Constantin Gurban

Constantin Gurban de ButeniT. Botiș, Istoria Școalei Normale (Preparandiei) și a Institutului Teologic din Arad, p. 91. () a fost un preot ortodox, protopop, pedagog, jurnalist și om politic român, o figură proeminentă a vieții bisericești, culturale și naționale din comitatul Arad în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea.

Origine și studii S-a născut la 20 mai 1845 în localitatea Buteni, într-o familie de clerici înnobilați, fiind fiul preotului Ioan Gurban de Buteni. A urmat primele clase la școala din satul natal, după care și-a continuat studiile gimnaziale la Oradea și Arad. În toamna anului 1866 s-a înscris la Institutul Teologic din Arad, pe care l-a absolvit în anul școlar 1868-1869.

​În timpul anilor de studiu teologic, sub îndrumarea profesorului Miron Romanul, s-a remarcat prin capacitățile sale intelectuale, devenind bibliotecar și conducător al nou-înființatei „Societăți de lectură a studenților teologi din Arad”. Organizația avea scopuri cultural-naționale și promova citirea revistelor literare și științifice.

​În această perioadă a participat la fondarea revistei „Speranța” (1869), alături de Ioan Bocșanu, Iustinian Cernețea și Gheorghe Morariu. Publicația a reprezentat prima foaie literar-bisericească a românilor ortodocși din Transilvania și Ungaria, având colaboratori precum Ioan Slavici, Ioan Rusu, Iosif Goldiș, Ilarion Pușcariu și Miron Romanul.

Activitatea bisericească și pedagogică După absolvirea studiilor teologice, între anii 1869 și 1871 a funcționat ca profesor suplinitor la Institutul Teologic din Arad. În anul 1871 s-a căsătorit și a fost hirotonit preot de către episcopul Procopie Ivașcovici.

​În același an a fost numit protopop al Ineului, funcție pe care a ocupat-o până în 1875, când s-a mutat pe aceeași poziție la Buteni. În anul 1889 a revenit ca protopop la Ineu, activând în acest post până în ianuarie 1906.

​În calitatea sa de protopop, a îndeplinit și funcția de inspector școlar pentru școlile confesionale din raza protopopiatului. A susținut extinderea rețelei școlare, îmbunătățirea frecvenței elevilor și asigurarea manualelor. În ședința Senatului școlar din 3 martie 1876, a propus redactarea și tipărirea unor manuale practice, inclusiv a unui manual de agricultură pentru elevii din mediul rural. De asemenea, s-a implicat în sprijinirea copiilor lipsiți de posibilități materiale care doreau să urmeze cursurile Preparandiei din Arad. Printre cei sprijiniți direct de Constantin Gurban s-a numărat și viitorul compozitor Ion Vidu. În anul școlar 1883-1884 a fost numit temporar la conducerea Institutului Teologic din Arad, succedându-i lui Vasile Mangra, în urma unei anchete desfășurate de Consistoriul eparhial sub conducerea lui Vincențiu Babeș. A renunțat la conducerea institutului în septembrie 1884, ca urmare me alegerii sale în funcții politice.

Activitatea publicistică și culturală Gurban a fost un colaborator constant al presei românești din Transilvania și Banat. A fost abonat și a sprijinit publicații precum Telegraful Român (Sibiu), Luminătoriul (Timișoara), Familia (Oradea) și Biserica și Școala (Arad). ​În paginile revistei Biserica și Școala a publicat seria de articole teologice și educative intitulată „Epistolele parohului bătrân”, precum și articolul retrospective „Ne rărim sau ne întărim?” (1902). A intervenit și în dezbaterile privind reformele învățământului din Regatul Ungariei, publicând în revista Tribuna articolul „La proiectul-Berzeviczy”, în care exprima opoziția față de măsurile de maghiarizare a școlilor confesionale românești.

Activitatea politică și națională Constantin Gurban s-a implicat în mișcarea de emancipare națională a românilor din comitatul Arad. A fost membru în congregația comitatensă a Aradului și a făcut parte din conducerea Clubului Național Arădean, alături de personalități precum Roman Ciorogariu, Ioan Suciu, Mihai Veliciu și Ioan Rusu-Șirianu.

​În anul 1875 a fost ales deputat în Dieta de la Budapesta din partea cercului electoral Iosășel, mandat pe care l-a exercitat până în 1878. În cadrul dezbaterilor parlamentare din 1876 privind reorganizarea administrativă a comitatelor (inclusiv desființarea comitatului Zarand), ca membru al Partidului Național Român din Banat și Ungaria, a intervenit alături de Sigismund Borlea împotriva restrângerii drepturilor naționalităților.

​A fost reales deputat în parlamentul ungar în septembrie 1884 în cercul Iosășel. Realegerea sa a fost controversată, întrucât PNR adoptase pasivismul, iar Gurban a fost reales cu program guvernamental, candidând din partea liberalilor lui Kálmán Tisza. El l-a înlocuit în această funcție pe George Constantini, tot liberal. În discursul din 5 februarie 1886 privitor la bugetul instrucțiunii publice, a cerut acordarea de subvenții de la bugetul de stat și pentru școlile nemaghiare, intervenție la care a primit un răspuns contrar din partea ministrului Albert Apponyi. În anul 1883, împreună cu Nicolae Oncu și David Nicoară, a participat la organizarea alegerilor comitatense din Arad, militând pentru coordonarea acțiunilor politice ale reprezentanților români.

Decesul Constantin Gurban a decedat la 20 ianuarie 1906. A fost înmormântat la 22 ianuarie 1906 în cimitirul parohial din Ineu. Slujba religioasă a fost oficiată de arhimandritul Vasile Mangra și de Roman Ciorogariu, alături de un sobru sobor de preoți, răspunsurile fiind date de corul Institutului Teologic-Pedagogic din Arad condus de Trifon Lugojan. La funeralii au participat numeroase figuri publice ale vremii, printre care Vasile Goldiș, Ioan Suciu și Mihai Veliciu.

Moștenire O stradă din Arad îi poartă numele.

Note

Categorie:Nașteri în 1845 Categorie:Nașteri pe 20 mai Categorie:Decese în 1906 Categorie:Decese pe 20 ianuarie Categorie:Oameni din județul Arad Categorie:Nobili maghiari Categorie:Nobili români Categorie:Preoți ortodocși români Categorie:Jurnaliști români Categorie:Protopopi români Categorie:Pedagogi români Categorie:Deputați români în Dieta Ungariei Categorie:Teologi ortodocși Categorie:Teologi români