Pavel Paicu () a fost un profesor și filolog român, originar din Bucovina, membru al societății Junimea din 1865. Licențiat în drept la Viena, a predat limbile română și latină și a fost director al Gimnaziului „Ștefan cel Mare” din Iași. S-a numărat, de asemenea, printre fondatorii Institutului Academic din Iași.

Biografie Un studiu consacrat lui Paicu și dosarului său de studii, publicat în 2014 de istoricii Mihai-Ștefan Ceaușu și Liviu Papuc în Analele Bucovinei, îl prezintă drept unul dintre intelectualii bucovineni care s-au stabilit în România în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Înainte de stabilirea la Iași, Paicu a activat o perioadă în Maramureș, ca magistrat. Rudolf Suțu consemnează că, ulterior, Aron Pumnul l-a chemat la Cernăuți, unde i-a fost încredințată predarea limbii române. Potrivit aceleiași surse, în urma unui conflict privind modul în care trebuia predată limba română, Paicu a renunțat la postul de la Cernăuți și s-a stabilit la Iași. Aceste aspecte ale biografiei sale sunt discutate și în studiul ulterior al lui Ceaușu și Papuc.

La 27 iulie 1866, Paicu s-a numărat printre cei șase profesori din învățământul de stat ieșean care au fondat Institutul Academic, alături de Ioan Alexandru Ciurea, Neculai Culianu, D. Chinezu, Ioan M. Melik și Petru Poni.

În aprilie 1877, printr-o lege promulgată de Carol I, Pavel Paicu a fost admis „la exercițiul calității de cetățean român”. Legea fusese adoptată în temeiul articolului 9 din Constituție și a fost publicată în Monitorul Oficial din 7/19 aprilie 1877.

Cariera sa didactică îndelungată este documentată de sursele oficiale ale epocii. Anuarul oficial al Ministerului Instrucțiunii Publice și Cultelor din 1896 îl consemnează drept director al Gimnaziului „Ștefan cel Mare” din Iași și profesor de limba română și limba latină. Același anuar menționează că era născut în 1831 și că deținea o licență în drept obținută la Viena.

Paicu a murit la 22 aprilie 1898.

Junimea Iacob Negruzzi îl enumeră pe Pavel Paicu printre tinerii care au început să frecventeze întrunirile Junimii în perioada de început a societății. În „Dicționarul Junimii”, inclus ulterior în Amintiri din Junimea, Negruzzi îi consemnează data nașterii, 27 iunie 1831, și precizează că făcea parte din societate din anul 1865.

Cornel Săteanu îl include între reprezentanții așa-numitei „caracude” a Junimii și consemnează participarea sa la întrunirile societății.

Ca și altor membri ai Junimii, lui Paicu îi fusese atribuită o poreclă. În sistemul de porecle folosit în interiorul societății, Titu Maiorescu îl numea „Picus de la Mirandola”.

Negruzzi amintește, în tonul umoristic al „Dicționarului Junimii”, și preocupările gramaticale ale lui Paicu, ironizând numărul mare de excepții cuprinse într-unul dintre „prospectele” sale gramaticale. Referirea privește preocupări reale ale profesorului pentru flexiunea limbii române, concretizate și într-o lucrare tipărită intitulată Prospectu de toate schimbaerile așa numite flecționarie alle cuvintelor române.

Activitate filologică Bibliografia românească modernă a Bibliotecii Academiei Române înregistrează mai multe lucrări didactice semnate de Pavel Paicu.

În 1866 a publicat la Iași Epitome Historiae Sacrae, pentru I-a clasă gimnasială a scoalelor din România, cu adnotațiuni rumăne și cu vocabulariu latino-romănu. Volumul a apărut la editura și imprimeria Societății Junimea și avea 156 de pagini. Conform notei bibliografice a Bibliotecii Academiei, prefața preciza că lucrarea era o prelucrare după Lhomond. O a doua ediție, prezentată explicit drept prelucrare după Lhomond, a fost tipărită de Tipografia Societății Junimea în 1870.

Paicu s-a ocupat și de descrierea flexiunii limbii române. Bibliografia românească modernă consemnează lucrarea Prospectu de toate schimbaerile așa numite flecționarie alle cuvintelor române, tipărită la Iași și datată în catalog în deceniul 1870, fără indicarea unui an precis.

În 1891 a publicat la Tipografia Națională din Iași broșura Explicare la conspectul Declinațiunilor și al Conjugațiunilor limbei latine. Pe pagina de titlu era prezentat drept profesor de limba latină și română la Gimnaziul „Ștefan cel Mare”.

Scrieri

Epitome Historiae Sacrae, pentru I-a clasă gimnasială a scoalelor din România, cu adnotațiuni rumăne și cu vocabulariu latino-romănu, Iași, Edițiunea și Imprimeria Societății Junimea, 1866, 156 p. – prelucrare după Lhomond; Epitome Historiae Sacrae, ediția a II-a, Iași, Tipografia Societății Junimea, 1870, 156 p.; Prospectu de toate schimbaerile așa numite flecționarie alle cuvintelor române, Iași, [187?]; Explicare la conspectul Declinațiunilor și al Conjugațiunilor limbei latine, Iași, Tipografia Națională, 1891, 8 p.

Note

Bibliografie

Categorie:Nașteri în 1831 Categorie:Nașteri pe 27 iunie Categorie:Decese în 1898 Categorie:Decese pe 22 aprilie Categorie:Profesori români Categorie:Filologi români Categorie:Gramaticieni români Categorie:Magistrați români Categorie:Români bucovineni Categorie:Oameni asociați cu Societatea Junimea