Teritoriul Papua și Noua Guinee a fost înființat în 1949 prin unirea administrativă a teritoriilor Papua și Noua Guinee aflate sub administrație australiană, cel din urmă fiind un teritoriu sub tutelă al Organizației Națiunilor Unite administrat de Australia. În decembrie 1971, denumirea teritoriului a fost schimbată în „Papua Noua Guinee”, iar în 1975 acesta a devenit statul independent Papua Noua Guinee.
Istoric
Colonizare și rîzboaie mondiale În 1884, Germania a preluat oficial controlul asupra sfertului nord-estic al insulei, care a devenit cunoscut sub denumirea de Noua Guinee Germană. În același an, asupra teritoriului Papua, situat pe coasta sudică a Noii Guinee, a fost proclamat un protectorat britanic. Protectoratul, denumit Noua Guinee Britanică, a fost anexat în mod oficial la 4 septembrie 1888, iar controlul asupra teritoriului a fost transferat către nou-înființata Federație a Australiei în 1902. Noua Guinee Britanică a devenit Teritoriul Australian Papua, administrația australiană începând în 1906.
Forța Expediționară Navală și Militară Australiană a ocupat Noua Guinee Germană și insulele învecinate din arhipelagul Bismarck în numele Aliaților în 1914, în primele etape ale Primului Război Mondial. La Conferința de Pace de la Paris, desfășurată după încheierea războiului, prim-ministrul australian Billy Hughes a încercat să obțină pentru Australia controlul asupra Noii Guinee, aflată anterior în posesia Imperiului German. Acesta a declarat în cadrul conferinței: „Din punct de vedere strategic, insulele nordice, precum Noua Guinee, înconjoară Australia asemenea unor fortărețe. Ele sunt la fel de necesare Australiei precum este apa pentru un oraș.”
Articolul 22 al Tratatului de la Versailles prevedea împărțirea posesiunilor coloniale ale Germaniei și ale Puterilor Centrale între Aliații victorioși ai Primului Război Mondial. Noua Guinee Germană, arhipelagul Bismarck și Nauru au fost atribuite Australiei sub forma unor mandate ale Ligii Națiunilor, fiind considerate teritorii „administrate anterior de Puterile Centrale și locuite de popoare care nu sunt încă în măsură să se guverneze singure în condițiile dificile ale lumii moderne”.
La scurt timp după începutul Războiului din Pacific, insula Noua Guinee a fost invadată de japonezi. Cea mai mare parte a Papua de Vest, cunoscută la acea vreme sub denumirea de Noua Guinee Olandeză, a fost ocupată, la fel ca și zone întinse din Teritoriul Noii Guinee. Campania din Noua Guinee a fost una dintre principalele campanii militare ale Războiului din Pacific. În total, aproximativ 200.000 de soldați, marinari și aviatori japonezi au murit în timpul campaniei, în comparație cu aproximativ 7.000 de militari australieni și 7.000 de militari americani. Printre principalele bătălii s-au numărat Bătălia de pe Traseul Kokoda, Bătălia de la Buna-Gona și Bătălia din Golful Milne. Ofensivele desfășurate în Papua și Noua Guinee în perioada 1943–1944 au constituit cea mai amplă serie de operațiuni militare interconectate organizată vreodată de forțele armate australiene. Luptele intense dintre Aliați și Armata a 18-a japoneză, staționată în Noua Guinee, au continuat până la capitularea Japoniei în 1945.
Înființarea teritoriilor Papua și Noua Guinee După capitularea Japoniei în 1945, administrația civilă a teritoriilor Papua și Noua Guinee a fost restabilită, iar în temeiul Legii privind administrația provizorie a teritoriilor Papua și Noua Guinee (1945–1946), acestea au fost reunite într-o uniune administrativă. Legea Papua și Noua Guinee din 1949 a unit, exclusiv în scopuri administrative, Teritoriul Papua și Teritoriul Noii Guinee, formând Teritoriul Papua și Noua Guinee. Legea a aprobat oficial includerea Noii Guinee în sistemul internațional de tutelă și a confirmat uniunea administrativă dintre Noua Guinee și Papua sub denumirea de Teritoriul Papua și Noua Guinee. De asemenea, legea a prevăzut înființarea unui Consiliu Legislativ, creat în 1951, a unui sistem judiciar, a unui serviciu public și a unui sistem de administrație locală. În 1963, Adunarea Camerei a înlocuit Consiliul Legislativ, iar prima Adunare a Camerei din Papua și Noua Guinee și-a început activitatea la 8 iunie 1964.
