right|thumb|300px|alt=Pictură reprezentând o vedere panoramică dinspre liniile spaniole, în care patru bărbați, dintre care doi în uniforme ale armatei britanice, privesc peste un istm nisipos spre Stânca Gibraltarului, cu golful și coasta Africii vizibile în fundal|Vedere spre nord a Gibraltarului de la liniile spaniole, de John Mace (1782) right|thumb|300px|alt=Hartă de localizare a Gibraltarului în Europa|Poziția Gibraltarului în extremitatea sudică a Peninsulei Iberice
Istoria Gibraltarului, o mică peninsulă de pe coasta sudică a Peninsulei Iberice, în apropierea intrării în Marea Mediterană, se întinde pe o perioadă de peste 2.900 de ani. Peninsula a fost un loc venerat în Antichitate, iar ulterior a devenit „unul dintre cele mai intens fortificate și disputate locuri din Europa”.Rose, p. 95. Poziția Gibraltarului i-a conferit un rol deosebit de important în istoria Europei. Orașul său fortificat, întemeiat în Evul Mediu, a găzduit de-a lungul secolelor garnizoane care au participat la numeroase asedii și bătălii. Stânca Gibraltar este un monolit calcaros și o fortăreață din Gibraltar care a avut o importantă semnificație istorică și militară și a devenit ulterior o atracție turistică.
Gibraltarul a fost locuit pentru prima dată în urmă cu peste 50.000 de ani de neanderthalieni. Istoria consemnată a Gibraltarului a început în jurul anului 950 î.Hr., fenicienii numărându-se printre primii care au recunoscut și venerat caracterul sacru al locului. Există, de asemenea, dovezi privind existența unor sanctuare dedicate lui Heracle pe Stânca Gibraltar. Romanii au numit proeminența calcaroasă Mons Calpe („Muntele Scobit”); ei o considerau una dintre cele două Coloane ale lui Hercule. În urma prăbușirii Imperiului Roman, Gibraltarul a devenit parte a Regatului Vizigot din Hispania, iar în anul 711 a intrat sub stăpânire musulmană maură. Prima sa așezare permanentă a fost întemeiată de mauri, care l-au redenumit Jebel Tariq („Muntele lui Tariq”). Din această denumire a evoluat ulterior numele Gibraltar. Coroana Castiliei a cucerit Gibraltarul în 1309, dar l-a pierdut în favoarea maurilor în 1333. Gibraltarul a fost recucerit de castilieni în 1462. Ulterior, a devenit parte a Regatului Spaniei unificat și a rămas sub stăpânire spaniolă până în 1704. Gibraltarul a fost cucerit în timpul Războiului Succesiunii Spaniole de o flotă anglo-neerlandeză, în numele lui Carol al VI-lea al Austriei, pretendentul habsburgic la tronul Spaniei. La încheierea războiului, Spania a cedat teritoriul Marii Britanii prin Tratatul de la Utrecht din 1713. Spania a încercat în mai multe rânduri să recucerească Gibraltarul, fără succes. Până la sfârșitul secolului al XVIII-lea, Gibraltarul fusese supus unui număr de paisprezece asedii într-o perioadă de aproximativ 500 de ani.
Colonia s-a dezvoltat rapid în secolul al XIX-lea și la începutul secolului al XX-lea, devenind un important port de escală pentru navele care se îndreptau spre India prin Canalul Suez. La sfârșitul secolului al XIX-lea a fost construită aici o importantă bază navală britanică, care a devenit principalul pilon al economiei Gibraltarului. Controlul britanic asupra Gibraltarului a permis Aliaților să controleze accesul în Marea Mediterană în timpul celui de-al Doilea Război Mondial; în cursul războiului, Gibraltarul a fost atacat în mai multe rânduri de forțe germane, italiene și ale Franței de la Vichy, însă atacurile au provocat pagube reduse. După război, dictatorul spaniol, generalul Francisco Franco, a reînnoit revendicarea Spaniei asupra teritoriului. Pe măsură ce disputa teritorială s-a intensificat, Spania a închis frontiera cu Gibraltarul între 1969 și 1985, iar legăturile de comunicații au fost întrerupte. Poziția Spaniei a fost susținută de statele latino-americane, dar respinsă de Marea Britanie și de gibraltarienii înșiși, care și-au afirmat cu fermitate dreptul la autodeterminare.
