miniatura|Statuia suveranului Sapa Inca Pachacuti purtând mascapaicha (coroana imperială), situată în piața principală din Aguas Calientes, Peru. Sapa Inca (din quechua: sapa inka; lit. „singurul împărat”) a fost monarhul Imperiului Incaș (Tawantinsuyu, „regiunea celor patru [provincii]”), precum și conducătorul anteriorului Regat Cusco și al Statului Neo-Incaș târziu de la Vilcabamba. Deși originile funcției sunt de natură mitică, fiind legate de întemeierea legendară a orașului Cusco, din punct de vedere istoric aceasta pare să fi apărut în jurul anului 1100 d.Hr. Deși incașii considerau că Sapa Inca este fiul lui Inti (zeul soarelui), referindu-se adesea la el cu termenii Inti churi („fiu solar”) sau Intip churin („fiul soarelui”), funcția a devenit în cele din urmă ereditară, titlul trecând de la tată la fiu. Soția principală a suveranului era cunoscută sub numele de coya sau quya. Sapa Inca se afla în vârful ierarhiei sociale și avea un rol dominant atât în plan politic, cât și spiritual.
Manco Capac, primul monarh incaș, a adoptat titlul de capac sau qhapaq (tradus aproximativ prin „rege”). Inca Roca, cel de-al șaselea monarh incaș, a fost, din câte se pare, primul care a purtat în mod oficial titlul de sapa Inca („împărat”).
Au existat două dinastii cunoscute, conduse de ramurile Hurin și, respectiv, Hanan. Cea din urmă se afla la putere în momentul cuceririi spaniole. Ultimul Sapa Inca efectiv al Imperiului Incaș a fost Atahualpa, care a fost executat de Francisco Pizarro și de conchistadorii săi în 1533, deși mai mulți succesori au revendicat ulterior acest titlu.
Alte denumiri pentru sapa Inca includ apu („domn”), qhapaq Inka („inca puternic”) sau pur și simplu sapa („cel unic”).
Alegerea noului Inca Cronicile îl descriu pe Inca drept conducătorul suprem, echivalent regilor europeni din Evul Mediu. Cu toate acestea, la început, accesul la această funcție nu era legat de dreptul de primogenitură (succesiunea fiului cel mare), specific monarhiilor tradiționale, ci de o presupusă selecție divină, realizată prin intermediul unor probe riguroase menite să testeze aptitudinile fizice și morale ale aspirantului. Aceste încercări erau însoțite de un ritual spiritual complex, prin care Inti, zeul Soarelui, îl desemna pe cel care urma să preia funcția de Inca.
În cele din urmă, odată cu trecerea timpului, suveranii incași au început să-și numească fiul favorit drept co-guvernator cu intenția de a-i asigura succesiunea; de exemplu, Huiracocha Inca l-a asociat la tron pe Inca Urco. Coya, soția principală a lui sapa Inca, avea o influență semnificativă asupra luării acestei decizii privind fiul cel mai potrivit pentru a-i succeda tatălui său.
Atribuții miniatura|Tocapu sau motiv simbolic despre care Victoria de la Jara a considerat că reprezintă semnificația titlului de Sapa Inca (primul rând, primul din stânga). Sapa Inca era conducătorul absolut al imperiului, concentrând în mâinile sale puterea politică, socială, militară și economică a statului. El ordona și coordona execuția marilor lucrări de inginerie, precum Sacsayhuamán, o fortăreață a cărei finalizare a durat 50 de ani, sau planificarea urbanistică a orașelor. Cu toate acestea, printre cele mai remarcabile realizări se numără rețeaua de drumuri care traversa întregul imperiu, permițând deplasarea rapidă a administratorilor, mesagerilor și armatelor, aceasta fiind dotată cu poduri suspendate și tambos.
Suveranii se asigurau că aceste rute și trupele erau mereu aprovizionate și bine întreținute, fapt reflectat prin construirea de depozite răspândite pe întreg cuprinsul imperiului și prin sisteme vaste de redistribuire a hranei și resurselor. În calitate de comandant suprem al armatei permanente, suveranul fonda colonii militare pentru a extinde influența culturală și controlul statului, asigurând totodată protejarea acestei rețele.
La nivel religios, suveranii reprezentau simbolul soarelui și promovau cultul lui Inti, care era considerat tatăl lor ancestral, având totodată responsabilitatea organizării calendarului.
La nivel politic, trimiteau inspectori pentru a supraveghea loialitatea și eficiența funcționarilor publici și pentru a strânge tributul de la popoarele supuse. Împărații au promovat un sistem de guvernare unificat și descentralizat, în care orașul Cusco funcționa ca axă de legătură între diferitele regiuni sau suyu. Pentru a administra aceste teritorii, numeau guvernatori de cea mai mare încredere.
La nivel economic, decideau nivelul contribuției fiecărei provincii în funcție de resursele de care aceasta dispunea. Suveranii știau cum să îi atragă de partea lor pe liderii locali (kuraka) pentru a-și asigura controlul asupra comunităților. Aceștia din urmă serveau drept intermediari prin care erau colectate taxele.
În mod tradițional, de fiecare dată când un împărat murea sau abdica, succesorul său era exclus de la moștenirea paternă și își forma propriul clan regal, numit panaka. Pământurile, reședințele și slujitorii tatălui său erau transmise celorlalți copii, care rămâneau membri ai vechii panaka. Noul Sapa Inca trebuia, astfel, să obțină propriile pământuri și bogății pe care să le lase moștenire descendenților săi. De fiecare dată când supuneau un popor, suveranii incași cereau ca liderul învins să cedeze o parte din pământurile sale pentru a-și putea păstra funcția, iar poporul acestuia era obligat să plătească tribut sub formă de forță de muncă (mit'a) și taxe.
Sapa Inca a avut, de asemenea, un rol important în îngrijirea săracilor și a celor flămânzi, de unde provine și un alt titlu al său, huacchacoya sau waqcha khuyaq („iubitor și binefăcător al săracilor”).
Suveranul era responsabil cu organizarea redistribuirii hranei în perioadele de calamități naturale, repartiza forța de muncă în cadrul proiectelor susținute de stat și, în mod deosebit, patrona marile sărbători religioase oficiale care urmau după fiecare sezon de recoltă abundentă.
Însemnele puterii Inca era divinizat atât prin acțiunile sale, cât și prin însemnele purtate. În public, acesta purta topayauri („sceptrul”), ushno (tronul de aur), suntur páucar (pica împodobită cu pene) și mascapaicha (insignia regală), purtată de obicei atașată la un llauto (bentiță ceremonială); de asemenea, mascapaicha putea fi purtată și pe un amachana chuku (cască militară). În cadrul ceremoniilor religioase, era însoțit de o lamă albă sacră, numită napa, acoperită cu o pătura roșie și împodobită cu cercei de aur. Întrucât textilele reprezentau un simbol al statutului și al bogăției, se presupune că Sapa Inca nu purta niciodată aceeași haină de două ori. Comunitatea îl venera pe suveran chiar și după moartea sa, mumificându-l și vizitându-i frecvent mormântul pentru a-l „consulta” în chestiuni urgente. Categorie:Titluri regale Categorie:Împărați incași Categorie:Șefi de stat