Matei Eminescu (născut Matei Eminovici; ) a fost un ofițer și funcționar public român. A participat la Războiul de Independență, a urmat cariera militară până la gradul de maior, iar ulterior a ocupat funcții administrative, între care cea de subprefect. A fost fratele mai mic al poetului Mihai Eminescu și ultimul supraviețuitor al fraților din familia Eminovici.
Biografie Matei Eminovici s-a născut la 16 noiembrie 1856, la Ipotești, fiind al zecelea dintre cei unsprezece copii ai căminarului Gheorghe Eminovici și ai Ralucăi Eminovici. A urmat cursurile Institutului Politehnic din Praga, de unde a devenit inginer,Grațian Jucan, „Noi știri și documente despre Eminescu”, în Luceafărul, anul IV, nr. 3, 1 februarie 1961, p. 9 iar la 20 octombrie 1872 s-a înscris la Școala de Ofițeri din Iași, pe care a absolvit-o în iulie 1876 cu gradul de sublocotenent. Ulterior a servit în mai multe regimente de dorobanți și a participat la Războiul de Independență al României. Pentru participarea la campanie a fost decorat de șase ori, între distincțiile primite numărându-se Ordinul „Steaua României”, acordat după lupta de la Smârdan, și medalia „Virtutea Militară”, primită după luptele de la Plevna.Augustin Z. N. Pop, „Fratele viteaz”, în Orizont, anul XXVIII, nr. 24, 16 iunie 1977, p. 3 A fost înaintat la gradul de locotenent în 1880, iar la cel de căpitan în 1886.David, p. 65
După criza lui Mihai Eminescu din 1883, Matei a preluat o parte din biblioteca rămasă în locuința poetului din strada Amzei, cu intenția de a o dona unei instituții de cultură. În 1892, în urma conflictelor repetate cu superiorii săi, Matei a demisionat din armată. În același an, la cerere, a adoptat legal numele Eminescu, schimbarea fiind consemnată în Buletinul Oficial nr. 168 din 1892. Între 1892 și 1894 a ocupat funcția de subprefect, mai întâi la Afumați, apoi în județul Bacău. În aceeași perioadă s-a opus publicării de către Titu Maiorescu a edițiilor poeziilor fratelui său, Mihai, și a înființat o firmă prin intermediul căreia intenționa să editeze el însuși operele acestuia. În 1894 a amenințat că va urmări și va pune sub sechestru exemplarele unor asemenea ediții, însă nu și-a dus la îndeplinire nici amenințările, nici proiectul editorial.
În mai 1895, Matei a oferit Fundației Universitare din București biblioteca fratelui său, însoțită de un inventar care cuprindea 37 de titluri în 142 de volume, inclusiv cărți din propria colecție. Instituția a acceptat numai 16 titluri, însumând 52 de volume, deoarece deținea deja o parte dintre lucrări.Ion Stoica, „Biblioteca lui Mihai Eminescu”, în Revista Bibliotecilor, anul XXII, nr. 3, martie 1969, pp. 169–173 Fundația i-a solicitat și o listă separată a volumelor de filosofie, însă Matei nu le-a mai donat, acestea rămânând în posesia familiei și fiind transmise ulterior copiilor săi.Augustin Z. N. Pop, „Habent sua fata libelli”, în Tribuna, anul XXIII, nr. 24, 14 iunie 1979, p. 3
După retragerea din armată, a profesat ca inginer hotarnic. Între 1896 și 1924 a locuit la Drobeta-Turnu Severin, într-o casă aflată în apropierea Pieței Mici, pe strada care poartă în prezent numele lui Mihai Eminescu. Pe fațada imobilului a fost amplasată o placă memorială care amintește de șederea sa în oraș.
