Ioan Stoica

Ioan Stoica (28 noiembrie 1897 – 12 septembrie 1926) a fost un aviator și mecanic de aviație român. A servit în aviația militară română începând de la finele Primului Război Mondial, iar în 1924 a obținut brevetul de pilot nr. 412. În anii următori a activat ca mecanic și pilot, fiind trimis în Franța în cadrul unei comisii pentru recepționarea de material aeronautic.

La 12 septembrie 1926, Stoica a participat, în calitate de pilot-mecanic, alături de Gheorghe Bănciulescu, la un zbor fără escală Paris–București cu un avion Potez 25, înmatriculat F-AHDC. Aeronava s-a prăbușit în Munții Jeseníky, în Cehoslovacia, după ce echipajul a întâlnit ceață densă și s-a abătut spre nord-est de la ruta planificată. Bănciulescu a supraviețuit, însă Stoica, grav rănit, a murit în timpul evacuării de la locul accidentului.

Biografie

Primii ani și serviciul militar

Ioan Stoica s-a născut la 28 noiembrie 1897 în satul Fofeldea, județul Sibiu.Corneliu P. Vasiu, Eroilor aerului, Editura Militară, București, 1983, pp. 91–92.„Aviatorul Stoica Ioan (câteva date biografice)”, Revista Aeronautică, septembrie–octombrie 1926, p. 88. A absolvit Școala de Meserii din București.

În 1916, în timpul Primului Război Mondial, s-a oferit voluntar pentru a lupta în Armata Română. A început ca mecanic de aviație într-o escadrilă echipată cu avioane Nieuport, ajungând ulterior la un grad tehnic superior în cadrul escadrilei. A servit și la Galați, unde relatări ulterioare îl plasează într-o escadrilă Nieuport care se pregătea să plece pe front.Renée Bănciulescu-Cozadini și Victor Bănciulescu, Și totuși voi mai zbura..., Editura Militară, București, 1968, pp. 12–13.

Formarea ca pilot și activitatea în aviație

Stoica a absolvit ulterior școala de pilotaj și a obținut brevetul de pilot nr. 412 la 29 octombrie 1924. A fost promovat la gradul aeronautic civil de maestru și a devenit mecanic-șef de escadrilă în Grupul 1 Aviație.

O publicație aeronautică românească contemporană îl descria drept un mecanic experimentat, cu o bună cunoaștere a motoarelor instalate pe avioanle din dotarea Aviatței Române.Th. Radu, „Raidul Bănciulescu–Stoica”, Revista Aeronautică, septembrie–octombrie 1926, pp. 83–87.

La 13 noiembrie 1924, regele Ferdinand I al României i-a acordat clasa I a Medaliei „Serviciul Credincios”. În decret era menționat cu gradul de submaestru clasa a II-a în Grupul 1 Aviație de Recunoaștere.Ferdinand I al României, „Decret de conferire lui Ioan Stoica a Medaliei Serviciul Credincios clasa I”, 13 noiembrie 1924.

Activitatea în Franța

În 1925, Stoica a fost trimis în Franța ca membru al comisiei însărcinate cu recepționarea materialului aeronautic comandat acolo. Alte relatări descriu perioada petrecută în Franța drept un stagiu la uzinele Lorraine-Dietrich, producătoare de motoare de aviație.

În aceeași perioadă l-a cunoscut la Paris pe aviatorul Gheorghe Bănciulescu, aflat în Franța pentru efectuarea unor zboruri de recepție ale avioanelor Potez.

Zborul Paris–București și moartea

La 12 septembrie 1926, Gheorghe Bănciulescu și Ioan Stoica au decolat de la Le Bourget la bordul unui Potez 25 cu înmatricularea F-AHDC, într-un zbor fără escală spre București. Stoica participa în calitate de pilot-mecanic.

Ruta prevăzută trecea prin Strasbourg, Linz, Viena și Budapesta. După Linz, condițiile meteorologice s-au înrăutățit, iar ceața și norii au împiedicat echipajul să urmeze traseul planificat spre Viena. Aeronava a continuat spre nord-est și a ajuns în Munții Jeseníky.Pavel Macháček, „Drama rumunského pilota u Jelení studánky”, în Paměť jesenických hor: sborník referátů, Vlastivědné muzeum Jesenicka, Jeseník, 2021, pp. 97–100.

În apropiere de Jelení studánka, avionul a lovit creasta principală a munților dinspre sud. Locul exact al impactului nu a putut fi stabilit cu certitudine, sursele păstrate indicând mai multe puncte din zona Vysoká hole.

În urma impactului, Bănciulescu a suferit răni grave la ambele picioare, iar Stoica a suferit leziuni grave la nivelul toracelui. Cei doi au fost găsiți de Karel Hříbal și soția acestuia, Josefina. Stoica a murit în timpul evacuării de la locul accidentului.

Înmormântare și comemorare

Stoica a fost înmormântat inițial în cimitirul din Rýmařov. Mormântul său era marcat de o cruce pe care se afla inscripția „Aviatiker Stoica Joan, 12 September 1926”.

La 16 ianuarie 1927, în satul său natal, Fofeldea, a fost organizată o slujbă ortodoxă de pomenire. La acel moment, trupul său se afla încă înmormântat la Rýmařov, în Cehoslovacia. La ceremonie au participat delegații ale Inspectoratului General Aeronautic și ale unor unități de aviație, alături de locuitori ai satului. Gheorghe Bănciulescu, care încă se recupera după rănile suferite în accident, a participat și a rostit un discurs comemorativ.„În memoria mecanicului pilot Ioan Stoica”, Revista Aeronautică, ianuarie 1927.

Distincții

Medalia Serviciul Credincios, clasa I – 13 noiembrie 1924.

Note

Bibliografie Bănciulescu-Cozadini, Renée; Bănciulescu, Victor, Și totuși voi mai zbura..., Editura Militară, București, 1968. Macháček, Pavel, „Drama rumunského pilota u Jelení studánky”, în Paměť jesenických hor: sborník referátů, Vlastivědné muzeum Jesenicka, Jeseník, 2021, pp. 97–100. Radu, Th., „Raidul Bănciulescu–Stoica”, Revista Aeronautică, septembrie–octombrie 1926, pp. 83–87. Vasiu, Corneliu P., Eroilor aerului, Editura Militară, București, 1983.

Categorie:Nașteri în 1897 Categorie:Decese în 1926 Categorie:Aviatori români Categorie:Decese cauzate de accidente aviatice