Richard Douglas Fosbury (n. 6 martie 1947 – d. 12 martie 2023) a fost un atlet american specializat în săritura în înălțime, considerat unul dintre cei mai influenți sportivi din istoria atletismului. A câștigat o medalie de aur la Jocurile Olimpice de vară din 1968, revoluționând proba de săritură în înălțime cu o tehnică de „back-first” („spate-mai-întâi”), cunoscută acum sub numele de Fosbury flop („Șocul/Eșecul lui Fosbury”).

Metoda sa era să sprinteze în diagonală spre bară, apoi să se curbeze și să sară înapoi peste ea, ceea ce îi conferea un centru de masă mult mai jos în zbor decât tehnicile tradiționale. Debbie Brill își dezvoltase o tehnică similară de „Brill Bend” (Curbare Brill) cam în aceeași perioadă. Această abordare a cunoscut o adoptare aproape universală de la performanța lui Fosbury în Mexic. Deși nu s-a mai întors niciodată la Jocurile Olimpice, Fosbury a continuat să fie implicat în atletism după retragere și a făcut parte din consiliul executiv al Asociației Mondiale a Olimpienilor (World Olympians Association).

Biografie sportivă - Fosbury Flop Anii timpurii, experimentali Născut în Portland, statul , Fosbury a început să experimenteze o nouă tehnică de săritură în înălțime, la vârsta de 16 ani, în timp ce urma cursurile liceului Medford. Fosbury a avut dificultăți în a concura folosind tehnicile dominante de săritură în înălțime ale perioadei. În al doilea an, nu a reușit să finalizeze sărituri de 1,52 m, înălțimea de calificare pentru multe competiții de atletism din liceu. Această tehnică dominantă, metoda „straddle,” era o mișcare complexă în care un atlet trecea peste bara de săritură în înălțime cu fața în jos și își ridica picioarele individual peste bară. Fosbury a întâmpinat numeroase dificultăți în a își coordona toate mișcările implicate în metoda „straddle,” așa că a început să experimenteze alte modalități de a executa săritura în înălțime.

Fosbury și-a amintit mai târziu:

La început, a încercat să folosească o tehnică cunoscută sub numele de metoda foarfecelor. Conform aceastei metode, un săritor aleargă în poziție verticală spre bară, cu fața înainte, iar în timpul săriturii își ridică picioarele drepte unul câte unul peste bară. Regulile săriturii în înălțime stipulează doar că concurenții trebuie să sară de pe un picior la plecare; nu există nicio regulă care să reglementeze modul în care un concurent traversează bara, atâta timp cât trece peste ea.USA Track & Field, and IAAF Rule 182

Pe măsură ce a început să experimenteze cu această tehnică, a adaptat-o ​​treptat pentru a se simți mai confortabil și pentru a obține sărituri din ce mai bune, cu performanțe din ce în ce mai mari. Totuși, la începuturile încercărilor sale, săriturile sale nu au fost nici pe departe la fel de coordonate ca o săritură prin metoda straddle bine executată, iar un istoric al sportului a numit primele încercări ale lui Fosbury ca fiind precum o „criză epileptică din aer.” Cu toate acestea, în ultima parte a celui de-al doilea an și la începutul celui de-al treilea an de liceu, metoda a început să producă rezultate și, treptat-treptat, Fosbury a reușit să depășească sărituri mai înalte.

Apoi, rafinându-și abordarea chinestezică, Fosbury și-a schimbat poziția în timpul săriturii, astfel încât, în ultimul an de liceu, a început să treacă peste bară înapoi, cu capul înainte, curbându-și corpul peste bară și ridicând picioarele în aer la sfârșitul săriturii. Acest lucru a necesitat să aterizeze pe spate, dar, înainte de ultimul an de liceu, liceul său înlocuise groapa de aterizare pentru așchii de lemn cu un material mai moale, astfel încât a putut ateriza în siguranță.

Rafinarea săriturii personale Fosbury și-a comprimat însă câteva vertebre la mijlocul anilor 1960, deoarece nu toate liceele își permiteau materialul spumat îmbunătățit. Fosbury și-a revenit după această accidentare.

Antrenorii lui Fosbury l-au încurajat inițial să continue să practice metoda „straddle”, dar au abandonat această idee când performanțele sale au continuat să se îmbunătățească. În ultimul an de liceu, și-a doborât recordul din liceu cu o săritură de 1,91 m (atunci, 6 ft 3 in), iar în anul următor a ocupat locul al doilea în stat cu o săritură de 1,97 m (atunci 6 ft 5.5 in, sau, mai exact, 1,969 m).

