MARPOL 73/78

Convenția internațională pentru prevenirea poluării de către nave din 1973, astfel cum a fost modificată prin Protocolul din 1978, sau „MARPOL 73/78” (prescurtare de la marine pollution – poluare marină), este una dintre cele mai importante convenții internaționale privind mediul marin. Aceasta a fost dezvoltată de Organizația Maritimă Internațională cu obiectivul de a minimiza poluarea oceanelor și a mărilor, inclusiv prin deversări, poluare cu petrol și poluare atmosferică.

Convenția originală MARPOL a fost semnată la 17 februarie 1973, dar nu a intrat în vigoare la data semnării. Convenția actuală este o combinație a Convenției din 1973 și a Protocolului din 1978, care a intrat în vigoare la 2 octombrie 1983. Începând cu ianuarie 2018, 156 de state sunt părți la convenție, reprezentând statele de pavilion a 99,42% din tonajul maritim mondial.

Toate navele care arborează pavilionul unor țări semnatare ale MARPOL fac obiectul cerințelor acesteia, indiferent de locul în care navighează, iar națiunile membre sunt responsabile pentru navele înscrise în registrul lor național de nave.

Dispoziții MARPOL este împărțită în Anexe în funcție de diverse categorii de poluanți, fiecare dintre acestea ocupându-se de reglementarea unui grup specific de emisii ale navelor.

Lista anexelor MARPOL 73/78 Anexă Titlu Intrarea în vigoare Numărul de state sau părți contractante Procent din tonajul mondial Anexa I Prevenirea poluării cu hidrocarburi și apă uleioasă 2 octombrie 1983 Anexa II Controlul poluării cu substanțe lichide nocive transportate în vrac 6 aprilie 1987 Anexa III Prevenirea poluării cu substanțe dăunătoare transportate pe mare în ambalaje 1 iulie 1992 138 97,59% Anexa IV Poluarea cu ape uzate de la nave 27 septembrie 2003 Anexa V Poluarea cu gunoi de la nave 31 decembrie 1988 Anexa VI Prevenirea poluării aerului de la nave 19 mai 2005 72 94,70% Note:

Anexa I Anexa I a Convenției MARPOL a intrat în vigoare la 2 octombrie 1983 și reglementează deversarea de petrol în mediul oceanic. Aceasta încorporează criteriile privind deversarea de petrol prevăzute în amendamentele din 1969 la Convenția internațională din 1954 pentru prevenirea poluării mării cu petrol (OILPOL). Anexa specifică caracteristici de proiectare a tancurilor petroliere menite să reducă la minimum deversarea de petrol în ocean în timpul operațiunilor navale și în cazul accidentelor. Aceasta oferă reglementări cu privire la tratarea apei de santină din compartimentul mașini (OWS) pentru toate navele comerciale mari, precum și a deșeurilor rezultate din balastare și curățarea tancurilor (ODME). De asemenea, introduce conceptul de „zone maritime speciale (PPSE)”, care sunt considerate a fi expuse riscului de poluare cu petrol. Deversarea de petrol în cadrul acestora a fost complet interzisă, cu câteva excepții minime.

Prima jumătate a Anexei I a Convenției MARPOL se referă la deșeurile din compartimentul mașini. Au fost dezvoltate diverse generații de tehnologii și echipamente pentru a preveni poluarea, cum ar fi separatoarele de apă cu conținut de ulei (OWS), contoarele de conținut de ulei (OCM) și instalațiile de recepție portuare.

Cea de-a doua parte a Anexei I a Convenției MARPOL se referă mai mult la curățarea zonelor de încărcare și a tancurilor. Echipamentul de monitorizare a deversării de petrol (ODME) este o tehnologie foarte importantă menționată în Anexa I a MARPOL, care a contribuit considerabil la îmbunătățirea salubrității în aceste zone.

Registrul de hidrocarburi este o altă parte integrantă a Anexei I a Convenției MARPOL, ajutând membrii echipajului să înregistreze și să monitorizeze, printre altele, deversările de ape reziduale cu conținut de hidrocarburi.

