Transcodarea este conversia digital-la-digital directă a unei codificări în alta, utilizată pentru fișiere video, audio (de exemplu, MP3, WAV) sau codificare de caractere (de exemplu, UTF-8, ISO/IEC 8859). Este aplicată atunci când un dispozitiv țintă nu acceptă formatul sursă, când capacitatea de stocare disponibilă este limitată, sau când este necesară conversia unor date incompatibile ori învechite într-un format modern.

Transcodarea este de regulă un proces cu pierderi, care introduce pierdere de generație. Ea poate fi fără pierderi dacă rezultatul este comprimat fără pierderi sau necomprimat. Conversia de la un format cu pierderi la unul fără pierderi nu recuperează informația deja eliminată. O conversie ireversibilă de acest tip este denumită distructivă.

Proces Transcodarea presupune două etape: decodarea datelor originale într-un format intermediar necomprimat (de exemplu, PCM pentru audio, YUV pentru video), urmată de codarea în formatul țintă. Metodele recente de accelerare a acestui proces includ rețele neuronale pentru predicția deciziilor de codare și hardware dedicat, precum encodere GPU de tip NVENC, care reduc costul transcodării de două până la patru ori față de soluțiile bazate exclusiv pe procesor.

Recodare Datele pot fi recodate în același format din mai multe motive:

Editare Editarea unui fișier comprimat, de exemplu o imagine JPEG, presupune decodare, editare și recodare, proces care produce pierdere de generație. Dacă un fișier este editat repetat, decodarea se efectuează o singură dată, iar editările ulterioare se aplică aceleiași copii. Bitrate mai mic Transrating este procesul prin care fișierele sunt codate la un bitrate mai mic fără schimbarea formatului video, permițând reducerea spațiului de stocare necesar sau adaptarea la un canal cu lățime de bandă mai mică. Redimensionare Transsizing modifică dimensiunea imaginii video atunci când rezoluția de ieșire diferă de rezoluția sursei.

Dezavantaje Transcodarea repetată în formate cu pierderi produce o scădere progresivă a calității la fiecare generație succesivă, motiv pentru care este evitată atunci când este posibil. Practica recomandată este păstrarea unei copii master într-un format fără pierderi sau necomprimat, de exemplu FLAC, ALAC sau WavPack pentru fișiere audio, format brut pentru imagini și înregistrarea originală pentru video, urmată de efectuarea tuturor transcodărilor ulterioare din această copie. Un fișier transcodat într-un format cu pierderi nu mai poate fi convertit ulterior fără o pierdere suplimentară de calitate.

Utilizare Transcodarea este necesară în adaptarea conținutului pentru telefoane mobile, din cauza diversității dispozitivelor și a capacităților acestora. În Multimedia Messaging Service (MMS), o fotografie realizată cu un telefon, de cel puțin 640×480 pixeli, este de regulă transcodată la o rezoluție și o paletă de culori mai mici, pentru a corespunde ecranului dispozitivului destinatar. Transcodarea este utilizată și pentru reducerea dimensiunii fișierelor provenite de la camere digitale de larg consum, precum și de software-ul Home Theatre PC, unde este frecventă conversia fișierelor MPEG-2 în MPEG-4 sau H.264. Furnizorii de servicii cloud, precum Amazon Web Services, oferă transcodare ca serviciu pentru generarea pachetelor de streaming cu bitrate adaptiv (HLS, DASH, CMAF). De asemenea, transcodarea fișierelor media este accesibilă utilizatorilor obișnuiți prin aplicații web și convertoare video online.

Transcodarea în timp real, de tip many-to-many (de la orice format de intrare la orice format de ieșire), este necesară pentru a permite căutarea conținutului multimedia pe orice tip de dispozitiv, dat fiind numărul mare de videoclipuri disponibile pe web. Netflix a introdus în 2015 optimizarea per-titlu (per-title encoding), prin care fiecare film sau episod primește o configurație de bitrate individuală, stabilită în funcție de complexitatea vizuală a conținutului, în locul unor presetări standardizate. YouTube retranscodează bibliotecile de conținut popular către codecuri mai eficiente, precum AV1.

Istorie Înainte de apariția semiconductorilor și a circuitelor integrate, transcodarea în timp real a rezoluției și a ratei de cadre între diferite standarde video analogic era realizată printr-o combinație tub catodic (CRT)/tub de cameră. Partea CRT nu scria pe un fosfor, ci pe o țintă dielectrică subțire, iar partea de cameră citea modelul de sarcină depus la o rată de scanare diferită, de pe partea din spate a acestei ținte. Configurația putea fi utilizată și ca genlock.

Note

Legături externe Huifang Sun, Xuemin Chen și Tihao Chiang, Digital Video Transcoding for Transmission and Storage, New York, CRC Press, 2005. Categorie:Compresie de date