Băiatul cu pijamale în dungi (în ) este un film dramatic istoric din 2008, scris și regizat de Mark Herman, bazat pe romanul omonim publicat în 2006 de scriitorul irlandez John Boyne.

Rezumat

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Bruno, un băiat german în vârstă de opt ani, trăiește împreună cu părinții săi și cu sora sa mai mare, Gretel, la Berlin. Viața familiei se schimbă atunci când tatăl său, Ralf, ofițer al SS, este avansat și primește comanda unui lagăr. Familia părăsește Berlinul și se mută într-o casă izolată din apropierea acestuia.

Bruno este nemulțumit de noua locuință, unde nu are prieteni și nu i se permite să exploreze împrejurimile. De la fereastra camerei sale observă în depărtare un gard și numeroși oameni îmbrăcați în ceea ce el crede că sunt „pijamale în dungi”. Neînțelegând natura locului, Bruno crede că vede o fermă. Părinții săi încearcă să-l țină departe de aceasta, fără să-i explice adevărul despre ceea ce se petrece acolo.

În casă lucrează Pavel, un prizonier evreu care fusese medic înainte de deportare. Atunci când Bruno cade dintr-un leagăn improvizat și se rănește, Pavel îl îngrijește. Băiatul începe astfel să observe contradicția dintre propaganda antisemită pe care o aude și comportamentul oamenilor pe care aceasta îi prezintă drept dușmani.

Ralf angajează un profesor particular, Herr Liszt, pentru educația lui Bruno și a lui Gretel. Lecțiile acestuia sunt puternic influențate de ideologia nazistă și de antisemitism. Gretel devine treptat atrasă de propaganda nazistă și renunță la păpușile sale, înlocuindu-le cu afișe și imagini care glorifică regimul. Bruno rămâne însă reticent față de ceea ce i se predă.

În ciuda interdicțiilor părinților, Bruno începe să exploreze pădurea din apropierea casei și ajunge la gardul de sârmă ghimpată al lagărului. De cealaltă parte îl întâlnește pe Shmuel, un băiat evreu de aceeași vârstă, îmbrăcat în uniforma vărgată a prizonierilor. Cei doi încep să se întâlnească în secret și devin prieteni. Bruno îi aduce periodic mâncare, însă continuă să nu înțeleagă pe deplin condițiile în care trăiește Shmuel.

Între timp, Elsa, mama lui Bruno, descoperă adevărata funcție a lagărului după ce locotenentul Kurt Kotler îi dezvăluie indirect că mirosul și fumul provenite de la instalațiile lagărului sunt rezultatul arderii cadavrelor prizonierilor. Îngrozită, Elsa începe să se opună activității soțului său și prezenței copiilor în apropierea lagărului.

Într-o zi, Shmuel este adus în casa familiei pentru a efectua diferite munci. Bruno îl întâlnește și îi oferă ceva de mâncare. Kotler îi surprinde, iar când Shmuel afirmă că Bruno este prietenul său, Bruno, intimidat de ofițer, neagă că îl cunoaște. Shmuel este pedepsit. Când cei doi se întâlnesc din nou la gard, Bruno își cere iertare, iar Shmuel îl iartă.

Tensiunile dintre Ralf și Elsa cresc, iar aceasta insistă ca Bruno și Gretel să fie îndepărtați de lagăr. Ralf acceptă în cele din urmă ca soția și copiii să plece. Înaintea despărțirii, Bruno merge pentru ultima dată să-l întâlnească pe Shmuel. Acesta îi spune că tatăl său a dispărut după ce plecase împreună cu un grup de prizonieri la muncă. Bruno promite să-l ajute să-l găsească.

În ziua următoare, Shmuel îi aduce lui Bruno o uniformă vărgată de prizonier. Bruno sapă pe sub gard, își lasă hainele de partea cealaltă și intră în lagăr. Deghizat în prizonier, începe împreună cu Shmuel să-l caute pe tatăl acestuia. Pentru prima dată, Bruno vede direct condițiile reale din lagăr și își dă seama că acestea nu seamănă cu imaginile prezentate într-un film de propagandă pe care îl văzuse anterior.

