Drepturi LGBTQ în Turcia250x250px Locația Turciei în EuropaStatut juridicDezincriminată din 1858Identitate și exprimare de genChirurgia de reatribuire de gen este legală din 1988Recunoașterea relațiilorNu sunt recunoscute parteneriatele sau căsătoriileAdopție de copiiNuServiciu militarNu, persoanelor LGBT nu le este permis să servească deschisProtecție împotriva discriminăriiNu (protecția constituțională a fost propusă, dar nu a fost adoptată)
Persoanele lesbiene, gay, bisexuale, transgen și queer (LGBTQ+) din Turcia se confruntă cu provocări juridice pe care rezidenții non-LGBTQ+ nu le experimentează, deși situația generală este considerată mai puțin represivă decât în majoritatea celorlalte .
În anul 1858, Imperiul Otoman, predecesorul Republicii Turcia de astăzi, a adoptat un nou cod penal care nu mai conținea articole explicite de incriminare a homosexualității. Codul penal otoman din 1858 a fost puternic influențat de Codul napoleonian, ca parte a unor reforme mai ample din perioada Tanzimat.
Ca stat semnatar al Convenției de la Geneva din 1951, Turcia oferă un cadru legal pentru azil. Aceasta a servit drept destinație pentru solicitanții de azil LGBTQ+ din și din țările arabe. Persoanelor transgen le este permis să își schimbe genul legal din anul 1988. Deși au existat dezbateri privind introducerea unor protecții legale împotriva discriminării pe baze de orientare sexuală și identitate de gen, acestea nu au fost încă legiferate.
În 2013, a clasat Turcia pe locul 39 din 49 de țări în ceea ce privește protecția drepturilor LGBTQ+, însă în 2024, țara a coborât pe poziția a 47-a, fiind urmată doar de și .
Prima paradă Istanbul Pride a avut loc în 2003, făcând din Turcia prima țară cu majoritate musulmană care a găzduit un marș al mândriei gay. Cu toate acestea, din 2015, guvernul turc a interzis paradele, folosind gaze lacrimogene și tunuri de apă pentru a dispersa mulțimile.
Istorie
În timpul Imperiului Otoman Înainte de secolul al XIX-au, otomanii nu își fundamentau identitățile sexuale pe atracția față de un anumit gen, ci făceau distincția între partenerii activi și cei pasivi, adesea descriși drept „iubitul” și „cel iubit”. Prin urmare, alegerea unui partener se baza doar pe preferințe personale și nu pe o identitate sexuală strictă. Acest lucru a făcut ca anumite tipuri de atracție între persoane de același sex să fie permise, însă această atracție era cel mai adesea legitimată într-un context pederastic.
Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, contactele homosexuale au început să scadă, iar interesul s-a orientat către tinerele femei. Ahmet Cevdet Pașa afirma: Numărul celor care iubesc femeile a crescut, în timp ce numărul tinerilor iubiți a scăzut. Este ca și cum Poporul lui Lot ar fi fost înghițit de pământ. Dragostea și afinitatea care, în Istanbul, erau îndreptate în mod notoriu și uzual către tineri au fost acum redirecționate către fete, în conformitate cu starea naturală. Cercetările arată că acest declin se află în strânsă legătură cu incriminarea homosexualității în lumea occidentală, care a fost urmată de reprimarea comunității queer.
Perioada republicană În anii 1980, guvernul național, fie el ales în mod democratic sau rezultat în urma unei lovituri de stat, s-a opus existenței unei comunități LGBTQ+ vizibile, în special în context politic.
Cu toate acestea, unele persoane asumate au reușit să aibă succes în anii '80. Murathan Mungan a fost deschis cu privire la homosexualitatea sa de-a lungul întregii sale cariere profesionale ca poet și scriitor de succes. Totuși, mulți bărbați gay și bisexuali care au trăit în acea perioadă au declarat ulterior în interviuri că s-au simțit presați de atitudinile sociale și de politicile guvernamentale să își ascundă identitatea sexuală.
În anii 1980, Partidul Verde Radical Democratic și-a exprimat sprijinul pentru drepturile persoanelor gay, inclusiv pentru acțiunile unui grup de persoane transgen care protestau împotriva brutalității poliției. Cu toate acestea, abia în anii 1990 membrii comunității LGBTQ+ din Turcia au început să se organizeze activ pentru apărarea drepturilor lor.
