Rudolf al II-lea, supranumit cel Bătrân (), strămoș al Casei de Habsburg, a fost landgraf în Alsacia Superioară și conte în Aargau din 1199 până la sfârșitul vieții.

Biografie Rudolf a fost singurul fiu al contelui Albert al III-lea și al soției sale, Ita de Pfullendorf-Bregenz, fiica lui Rudolf de Pfullendorf. După moartea tatălui său în 1199, Rudolf al II-lea a devenit conte de Habsburg. El a fost bunicul regelui romano-german Rudolf I, primul din dinastia habsburgică, în Sfântul Imperiu Roman. miniatura|Sigiliul contelui Rudolf al II-lea de Habsburg În jurul anului 1200 Rudolf l-a susținut pe Otto al IV-lea în disputa privind succesiunea la tronul imperial german. În septembrie 1212 el a trecut de partea familiei Hohenstaufen, devenind ulterior unul dintre apropiații împăratului Frederic al II-lea.

În 1214 a fost alături de acesta în campania militară din Brabant și Jülich. De asemenea, a fost prezent la curtea lui Frederic la Konstanz și Überlingen în 1216, apoi din nou la Hagenau în februarie 1218, puțin timp înainte de nașterea nepotului său Rudolf (1 mai 1218. În același an Frederic i-a acordat lui Rudolf dreptul real asupra cantonului Uri.

Rudolf l-a vizitat pe împărat în Italia de trei ori: în 1222 la Capua și Veroli pentru o întâlnire cu papa Honorius al III-lea, în 1226 împreună cu fiul său, Albert, când amenința o revoltă a longobarzilor și în 1230 la Anagni, când împăratul Frederic și papa Grigore al IX-lea s-au împăcat. De asemenea, s-a aflat la curtea fiului lui Frederic, regele romano-german Henric al VII-lea, la Basel în 1224, și la Berna împreună cu fiul său, Albert al IV-lea, iar pe 23 octombrie 1229 la Überlingen.

Rudolf a murit pe 10 aprilie 1232 și a fost înmormântat în Mănăstirea Muri din Aargau (Elveția).

Fii lui Rudolf (Albert și Rudolf al III-lea) au împărțit posesiunile moștenite, ceea ce a generat două linii genealogice, familiile Habsburg și Habsburg-Laufenburg.Hugo Hantsch: Die Geschichte Österreichs bis 1648, vol. 1, p. 107. Albert și descendenții săi s-au poziționat de partea ghibelinilor, iar Rudolf al III-lea, de partea guelfilor.

Căsătorie și descendenți Rudolf s-a căsătorit cu Agnes de Staufen (1170– d. înainte de 1232), fiica lui Gottfried de Staufen (care nu aparținea familiei Hohenstaufen, numită și Staufen. Conform cronicii Acta Murensia, familia soției sale avea ca reședință Castelul Stauf din Palatinat, situat între Worms și Speyer.

Copiii rezultați din căsătorie au fost:

Werner (al IV-lea), a murit tânăr, fără copii; Albert al IV-lea cel Înțelept (1188–1239), conte de Habsburg, tatăl viitorului rege romano-german Rudolf I; Rudolf al III-lea (1195–1249), conte de Laufenburg, fondator al Liniei Habsburg-Laufenburg; Gertruda (d. 1241), căsătorită cu contele Ludovic al III-lea de Frohburg (menționat în 1196; d. 1256/1259, înmormântat în Zofingen); Helwiga (d. 1260), căsătorită cu contele Hermann al III-lea de Frohburg (d. 1236/1237); fiica lor a fost Sophie de Frohburg (d. după 1263), soția lui Walther de Klingen.

Note

Bibliografie Hugo Hantsch: Die Geschichte Österreichs bis 1648, vol. 1, Editura Styria, Graz, 1959.

Categorie:Nașteri în 1168 Categorie:Decese în 1232 Categorie:Decese pe 10 aprilie Categorie:Casa de Habsburg