Hydatius, scris și Idacius (), a fost un scriitor și cleric din perioada târzie a Imperiului Roman de Apus. Episcop de Aquae Flaviae în provincia romană Gallaecia (aproape sigur orașul Chaves de astăzi, din Portugalia, în districtul actual Vila Real), el a fost autorul unei cronici a timpurilor sale, care reprezintă cea mai bună sursă de informații pentru istoria Hispaniei din secolul al V-lea.
Biografie Hydatius s-a născut în jurul anului 400 în apropiere de Civitas Lemica, un oraș roman aflat lângă actualul Xinzo de Limia, din provincia spaniolă Ourense (Galiția). Pe când era copil, a mers în pelerinaj în Țara Sfântă împreună cu mama sa, unde l-a întâlnit pe Ieronim la schitul acestuia din Betleem. În jurul anului 417 s-a alăturat clerului, iar în 427 a fost hirotonit episcop, cel mai probabil de Chaves (vechiul Aquae Flaviae) din provincia Gallaecia. Ca episcop, a trebuit să facă față prezenței unor puteri străine de Roma, în special unei succesiuni de regi ai suebilor, într-o provincie în care autoritatea imperială devenise tot mai mult o formalitate în timpul vieții sale. Suebii se stabiliseră în Gallaecia în anul 411 și existau fricțiuni constante între aceștia și populația locală hispano-romană. În acest context, Hydatius a făcut parte dintr-o delegație din anul 431 care i-a cerut ajutor împotriva suebilor generalului Flavius Aëtius, cel mai important reprezentant al guvernului imperial din Apus.
Pe lângă această preocupare, Hydatius s-a dedicat eradicării ereziei, nu doar în propria eparhie, ci și în restul Hispaniei. El a menținut un contact frecvent cu alți episcopi importanți ai vremii, printre care Thoribius de Astorga și Antoninus de Mérida. Împreună cu Thoribius, i-a adresat o petiție Papei Leon I, cerându-i sprijin și sfaturi în combaterea ereziei. Deși Hydatius îi numește constant pe ereticii din Hispania manihei, se crede în general că se referea la priscilianenști — adepții episcopului ascetic Prisciliano, care fusese condamnat ca eretic de mai multe sinoade bisericești și executat pentru vrăjitorie din ordinul împăratului Magnus Maximus, în jurul anului 385. În afară de acestea, se cunosc foarte puține detalii despre viața lui Hydatius, însă se știe că în anul 460 a fost răpit și întemnițat pentru o perioadă de către rivalii locali, ceea ce sugerează că a jucat un rol important în politica internă a Gallaeciei romane.
Hydatius a murit probabil în 468 sau puțin după aceea, deoarece în acel punct cronica sa se întrerupe brusc.
Cronica Principala contribuție a lui Hydatius la istorie este cronica pe care a scris-o spre sfârșitul vieții. Cronica a fost un gen istoric foarte popular în Antichitatea târzie, având totuși antecedente în genuri cronografice mai vechi, precum consulares. Gen conștient creștin, scopul principal al cronicii era să plaseze istoria umană în contextul unei progresii liniare, de la Creație conform Genezei până la A Doua Venire a lui Hristos. La rubrica fiecărui an erau menționate unul sau mai multe evenimente, de regulă de o mare concizie. Cel mai de seamă reprezentant al acestui gen a fost episcopul Eusebiu din Cezarea, din secolul al IV-lea. Ieronim a adus la zi cronica în limba greacă a lui Eusebiu din Cezarea până în anul 378, după ce a tradus-o în latină. Traducerea și continuarea lui Ieronim s-au bucurat de o mare popularitate, iar alții au decis să-i continue lucrarea în același mod.
Hydatius a fost un astfel de continuator. Continuarea sa începe cu o prefață în care explică ceea ce îi datorează lui Ieronim, iar apoi preia firul narațiunii din anul 379. Hydatius a avut acces la o serie de surse cronografice și istorice și a folosit patru sisteme cronologice paralele. Din acest motiv, dar și mai ales spre sfârșitul cronicii, poate fi dificil să îi transpui cronologia în orice calendar modern. La început, continuarea lui Hydatius oferă destul de puține informații pentru fiecare an. Totuși, el relatează evenimentele începând cu anul 427 din postura de martor contemporan, iar textul devine tot mai detaliat pe măsură ce anii avansează, ajungând să semene mai mult cu o lucrare literară de sine stătătoare decât cu o cronică obișnuită.
Preocuparea principală a lui Hydatius este de a arăta prăbușirea societății civile în Imperiul Roman de Apus și în special în Hispania, el pictând o imagine extrem de sumbră a vieții din secolul al V-lea. Pesimismul său accentuat ar putea fi cauzat de credința în sfârșitul iminent al lumii, de vreme ce citise scrisoarea apocrifă a lui Hristos către Toma, interpretată ca un semn că lumea se va sfârși în mai 482. Astfel, Hydatius a crezut probabil că consemnează ultimele zile ale lumii și, uneori, a distorsionat intenționat narațiunea pentru a prezenta evenimentele într-o lumină și mai întunecată. Acest lucru este vizibil mai ales în punctul culminant al operei sale: jefuirea, în 456, a capitalei suebilor de la Braga de către regele vizigot Theodoric al II-lea, care acționa în slujba împăratului roman Avitus. În ciuda procedeeleor sale literare uneori foarte sofisticate, cronica lui Hydatius rămâne o sursă esențială de informații pentru reconstituirea evenimentelor din secolul al V-lea. Mai mult decât atât, reprezintă singura noastră sursă pentru istoria Hispaniei până în anul 468, moment în care narațiunea se întrerupe.
Este îndoielnic dacă Hydatius este totodată și autorul lucrării consulares pentru anii 245–468, anexată la Cronică în singurul manuscris aproape complet pe care îl deținem. Cronica este tipărită în , P.L. vol. 51, 873–890, și vol. 74, 701–750; Fasti Consulares se găsesc în P.L., vol. 51, 891–914.
Ediții
Note
Bibliografie
Legături externe
Categorie:Nașteri în 400 Categorie:Decese în 469 Categorie:Episcopi Categorie:Istorici latini Categorie:Scriitori de limbă latină din secolul al V-lea Categorie:Cronicari