miniatura|Straturile, receptorii și anexe ale pielii umane miniatura|Structura pielii umane miniatura|Straturile pielii Pielea umană este învelișul exterior al corpului și este cel mai mare organ al sistemului tegumentar. Pielea are până la șapte straturi de țesut ectodermic care protejează mușchii, oasele, ligamentele și organele interne. Pielea umană este similară cu pielea majorității celorlalte mamifere și este foarte asemănătoare cu pielea de porc. Deși aproape toată pielea umană este acoperită cu foliculi de păr, aceasta poate părea fără păr. Pielea joacă un rol important în protejarea organismului împotriva agenților patogeni și a pierderii excesive de apă. Celelalte funcții ale sale sunt izolarea, reglarea temperaturii, senzația, sinteza vitaminei D și protecția de către folații vitaminei B. Pielea grav deteriorată va încerca să se vindece prin formarea de țesut cicatricial. Aceasta este adesea decolorată și depigmentată.

La oameni, pigmentarea pielii (influențată de melanină) variază în funcție de populație, iar tipul de piele poate varia de la uscată la neuscată și de la grasă la non-grasă. O astfel de varietate de piele oferă un habitat bogat și divers pentru aproximativ o mie de specii de bacterii din nouăsprezece încrengături care au fost găsite pe pielea umană.

Funcții Pielea îndeplinește următoarele funcții:

Protecție: o barieră anatomică împotriva agenților patogeni și a deteriorării între mediul intern și cel extern în apărarea organismului; celulele Langerhans din piele fac parte din sistemul imunitar adaptiv. Transpirația conține lizozim care rupe legăturile din pereții celulari ai bacteriilor. Senzație: conține o varietate de terminații nervoase care reacționează la căldură și frig, atingere, presiune, vibrații și leziuni tisulare; vezi sistemul somatosenzorial și haptica. Reglarea căldurii: pielea conține o cantitate de sânge mult mai mare decât necesarul, ceea ce permite un control precis al pierderii de energie prin radiație, convecție și conducere. Vasele de sânge dilatate cresc perfuzia și pierderea de căldură, în timp ce vasele contractate reduc considerabil fluxul sanguin cutanat și conservă căldura. Controlul evaporării: pielea oferă o barieră relativ uscată și semi-impermeabilă la pierderea de fluide. Pierderea acestei funcții contribuie la pierderea masivă de lichide în cazul arsurilor. Estetică și comunicare: ceilalți văd pielea și pot evalua starea de spirit, starea fizică și atractivitatea. Depozitare și sinteză: acționează ca un centru de stocare a lipidelor și a apei, precum și ca mijloc de sinteză a vitaminei D prin acțiunea razelor UV asupra anumitor părți ale pielii. Excreția: transpirația conține uree, însă concentrația acesteia este de 1/130 din cea a urinei, prin urmare, excreția prin transpirație este cel mult o funcție secundară reglării temperaturii. Absorbție: celulele cele mai exterioare sunt „aproape exclusiv alimentate de oxigen extern”, deși „contribuția la respirația totală este neglijabilă”. În plus, medicamentele pot fi administrate pe cale cutanată, prin unguente sau prin intermediul unui plasture adeziv, cum ar fi plasturele cu nicotină sau iontoforeza. Pielea este un loc important de transport în multe alte organisme. Rezistența la apă: Pielea acționează ca o barieră rezistentă la apă, astfel încât nutrienții esențiali nu sunt eliminați din organism prin spălare.

Igienă Pielea își susține propriile ecosisteme de microorganisme, inclusiv drojdii și bacterii, care nu pot fi îndepărtate prin niciun fel de curățare. În ciuda acestor cantități uriașe, toate bacteriile găsite pe suprafața pielii ar încăpea într-un volum de mărimea unui bob de mazăre. În general, microorganismele se țin sub control reciproc și fac parte dintr-o piele sănătoasă. Când echilibrul este perturbat, poate exista o creștere excesivă și o infecție, cum ar fi atunci când antibioticele ucid microbii, rezultând o creștere excesivă a drojdiei. Pielea este în continuă legătură cu mucoasa epitelială internă a corpului la nivelul orificiilor, fiecare dintre acestea susținând propriul set de microbi. Cosmeticele trebuie utilizate cu atenție pe piele, deoarece acestea pot provoca reacții alergice. Fiecare anotimp necesită îmbrăcăminte potrivită pentru a facilita evaporarea transpirației. Lumina soarelui, apa și aerul joacă un rol important în menținerea sănătății pielii.Theodor Rosebury. Life on Man: Secker & Warburg, 1969

Ten gras Tenul gras este cauzat de glandele sebacee hiperactive, care produc o substanță numită sebum, un lubrifiant natural pentru piele. O dietă cu indice glicemic ridicat și consumul de produse lactate (cu excepția brânzei) cresc generarea de IGF-1, care la rândul său crește producția de sebum. Spălarea excesivă a pielii nu provoacă o supraproducție de sebum, dar poate provoca uscăciune. Când pielea produce sebum în exces, devine greoaie și groasă, fiind cunoscută sub numele de piele grasă. Tenul gras este caracterizat de strălucire, pete și coșuri. Tenul gras nu este neapărat dăunător, deoarece un astfel de ten este mai puțin predispus la riduri sau alte semne de îmbătrânire, deoarece uleiul ajută la menținerea umidității necesare blocate în epidermă (stratul cel mai exterior al pielii). Aspectul negativ al tenului gras este că tenurile grase sunt deosebit de susceptibile la pori înfundați, puncte negre și acumularea de celule moarte la suprafața pielii. Pielea grasă poate avea o textură gălbuie și aspră și tinde să aibă pori mari și clar vizibili peste tot, cu excepția zonei din jurul ochilor și a gâtului.

Protecție solară Protecția solară () este opacă și mai puternică decât cea de protecție solară, deoarece este capabilă să blocheze majoritatea razelor UVA/UVB și a radiațiilor solare și nu trebuie reaplicată de mai multe ori pe zi. Dioxidul de titan și oxidul de zinc sunt două dintre ingredientele importante din crema de protecție solară. Crema de protecție solară () este mai transparentă odată aplicată pe piele și are, de asemenea, capacitatea de a proteja împotriva razelor UVA/UVB, deși ingredientele cremei de protecție solară se descompun mai rapid odată expuse la lumina soarelui, iar o parte din radiații pot pătrunde în piele. Pentru ca o cremă de protecție solară să fie mai eficientă, este necesar să reaplicați în mod regulat și să utilizați una cu un factor de protecție solară mai mare.

Dietă Mai multe studii științifice au confirmat că modificările stării nutriționale inițiale afectează starea pielii. Clinica Mayo enumeră alimentele despre care spune că ajută pielea: fructe și legume, cereale integrale, legume cu frunze verzi închise la culoare, nuci și semințe.

Vitamina A, cunoscută și sub denumirea de retinoizi, are beneficii pentru piele prin normalizarea keratinizării, reducerea producției de sebum, care contribuie la acnee, și inversarea și tratarea fotodeteriorării, vergeturilor și celulitei.

Vitamina D și analogii ei sunt utilizați pentru a regla negativ sistemul imunitar cutanat și proliferarea epitelială, promovând în același timp diferențierea.

Vitamina C este un antioxidant care reglează sinteza colagenului, formează lipide de barieră, regenerează vitamina E și oferă fotoprotecție.

Vitamina E este un antioxidant membranar care protejează împotriva daunelor oxidative cauzate cel mai frecvent la nivelul pielii de razele UV.

Note

Vezi și

Categorie:Organe (anatomie)