miniatura|Sediul KGB și mai târziu al FSB Măsuri active (; ) este un termen folosit pentru a descrie războiul politic condus de Uniunea Sovietică și Rusia. Termenul, care datează din anii 1920, include operațiuni precum spionajul, propaganda, sabotajul, asasinatul și colectarea de kompromat în scopuri de șantaj, bazate pe obiectivele de politică externă ale guvernelor sovietic și rus. Administrația lui Vladimir Putin a continuat să utilizeze măsurile active.
Descriere Serviciile de securitate ruse și sovietice și organizațiile de poliție secretă (CEKA, OGPU, NKVD, KGB și FSB) au luat măsuri active pentru a influența cursul evenimentelor mondiale, pe lângă colectarea de informații și producerea de evaluări revizuite ale acestora. Măsurile active variază „de la manipulări media până la acțiuni speciale care implică diferite grade de violență”. Începând cu anii 1920, acestea au fost folosite atât în străinătate, cât și pe plan intern.
Măsurile active includ înființarea și sprijinirea organizațiilor internaționale de front (de exemplu, Consiliul Mondial al Păcii); partide comuniste, socialiste și de opoziție străine; războaie de eliberare națională în lumea a treia. De asemenea, a inclus sprijinirea grupărilor clandestine, revoluționare, insurecționale, criminale și teroriste. Programele s-au concentrat, de asemenea, pe falsificarea documentelor oficiale, asasinate și represiune politică, cum ar fi pătrunderea în biserici și persecutarea disidenților politici. Agențiile de informații ale statelor din Blocul Estic au contribuit, de asemenea, la program, furnizând agenți și informații pentru asasinate și alte tipuri de operațiuni secrete.
Generalul-maior KGB în retragere, Oleg Kalugin, fost șef al serviciului de contrainformații externe al KGB (1973–1979), a descris măsurile active drept „inima și sufletul serviciilor secrete sovietice”:
Conform Arhivelor Mitrokhin, metodele de măsurare activă au fost predate la Institutul Andropov al KGB-ului, situat la sediul Serviciului de Informații Externe (SVR) din districtul Iasenevo din Moscova. Șeful „departamentului de măsuri active” era Iuri Modin, fostul controlor al rețelei de spionaj Cambridge Five.
Dezertorul Ion Mihai Pacepa a susținut că Iosif Stalin a inventat termenul de dezinformare (desinformation) în 1923, dându-i o denumire cu sonoritate franceză pentru a înșela alte națiuni făcându-le să creadă că este o practică inventată în Franța. Substantivul dezinformare nu provine din Rusia, ci este o traducere a cuvântului francez .
Istorie
Promovarea organizațiilor de gherilă și teroriste la nivel mondial
Serviciile secrete sovietice au fost descrise drept „principalii instructori ai gherilelor din întreaga lume”. Potrivit lui Ion Mihai Pacepa, generalul KGB Alexandru Saharovski a spus odată: „În lumea de astăzi, când armele nucleare au făcut ca forța militară să fie învechită, terorismul ar trebui să devină arma noastră principală.” El a susținut, de asemenea, că „deturnarea avioanelor este invenția mea”. Numai în 1969, 82 de avioane au fost deturnate în întreaga lume de către OEP, finanțată de KGB.
Generalul-locotenent Ion Mihai Pacepa a declarat că operațiunea „SIG” („Guverne sioniste ”), concepută în 1972, avea ca scop întoarcerea întregii lumi islamice împotriva Israelului și a Statelor Unite. Președintele KGB Iuri Andropov i-ar fi explicat lui Pacepa că „un miliard de adversari ar putea provoca pagube mult mai mari Americii decât câteva milioane. Trebuia să insuflăm o ură de tip nazist față de evrei în întreaga lume islamică și să transformăm această armă a emoțiilor într-o baie de sânge teroristă împotriva Israelului și a principalului său susținător, Statele Unite”.
