Poluant

Un poluant sau o entitate nouă reprezintă o substanță sau energie introdusă în mediu care are un efect nedorit sau afectează negativ utilitatea unei resurse. Aceștia pot fi atât de origine naturală (de exemplu, minerale sau compuși extrași precum petrolul), cât și de origine antropică (de exemplu, materiale manufacturate sau subproduse). Poluanții duc la poluarea mediului sau devin o problemă de sănătate publică atunci când ating o concentrație suficient de mare pentru a avea impacturi negative semnificative.

Un poluant poate provoca daune pe termen lung sau scurt prin modificarea ratei de creștere a speciilor de plante sau animale, ori prin interferența cu resursele utilizate de oameni, cu sănătatea sau bunăstarea umană, sau cu valoarea proprietăților. Unii poluanți sunt biodegradabili și, prin urmare, nu vor persista în mediu pe termen lung. Totuși, produșii de degradare ai unor poluanți sunt ei înșiși poluanți, cum ar fi și , produși din degradarea DDT.

Poluarea are un impact negativ generalizat asupra mediului. Atunci când este analizată din perspectiva , societatea umană a eliberat entități noi care depășesc cu mult nivelurile de siguranță.

Tipuri de poluanți în mediu Poluanții pot fi clasificați într-o varietate de moduri diferite. De exemplu, este uneori util să facem distincția între poluanții de stoc și poluanții de fond. O altă metodă constă în gruparea acestora în funcție de proprietăți mai specifice, precum cei organici, particulari, farmaceutici etc. Mediul are o anumită capacitate de a absorbi multe deversări fără a suferi daune măsurabile, iar aceasta este numită „” (sau „capacitate de absorbție”); un poluant provoacă poluarea propriu-zisă atunci când capacitatea de asimilare este depășită.

Poluanți de stoc Poluanții față de care mediul are o capacitate de absorbție scăzută sunt numiți poluanți de stoc. Exemplele includ poluanții organici persistenți, cum ar fi PCB-urile, materialele plastice non-biodegradabile și metalele grele. Poluanții de stoc se acumulează în mediu în timp. Daunele pe care le cauzează cresc pe măsură ce sunt emise mai multe substanțe poluante și persistă pe măsură ce poluantul se acumulează. Poluanții de stoc pot crea o povară pentru generațiile viitoare, transmițând daunele care persistă mult timp după ce beneficiile obținute în urma producerii acestor daune au fost uitate. Oamenii de știință au stabilit oficial că nivelurile sigure ale poluanților chimici (entități noi) în limitele planetare au fost depășite.

Poluanți de fond Spre deosebire de poluanții de stoc, pentru care mediul are o capacitate de absorbție scăzută, poluanții de fond sunt cei pentru care mediul are o capacitate de absorbție moderată. Poluanții de fond nu provoacă daune mediului decât dacă rata de emisie depășește capacitatea de absorbție a mediului receptor (de exemplu, dioxidul de carbon, care este absorbit de plante și oceane). Poluanții de fond nu sunt distruși, ci mai degrabă convertiți în substanțe mai puțin nocive sau diluați/dispersați până la concentrații inofensive.

Grupuri specifice de poluanți Mulți poluanți fac parte din următoarele grupuri notabile: Poluanți farmaceutici persistenți în mediu Gaze cu efect de seră

Poluanți organici persistenți Hidrocarburi aromatice policiclice Compuși organici volatili

Poluare luminoasă

Poluarea luminoasă reprezintă impactul pe care lumina antropică îl are asupra vizibilității cerului nocturn. Aceasta cuprinde, de asemenea, poluarea luminoasă ecologică, care descrie efectul luminii artificiale asupra organismelor individuale și asupra structurii ecosistemelor în ansamblu.

Zone de influență Poluanții pot fi definiți, de asemenea, prin zonele lor de influență, atât pe orizontală, cât și pe verticală.

Zonă orizontală Zona orizontală se referă la aria care este afectată de un poluant. Poluanții locali provoacă daune în apropierea sursei de emisie. Poluanții regionali provoacă daune la o distanță mai mare de sursa de emisie.

Zonă verticală Zona verticală se referă la faptul că daunele apar la nivelul solului sau în atmosferă. Poluanții de suprafață cauzează daune prin acumularea în apropierea suprafeței Pământului. Poluanții globali cauzează daune prin concentrarea în atmosferă.

Măsurarea concentrației Măsurile concentrației poluanților sunt utilizate pentru a determina evaluarea riscurilor în sănătatea publică.

Industria sintetizează continuu substanțe chimice noi, a căror reglementare necesită evaluarea pericolului potențial pentru sănătatea umană și pentru mediu. Evaluarea riscurilor este considerată în prezent esențială pentru luarea acestor decizii pe o bază științifică solidă.

Măsurile sau limitele definite includ: Nivelul fără efecte adverse observate, numit și concentrație fără efect, concentrație fără efect observat sau similar Cel mai mic nivel cu efecte adverse observate Nivelul acceptabil de expunere a operatorului ECx (în procente).

Reglementare Internațional Poluanții pot traversa frontierele internaționale, prin urmare fiind necesare reglementări internaționale pentru controlul acestora. Convenția de la Stockholm privind poluanții organici persistenți, care a intrat în vigoare în 2004, este un acord internațional cu caracter juridic obligatoriu pentru controlul poluanților organici persistenți. Registrele de emisie și transfer al poluanților sunt sisteme de colectare și diseminare a informațiilor privind emisiile și transferurile de substanțe chimice toxice provenite din instalații industriale și alte surse.

Uniunea Europeană Registrul European al Emisiilor de Poluanți este un tip de Registru de emisie și transfer al poluanților care oferă acces la informații privind emisiile anuale ale instalațiilor industriale din statele membre ale Uniunii Europene, precum și din Norvegia.

Statele Unite Standardele Clean Air Act. În cadrul Actului pentru Aer Curat, Standardele Naționale privind Calitatea Aerului în Mediul Înconjurător (NAAQS) sunt elaborate de pentru șase poluanți atmosferici comuni, numiți și „poluanți de criteriu”: particule în suspensie; smog și ozon la nivelul solului; monoxid de carbon; oxizi de sulf; oxizi de azot și plumb. Standardele Naționale de Emisii pentru Poluanții Atmosferici Periculoși reprezintă standarde suplimentare de emisie care sunt stabilite de EPA pentru poluanții atmosferici toxici.

Standardele Clean Water Act. În cadrul Clean Water Act, EPA a promulgat standarde naționale pentru stațiile municipale de epurare a apelor uzate, numite și stații de epurare deținute public, prin Regulamentul privind Tratarea Secundară. Standardele naționale pentru deversările industriale sunt numite ghiduri pentru efluenți (pentru sursele existente) și Standarde de Performanță pentru Surse Noi, și acoperă în prezent peste 50 de categorii industriale. În plus, Legea solicită statelor să publice standarde de calitate a apei pentru corpurile de apă individuale, pentru a oferi o protecție suplimentară acolo unde standardele naționale sunt insuficiente.

Standardele RCRA. Legea pentru Conservarea și Recuperarea Resurselor (RCRA) reglementează gestionarea, transportul și eliminarea deșeurilor municipale solide, a deșeurilor periculoase și a rezervoarelor de stocare subterane.

Note

Categorie:Toxicologie Categorie:Poluare