right|300px|thumb|Conflictele dintre otomani și safavizi în secolele al XVI-lea și al XVII-lea. Harta ilustrează traseele campaniilor militare otomane (săgețile negre) și safavide (săgețile roșii), teritoriile anexate de Imperiul Otoman în urma victoriilor împotriva safavizilor (zonele marcate cu portocaliu). Războaiele otomano-persane au reprezentat o serie de conflicte purtate între Imperiul Otoman și dinastiile iraniene safavidă, afsharidă, zand și qajar din Persia, între secolele XVI și XIX. După ce și-au consolidat controlul asupra teritoriului Turciei de astăzi în secolul al XV-lea, otomanii au intrat treptat în conflict cu statul persan emergent, condus de Ismail I din dinastia safavidă. Cele două state erau rivale acerbe, fiind divizate și pe motive religioase: otomanii erau musulmani sunniți, în timp ce safavizii aderaseră la islamul șiit. Secole de confruntări militare au urmat, ambele imperii concurând pentru supremație și pentru controlul asupra Anatoliei Orientale, Caucazului și Irakului.
Deși au fost semnate numeroase tratate de-a lungul timpului, Tratatul de la Zuhab din 1639 este considerat cel mai important, deoarece a stabilit o mare parte din granițele dintre Turcia și Iran, respectiv dintre Irak și Iran. Tratatele ulterioare au făcut frecvent referire la prevederile acestui acord.
Note