Instalarea și subminarea guvernelor După al Doilea Război Mondial, organizațiile de securitate sovietice au jucat un rol cheie în instalarea guvernelor comuniste marionetă în Europa de Est, Republica Populară Chineză, Coreea de Nord și, mai târziu, în Afganistan. Strategia lor a inclus represiuni politice în masă și înființarea de servicii secrete subordonate în toate țările ocupate.
Unele dintre măsurile active au fost întreprinse de serviciile secrete sovietice împotriva propriilor guverne sau a conducătorilor comuniști. Istoricii ruși Anton Antonov-Ovseenko și Eduard Radzinski au sugerat că Iosif Stalin a fost ucis de asociați ai șefului NKVD, Lavrenti Beria, pe baza interviurilor cu o fostă gardă de corp a lui Stalin și a unor dovezi circumstanțiale. Conform acuzațiilor Eugeniei Albaț, șeful KGB-ului, Vladimir Semiceastni, s-a numărat printre complotiștii împotriva lui Nikita Hrușciov în 1964, ceea ce a dus la căderea acestuia din urmă.
Se pare că președintele KGB, Iuri Andropov s-a luptat pentru putere cu Leonid Brejnev. Tentativa de lovitură de stat sovietică din 1991 împotriva lui Mihail Gorbaciov a fost organizată de președintele KGB-ului, Vladimir Kriuchkov, și de alți intransigenți. Generalul Victor Barannikov, pe atunci fostul șef al Securității Statului, a devenit unul dintre liderii revoltei împotriva lui Boris Elțin în timpul crizei constituționale ruse din 1993.
Se presupune că actualul serviciu de informații rusesc, SVR, lucrează pentru a submina guvernele altor state post-sovietice, cum ar fi statele baltice și Georgia, precum și fostele state satelit sovietice, precum România. În timpul controversei de spionaj ruso-georgian din 2006, mai mulți ofițeri GRU ruși au fost acuzați de autoritățile georgiene de pregătiri pentru a comite acte de sabotaj și terorism.
Asasinate politice Cel mai înalt defector al serviciilor secrete ale Blocului Sovietic, generalul-locotenent Ion Mihai Pacepa, a susținut că a avut o conversație cu Nicolae Ceaușescu, care i-a povestit despre „zece lideri internaționali pe care Kremlinul i-a ucis sau a încercat să-i ucidă”: László Rajk și Imre Nagy din Ungaria; Lucrețiu Pătrășcanu și Gheorghe Gheorghiu-Dej din România; Rudolf Slánský și Jan Masaryk din Cehoslovacia; șahul Iranului, Mohammad Reza Pahlavi; Muhammad Zia-ul-Haq, președintele Pakistanului; Palmiro Togliatti din Italia; John F. Kennedy; și Mao Zedong. Pacepa a discutat, de asemenea, despre un complot KGB de asasinare a lui Mao Zedong, organizat cu ajutorul lui Lin Biao, de agențiile de informații sovietice și a susținut că „printre liderii serviciilor de informații satelitare ale Moscovei exista un acord unanim că KGB-ul fusese implicat în asasinarea președintelui Kennedy”.
Al doilea președinte al Afganistanului, Hafizullah Amin, a fost ucis de Grupul Alfa al KGB-ului în Operațiunea Furtună-333 înainte de invazia sovietică la scară largă a Afganistanului din 1979. Președinții Republicii Cecene nerecunoscute Ichkeria, organizată de separatiști ceceni, inclusiv Djohar Dudaev, Zelimhan Iandarbiev, Aslan Mashadov și Abdul-Halim Sadulaiev, au fost uciși de FSB și forțele afiliate. Alte cazuri mediatizate sunt uciderea comunistului rus Lev Troțki și a scriitorului bulgar Gheorghi Markov de către NKVD.