Anexa II Anexa II a Convenției MARPOL a intrat în vigoare la 2 octombrie 1983. Aceasta detaliază criteriile de deversare pentru eliminarea poluării cu substanțe lichide nocive transportate în cantități mari. Anexa clasifică substanțele și introduce standarde și măsuri operaționale detaliate. Deversarea poluanților este permisă numai în instalații de recepție, respectând anumite concentrații și condiții. Indiferent de situație, nu este permisă nicio deversare de reziduuri care conțin poluanți la o distanță mai mică de 12 mile marine (22 kilometri) de cel mai apropiat țărm. Restricții mai stricte se aplică în „zonele speciale”.

Anexa II acoperă Codul internațional pentru construcția și echiparea navelor care transportă substanțe chimice periculoase în vrac (Codul IBC), în legătură cu Capitolul 7 al . Anterior, tancurile chimice construite înainte de 1 iulie 1986 trebuiau să respecte cerințele Codului pentru construcția și echiparea navelor care transportă substanțe chimice periculoase în vrac (Codul BCH).

Anexa III Anexa III a Convenției MARPOL a intrat în vigoare la 1 iulie 1992. Aceasta conține cerințe generale privind standardele de ambalare, marcare, etichetare, documentație, stivuire, scăderea cantităților, repartizare și notificări pentru prevenirea poluării cu substanțe nocive. Anexa este în conformitate cu procedurile detaliate în Codul maritim internațional pentru mărfuri periculoase (Codul IMDG), care a fost extins pentru a include poluanții marini. Amendamentele au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1991.

Anexa IV Anexa IV a Convenției MARPOL a intrat în vigoare la 27 septembrie 2003. Aceasta introduce cerințe pentru controlul poluării mării cu ape uzate provenite de la nave.

Anexa V

Anexa V a Convenției MARPOL (Reguli pentru prevenirea poluării cu gunoaie de la nave) a intrat în vigoare la 31 decembrie 1988. Aceasta specifică distanțele față de țărm la care pot fi evacuate materialele și clasifică diferite tipuri de gunoaie și resturi marine. Cerințele sunt mult mai stricte în numeroase „zone speciale”, dar poate cea mai importantă parte a Anexei este interzicerea completă a aruncării plasticului în ocean.

Anexa VI Anexa VI a Convenției MARPOL a intrat în vigoare la 19 mai 2005. Aceasta introduce cerințe pentru reglementarea poluării aerului produsă de nave, inclusiv emisia de substanțe care distrug stratul de ozon, oxizi de azot (NOx), oxizi de sulf (SOx), compuși organici volatili (VOC) și incinerarea la bordul navelor. De asemenea, stabilește cerințe pentru instalațiile de recepție a deșeurilor provenite de la sistemele de curățare a gazelor de eșapament, incineratoare, calitatea păcurii, platforme marine și instalații de foraj, precum și pentru stabilirea zonelor de control al emisiilor de sulf (SECA).

IMO 2020 Începând cu 1 ianuarie 2020, sunt aplicate noi standarde de emisii pentru combustibilul utilizat de nave, printr-o reglementare cunoscută sub numele de IMO 2020. Limita globală de sulf (în afara zonelor SECA) a scăzut de la o valoare admisă de 3,5% sulf în combustibilii marini la 0,5%. Această măsură va îmbunătăți semnificativ calitatea aerului în multe zone costiere și portuare populate, ceea ce va preveni peste 100 000 de decese premature în fiecare an, precum și multe alte cazuri de astm în aceste regiuni și orașe. Peste 170 de țări au aderat la aceste modificări, inclusiv Statele Unite. Se preconizează că acest lucru va genera schimbări majore pentru industria transportului maritim și cea petrolieră, fiind necesare actualizări importante ale navelor și o creștere a producției de combustibil cu un conținut mai scăzut de sulf.

Combustibilii de tip bunker utilizați în interiorul unei zone de control al emisiilor (de exemplu, Marea Nordului) trebuie să aibă un nivel al conținutului de sulf mai mic de 0,1% (1 000 ppm).

