The White Cliffs of Dover este un film dramatic de război american din 1944, bazat pe romanul în versuri The White Cliffs al scriitoarei Alice Duer Miller. Produs de Metro-Goldwyn-Mayer (MGM), filmul a fost regizat de Clarence Brown și produs de Brown împreună cu Sidney Franklin. Scenariul este semnat de Claudine West, Jan Lustig și George Froeschel, iar Robert Nathan este creditat pentru versurile suplimentare. Nathan a susținut ulterior că el a scris scenariul, aceasta fiind prima sa însărcinare ca scenarist sub contract cu MGM, dar că studioul i-a atribuit creditul Claudinei West, decedată în 1943, ca omagiu postum.„Robert Nathan interview” in Davis, Ronald L. Words into Images: Screenwriters on the Studio System Univ. Press of Mississippi, 2007.

La cea de-a 17-a ediție a Premiilor Oscar, filmul a primit o nominalizare la categoria „Cea mai bună imagine (alb-negru)”, pentru activitatea directorului de imagine George Folsey. Premiul a fost câștigat de Joseph LaShelle pentru Laura (1944).

Rezumat

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Susan, Lady Ashwood, o americancă stabilită în Marea Britanie, lucrează ca asistentă medicală într-un spital britanic, unde se pregătește pentru sosirea a 300 de soldați răniți. În timp ce îi așteaptă, își amintește împrejurările în care a ajuns în Marea Britanie cu mai mulți ani în urmă.

În 1914, Susan sosește în Marea Britanie împreună cu tatăl ei, Hiram P. Dunn, editorul unui ziar dintr-un mic oraș din Rhode Island, cei doi intenționând să rămână doar două săptămâni. Prin intermediul colonelului Forsythe, Susan îl cunoaște pe Sir John Ashwood, un baronet englez provenit dintr-o familie înstărită, care locuiește pe domeniul familiei sale. Cei doi se îndrăgostesc și, în ciuda diferențelor culturale și a unor neînțelegeri provocate de originea americană a lui Susan, se căsătoresc.

Luna de miere a celor doi este întreruptă de izbucnirea Primului Război Mondial. John, ofițer în armata britanică, se întoarce la regimentul său și este trimis pe front în Franța. Susan și Lady Jean, mama lui John, rămân în Marea Britanie, așteptând vești de pe front. Între timp, Reggie, fratele lui John, este ucis în luptă.

John primește ulterior câteva zile de permisie, pe care le petrece împreună cu Susan la Dieppe. În timpul șederii lor acolo, Statele Unite intră în război împotriva Germaniei. După întoarcerea în Marea Britanie, Susan dă naștere unui fiu, căruia îi pune numele John. Alături de copil și de colonelul Forsythe, ea asistă la parada trupelor americane nou-sosite pe străzile Londrei. Spre sfârșitul războiului, John este ucis pe front, fără să apuce să-și cunoască fiul sau să-și mai revadă soția.

Susan și fiul ei, John, continuă să locuiască la conacul familiei Ashwood împreună cu Lady Jean. După moartea tatălui său, John moștenește titlul de baronet și este numit „Sir John” încă din copilărie. În ciuda vârstei sale, el își ia în serios responsabilitățile asociate domeniului familiei. Tot în copilărie, John se apropie de Betsy Kenney, fiica unuia dintre fermierii arendași de pe domeniu, pentru care dezvoltă treptat sentimente romantice. La un moment dat, John invită la conac doi băieți germani, cu care familia Ashwood ia ceaiul. Atitudinea acestora și opiniile lor puternic militariste îi surprind și îi neliniștesc pe membrii familiei.

Temându-se de izbucnirea unui nou război și de posibilitatea de a-și pierde fiul așa cum își pierduse soțul, Susan hotărăște, după moartea lui Lady Jean, să vândă domeniul familiei și să se întoarcă împreună cu John în Statele Unite. Când îi explică motivele deciziei sale, John refuză să plece și îi spune că, în eventualitatea unui război, intenționează să urmeze exemplul tatălui său, să se înroleze și să lupte pentru Marea Britanie. În cele din urmă, Susan renunță la planul de a se întoarce în Statele Unite, iar cei doi rămân în Marea Britanie.

Odată cu izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, Sir John devine ofițer în armata britanică, iar Betsy se înrolează în Women's Royal Naval Service (WRNS).

Acțiunea revine apoi în prezent, odată cu sosirea soldaților răniți la spitalul în care lucrează Susan. Spre consternarea acesteia, printre ei se află și John, grav rănit. Un medic o informează ulterior că fiul ei este pe moarte. John îi povestește mamei sale că a fost rănit în timpul raidului de la Dieppe și îi vorbește despre un soldat american care a murit alături de el. În ultimele sale clipe, el își exprimă convingerea că războiul trebuie să se încheie cu o victorie deplină, care să asigure o pace durabilă. În timp ce John se află pe patul de moarte, trupele americane defilează din nou pe străzile Londrei, trecând prin apropierea spitalului. Susan îi descrie fiului său parada soldaților americani, evocând momentul asemănător la care asistase împreună cu el în timpul Primului Război Mondial. John moare în timp ce o ascultă.