În 1993 a fost creată organizația Lambda Istanbul pentru a milita în favoarea drepturilor LGBTQ+ în Turcia. În 1994, Partidul Libertății și Solidarității a interzis discriminarea pe bază de orientare sexuală și identitate de gen în structurile sale interne și a nominalizat-o pe Demet Demir, o voce de marcă a comunității, devenind prima candidată transgen la alegerile pentru consiliul local din Istanbul.
În 1993, organizatorilor li s-a refuzat permisiunea de a desfășura o paradă a mândriei LGBTQ+. O opoziție similară a fost manifestată de guvern în 1995 și 1996 față de un festival de film LGBTQ+ și o conferință academică. Oficialii guvernamentali au invocat legi formulate ambiguu pentru protejarea moralității publice ca justificare pentru interzicerea acestor evenimente.
În 1996, a anulat decizia unei instanțe inferioare și a încredințat copilul unei mame lesbiene către tată, pe motiv că homosexualitatea este „imorală”.Vezi raportul Kaos GL: Turkey's LGBT History: The 1990s . Accesat la 16 octombrie 2009.
De-a lungul anilor 1990, rapoartele întocmite de IHD (Asociația pentru Drepturile Omului din Turcia) și de , cum ar fi Amnesty International, au arătat că persoanele transgen erau frecvent hărțuite și bătute de polițiști. Un articol menționa chiar că poliția a incendiat un bloc de apartamente în care locuiau mai multe persoane transgen.[The Guardian. "Turkey Turns on Its Decadent Past". Owen Bowcott, 1996]
Rapoartele de hărțuire și violență împotriva persoanelor LGBTQ+ au continuat și în secolul al XXI-lea. În 2008, un student kurdo-turc gay, Ahmet Yıldız, a fost împușcat în fața unei cafenele de către tatăl său și a murit ulterior la spital.Forumul Democratic German pentru Turcia (DTF) a pregătit un raport cu detalii despre asasinat și procesul penal ulterior; accesat la 31 martie 2011. Sociologii au numit acest caz prima crimă de onoare motivată de homofobie mediatizată în Turcia. Dorința Guvernului Turciei de a adera la Uniunea Europeană a exercitat o anumită presiune pentru acordarea recunoașterii oficiale a drepturilor LGBTQ+. În raportul privind progresele înregistrate de Turcia pentru aderarea la Uniunea Europeană din 14 octombrie 2009, Comisia Europeană pentru Extindere a scris: Cadrul legal nu este aliniat în mod adecvat cu acquis-ul comunitar... Homofobia a dus la cazuri de violență fizică și sexuală. Uciderea mai multor transsexuali și travestiți reprezintă o evoluție îngrijorătoare. Instanțele au aplicat principiul „provocării injuste” în favoarea autorilor infracțiunilor comise împotriva transsexualilor și travestiților.
În 2003, Turcia a devenit prima țară cu majoritate musulmană în care s-a desfășurat un marș al mândriei gay. La Istanbul (din 2003) și la Ankara (din 2008), marșurile gay s-au ținut în fiecare an, înregistrând o participare tot mai numeroasă până în anul 2015. Marșul din Istanbul a început cu doar 30 de persoane în 2003, ajungând la 5.000 în 2010. La paradele din 2011 și 2012 au participat peste 15.000 de persoane.
La 30 iunie 2013, parada Istanbul Pride a atras aproape 100.000 de oameni. Protestatarilor li s-au alăturat și cei din , transformând Istanbul Pride 2013 în cel mai mare eveniment de acest tip desfășurat vreodată în Turcia. Ediția din 2014 a atras tot peste 100.000 de participanți. Paradele din 2015, 2016, 2017 și 2018 au fost interzise de autoritățile locale, iar participanții au fost împrăștiați prin intervenții în forță ale poliției. În iunie 2013, a avut loc prima ediție , cu 2.000 de participanți. La 3 iunie 2018, cea de-a șasea paradă Izmir Pride s-a desfășurat în mod pașnic, reunind peste 50.000 de oameni. Un alt marș a avut loc în Antalya. Politicienii din principalul partid de opoziție, CHP, și dintr-un alt partid de opoziție, Partidul Păcii și Democrației (BDP), și-au oferit sprijinul pentru aceste demonstrații. Marșul mândriei din Istanbul nu primește niciun sprijin din partea municipalității sau a guvernului.
