Plows, Plagues and Petroleum este o carte lansată în 2005, publicată de Princeton University și scrisă de William Ruddiman, paleoclimatolog și profesor emerit la Universitatea din Virginia. El este un autor și coautor al mai multor cărți și lucrări academice bazate pe schimbările climatice. Ruddiman susține că schimbările climatice induse de om au început ca urmare a apariției agriculturii acum mii de ani și au dus la temperaturi mai ridicate, care ar fi putut evita o altă eră glaciară; aceasta este ipoteza antropocenului timpuriu.

Rezumat

Ruddiman începe cartea cu o scurtă introducere în știința schimbărilor climatice și în diversele persoane care au jucat un rol cheie în influențarea acestui domeniu de-a lungul anilor. De asemenea, el observă că clima Pământului a evoluat spre temperaturi mai scăzute în ultimii 55 de milioane de ani. Ipoteza dominantă pentru această tendință este că erupțiile vulcanice mari s-au diminuat, în timp ce cantitățile tot mai mari de dioxid de carbon au fost absorbite de atmosferă datorită interacțiunilor dintre ploile musonice și rocile expuse din India, care au împins-o în Asia și au creat Himalaya. În plus, se crede că topirea gheții, care a produs niveluri mai ridicate ale mării, a dus la absorbția de către ocean a unei cantități mai mari de dioxid de carbon din atmosferă. Aceste două evenimente naturale au dus la o cantitate mai mică de dioxid de carbon în atmosferă, producând astfel, posibil, tendința generală de răcire.

Conform lui Ruddiman, în urmă cu 900.000 de ani în urmă, Pământul a început să treacă prin cicluri glaciare regulate, în care ghețarii sau gheața au acoperit aproximativ un sfert din suprafața totală a Pământului. Aceste condiții durează de obicei aproximativ 100.000 de ani și sunt urmate de scurte perioade interglaciare cu climă mai temperată. Ruddiman citează diverși cercetători în geologie și astronomie care au fost pionieri în înțelegerea climei Pământului în funcție de orbita sa. Diversele cicluri ale climei Pământului par a fi explicate prin excentricitatea, înclinarea axială sau ciclurile cantității de radiație solară. Ruddiman se bazează în principal pe lucrările de bază ale lui Milutin Milankovitch pentru a explica efectele radiației solare și ale orbitei Pământului asupra climei. Prin examinarea miezurilor de gheață din întreaga lume, oamenii de știință au reușit să lege nivelurile de gaze cu efect de seră, cum ar fi dioxidul de carbon și metanul, de diferitele cicluri ale istoriei climatice a Pământului. Descoperirea datării cu carbon a ajutat foarte mult la dezvoltarea acestei înțelegeri. În urma investigării nivelurilor de dioxid de carbon și metan din atmosfera Pământului în cea mai recentă perioadă interglaciară acum 10.000 de ani Ruddiman a observat că nivelurile de dioxid de carbon și metan creșteau constant, în ciuda faptului că ciclurile naturale ale Pământului au determinat că acestea ar fi trebuit să scadă. Această descoperire a condus la căutarea de către Ruddiman a unei explicații și, în cele din urmă, la crearea acestei cărți.

Argumentul central al lui Ruddiman este că această perioadă interglaciară recentă a deviat de la ciclul natural din cauza activităților umane în special agricultura. Acum aproximativ 10.000 de ani, gheața care acoperea odinioară porțiuni mari din emisfera nordică a început să se retragă și a dat naștere unui nou mod de viață pentru primii oameni. La început, acești oameni timpurii au avut un impact redus asupra mediului, deoarece erau în primul rând societăți de vânători-culegători care se mutau dintr-un loc în altul, permițând ca locurile locuite anterior să fie recuperate de natură. Cu toate acestea, acum aproximativ 8.000 de ani, oamenii au dezvoltat pentru prima dată agricultura și un stil de viață domesticit, ceea ce le-a permis să locuiască continuu în regiuni și să construiască civilizații mari. Ruddiman susține că înregistrările emisiilor de dioxid de carbon indică faptul că nivelurile din atmosferă au început să crească cam în aceeași perioadă. Acest proces s-a intensificat pe măsură ce au trecut secolele, iar noi tehnologii, cum ar fi creșterea animalelor și plugul, și-au făcut loc în tot mai multe culturi. Aceste noi tehnologii au permis metode mai eficiente de defrișare a pădurilor și de a face loc creșterii populațiilor. Conform perioadelor interglaciare anterioare, concentrația de dioxid de carbon ar fi trebuit să scadă cu aproximativ 20 de părți per milion în loc să crească cu 20 de părți per milion. Ruddiman folosește estimări ale populației, pădurilor defrișate pe persoană și carbonului emis pe kilometru pătrat defrișat pentru a aproxima impactul total și concluzionează că magnitudinea este destul de apropiată de dioxidul de carbon suplimentar acumulat în această perioadă.

