miniatura|Pictogramă modernă reprezentând neutralitatea. În filozofie, neutralitatea desemnează atitudinea de a nu lua partea niciuneia dintre taberele unui conflict fizic sau ideologic. În limba română, termenul are, prin extensie, și sensul de stare sau atitudine neutră a unei persoane ori a unui grup social. Neutralitatea nu presupune indiferență sau lipsa acțiunii, este nealinierea la părțile unui conflict. În mediere, mediatorul este o terță persoană distinctă de părțile aflate în conflict și trebuie să rămână neutru față de dispută și față de acestea.
În vorbirea curentă, termenul „neutru” poate fi folosit cu sensul de „imparțial”. Părtinirea presupune însă favorizarea uneia dintre părți, în timp ce neutralitatea privește alegerea de a nu acționa în favoarea uneia dintre tabere.
Neutralitatea nu trebuie confundată cu apatia, indiferența sau ignoranța. Apatia și indiferența presupun lipsa interesului ori a preocupării față de un subiect, în timp ce neutralitatea nu implică indiferență față de suferință sau pasivitate, ci nealinierea la părțile unui conflict ori la controversele care le separă. Ignoranța desemnează lipsa cunoașterii sau a informației, pe când neutralitatea privește poziția adoptată față de părțile aflate în conflict.
Neutralitatea nu presupune ajungerea la un acord între părți și nici alegerea uneia dintre pozițiile aflate în opoziție, ci abținerea de la a lua partea uneia dintre tabere. Consensul desemnează o înțelegere sau o identitate de păreri între membrii unui grup. Obiectivitatea desemnează imparțialitatea și lipsa ideilor preconcepute în apreciere și raționament. Neutralitatea, consensul și obiectivitatea sunt, prin urmare, concepte distincte: neutralitatea privește nealinierea la una dintre părți, consensul privește acordul dintre participanți, iar obiectivitatea privește independența evaluării față de părtiniri și interese personale.
În cazul neutralității față de punctele de vedere, o opinie nu trebuie favorizată sau dezavantajată din cauza conținutului său. Neutralitatea privește procesul de luare a deciziei, nu egalitatea obligatorie a rezultatelor: organizațiile pot primi niveluri diferite de finanțare, cu condiția ca diferențele să se bazeze pe criterii independente de opiniile susținute.
Aplicații În mediere, neutralitatea este distinctă de imparțialitate, deși cele două principii sunt strâns legate. Legislația română definește medierea ca soluționare amiabilă a conflictelor cu ajutorul unui mediator, în condiții de neutralitate, imparțialitate și confidențialitate., art. 1 alin. (1). Mediatorii trebuie să fie neutri față de dispută și față de părți și să conducă procesul în mod imparțial., secțiunile 2.3 și 2.6.
Mediatorul trebuie să evite împrejurările care i-ar limita independența și să declare conflictele de interese potențiale sau existente. Dacă asemenea împrejurări îl împiedică să rămână neutru și imparțial, el trebuie să refuze cazul sau să se retragă, în lipsa acordului expres al părților pentru continuarea procedurii., secțiunile 1.1 și 2.3.
În activitatea umanitară, neutralitatea urmărește menținerea încrederii tuturor părților. Mișcarea Internațională de Cruce Roșie și Semilună Roșie nu se situează de partea niciuneia dintre taberele unui conflict și nu se implică în controverse politice, rasiale, religioase sau ideologice. Neutralitatea nu înseamnă indiferență sau lipsa acțiunii, ci permite organizațiilor umanitare să ajungă la persoanele afectate de conflicte și să le acorde ajutor.
Neutralitatea poate constitui ea însăși un principiu asumat de conduită. În cazul Elveției, neutralitatea permanentă presupune neparticiparea la conflictele armate dintre alte state și neaderarea la alianțe militare care ar impune participarea la război. Statul neutru își păstrează însă dreptul de a-și apăra teritoriul în cazul unui atac.
Oxford English Dictionary consemnează că, cel târziu în 1897, termenul englezesc neutral putea desemna aplicarea imparțială a regulilor la faptele unei situații. Un regulament de fotbal din acea perioadă prevedea că la toate meciurile trebuiau să oficieze arbitri de margine neutri., sensul B.I.3.b., citând Whitaker's Almanack, 1897, p. 644.
În cauza Board of Regents of the University of Wisconsin System v. Southworth, Curtea Supremă a Statelor Unite ale Americii a stabilit că, atunci când o universitate publică folosește taxe obligatorii plătite de studenți pentru finanțarea activităților organizațiilor studențești, distribuirea fondurilor nu trebuie să favorizeze anumite puncte de vedere în detrimentul altora. dreapta|144x144px În redactarea enciclopedică, neutralitatea constituie o aplicare particulară a conceptului general, adaptată prezentării informațiilor și opiniilor într-un articol; această utilizare editorială nu epuizează sensul filozofic al neutralității. În cadrul Wikipediei, ea este aplicată prin politica editorială a „punctului de vedere neutru” (PDVN), potrivit căreia articolele nu trebuie să susțină una dintre părțile unei dispute, ci să prezinte în mod echitabil și proporțional punctele de vedere semnificative publicate în surse de încredere. Neutralitatea nu presupune acordarea unui spațiu egal tuturor opiniilor; importanța acordată fiecărui punct de vedere trebuie să reflecte ponderea acestuia în sursele relevante, pentru a nu crea o falsă impresie de echivalență. Afirmațiile controversate și opiniile trebuie atribuite persoanelor sau surselor care le susțin, în timp ce faptele necontroversate, confirmate de surse de încredere, sunt formulate direct în vocea enciclopedică.
Critici și interpretări Neutralitatea a fost criticată ca opțiune lipsită de etică atunci când abținerea de la intervenție îi poate favoriza, direct sau indirect, pe asupritori și poate contribui la continuarea suferinței sau a nedreptății.
În Cântul al III-lea al Divinei Comedii, Dante Alighieri descrie sufletele celor care nu s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, dar nici nu i-au rămas credincioși, alegând să stea deoparte. Acestora li se alătură îngerii care nu s-au situat nici de partea binelui, nici de partea răului. Ei sunt înfățișați goi, alergând fără încetare și fiind înțepați de tăuni și viespi.
În lucrarea America and the World War, publicată în 1915, Theodore Roosevelt a invocat episodul lui Dante pentru a-i condamna pe cei care nu îndrăznesc să se situeze nici de partea răului, nici de partea binelui.
Desmond Tutu afirma: „Dacă ești neutru în situații de nedreptate, ai ales partea asupritorului”.
Într-un discurs din 1915, Woodrow Wilson a caracterizat neutralitatea drept un termen negativ, care nu exprima atitudinea pe care ar fi trebuit să o aibă Statele Unite. În concepția sa, scopul nu era simpla evitare a dificultăților, ci păstrarea principiilor juridice și morale pe baza cărora pacea putea fi reconstruită.
Dintr-o perspectivă creștin-ortodoxă, neutralitatea morală este respinsă atunci când ea se reduce la simpla abținere de la rău, fără să fie însoțită de săvârșirea binelui. Protos. Ioan Dumitru Popoiu susține că faptul de a nu fi comis nedreptăți nu este suficient pentru a considera o persoană dreaptă și că „nerăutatea” nu are, prin ea însăși, valoare mântuitoare.
Vezi și
Imparțialitate Justiție Obiectivitate (filozofie) Toleranță Detașare Tatramajjhattatā
Note
Categorie:Concepte filozofice Categorie:Concepte în etică Categorie:Filozofie politică Categorie:Concepte în epistemologie Categorie:Bias Categorie:Neutralitate