OMI a lucrat pentru a asigura punerea în aplicare consecventă a limitei de 0,5% sulf prin intermediul Comitetului pentru Protecția Mediului Marin (MEPC) și al subcomitetului său pentru Prevenirea și Răspunsul la Poluare (PPR). Acest lucru a dus la dezvoltarea mai multor măsuri de reglementare și practice (rapoarte de neconformitate a combustibilului sau FONAR, interdicția de transport, planul de implementare a navei etc.) pentru a permite detectarea oricărei neconformități, de exemplu în timpul controalelor statului portului (PSC).

Amendamente Amendamentele la Anexa VI a MARPOL, în conformitate cu MEPC 176(58), au intrat în vigoare la 1 iulie 2010. Regulamentul 12 modificat vizează controlul și evidența substanțelor care distrug stratul de ozon. Regulamentul 14 modificat vizează procedurile obligatorii de schimbare a păcurii pentru navele care intră sau ies din zonele SECA și limitele de sulf din combustibilul utilizat. Anexa V a MARPOL a fost amendată de mai multe ori, schimbând diferite aspecte ale textului original. MEPC.219(63) a intrat în vigoare la 2 martie 2012 pentru a interzice, în general, deversarea oricărui tip de gunoi în ocean, cu excepția resturilor alimentare, reziduurilor de încărcătură, apei de spălare și cadavrelor de animale. Există prevederi suplimentare care descriu când și cum să se elimine deșeurile acceptabile. MEPC.220(63) a intrat în vigoare la 2 martie 2012 pentru a încuraja crearea unui plan de gestionare a deșeurilor la bordul navelor.

Implementare și aplicare Pentru ca standardele OMI să devină obligatorii, acestea trebuie mai întâi ratificate de un număr total de țări membre al căror tonaj brut combinat reprezintă cel puțin 50% din tonajul brut mondial, un proces care poate fi de durată. Prin urmare, a fost instituit un sistem de acceptare tacită, prin care, dacă nu se primesc obiecții din partea unui stat membru după scurgerea unei anumite perioade, se presupune că acesta și-a dat acordul asupra tratatului.

Toate cele șase anexe au fost ratificate de numărul necesar de națiuni; cea mai recentă este Anexa VI, care a intrat în vigoare în mai 2005. Țara în care este înregistrată o navă (statul de pavilion) este responsabilă pentru certificarea conformității navei cu standardele MARPOL de prevenire a poluării. Fiecare națiune semnatară este responsabilă pentru adoptarea legislației naționale necesare implementării convenției și se angajează efectiv să respecte convenția, anexele și legile conexe ale altor națiuni. În Statele Unite, de exemplu, legislația relevantă de punere în aplicare este Actul pentru prevenirea poluării de la nave.

Una dintre dificultățile în implementarea MARPOL decurge din natura extrem de internațională a transportului maritim. Țara vizitată de navă poate efectua propriile examinări pentru a verifica conformitatea acesteia cu standardele internaționale și poate reține nava dacă descoperă o neconformitate semnificativă. Atunci când incidentele au loc în afara jurisdicției țării respective sau jurisdicția nu poate fi determinată, țara în cauză transmite cazurile statelor de pavilion, în conformitate cu MARPOL. Un raport al GAO din Statele Unite din anul 2000 a documentat faptul că, și în cazurile în care au fost făcute sesizări, rata de răspuns din partea statelor de pavilion a fost scăzută.

În 1997, OMI a adoptat Anexa VI, stabilind limite globale pentru emisiile de oxizi de sulf (SOx) și permițând desemnarea Zonelor de control al emisiilor (ECA). Zonele ECA sunt regiuni maritime desemnate unde navele trebuie să respecte controale mai stricte privind poluarea aerului în temeiul Anexei VI a Convenției MARPOL. În interiorul acestor zone, navele sunt obligate să utilizeze combustibili cu un conținut mai scăzut de sulf sau tehnologii echivalente de reducere a emisiilor, iar în unele zone să respecte limite îmbunătățite pentru oxizii de azot. Zonele ECA sunt stabilite de Organizația Maritimă Internațională pentru a reduce impactul transportului maritim asupra mediului și sănătății și se aplică în prezent în mai multe regiuni costiere cu densitate mare de trafic sau ecosisteme sensibile. Cerințele acestora sunt mai riguroase decât limitele globale MARPOL și fac parte din eforturile internaționale mai ample de a reduce emisiile provenite din transportul maritim.