étienne Dolet. Étienne Dolet este numele uneia dintre lojile Marelui Orient al Franței, cu sediul la Orléans.
În alte locuri din Franța