Albin Stănescu (5 iunie 1938 – 23 februarie 2023) a fost un pictor, grafician, ilustrator de carte și autor român de benzi desenate. Biografie

Albin Stănescu a urmat cursurile Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, pe care l-a absolvit în 1964, specializarea Grafică. A fost membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, Filiala București – Pictură.

Activitatea artistică

Activitatea sa artistică s-a desfășurat pe parcursul a peste șase decenii și s-a remarcat prin diversitatea domeniilor abordate, incluzând ilustrația de carte, banda desenată, pictura, grafica de șevalet, gravura și afișul de film. De-a lungul carierei a colaborat cu edituri, reviste și instituții culturale din România, iar lucrările sale au fost prezentate în expoziții personale și colective din țară și din străinătate.

Ilustrație de carte

Ilustrația de carte ocupă un loc central în creația lui Albin Stănescu. Artistul a realizat ilustrații și coperti pentru un număr mare de volume de literatură română și universală destinate copiilor și tineretului, colaborând cu principalele edituri românești de profil. O parte dintre ilustrațiile sale au fost publicate și în ediții apărute în limba maghiară, sârbă, germană și engleză. Volumul "Primul meu dicționar" (1974)Editura Ion Creangă, pentru care Albin Stanescu a realizat ilustrațiile, a fost republicat în mai multe ediții și adaptat pentru a apărea și în țări vorbitoare de limba engleză:UK,Noua Zeelanda,SUA,sub titlul "My First Picture Dictionary" Editura Brown Watson .

Bandă desenată

Albin Stănescu este considerat unul dintre reprezentanții importanți ai benzii desenate românești din a doua jumătate a secolului al XX-lea.

A publicat benzi desenate istorice, de aventură și science-fiction în revistele Cutezătorii, Luminița, Arici Pogonici, Universul copiilor, Șoimii Patriei și Vacanța Cutezătorilor.

O parte dintre benzile desenate publicate în revista Cutezătorii au apărut și în ediția acesteia în limba maghiară, Jóbarát, contribuind la difuzarea creației sale și în rândul cititorilor de limbă maghiară.

Opera sa este inclusă în Lambiek Comiclopedia, enciclopedie internațională dedicată autorilor de bandă desenată.

Pictură

În paralel cu activitatea editorială, Albin Stănescu a desfășurat o amplă activitate de pictor, realizând compoziții istorice, portrete și peisaje.

Din anul 1978 a activat în cadrul Studioului de Arte Plastice al Armatei, unde a realizat lucrări inspirate din istoria României, patrimoniul cultural și tradițiile militare.

Grafică de șevalet și gravură

Pe lângă activitatea de ilustrator și pictor, Albin Stănescu a realizat lucrări de grafică de șevalet, gravura, cu precădere xilogravura și linogravura. Pentru activitatea sa în domeniul graficii a primit premii naționale în anii 1980, 1982 și 1988.

Afiș de film

Albin Stănescu a realizat afișe pentru filmele La răscrucea marilor furtuni (1980), Munții în flăcări (1980), Maria Mirabela (1981) și Horea (1984).

Expoziții și participări internaționale

1967 – Bienala Internațională de Ilustrație, Bratislava, Cehoslovacia. 1968 – Bienala Internațională de Ilustrație, Bratislava, Cehoslovacia. 1973 – Salonul Internațional de Ilustrație de Carte, Bologna, Italia. 1997 – Expoziție de ilustrații și benzi desenate în cadrul Salonului Internațional al Benzii Desenate, Bastionul Țesătorilor, Brașov. 2017 – Expoziția „Arta lui Albin Stănescu”, Alianța Franceză, Craiova. 2019 – Expoziția personală „Benzi desenate de Albin Stănescu”, Palatul Suțu, Muzeul Municipiului București, București.

Legături externe

Uniunea Artiștilor Plastici din România – Albin Stănescu Lambiek Comiclopedia – Albin Stănescu Historia – „Albin Stănescu, pictorul istoriei”, de Dodo Niță Radio România Cultural – Finisajul expoziției „Benzi Desenate din Epoca de Aur” Arhivă digitală dedicată lui Albin Stănescu

Categorie:Nașteri în 1938 Categorie:Decese în 2023 Categorie:Pictori români Categorie:Graficieni români Categorie:Ilustratori români

Categorie:Nașteri în 1938 Categorie:Decese în 2023 Categorie:Pictori români Categorie:Ilustratori români