În timp ce caută, Bruno și Shmuel sunt prinși într-un grup de prizonieri adunat de gardieni. Grupul este condus într-o clădire, unde oamenilor li se ordonă să se dezbrace sub pretextul că urmează să facă duș. Bruno și Shmuel sunt introduși împreună cu ceilalți prizonieri într-o cameră de gazare. În întuneric, Bruno îl ia pe Shmuel de mână, iar cei doi rămân împreună în timp ce începe procesul de exterminare.

În același timp, Elsa descoperă că Bruno a dispărut. Ralf organizează căutarea copilului și ajunge la gard, unde sunt găsite hainele abandonate de Bruno și locul pe unde acesta trecuse în lagăr. Ralf intră în lagăr și aleargă spre camerele de gazare, dar ajunge prea târziu. Înțelegând că fiul său se afla printre prizonierii uciși, este devastat.

Elsa și Gretel ajung la gard și, văzând hainele lui Bruno, înțeleg la rândul lor ce s-a întâmplat. Filmul se încheie cu imaginea ușii închise a camerei de gazare și a uniformelor abandonate ale prizonierilor.

Distribuție

Asa Butterfield – Bruno,

Jack Scanlon – Shmuel.

David Thewlis – Ralf.

Vera Farmiga – Elsa.

Amber Beattie – Gretel.

Rupert Friend – locotenentul Kurt Kotler.

David Hayman – Pavel.

Jim Norton – Herr Liszt.

Sheila Hancock – Nathalie.

Richard Johnson – Matthias.

Cara Horgan – Maria.

Zac Mattoon O'Brien – Leon.

Domonkos Németh – Martin. László Áron – Lars.

Producție Filmul este bazat pe romanul The Boy in the Striped Pyjamas al scriitorului irlandez John Boyne. Regizorul și scenaristul Mark Herman a citit manuscrisul înainte de publicarea romanului și, impresionat de poveste, a cumpărat drepturile de ecranizare. Herman a declarat ulterior că subiectul dificil, finalul neobișnuit și faptul că povestea depindea în mare măsură de interpretările unor copii reprezentau provocări importante, dar tocmai acestea l-au determinat să realizeze filmul.

Herman a realizat singur primele versiuni ale scenariului. După aproximativ șase luni de lucru, proiectul i-a fost prezentat producătorului David Heyman și companiei Miramax Films. Heyman, producătorul seriei cinematografice Harry Potter, fusese la rândul său interesat de roman după ce Rosie Alison, colaboratoarea sa, îi recomandase cartea.

Scenariul păstrează structura și perspectiva generală a romanului, dar Herman a modificat și dezvoltat anumite elemente pentru ecran. Printre acestea se numără extinderea rolului Elsei, mama lui Bruno, pentru a prezenta mai amplu efectele activității lui Ralf asupra familiei.

Boyne a fost informat pe parcursul dezvoltării adaptării, a citit versiuni ale scenariului și a transmis observații realizatorilor, fără a fi însă scenaristul filmului.

Alegerea actorilor pentru rolurile lui Bruno și Shmuel a reprezentat una dintre etapele esențiale ale producției. Echipa a analizat sute de copii pentru rolul lui Bruno. Asa Butterfield s-a aflat printre primii candidați văzuți de Herman și a fost rechemat de mai multe ori la audiții înainte de a primi rolul.

Butterfield avea o experiență cinematografică redusă și avea aproximativ zece ani în perioada filmărilor. Pentru rolul lui Shmuel a fost ales Jack Scanlon. Herman a încercat să nu îi încarce pe cei doi copii cu informații detaliate despre Holocaust, dorind să păstreze naturalețea și inocența necesare personajelor.

Filmările au avut loc în Ungaria, în principal la Budapesta, în perioada 29 aprilie – 7 iulie 2007.

Postproducția a fost realizată la Londra. Imaginea filmului a fost semnată de directorul de fotografie Benoît Delhomme, montajul de Michael Ellis, iar scenografia de Martin Childs.

Filmul a fost produs de David Heyman, cu Mark Herman și Christine Langan ca producători executivi și Rosie Alison în calitate de coproducător. Printre companiile implicate în realizarea sa s-au numărat Heyday Films, BBC Films și Miramax Films.

Muzică Muzica originală a filmului Băiatul cu pijamale în dungi a fost compusă de James Horner. Coloana sonoră a fost interpretată de o orchestră și utilizează în special pianul și instrumentele cu coarde pentru a acompania perspectiva infantilă a lui Bruno și evoluția dramatică a poveștii.

