Tulburările din Jaffa din 1921

Tulburările din Jaffa din 1921 au fost evenimente sângeroase care au avut loc între 1 și 7 mai în acel an. Au început ca o confruntare între un grup comunist și unul socialist de evrei, apoi au degenerat în ciocniri între arabi și evrei, răspândindu-se și în alte locuri din Palestina sub mandat britanicKessler 2021.. Tulburările au cauzat moartea a 47 de evrei și 48 de arabi, fiind răniți 146 de evrei și 73 de arabiSegev 2000, p. 183.. Aceasta a fost a doua confruntare majoră între arabi și evrei după tulburările din Ierusalim din 1920.

Evenimentele În noaptea de 30 aprilie 1921, Partidul Socialist al Muncitorilor, de orientare comunistă, înființat de evrei, a răspândit în Jaffa manifeste în limbile ebraică, idiș și arabă, care chemau la unitate între muncitorii evrei și arabi pentru o revoluție socialistă și doborârea asupritorilor. Manifestele se încheiau cu sloganuri comuniste, printre care „Trăiască Palestina Sovietică!”, și erau semnate „Comitetul Executiv al Partidului Comunist din Palestina”Rapoarte, p. 22.Segev 2000, p. 176.. Partidul și-a anunțat și intenția de a face o manifestație pe ruta Jaffa-Tel Aviv pentru a comemora ziua de 1 mai. În dimineața de 1 mai a venit la sediul din Jaffa al partidului inspectorul de poliție Toufiq Bey al-Said cu câțiva polițiști și i-a avertizat pe cei circa 60 de manifestanți prezenți să nu participe la manifestație, căci aceasta nu era autorizată. Însă aceștia au pornit totuși spre Tel Aviv, trecând prin cartierul Al-Manshiyya din Jaffa, locuit de arabi și evrei. Polițiștii au încercat, fără succes, să-i împrăștie pe manifestanți și un grup de arabi care îi priveau pe aceștia cu ostilitateRapoarte, p. 23..

În același timp, partidul Ahdut HaAvoda, de orientare socialistă, ostil ideii unei Palestine Sovietice, a organizat și el o mare manifestație la Tel Aviv, care fusese autorizată de poliție. Când s-au întâlnit cele două coloane, s-a iscat o bătaie între membrii lor. Poliția a pornit să-i împrăștie pe comuniști. O mulțime de arabi a venit, chipurile, să-i sprijine pe polițiști și s-au generalizat repede ciocniri violente între arabi și evrei, care s-au răspândit până la marginea de sud a orașuluiHuneidi 2001, p. 127.. Comuniștii au fost respinși de polițiști pe un teren între Tel Aviv și Al-Manshiyya. Mai mulți arabi din cartier au venit, înarmați cu bâte, la locul unde erau adunați comuniștii. Aici n-au fost ciocniri, dar arabii s-au întors în Al-Manshiyya și s-au dedat la un pogrom împotriva locuitorilor evreiRapoarte, p. 24-25..

Zeci de martori britanici, arabi și evrei au relatat mai târziu că bărbați arabi înarmați cu bastoane, cuțite, săbii, unii cu pistoale, pătrundeau în casele evreilor, băteau și omorau locuitorii, inclusiv copii, iar femei arabe îi urmau jefuind casele. Atacau evrei și pe străzi, distrugând case și magazine ale evreilorSegev 2000, p. 177.. thumb|Mormântul comun al victimelor evreiești ale tulburărilor din Jaffa

Ca și în timpul tulburărilor din Ierusalim din 1920, atacatorii rupeau plăpumi și perne ale victimelor, producând nori de pene. Mulți martori i-au identificat pe atacatori ca fiind vecini ai lor. Mai mulți martori au declarat că și unii membri arabi ai poliției au comis atrocități. Totuși, unii arabi i-au apărat pe evrei și le-au oferit refugiu în casele lor. De altfel, conducătorii tradiționali ai organizațiilor arabe din Palestina s-au pronunțat împotriva violențeiMorris 2003, p. 119..

