Judecată divină

miniatura|Sfântul Mihail cântăritor de suflete, Abtenau miniatura|Detaliu din Judecata de Apoi a lui Michelangelo, Capela Sixtină Judecata divină înseamnă judecata lui Dumnezeu sau a altor ființe și zeități supreme din cadrul unei religii sau al unei credințe spirituale.McHugh, John. "Divine Judgment." The Catholic Encyclopedia Vol. 8. New York: Robert Appleton Company, 1910. 3 September 2016

Doctrina catolică În doctrina catolică, judecata divină (), ca act iminent al lui Dumnezeu, denotă acțiunea justiției retributive a lui Dumnezeu prin care destinul creaturilor raționale este decis în funcție de meritele și defectele lor. Aceasta include:

Cunoașterea de către Dumnezeu a valorii morale a actelor creaturilor libere și decretul Său care stabilește consecințele juste ale unor astfel de acte; Verdictul divin asupra unei creaturi supuse legii morale și executarea acestei sentințe prin recompensă și pedeapsă.

La început, Dumnezeu a pronunțat judecata asupra întregii rase, ca o consecință a căderii reprezentanților ei, primii părinți (Adam și Eva). Moartea și infirmitățile și nefericirile care decurg din aceasta au fost consecințele acelei sentințe inițiale. Pe lângă această judecată comună, au existat judecăți speciale cu privire la anumite persoane și popoare. Frica de Dumnezeu este o idee atât de fundamentală în Vechiul Testament încât insistă în principal asupra aspectului punitiv al judecății.

Există, de asemenea, o judecată subiectivă a lui Dumnezeu în lume. Prin faptele sale, o persoană aderă sau se abate de la legea lui Dumnezeu și, prin urmare, se plasează în sfera aprobării sau condamnării. Într-un fel, așadar, fiecare individ își exercită propria judecată. De aceea se declară că Hristos nu a venit să judece, ci să mântuiască (Ioan 3:17; 8:15; 12:47). Judecata interioară se desfășoară în funcție de atitudinea unei persoane: față de Hristos (Ioan 3:18).

Credințe antice În religia sumeriană antică, zeul-soare Utu și sora sa geamănă Inanna erau considerați apărători ai justiției divine. Se credea că Utu, zeul soarelui, vedea tot ce se întâmpla în timpul zilei și se credea că Inanna îi vânează și îi pedepsește pe cei care comiteau fapte de nelegiuire. După ce a fost violată în somn de grădinarul Shukaletuda, ea a dezlănțuit o serie de epidemii asupra întregii lumi înainte de a-l găsi și a-l ucide în munți. Într-o altă poveste, ea a vânat-o pe bătrâna bandită Bilulu, care își ucisese soțul dumuzid, și a transformat-o într-un burduf cu apă. Sumerienii, precum și popoarele mesopotamiene de mai târziu, credeau că toți muritorii mergeau în aceeași viață de apoi: Kur, o cavernă rece și întunecată, adânc sub pământ. Kur era o persoană nefericită pentru toți oamenii, iar acțiunile unei persoane în timpul vieții nu aveau niciun impact asupra modului în care aceasta urma să fie tratată în viața de apoi.

Ideea unei reajustări finale dincolo de mormânt, care ar rectifica contrastul puternic observat atât de des între conduita și soarta oamenilor, era răspândită printre toate națiunile din timpurile precreștine. Aceasta era doctrina metempsihozei sau a transmigrației sufletelor, ca justificare a căilor lui Dumnezeu către om, predominantă printre hindușii din toate clasele și sectele, pitagoreienii, misticii orfici și druizii printre celți. Doctrina unei judecăți în lumea nevăzută, prin care se stabilește soarta veșnică a sufletelor plecate, era, de asemenea, larg răspândită în timpurile precreștine.

Note

Vezi și

Judecată Răzbunare Răzbunare divină Judecata de Apoi Mandatul Cerului

Categorie:Religie