Gibraltarul este un teritoriu britanic de peste mări și un oraș. Din 1985, Gibraltarul a trecut prin transformări importante ca urmare a reducerii angajamentelor militare britanice de peste mări. Majoritatea forțelor britanice au părăsit teritoriul, iar economia sa se bazează pe turism, servicii financiare, transport maritim și jocuri de noroc pe internet. Gibraltarul beneficiază de o largă autonomie internă și are propriul parlament, deși Regatul Unit rămâne responsabil pentru apărarea și politica sa externă. A devenit una dintre cele mai prospere regiuni ale Uniunii Europene.
Context geografic
right|thumb|300px|alt=Imagine din satelit a Strâmtorii Gibraltar, cu principalele locuri marcate|Imagine din satelit adnotată a Strâmtorii Gibraltar Istoria Gibraltarului a fost determinată în mare măsură de poziția sa strategică în apropierea intrării în Marea Mediterană. Este o peninsulă îngustă aflată pe latura estică a Golful Gibraltar, la de orașul Algeciras. Gibraltarul se află pe coasta extrem sudică a Spaniei, într-unul dintre cele mai înguste puncte ale Mediteranei, la numai de coasta Marocului, în Africa de Nord. Poziția sa în golf îi oferă un ancoraj natural favorabil pentru nave. După cum a formulat un autor, „cine controlează Gibraltarul controlează și circulația navelor care intră și ies din Mediterană. Din punctul de vedere al puterii militare și navale, puține locuri au o poziție mai strategică decât Gibraltarul.”Krieger, p. 8.
Suprafața teritoriului este de numai . Cea mai mare parte a suprafeței terestre este ocupată de Stânca Gibraltar, cu pante abrupte, care atinge o altitudine de . Orașul Gibraltar se află la poalele Stâncii, pe latura vestică a peninsulei. Un istm îngust și jos leagă peninsula de teritoriul continental spaniol. Fața nordică a Stâncii este un abrupt aproape vertical, înalt de , care domină istmul; singurul acces terestru către oraș se face printr-o fâșie de coastă lată de aproximativ , care era considerabil mai îngustă înainte de recuperarea terenurilor din mare în cursul secolului al XX-lea.Dennis, pp. 7–8.
Geografia Gibraltarului i-a oferit astfel importante avantaje defensive naturale. Laturile estică și nordică ale Stâncii, verticale sau aproape verticale, sunt practic imposibil de escaladat. La sud, zona relativ plană din jurul Punctului Europa este înconjurată de faleze înalte de până la . Latura vestică este singura zonă practicabilă pentru o debarcare, însă chiar și aici pantele abrupte pe care este construit orașul îi avantajează pe apărători. Acești factori au conferit Gibraltarului o importanță militară excepțională de-a lungul secolelor.
Preistorie și Antichitate
left|thumb|alt=Vedere din trei sferturi a craniului aproape intact al unei femei neanderthaliene|„Femeia din Gibraltar” – o femeie neanderthaliană care a trăit în Gibraltar în urmă cu aproximativ 50.000 de ani
Aspectul Gibraltarului în preistorie era foarte diferit de cel actual. Deși astăzi este înconjurat de mare, nivelul mării era mult mai scăzut în preistorie, când calotele glaciare polare erau mai extinse. Peninsula actuală era înconjurată de o câmpie litorală fertilă, cu mlaștini și dune de nisip care adăposteau o mare diversitate de animale și plante.
Se știe că neanderthalienii au trăit în peșterile din jurul Stâncii Gibraltar; în 1848, în Cariera Forbes, pe fața nordică a Stâncii, a fost descoperit primul craniu cunoscut al unui neanderthalian adult, reprezentând doar a doua fosilă de neanderthalian identificată până atunci.Dunsworth, p. 8. Dacă natura craniului ar fi fost recunoscută la acea vreme, specia ar fi putut primi numele de „gibraltarieni”, și nu de „neanderthalieni”.Walter. Datarea craniului este incertă, dar acesta a fost atribuit aproximativ începutului ultimei perioade glaciare, în urmă cu circa 50.000 de ani.Bruner & Manzi, p. 31.