În ultimii ani ai vieții, după 1924, Matei a locuit la Bistrița, în imobilul de pe Bulevardul Independenței nr. 24, construit în 1912 în stil secession și folosit drept locuință de serviciu de cumnatul său, subprefectul Alexandru Pălăgieșu. Clădirea găzduiește în prezent Casa Colecțiilor și a Documentelor de Patrimoniu, administrată de Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud. A furnizat numeroase informații biografice despre Mihai și despre familia Eminovici, unele dintre acestea fiind redactate sub forma unor prefețe la ediții ale poeziilor fratelui său. În anii petrecuți la Bistrița a dus o viață retrasă, făcând plimbări solitare și purtând uneori conversații cu admiratori ai poetului, cărora le relata amintiri despre acesta.Ion Buzași, „Mezinul familiei Eminovici”, în România literară, anul XXXII, nr. 1, 13 ianuarie 1999, p. 14
În 1929, într-o conversație cu profesorul Ștefan Lupu, Matei a afirmat că își publicase amintirile despre poet și despre familie în articolul „Memoriu asupra familiei Eminescu”, inclus în volumul Omagiul gălățenilor din 1909, și că nu mai avea alte informații inedite de comunicat. A continuat să citească în ultimii ani ai vieții, Lupu împrumutându-i mai multe cărți, între care lucrarea lui Constantin Kirițescu, Istoria războiului pentru întregirea României, 1916–1918. Acesta îl descria totodată drept un povestitor talentat. Ultima lor întâlnire a avut loc la începutul lunii noiembrie 1929, când Matei era deja bolnav.Ștefan Lupu, „Matei Eminescu la Bistrița”, în Clopotul, anul XXIV, nr. 2272, 4 august 1968, p. 2.
A murit în seara zilei de 12 decembrie 1929, la vârsta de 73 de ani, și a fost înmormântat la 15 decembrie în cimitirul orașului.David, p. 66 La catafalcul său a vorbit protopopul Grigore Pletosu, fost profesor de limba română și filosofie la liceul din Năsăud și cunoscut personal al lui Mihai Eminescu. La mormânt, un pluton de soldați i-a acordat onoruri militare și a tras trei salve în memoria sa, ca veteran al Războiului de Independență și căpitan în retragere. Pe crucea sa funerară au fost gravate două versuri din poezia „Despărțire" a fratelui său:
O stradă din nord-estul Bistriței îi poartă în prezent numele.
Familia Matei Eminescu a fost căsătorit de trei ori. Prima căsătorie, care a durat între 6 aprilie 1880David, p. 64 și 1890, a fost cu profesoara de limba română și istorie Matilda Iosefescu din Brăila. La eveniment a participat și tatăl lui Matei, Gheorghe, venit din Botoșani. Din această căsătorie au rezultat doi copii:
Victor (Ion Traian Victor) Eminescu (13 iulie 1886–1949), publicist și avocat. A fost căsătorit de două ori: cu Eugenia Petrescu, cu care a avut două fiice gemene, Raluca (1912–1989) și Eugenia (1912–1982), iar apoi cu Alexandra Basistâi, cu care a avut trei fiice: Natalia, Aglaia Maria-Magdalena și Ileana-Didona. Maria Lucreția Eminescu (n. 1 august 1887), decedată la câteva luni după naștere.
După divorțul de Matilda, Matei s-a căsătorit cu Ana Condeescu din Mizil, rudă a familiei lui Leonida Condeescu (1866 -1906; primarul Mizilului 1895-1905, inspirație pentru opera Conu Leonida față cu reacțiunea a lui Caragiale). Căsătoria a durat între 1890–1897 și au rezultat patru copii:
Lelia Eminescu (1891–1896). Ecaterina Eminescu (1892–1970), căsătorită cu Alexandru Persu (fratele lui Aurel Persu). Au avut trei copii: Ioan-Spiru, Anton-Eugen și Sanda. Hanibal Eminescu (1893–1911). Gheorghe Eminescu (1895–1988), ofițer de carieră, istoric militar și autor al unor lucrări despre Napoleon Bonaparte. A fost căsătorit cu Elena Labunțeva și au avut o fiică, jurista Yolanda Eminescu (1921–1998), iar fiica acesteia, Roxana Eminescu, cercetătoare și jurnalistă, încă trăiește.
A treia căsătorie a fost cu Silvia Maieru, originară din Bistrița sau Vingard, județul Alba. Căsătoria a început în 1897 și nu a adus copii, iar cei doi au rămas împreună până la moartea lui Matei.
Note
Bibliografie
Lectură suplimentară
Categorie:Nașteri în 1856 Categorie:Decese în 1929 Categorie:Decorați cu Ordinul Steaua României Categorie:Decorați cu Virtutea Militară Categorie:Decorați cu Crucea Trecerea Dunării Categorie:Decorați cu Medalia Apărătorii Independenței Categorie:Maiori români Categorie:Mihai Eminescu Categorie:Militari români în Războiul pentru Independență