În perioada postbelică, politica australiană în teritoriu a fost coordonată de Eddie Ward, ministrul australian pentru Teritoriile Externe, membru al Partidului Laburist Australian. La începutul perioadei celui de-al Doilea Război Mondial, departamentul a avut un rol limitat în administrarea teritoriului, întrucât acesta era administrat de ANGAU. De asemenea, departamentul a reacționat cu întârziere la solicitările de reformă formulate de administrația colonială din Port Moresby. Acest lucru a dus la elaborarea unor propuneri de reformă postbelică de către alte departamente ale guvernului australian.
În 1963, populația era de aproximativ două milioane de locuitori, dintre care circa 25.000 erau persoane neindigene. Economia se baza pe culturi comerciale precum cafeaua, cacao și copra, precum și pe exploatări forestiere, dane și fabrici. Relieful dificil îngreuna comunicarea între districte, iar în teritoriu exista o lipsă de unitate națională.
Una dintre modalitățile prin care teritoriul era administrat era utilizarea ofițerilor de patrulare. Între 1949 și 1974, peste 2.000 de australieni au ocupat funcția de ofițeri de patrulare, cunoscuți la nivel local sub denumirea de „kiaps”. Atribuțiile acestora includeau consolidarea influenței administrative, menținerea ordinii de drept, desfășurarea proceselor și exercitarea funcției de magistrat, îndeplinirea sarcinilor polițienești, efectuarea recensămintelor, încurajarea dezvoltării economice, asigurarea escortelor, achiziționarea de terenuri în scopuri guvernamentale și supravegherea alegerilor locale.
Cître independență La 13 decembrie 1971, denumirea teritoriului a fost schimbată în Papua Noua Guinee. Sub conducerea ministrului australian pentru Teritoriile Externe, Andrew Peacock, teritoriul a obținut autoguvernarea în 1972. Alegerile din 1972 au dus la formarea unui guvern condus de prim-ministrul Michael Somare, care și-a asumat angajamentul de a conduce Papua Noua Guinee către autoguvernare și, ulterior, către independență. În urma adoptării Legii privind independența Papua Noua Guinee din 1975, în timpul guvernării Whitlam din Australia, teritoriul a devenit statul independent Papua Noua Guinee și și-a dobândit independența la 16 septembrie 1975.
Economie Economia teritoriului depindea de exportul de materii prime și se afla sub controlul investitorilor străini, în principal australieni. În sectorul privat, care cuprindea agricultura, exploatarea forestieră și pescuitul, întreprinderile australiene realizau aproximativ o treime din producția totală, în valoare de circa 24 de milioane de dolari. Principalele produse agricole ale teritoriului erau cacao, cafea, copra, ceai și cauciuc. Toate aceste sectoare erau dominate de expatriați și companii australiene.
Atât sectorul industrial, cât și cel turistic erau dominate de australieni, 98–99% dintre fabrici și 90% dintre întreprinderile din domeniul turismului aflându-se în proprietate australiană. Și sectorul comercial era dominat de australieni, trei mari companii australiene reprezentând 85% din totalul comerțului cu amănuntul la momentul independenței. Sectorul public din Papua Noua Guinee depindea, de asemenea, de ajutorul oferit de Australia. Acest lucru este evident din faptul că, în anii premergători independenței, Australia asigura 55% din cheltuielile sectorului public. Această relație a continuat până în prezent, Papua Noua Guinee fiind unul dintre principalii beneficiari ai ajutorului extern acordat de Australia. Categorie:Secolul al XX-lea în Australia