Dreptul din Papua Noua Guinee (PNG) este alcătuit din Constituție, din legile ordinare adoptate de Parlament sau preluate la momentul obținerii independenței din legislația de peste hotare, împreună cu reglementările aferente acestora, precum și din jurisprudența creată de instanțele judecătorești.
Constituția este autohtonă (un termen constituțional care indică faptul că legătura juridică cu fosta putere colonială a fost ruptă și că autoritatea Constituției derivă direct de la poporul din Papua Noua Guinee). Aceasta a fost adoptată de Adunarea Națională Constituantă, autodeclarată ca atare, formată din membri ai Camerei Reprezentanților din perioada de dinaintea independenței.
Acest model este similar cu cel al Constituției Statelor Unite, care s-a autoproclamat ca autoritate constituantă, și diferă de constituțiile Australiei și Canadei, care au fost adoptate de Parlamentul Regatului Unit.
Constituția are un caracter suprem, ceea ce înseamnă că prevederile sale prevalează asupra oricăror acte legislative ordinare pe care instanțele le consideră incompatibile cu aceasta. Constituția consacră un număr limitat de drepturi ale omului
dreptul la viață, libertate și securitatea persoanei, precum și la protecția legii dreptul de a participa la activități politice; libertatea de a nu fi supus tratamentelor inumane și muncii forțate libertatea de conștiință, exprimare, informare, întrunire și asociere libertatea de a munci și de circulație dreptul la viață privată și la proprietate.
Constituția a fost în mare parte elaborată pe baza activității Comitetului de Planificare Constituțională (Constitutional Planning Committee – CPC), condus de John Momis. În perioada 1973–1975, CPC a desfășurat un amplu proces de consultare în întreaga Papua Noua Guinee, organizând 381 de întâlniri, la care au participat în total aproximativ 60.000 de persoane.
Recomandările CPC din raportul său final au fost în mare parte incluse în Constituția finală, adoptată de Adunarea Națională Constituantă după obținerea independenței, la 16 septembrie 1975. Printre acestea s-a numărat includerea „Obiectivelor naționale și a principiilor directoare”, care stabilesc principiile spre care trebuia să aspire noua națiune.
Unele recomandări ale CPC nu au fost însă puse în aplicare, precum propunerea ca Papua Noua Guinee să devină o republică fără un șef de stat oficial. În schimb, Constituția adoptată de Adunarea Națională Constituantă, formată din membri ai Camerei Reprezentanților din perioada de dinaintea independenței, a stabilit că regina Elisabeta a II-a și succesorii săi sunt șefii statului și poartă titlul de Regină a Papua Noua Guinee. Aceștia sunt reprezentați, iar atribuțiile lor sunt exercitate, de un guvernator general ales de Parlament.
Procedurile penale sunt inițiate în numele „Statului”, și nu în numele „Regelui” sau al „Coroanei”.
La momentul adoptării sale, Constituția era a treia cea mai lungă din lume, după cele ale Iugoslaviei și Indiei; în prezent, este a cincea cea mai lungă.
Categorie:Papua Noua Guinee