Tehnica a căpătat numele de „Fosbury Flop” când, în 1964, Medford Mail-Tribune a publicat o fotografie cu titlul „Fosbury Flops Over Bar” ", în timp ce într-un articol însoțitor, un reporter a scris că arăta ca „un pește care se leagănă într-o barcă.”. Alți comentatori au fost mult mai puțin amabili, un ziar incluzând fotografia lui Fosbury în titlul „Cel mai leneș săritor în înălțime din lume.”<ref>

Anii de colegiu universitar După ce a absolvit Liceul Medford în 1965, s-a înscris la Universitatea de Stat din Oregon din Corvallis. Antrenorul școlii, Berny Wagner, credea că Fosbury va obține în cele din urmă rezultate mai bune folosind săritura clasică, cunoscută și „rulajul western” și l-a convins să continue să practice „vechea tehnică” în primul an, deși i s-a permis să folosească „Fosbury Flop” în competițiile de boboci. Dezbaterea privind tehnica s-a încheiat însă în al doilea an al lui Fosbury, când a sărit ștacheta înălțată la 2,08 m în prima sa competiție a sezonului, spulberând vechiul record al școlii.

Fosbury și-a amintit ulterior de acel moment hotărâtor:

Presa sportivă națională a început să ia în considerare stilul inovativo-inventiv, neobișnuit și contraintuitiv (de atunci) al săritorului din Oregon. Fotografia sa a apărut pe coperta numărului din februarie 1968 al revistei naționale specializată în atletism, Track and Field News. ( Past Covers 1968 . Trackandfieldnews.com. Retrieved July 13, 2015.

Ca o confirmare firească a eforturilor sale, deloc întâmplător, Fosbury a câștigat titlul Asociației Naționale de Atletism a Colegiilor (NCAA), din 1968, folosind doar noua sa tehnică - primul dintre cele două titluri consecutive - precum și selecția Campionatului Olimpic al Statelor Unite ( United States Olympic Trials).

La Jocurile Olimpice din 1968 de la Mexico City, Fosbury a câștigat medalia de aur și a stabilit un nou record olimpic la 2,24 m, demonstrând potențialul noii tehnici. În ciuda reacțiilor sceptice inițiale din partea comunității săritorilor în înălțime, „eșecul lui Fosbury” a câștigat rapid acceptare. În competiția finală, doar trei săritori au trecut peste 2,20 m (7 ft 2+5⁄8 in), iar Fosbury era în frunte, deoarece a trecut peste fiecare înălțime la prima încercare.

Fosbury la Jocurile Olimpice de vară din 1968 Imediat după victoria sa la NCAA (Asociația Națională de Atletism a Colegiilor), la mijlocul lunii iunie, două săptămâni mai târziu, Fosbury a câștigat preliminariile olimpice de selecție ale echipei SUA, la Los Angeles, cu o săritură de 2,16 m. În ciuda victoriei, locul său în echipa olimpică nu era asigurat, deoarece Comitetul Olimpic al SUA era îngrijorat că rezultatele sale de la nivelul mării, la Los Angeles, s-ar putea să nu fie reproductibile la altitudinea mare din Mexico City (2.240 m).

O altă competiție a avut loc în septembrie, la tabăra olimpică de la Echo Summit, lângă South Lake Tahoe, California. La acea competiție, Fosbury a fost unul dintre cei patru bărbați care au sărit 2,18 m, dar a ocupat locul patru din cauza unor rateuri. Ștacheta a fost ridicată la 2,20 m (7 ft 2+5⁄8 in), o înălțime pe care niciunul dintre cei patru nu o depășise vreodată. Cu toate acestea, veteranul olimpic Ed Caruthers, liceanul Reynaldo Brown și Fosbury au depășit cu toții la primele încercări. Când al patrulea bărbat, John Hartfield, un alt licean care fusese lider în competiție, a ratat toate cele trei încercări, echipa olimpică era formată din cei trei săritori, care trecuseră la 2,20 m.

La Jocurile Olimpice din 1968 de la Mexico City, Fosbury a câștigat medalia de aur și a stabilit un nou record olimpic la 2,24 m, demonstrând potențialul noii tehnici. În ciuda reacțiilor sceptice inițiale din partea comunității săritorilor în înălțime, „eșecul lui Fosbury” a câștigat rapid acceptare. În competiția finală, doar trei săritori au trecut peste 2,20 m, iar Fosbury era în frunte, deoarece a trecut peste fiecare înălțime la prima încercare.