Pe la ora 13:30, o mulțime arabă a atacat, în Jaffa, un cămin de imigranți administrat de . În acel moment erau în cămin circa o sută de persoane sosite în ultimele săptămâni. Locuitorii au încercat să baricadeze poarta, fără succes, și mulți atacatori au pătruns în clădire. Locuitorii căminului s-au ascuns în diverse camere. Erau prezenți și polițiști de etnie arabă. S-a relatat mai târziu că aceștia nu trăgeau ca să împrăștie mulțimea, ci către clădire. În curte, un imigrant a fost doborât de glonțul unui polițist tras de aproape. Alții au fost înjunghiați sau loviți cu bâte. Cinci femei au fugit de un polițist care trăgea cu pistolul. Trei dintre ele au scăpat. Un polițist a încercat să violeze două femei. Ele au scăpat de el, deși acesta a tras asupra lor în timp ce fugeau. O fată de paisprezece ani și câțiva bărbați au reușit să iasă din clădire, dar au fost urmăriți și ucișiSegev 2000, p. 178.. Acest atac s-a soldat cu 13 morți și 26 de răniți, toți evreiMorris 2003, p. 118.. Pogromul din cartierul Al-Manshiyya a durat până când au fost trimiși acolo militari britanici care i-au pus capătRapoarte, p. 28-29..

Noaptea a fost relativ liniștită, dar în ziua de 2 mai, violențele au continuat. La o fermă izolată din , un sat de lângă Jaffa, au fost masacrați trei membri ai familiei care deținea ferma, și trei scriitori care locuiau cu chirie la fermă, printre care , unul dintre pionierii literaturii ebraice moderneRapoarte, p. 32.Honig 2009.. thumb|

Unii evrei au început să comită acte de răzbunare, ucigând arabi. După tulburările din Ierusalim din 1920, evreii formaseră o organizație paramilitară de apărare numită Hagana. Când au izbucnit tulburările din Jaffa, Peres Etkes, un arhitect evreu american care lucra pentru autoritățile britanice, a transferat în secret un stoc de puști din arsenalul britanic de la Jaffa pentru un grup de membri ai acesteiaHolmes 2020.. La 2 mai, mai ales aceștia au început să lanseze atacuri de represalii împotriva arabilor.

Ziua de 3 mai a fost relativ liniștităCaplan 1978, p. 86.. În acea zi, șeful autorităților britanice civile din Palestina, Înaltul Comisar Herbert Samuel, a introdus starea de urgențăMorris 2003, p. 118., a impus cenzura presei și a cerut întăriri de la generalul , guvernatorul britanic al Egiptului. Acesta a trimis două distrugătoare la Jaffa și unul la Haifa. Samuel s-a întâlnit cu reprezentanții arabi și a încercat să-i calmeze. , care fusese demis din funcția de primar al Ierusalimului din cauza implicării sale în tulburările din 1920, a cerut suspendarea imigrației evreiești. Samuel a fost de acordSegev 2000, p. 179-180.Sachar 2001, p. 125., iar imigranții care urmau să sosească cu două sau trei nave mici nu au primit permisiunea de a debarca și au fost nevoiți să se întoarcă la Istanbul. În același timp, nepotul lui Musa Kazim al-Husseini, Amin al-Husseini, o figură centrală a naționalismului arab palestinian, a fost numit mare muftiu al Ierusalimului.

La 4 mai, la Jaffa a avut loc o întâlnire între lideri arabi și evrei care s-au angajat să-și calmeze comunitățile. La 5 mai, generalul , al doilea funcționar britanic după Înaltul Comisar, a convocat o adunare mai mare a unor notabili arabi și evrei din Jaffa. S-a discutat o propunere de proclamație semnată în comun pentru a calma spiritele. Mulți dintre arabii prezenți nu au fost de acord cu aceasta, iar părțile au rămas la angajamentul din ziua precedentă. thumb|Monumentul victimelor atacului din 1921 asupra așezării Petah Tikva

Liderii lor tradiționali nu au putut opri atacurile arabilor. În fruntea acestora erau militanți tineri, adepți ai violențeiMorris 2003, p. 119.. Tensiunile din Jaffa au continuat încă câteva zile, iar arabii au atacat câteva așezări agricole evreiești: Petah Tikva, Hadera, Rehovot și . Samuel a ordonat chiar bombardamente împotriva atacatorilor. Atacul cel mai masiv a fost cel asupra așezării Petah Tikva, dar a intervenit o unitate britanică de cavalerie formată din soldați din India. Au fost omorâți 28 de arabi și patru evrei, răniți fiind 15 arabi și 12 evrei, iar așezarea a suferit distrugeri mari. Atacul împotriva așezării Hadera s-a soldat, de asemenea, cu distrugeri și pagube cauzate de jafuri, dar nu au fost victime evreiești. Aici a intervenit un avion britanic care i-a pus pe fugă pe atacatoriCaplan 1978, p. 86-87.. Tulburări mai puțin grave au avut loc la Hebron și la Ramla, unde locuiau numai câteva familii de evrei, care au fost protejate de prieteni arabiWeinstock 2011, p. 418..