În 2009, arbitrul de fotbal amator Halil İbrahim Dinçdağ a recunoscut public că este gay și, ulterior, i s-a interzis să mai arbitreze meciuri. În decembrie 2015, Federația Turcă de Fotbal a fost obligată de instanță să îi plătească lui Dinçdağ daune în valoare de 23.000 de lire turcești pentru demiterea sa.
La 21 septembrie 2011, ministrul Familiei și Politicilor Sociale, , s-a întâlnit cu o organizație LGBTQ+. Ea a declarat că guvernul va colabora activ cu asociațiile de profil și a înaintat o propunere pentru acceptarea persoanelor LGBTQ+ în noua constituție pe care Parlamentul plănuia să o redacteze în anul următor, cerând parlamentarilor să trateze propunerea cu deschidere. Ea a susținut că „dacă libertatea și egalitatea sunt pentru toată lumea, atunci discriminarea bazată pe orientarea sexuală ar trebui eliminată, iar drepturile acestor cetățeni LGBTQ+ ar trebui recunoscute.”
La 9 ianuarie 2012, Serdar Arseven, editorialist la un ziar islamist numit , a publicat un articol în care numea persoanele LGBTQ+ „pervertite”. a amendat publicația Yeni Akit cu 4.000 TL și pe Serdar Arseven cu 2.000 TL pentru instigare la ură.
În mai 2012, BDP a solicitat autorilor noii constituții turce să includă căsătoria între persoane de același sex în textul acesteia. Solicitarea a fost respinsă de cel mai mare partid din Parlamentul turc, AKP, și de partidul de opoziție MHP, fiind susținută doar de principala forță de opoziție, CHP.
La 29 mai 2013, o moțiune de cercetare parlamentară privind drepturile LGBTQ+ în Turcia a fost propusă și dezbătută în Parlamentul Turciei. În ciuda sprijinului acordat de partidul pro-kurd BDP și de cel secularist CHP, precum și a abținerii partidului naționalist MHP, moțiunea a fost respinsă prin voturile partidului de guvernământ, AKP. Deputata AKP Türkan Dağoğlu a invocat articole științifice despre homosexualitate publicate în SUA în 1974, declarând: „Homosexualitatea este o anomalie. Căsătoriile între persoane de același sex nu pot fi permise. Aceasta ar duce la degradarea societății”. În replică, deputata CHP Binnaz Toprak a declarat: „În anii 1970 existau oameni de știință în SUA care sugerau că persoanele de culoare nu sunt la fel de inteligente ca cele albe. Prin urmare, știința de astăzi nu acceptă concluziile acelor vremuri. Afirmațiile dumneavoastră nu pot fi acceptate.”
În 2013, Grindr, o aplicație de rețele sociale și întâlniri adresată bărbaților gay, a fost blocată în Turcia printr-o decizie a Judecătoriei a 14-a Penală de Pace din Istanbul Anatolia.
La 12 august 2013, Comisia de Reconciliere Constituțională, însărcinată cu redactarea unei noi constituții și compusă din patru mari partide parlamentare (inclusiv , seculariști, islamiști și naționaliști), a convenit să introducă protecția constituțională împotriva discriminării pentru persoanele LGBTQ+. Ulterior, acest proiect de constituție a fost abandonat.
La 17 iulie 2014, Curtea Supremă a Turciei a hotărât că utilizarea termenului „pervertit” la adresa persoanelor gay constituie instigare la ură (hate speech).
În noiembrie 2016, Turcia, alături de Georgia, Israel, Japonia, Mongolia, Nepal, Filipine, Coreea de Sud, Sri Lanka, Thailanda, Timorul de Est și Vietnam, au fost singurele țări asiatice din cadrul Organizației Națiunilor Unite care au votat în favoarea numirii unui expert independent care să monitorizeze discriminarea cu care se confruntă comunitatea LGBTQ+ și să găsească modalități de protecție eficientă.Anti-LGBTI push at U.N. falls short Erasing 76 Crimes
În iunie 2018, ambasada Turciei, alături de ambasadorii din alte 51 de țări, au semnat o scrisoare deschisă de sprijin pentru drepturile LGBTQ+ în Polonia.