Ruddiman atribuie, de asemenea, creșterea nivelului de gaz metan în atmosferă activităților umane. Cea mai notabilă dintre aceste activități este cultivarea orezului în zonele umede artificiale din Asia și creșterea deșeurilor animale din cauza creșterii populațiilor de animale domestice. Potrivit lui Ruddiman, concentrațiile de metan ar fi trebuit să atingă un vârf în urmă cu aproximativ 11.000 de ani, puțin peste 700 de părți pe miliard, apoi să scadă la aproximativ 450 de părți pe miliard în prezent. Nivelurile de metan au urmat acest ciclu la început, dar în urmă cu aproximativ 5000 de ani au început să crească, iar în prezent concentrația este cu aproximativ 275 de părți pe miliard peste tendințele anterioare.

Conform lui Ruddiman, agricultura și activitățile conexe au dus la eliberarea în atmosferă a unor cantități mari de gaze cu efect de seră (dioxid de carbon și metan) într-un moment în care ciclurile naturale ale Pământului indicau că acestea ar fi trebuit să scadă. Rezultatul a fost un ciclu de încălzire neintenționat care a împiedicat Pământul să intre într-o altă eră glaciară. Ruddiman merge până la a spune că, dacă aceste gaze nu ar fi fost eliberate în atmosferă, zone din nordul Canadei, cum ar fi Golful Hudson sau Insula Baffin, ar fi fost acoperite în prezent de gheață.

De-a lungul înregistrării emisiilor de dioxid de carbon și metan, există scăderi și creșteri ale concentrațiilor prezente în atmosferă. Ruddiman explică aceste „fluctuații” susținând că apar în perioadele de focare majore de boli, cum ar fi ciuma bubonică din anii 1300 și prevalența bolilor Lumii Vechi în cele două Americi după sosirea lui Columb. Ambele evenimente au dus la moartea unui număr mare de oameni și la recuperarea terenurilor pe care le locuiau odinioară de către pădure. Acest lucru a dus la creșterea cantităților de dioxid de carbon extrase din atmosferă, provocând astfel răcirea temperaturilor globale. Ruddiman susține că Mica Eră Glaciară, care a început în secolul al XIII-lea și s-a încheiat cândva la începutul secolului al XIX-lea, a fost cauzată de scăderea populației și de reîmpădurirea terenurilor defrișate anterior, ca urmare a bolilor care au ucis atât de mulți oameni.

Ultimul aspect discutat de Ruddiman despre schimbările climatice se referă la viitorul utilizării petrolului pe Pământ. Este cunoscut faptul că rezerva mondială de combustibili fosili se epuizează rapid și chiar și estimările conservatoare susțin că rezerva nu va dura mai mult de 150-200 de ani. Ruddiman susține că, atunci când această sursă de combustibili naturali se va epuiza, omenirea va trebui să recurgă la utilizarea cantităților mari de cărbune care încă există pe întreaga planetă. Acest lucru, potrivit lui Ruddiman, va duce la o tendință continuă de încălzire care se va opri doar atunci când tehnologia va produce o nouă sursă de combustibil sau va găsi o modalitate de a separa emisiile de dioxid de carbon înainte de a fi eliberate în atmosferă. Ruddiman este destul de sceptic față de ambele scenarii în viitorul apropiat din cauza costurilor crescute și a progreselor tehnologice care ar trebui realizate într-un timp atât de scurt. În cele din urmă, emisiile de carbon și metan vor fi controlate și reduse considerabil, iar Ruddiman afirmă că, atunci când se va întâmpla acest lucru, Pământul va începe cel mai probabil o eră a temperaturilor de răcire.

Recenzii Gavin Schmidt, specialist în climă la Institutul Goddard pentru Studii Spațiale al NASA din New York, a descris ideile lui Ruddiman ca fiind interesante, însă concluziile au depins în mare măsură de o comparație a modificărilor nivelului de metan din perioada caldă actuală cu cele din miezul de gheață Vostok, care au fost corelate cu modificările orbitale, iar cercetări mai recente au indicat că acestea ar putea să nu fie aplicabile modificărilor actuale. Noul miez EPICA a arătat doar o mică creștere a nivelului de metan în ultimii 5.000 de ani, atribuită în general dezvoltării zonelor umede boreale și a principalelor delte fluviale după ce gheața din era glaciară anterioară s-a topit și a cauzat creșterea nivelului mării până la locația actuală. Era foarte incert că populațiile umane relativ mici și zonele cultivate ar fi putut face o diferență semnificativă. Erau necesare mai multe cercetări pentru a cuantifica factorii relevanți.

Note

Vezi și Calotă glaciară Defrișare Holocen

Legături externe Site-ul oficial al IPCC Site-ul web al proiectului Carbon Disclosure Project

Categorie: Cărți din 2005 Categorie: Cărți de non-ficțiune