Ateismul în România reprezintă o minoritate demografică și filosofică în cadrul peisajului religios din România, țară în care marea majoritate a populației se identifică drept creștină, în principal ortodoxă. Deși regimul comunist (1947–1989) a impus ateism de stat și a încercat marginalizarea cultelor, societatea postdecembristă a cunoscut o revitalizare religioasă puternică. Totuși, datele statistice din ultimele decenii indică o creștere constantă a comunității seculare, formate din atei, agnostici și persoane fără religie.

Istoric Perioada precomunistă În secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, ideile laice și raționaliste au pătruns în România prin intermediul intelectualilor școliți în Europa de Vest. Personalități ale culturii române, precum Constantin Dobrogeanu-Gherea sau Panait Istrati, au promovat idei de stânga și viziuni laice asupra societății. Cu toate acestea, constituțiile din perioada monarhică acordau un statut privilegiat religiei creștine, iar ateismul era o opțiune rarisimă, limitată la cercuri restrânse de intelectuali de orientare socialistă.

Regimul comunist (1947–1989) După instalarea regimului comunist, sub influența doctrinei marxist-leniniste, statul a adoptat oficial o politică de ateism de stat. Proprietățile bisericilor au fost parțial naționalizate, s-a interzis propaganda religioasă în școli, iar Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică a fost scoasă în afara legii în 1948.

În ciuda presiunilor politice, a demolării unor lăcașuri de cult în perioada lui Nicolae Ceaușescu și a încercărilor de îndoctrinare prin organizații precum Uniunea Tineretului Comunist, regimul din România nu a reușit să elimine sentimentul religios în aceeași măsură ca în Uniunea Sovietică sau Cehoslovacia. Biserica Ortodoxă Română a menținut o relație de compromis și supraviețuire controlată cu aparatul de stat.

Perioada postcomunistă (după 1989) După Revoluția Română din 1989, România a înregistrat o explozie a sentimentului religios și o creștere masivă a numărului de lăcașuri de cult construite. Ateismul a fost adesea asociat în discursul public cu trauma dictaturii comuniste, fiind privit cu suspiciune de o mare parte a societății.

În secolul al XXI-lea, pe fondul integrării europene și al accesului la internet, a apărut o nouă mișcare seculară urbană, influențată parțial de curentul cunoscut sub numele de Noul ateism. Au luat naștere organizații neguvernamentale precum Asociația Umanistă Română (AUR) și Asociația Secular-Umanistă din România (ASUR), care militează pentru separarea strictă dintre stat și biserică, eliminarea finanțării cultelor din fonduri publice și predarea educației sexuale sau științifice în școli în locul religiei confesionale.

Demografie și statistici Evoluția numărului de persoane care s-au declarat explicit atee sau fără religie la recensămintele oficiale organizate de Institutul Național de Statistică reflectă o dinamică ascendentă în ultimele trei decenii:

+ Date privind secularismul la recensămintele din România Anul recensământului Număr atei % din populație Număr fără religie % din populație 1992 3.725 0,01% 26.314 0,11% 2002 8.524 0,04% 12.811 0,06% 2011 20.743 0,11% 18.917 0,10% 2021 57.205 0,30% 71.417 0,37%

Conform datelor definitive ale Recensământului Populației și Locuințelor din 2021 (desfășurat în 2022), numărul românilor care s-au declarat atei a crescut semnificativ față de 2011, ajungând la 57.205 de persoane. Cumulul persoanelor care se declară atee, agnostice sau fără religie reprezintă aproximativ 0,9% din totalul celor care și-au declarat opțiunea religioasă. Restul până la populația totală reprezintă persoane pentru care informația nu a fost disponibilă în sistemele administrative sau care nu au dorit să răspundă.

Percepția socială și controverse România înregistrează una dintre cele mai mari rate de religiozitate autodeclarată din Uniunea Europeană. Din acest motiv, comunitățile seculare și asociațiile civice au semnalat adesea cazuri de discriminare sau de marginalizare a persoanelor ireligioase în diferite sectoare ale vieții publice.

În cadrul sistemului de învățământ, profesorul Emil Moise și asociațiile umaniste au sesizat în repetate rânduri instituțiile statului, inclusiv Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD). Demersurile au vizat prezența obligatorie a simbolurilor religioase în școlile publice, precum și conținutul unor manuale de Religie care prezentau ateismul într-o lumină peiorativă sau ca pe o anomalie morală.

De asemenea, la nivelul discursului public, s-a remarcat o colaborare strânsă între clasa politică românească și liderii religioși (în special cei ai Bisericii Ortodoxe Române) cu scopul de a obține capital electoral. Această asociere se traduce prin discursuri politice puternic nuanțate religios, fapt care duce la izolarea și plasarea opțiunilor seculare la periferia dezbaterilor publice din țară.

Note

Vezi și

Religia în România Ireligiozitatea în România Asociația Secular-Umanistă din România (ASUR) Ateism Ateismul în Republica Moldova

Legături externe Pagina oficială a Asociației Secular-Umaniste din România (ASUR) Pagina oficială a Institutului Național de Statistică (INS)

Categorie:Religia în România Categorie:Ateism după țară Categorie:Societate în România