Diferență față de poem Spre deosebire de film, poemul original nu menționează existența unei relații romantice între John, fiul lui Susan, și un alt personaj. Deși poemul precizează că John urmează exemplul tatălui său și intră în armată, acțiunea se încheie înainte ca acesta să fie trimis pe front. Finalul se concentrează, în schimb, asupra temerii lui Susan că fiul ei ar putea fi ucis în război.

Distribuție

Irene Dunne ca Susan Ashwood Alan Marshal ca Sir John Ashwood Roddy McDowall ca John Ashwood II as a boy Frank Morgan ca Hiram Porter Dunn Van Johnson ca Sam Bennett C. Aubrey Smith în rolul colonelului Walter Forsythe Dame May Whitty ca Nanny Gladys Cooper ca Lady Jean Ashwood Peter Lawford ca John Ashwood II (tânăr) John Warburton ca Reggie Ashwood Jill Esmond ca Rosamund Brenda Forbes ca Gwennie Norma Varden ca doamna Bland Edmund Breon ca maiorul Rupert Bancroft (necredited) Franklyn Farnum ca oaspete la bal (necredited) June Lockhart ca Betsy Kenney la maturitate (necredited) Miles Mander ca maiorul Loring la spital (necredited) J. Pat O'Malley ca Martin (necredited) Elizabeth Taylor ca Betsy Kenney la 10 ani (necredited) Ian Wolfe ca marinar (necredited) Arthur Shields ca Benson (necredited) Bunny Gordon ca John Ashwood II la șase luni (necredited)

Producție Lansarea a avut loc în mai 1944, înainte de debarcarea aliaților din Normandia, din 6 iunie, în Ziua Z.

Filmul conține mai multe elemente care anticipează izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial. Într-o scenă plasată la începutul anilor 1930, doi frați germani, fiii unui important industriaș din Germania, vizitează domeniul familiei Ashwood. Fratele mai mic observă că peluzele întinse ale proprietății ar putea fi folosite pentru aterizarea planoarelor militare, aluzie la amenințarea unui viitor atac german asupra Marii Britanii. Fratele său mai mare încearcă să detensioneze conversația, apelând la răspunsurile convenționale pe care tatăl lor îi instruise să le ofere în timpul călătoriei. Când Hiram Dunn amintește însă de înfrângerea Germaniei în Primul Război Mondial, băiatul reacționează vehement, iar afirmațiile sale reflectă influența ideologiei naziste și a organizațiilor de tineret din care cei doi fac parte. După plecarea băieților pentru a juca tenis, Dunn îi mărturisește lui Susan convingerea sa că un nou război este inevitabil.

Partitura compusă de Herbert Stothart include și adaptează mai multe cântece și melodii tradiționale britanice și americane, printre care „Auld Lang Syne”, „Hurrah Boys, for England”, „Land of Hope and Glory”, „My Country, 'Tis of Thee”/„God Save the King”, „Home! Sweet Home!”, „Sweet Afton”, „There's a Long, Long Trail A-Winding”, „D'ye Ken John Peel?”, „The Minstrel Boy”, „Pack Up Your Troubles in Your Old Kit-Bag”, „The Star-Spangled Banner”, „The Stars and Stripes Forever”, „Over There”, „Vive la Compagnie”, „Coventry Carol”, „Greensleeves” și „When Johnny Comes Marching Home”.

În scena finală, după moartea lui John, trupele americane mărșăluiesc pe lângă spital pe acordurile cântecului „When Johnny Comes Marching Home”. Ultimul cadru prezintă coloana de soldați înaintând spre cameră.

The White Cliffs of Dover a reprezentat, de asemenea, unul dintre primele roluri importante din cariera lui Peter Lawford.

Box-office Potrivit evidențelor MGM, filmul s-a bucurat de succes comercial, obținând încasări de 6,294 milioane de dolari și generând un profit de 1,784 milioane de dolari.The Eddie Mannix Ledger, Los Angeles: Margaret Herrick Library, Center for Motion Picture Study

Filmul a fost nominalizat la Premiul Oscar pentru cea mai bună imagine alb-negru.

Adaptare The White Cliffs of Dover a fost adaptat ca piesă radiofonică în episodul din 18 septembrie 1946 al emisiunii Academy Award Theater, cu Irene Dunne în rolul ei original din film.

Vezi și

Stâncile Albe de la Dover, formațiune geologică

Note

Legături externe

Categorie:Filme din 1944 Categorie:Filme în limba engleză din 1944 Categorie:Filme dramatice de război în limba engleză Categorie:Filme dramatice de război americane Categorie:Filme alb-negru americane Categorie:Filme bazate pe poezii Categorie:Filme MGM Categorie:Filme americane despre Primul Război Mondial Categorie:Filme despre Al Doilea Război Mondial realizate în timp de război Categorie:Filme despre Frontul de Vest (Primul Război Mondial) Categorie:Filme cu acțiunea în Anglia Categorie:Filme cu acțiunea în case de la țară