Albumul The Boy in the Striped Pajamas – Original Motion Picture Soundtrack a fost lansat în 2008 de Hollywood Records.

Coloana sonoră cuprinde 12 piese:

- Boys Playing Airplanes

- Exploring the Forest

- The Train Ride to a New Home

- The Winds Gently Blow Through the Garden

- An Odd Discovery Beyond the Trees

- Dolls Are Not for Big Girls, Propaganda Is...

- Black Smoke

- Evening Supper – A Family Slowly Crumbles

- The Funeral

- The Boys' Plans, From Night to Day

- Strange New Clothes

- Remembrance, Remembrance.

Lansare Băiatul cu pijamale în dungi a fost prezentat pentru prima dată în Regatul Unit la 28 august 2008, în cadrul Carnegie Film Festival. Lansarea cinematografică britanică a avut loc la 12 septembrie 2008, filmul fiind distribuit în Regatul Unit de compania Walt Disney Studios Motion Pictures.

Filmul a fost lansat în Irlanda în septembrie 2008, iar ulterior a fost distribuit în numeroase alte teritorii europene. În Spania a fost prezentat în cadrul Festivalului Internațional de Film de la San Sebastián, iar în Brazilia a fost proiectat la Festivalul Internațional de Film de la Rio de Janeiro.

În Regatul Unit, filmul a primit din partea British Board of Film Classification (BBFC) clasificarea 12A. Instituția a indicat drept motive pentru clasificare scenele de amenințare și elementele legate de reprezentarea Holocaustului.

Filmul a fost lansat ulterior pe DVD. În Statele Unite, ediția DVD a apărut la 10 martie 2009, prin Miramax Home Entertainment și Buena Vista Home Entertainment.

În România, filmul este cunoscut și sub titlul '''''Băiatul în pijama vărgată''''' și a fost distribuit de Audio Visual Romania.

Acuratețe istorică și controverse Deși ''Băiatul cu pijamale în dungi'' este o operă de ficțiune, prezentarea Holocaustului și a sistemului lagărelor naziste a fost criticată de istorici, cercetători și organizații specializate în educația despre Holocaust. Principalele obiecții privesc improbabilitatea unor elemente centrale ale poveștii, perspectiva morală a narațiunii și riscul ca publicul tânăr să interpreteze filmul ca pe o reprezentare realistă a evenimentelor istorice.

Una dintre criticile principale vizează personajul lui Shmuel și posibilitatea ca un copil evreu de opt ani să fi putut trăi pentru o perioadă îndelungată într-un lagăr de exterminare modelat evident după Auschwitz-Birkenau. În cadrul selecțiilor efectuate la sosirea deportaților la Auschwitz, copiii mici se aflau printre categoriile trimise frecvent direct la camerele de gazare. Din acest motiv, situația în care Shmuel ar fi putut rămâne în viață și ar fi petrecut perioade lungi nesupravegheat în apropierea gardului este considerată extrem de improbabilă din punct de vedere istoric.

A fost criticată și reprezentarea sistemului de securitate al lagărului. Gardurile complexului Auschwitz-Birkenau erau electrificate și supravegheate, iar posibilitatea ca doi copii să se întâlnească în mod repetat, timp îndelungat, de o parte și de alta a gardului, fără a fi observați de gardieni, este considerată nerealistă.

O altă problemă semnalată este nivelul de necunoaștere atribuit lui Bruno. Fiul unui ofițer SS de rang înalt, aflat în apropierea unui lagăr de exterminare, este prezentat ca aproape complet ignorant în privința persecuției evreilor și a ideologiei antisemite promovate de statul nazist. Criticii consideră că această caracterizare simplifică excesiv gradul în care populația germană, în special familiile apropiate aparatului nazist, era expusă propagandei și politicilor antievreiești.

O altă critică privește modul în care este construit impactul emoțional al finalului. Povestea urmărește în principal familia unui comandant nazist, iar tragedia culminantă este moartea accidentală a lui Bruno în camera de gazare. Unii cercetători și educatori au argumentat că această structură riscă să deplaseze empatia spectatorului de la milioanele de victime evreiești și alte victime ale nazismului către suferința familiei unui participant la sistemul de exterminare.