La următoarea înălțime, 2,22 m, Fosbury a trecut din nou ștacheta la prima sa săritură. Coechipierul său, „veteranul” Ed Caruthers, a trecut la a doua încercare, în timp ce Valentin Gavrilov din Uniunea Sovietică a ratat toate cele trei încercări și a câștigat medalia de bronz (locul al treilea). Ștacheta a fost ridicată la 2,24 m, ceea ce ar fi noi recorduri olimpice și ale Statelor Unite. Fosbury a ratat primele două încercări, dar a trecut la a treia, în timp ce Caruthers a ratat toate cele trei încercări.

După ce a câștigat medalia de aur și a doborât recordul american, Fosbury a cerut ca ștacheta să fie ridicată la 2,29 m, pentru ultimele sale trei încercări, sperând să doboare recordul mondial de 2,28 m stabilit de sovieticul Valeriy Brumel în urmă cu cinci ani, în 1963, la Moscova. Toate cele trei încercări au fost nereușite.

Moștenirea atletică și dominația Flop-ului La următoarele Jocuri Olimpice, din 1972, la München, 28 dintre cei 40 de concurenți au folosit tehnica lui Fosbury, deși medaliatul cu aur Jüri Tarmak a folosit tehnica straddle. În proba feminină, câștigătoarea Ulrike Meyfarth a folosit tehnica lui Fosbury. Până în 1980, 13 dintre cele 16 finaliste olimpice au folosit-o. Dintre cele 36 de medaliate olimpice din proba respectivă, din 1972 până în 2000, 34 au folosit „eșecul lui Fosbury”, ceea ce a făcut-o cea mai populară tehnică în săritura în înălțime.

Fosbury a fost inclus în National Track and Field Hall of Fame în 1981.

Viață personală, asocieri Fosbury a absolvit Universitatea de Stat din Oregon în 1972 cu o diplomă în inginerie civilă și a fost coproprietar al Galena Engineering, Inc. din Ketchum, Idaho, unde a locuit din 1977.

În martie 2008, Fosbury a fost diagnosticat cu limfom în stadiul unu. A fost operat o lună mai târziu pentru a îndepărta o tumoare canceroasă care îi înconjura vertebra inferioară. Din cauza îngrijorărilor legate de apropierea tumorii de coloana vertebrală, aceasta nu a fost complet îndepărtată și atletul a fost supus unui regim de chimioterapie. În martie 2009, Fosbury a anunțat că este în remisie. În martie 2014, el a declarat într-un interviu acordat publicației Corvallis Gazette-Times că „se simte bine” și că „nu mai are cancer”.

În timpul ediției din 2008 a festivalului „Sport Movies & TV – Milano International FICTS Fest”, Fosbury a fost premiat cu Excellence Guirlande d'Honneur (Ghirlanda/Cunună de Onoare pentru Excelență) și a intrat în „Hall of Fame” a FICTS (Fédération Internationale Cinéma Télévision Sportifs).

Fosbury a fost membru al clubului „Champions for Peace” (Campioni pentru pace), un grup format din 54 de sportivi de elită celebri dedicați slujirii păcii în lume prin sport, creat de Peace and Sport (Pace și sport), o organizație internațională cu sediul în Monaco.

Fosbury, împreună cu colegii săi olimpici Gary Hall și Anne Cribbs, a fost fondatorul World Fit, o organizație non-profit care promovează programe sportive, de fitness pentru tineri și idealurile olimpice.

Fosbury a fost căsătorit cu Robin Tomasi.

A decedat pe 12 martie 2023, la vârsta de 76 de ani, după o scurtă perioadă de recidivă a limfomului.

Galerie de imagini

Note

Vezi și Jocurile Olimpice de vară din 1968 Atletism la Jocurile Olimpice de vară din 1968 Săritura în înălțime – Atletism la Jocurile Olimpice de vară din 1968 (în limba engleză) Clasamentul pe medalii la Jocurile Olimpice de vară din 1968 Lista recordurilor olimpice la atletism România la Jocurile Olimpice de vară din 1968 Statele Unite ale Americii la Jocurile Olimpice de vară din 1968

Legături externe

Dick Fosbury Jocurile Olimpice de vară din 1968 Comitetul Olimpic Internațional - JO 1968