Alte vestigii neanderthaliene au fost descoperite în diferite locuri de pe Stâncă, la Turnul Diavolului și în peșterile Ibex, Vanguard și Gorham, pe latura estică a Gibraltarului. Săpăturile arheologice din Peștera Gorham au scos la iveală dovezi ale prezenței neanderthaliene datate până în urmă cu 28.000–24.000 de ani, mult după perioada în care se considera că neanderthalienii dispăruseră din restul Europei. Peșterile Gibraltarului au continuat să fie folosite de Homo sapiens după dispariția definitivă a neanderthalienilor. În depunerile arheologice din Peștera Gorham au fost descoperite unelte de piatră, vetre și oase de animale datând dintr-o perioadă cuprinsă între aproximativ 40.000 și 5.000 de ani în urmă.Stringer, p. 48. În peșterile Gibraltarului au fost descoperite numeroase fragmente ceramice datând din Neolitic, în principal de tipuri caracteristice culturii Almería, cunoscută și în alte părți ale Andaluziei, îndeosebi în jurul orașului Almería, de la care își trage numele.Devenish, p. 49. Există puține dovezi de locuire datând din Epoca bronzului, perioadă în care oamenii abandonaseră în mare măsură tradiția locuirii în peșteri.Devenish, p. 55.
thumb|right|alt=Fragment al unei hărți romane care prezintă Coloanele lui Hercule, în mod tradițional, dar eronat, ca pe o insulă, cu coastele Spaniei și Africii deasupra și dedesubt|Coloanele lui Hercule reprezentate în mod eronat ca o insulă pe Tabula Peutingeriana, o hartă romană antică În Antichitate, popoarele mediteraneene considerau Gibraltarul un loc de mare importanță religioasă și simbolică. Fenicienii au fost prezenți aici timp de mai multe secole și se pare că au folosit Peștera Gorham drept sanctuar dedicat genius loci al locului,Padró i Parcerisa, p. 128. practică continuată ulterior de cartaginezi și de romani. Săpăturile arheologice din peșteră au arătat că obiecte de ceramică, bijuterii și scarabei egipteni erau depuse ca ofrande votive, probabil în speranța obținerii protecției divine în timpul traversării apelor periculoase ale Strâmtorii Gibraltar.
Stânca era venerată de greci și romani ca una dintre cele două Coloane ale lui Hercule, create, potrivit mitologiei, de semizeu în timpul celei de-a zecea munci, când acesta a despicat muntele care separa Atlanticul de Mediterană.Jackson, p. 20. Potrivit unui călător grec din Foceea, care a vizitat locul în secolul al VI-lea î.Hr., pe Stâncă existau temple și altare dedicate lui Heracle, la care călătorii aflați în trecere aduceau jertfe.Hills, p. 14. Spaniolii au simbolizat ulterior importanța Coloanelor lui Hercule prin un însemn heraldic alcătuit din două coloane în jurul cărora este înfășurată o banderolă – simbol care a stat la originea semnului $ și a simbolului portughez înrudit, cifrão (15px).
Romanii cunoșteau Gibraltarul sub numele de Mons Calpe, denumire derivată probabil din cuvântul fenician kalph, „scobit”, probabil cu referire la numeroasele peșteri calcaroase ale Stâncii.Hills, p. 13. Locul era bine cunoscut geografilor antici,Hills, p. 15. însă nu există dovezi arheologice privind existența unor așezări permanente în perioada antică.Hills, p. 19. Potrivit scriitorului roman Avienus, călătorul grec antic Euctemon consemna că
Existau și motive mai prozaice pentru evitarea unei așezări permanente, întrucât Gibraltarul prezenta numeroase dezavantaje care aveau să creeze dificultăți și locuitorilor de mai târziu. Nu dispunea de surse ușor accesibile de apă dulce, de sol fertil sau de un adăpost natural sigur pentru nave de-a lungul țărmului. Avienus menționa „apele puțin adânci și nămolul dens al țărmului” drept motive pentru evitarea debarcării. Poziția geografică, devenită ulterior principalul său avantaj strategic, nu prezenta aceeași importanță în Antichitatea clasică, deoarece controlul accesului în Mediterană nu constituia atunci obiectul unei rivalități între statele vremii.Jackson, p. 22.