Un total de 47 de evrei și 48 de arabi au fost uciși în tulburări, iar printre răniți s-au numărat 146 de evrei și 73 de arabi. Câteva evreice au fost violate. Victimele evreiești au fost ale atacatorilor arabi, iar majoritatea celor arabe – ale poliției și ale armatei britanice. Nu se știe câți arabi au fost uciși de evrei.

Urmările imediate ale tulburărilor După terminarea tulburărilor, autoritățile britanice au încercat să găsească vinovații pentru cele întâmplate și să-i pedepsească. Unele sate arabe, ai căror locuitori participaseră la violențe, au fost amendate, iar câteva persoane au fost aduse în fața justiției. Un arab a fost condamnat la 15 ani de închisoare. Trei evrei, inclusiv un polițist, au fost condamnați în primă instanță pentru participare la uciderea unor arabi, însă Curtea Supremă i-a achitat, admițând că au fost în legitimă apărare. După câteva luni, trei arabi au fost judecați pentru uciderea lui Brenner, dar au fost achitați pe motiv de insuficiență a dovezilor. Toufiq Bey al-Said, care a demisionat din poliție, a fost asasinat pe stradă. Autorul asasinatului nu a fost găsitSegev 2000, p. 188-189..

Liderii arabi au înaintat o petiție Societății Națiunilor, în care afirmau că în Palestina existau destui arabi cu studii superioare, deci competenți să participe la instituirea unei guvernări parlamentare stabile și reprezentative, în conformitate cu principiile universale ale autodeterminării, acceptate de comunitatea internațională după războiul mondialSegev 2000, p. 186..

La 14 mai, Înaltul Comisar Herbert Samuel a anunțat suspendarea temporară a imigrației evreiești până la adoptarea unei noi legislații, iar într-o cuvântare ținută la 3 iunie, a declarat că imigrația ar trebui limitată în funcție de „numărul și interesele populației actuale”Tessler 2009, p. 172., în măsura în care nu împovăra economia țării. Liderii sioniști au interpretat aceasta ca o încercare de a-i îmbuna pe arabi în detrimentul evreilor, iar unii dintre ei l-au boicotat o vreme pe Samuel.

Samuel a instituit o comisie de anchetă condusă de , președintele Curții Supreme din PalestinaTessler 2009, p. 171.. În rapoartele ei, apărute în octombrie 1921, comisia i-a desemnat pe arabi drept agresori în timpul tulburărilor și a criticat aspru poliția din Jaffa pentru eșecul în a opri violențele. Mai mult decât atât, a confirmat și participarea unor polițiști arabi la atacurile împotriva evreilor. Comisia a tras și următoarea concluzie: „Cauza fundamentală a tulburărilor din Jaffa și a actelor de violență ulterioare a fost sentimentul de nemulțumire și ostilitate al arabilor față de evrei, generat de factori politici și economici și legat de imigrația evreiască...”. I-a criticat și pe sioniști pentru că nu acordau atenția adecvată intereselor legitime ale arabilor și pentru că Comisia Sionistă a exercitat „o influență mai degrabă de natură să exacerbeze spiritele decât una conciliantă asupra populației arabe din Palestina și a contribuit, astfel, la provocarea tulburărilor”.

Spiritele nu s-au liniștit de tot. La 2 noiembrie 1921 au izbucnit din nou tulburări în cartierul evreiesc din Ierusalim, soldându-se cu moartea a cinci evrei și a trei dintre atacatorii lor arabiSegev 2000, p. 188..

Consecințe durabile Ca urmare a tulburărilor din 1921, Tel Aviv s-a despărțit administrativ de Jaffa și a devenit un oraș evreiesc.

Sioniștii și-au consolidat poziția și au dezvoltat organizația HaganaHuneidi 2001, p. 137..

Nici liderii sioniști, nici cei arabi nu au făcut eforturi serioase pentru a împăca cele două comunități. Sentimentele naționaliste s-au radicalizat și mai multMorris 2003, p. 123..

Note

Bibliografie Caplan, Neil, Palestine Jewry and the Arab Question, 1917-1925 (Evreii din Palestina și chestiunea arabă), Londra, Frank Cass, 1978,