Au existat, de asemenea, acuzații conform cărora KGB-ul s-ar fi aflat în spatele tentativei de asasinat asupra Papei Ioan Paul al II-lea din 1981. Comisia italiană Mitrokhin, condusă de senatorul Paolo Guzzanti, a lucrat la Arhivele Mitrokhin din 2003 până în martie 2006. Comisia Mitrokhin a fost criticată în timpul și după existența sa. A fost închisă în martie 2006 fără a se aduce nicio dovadă pentru diversele sale acuzații controversate, inclusiv afirmația că Romano Prodi, fost prim-ministru al Italiei și fost președinte al Comisiei Europene, era „omul KGB-ului în Europa”. Unul dintre informatorii lui Guzzanti, Mario Scaramella, a fost arestat pentru defăimare și trafic de arme la sfârșitul anului 2006.
Forțe rebele marionetă În cadrul „Operațiunii Trust” (1921–1926), Direcția Politică de Stat (OGPU) a înființat o organizație clandestină antibolșevică falsă, „Uniunea Monarhistă a Rusiei Centrale”. Principalul succes al acestei operațiuni a fost atragerea lui Boris Savinkov și a lui Sidney Reilly în Uniunea Sovietică, unde au fost arestați și executați.
Mișcarea islamică antisovietică Basmachi din Asia Centrală a reprezentat o amenințare timpurie pentru mișcarea bolșevică. Rădăcinile mișcării se află în violențele anti-recrutare din 1916, care au izbucnit când Imperiul Rus a început să recruteze musulmani pentru serviciul militar în Primul Război Mondial. În lunile care au urmat Revoluției din Octombrie din 1917, bolșevicii au preluat puterea în multe părți ale Imperiului Rus și a început Războiul Civil Rus. Mișcările politice musulmane din Turkestania au încercat să formeze un guvern autonom în orașul Kokand, din Valea Fergana. Bolșevicii au lansat un asalt asupra orașului Kokand în februarie 1918 și au comis un masacru general de până la 25.000 de oameni. Masacrul a adunat sprijin pentru basmachi, care au purtat un război de gherilă și convențional prin care au preluat controlul asupra unor mari părți din Valea Fergana și a unei mari părți din Turkestan. Liderii notabili ai grupării au fost Enver Pașa și, mai târziu, Ibrahim Bek. Rusia sovietică a răspuns prin desfășurarea unor detașamente militare sovietice speciale, deghizate în forțe Basmachi, și a primit sprijin din partea serviciilor de informații britanice și turcești. Operațiunile acestor detașamente au facilitat prăbușirea mișcării Basmachi și asasinarea lui Pașa.Uzbekistan, By Thomas R McCray, Charles F Gritzner, p. 30, 2004, .
După cel de-al Doilea Război Mondial, diverse organizații partizane din statele baltice, Polonia și Ucraina de Vest au luptat pentru independența țărilor lor, aflate sub ocupație sovietică, împotriva forțelor sovietice. Mulți agenți NKVD au fost trimiși să se alăture și să pătrundă în mișcările de independență. Forțele rebele marionetă au fost, de asemenea, create de NKVD, cărora li s-a permis să atace autoritățile sovietice locale pentru a câștiga credibilitate și a exfiltra agenți superiori NKVD în Occident.
Sprijinirea mișcărilor politice Potrivit lui Stanislav Lunev, GRU a cheltuit peste 1 miliard de dolari pentru mișcările de pace împotriva războiului din Vietnam, care a fost o „campanie de mare succes și care a meritat costul”. Lunev a susținut că „GRU și KGB au contribuit la finanțarea aproape a fiecărei mișcări și organizații antirăzboi din America și din străinătate”.
Prin anii 1980, comunitatea de informații a SUA era sceptică față de afirmațiile conform cărora încercarea de influență sovietică asupra mișcării pacifiste ar fi avut o influență directă asupra părții nealiniate a mișcării. Cu toate acestea, încercările pe scară largă ale KGB-ului de a influența mișcarea pacifistă în Statele Unite, Elveția și Danemarca erau cunoscute, iar Consiliul Mondial pentru Pace a fost catalogat de CIA drept o organizație comunistă de fațadă.