Perrine (în japoneză: ペリーヌ物語, Perīnu Monogatari, „Povestea lui Perrine”) este un serial japonez de animație produs de Nippon Animation, bazat pe romanul En famille (1893) al scriitorului francez Hector Malot. Serialul face parte din seria de producții World Masterpiece Theater, consacrată adaptărilor animate ale unor opere clasice ale literaturii pentru copii.
Serialul a fost difuzat inițial în Japonia de Fuji TV, între 1 ianuarie și 31 decembrie 1978, și cuprinde 53 de episoade de aproximativ 30 de minute. Regia a fost realizată de Hiroshi Saitō și Shigeo Koshi, iar muzica a fost compusă de Takeo Watanabe. Producția a primit în 1978 un premiu de excelență pentru programe de televiziune destinate copiilor acordat de Agenția pentru Afaceri Culturale din Japonia.
Povestea o urmărește pe Perrine, o fată care călătorește împreună cu mama sa prin Europa spre nordul Franței, unde locuiește bunicul ei, Vulfran Paindavoine, un bogat proprietar al unei fabrici de textile. După moartea mamei sale, Perrine își continuă singură drumul și, temându-se că bunicul o va respinge din cauza conflictului pe care acesta îl avusese cu tatăl ei, își ascunde adevărata identitate și începe să lucreze în fabrica acestuia.
În România, serialul a fost difuzat de TVR 2 în 1993 sub titlul Perrine.
Rezumat
Perrine este o fată care călătorește prin Europa împreună cu mama sa, Marie, după moartea tatălui ei, Edmond. Ultima dorință a acestuia fusese ca soția și fiica sa să ajungă în Franța, la Maraucourt, unde locuiește tatăl său, Vulfran Paindavoine, un industriaș bogat care conduce o mare fabrică de textile.
Pentru a-și câștiga existența în timpul călătoriei, Marie continuă meseria de fotograf ambulant pe care o practicase soțul ei. Cele două se deplasează într-o căruță trasă de măgarul Palikare și sunt însoțite de câinele Baron. Drumul lor este lung și dificil și le poartă prin mai multe regiuni ale Europei Centrale și de Sud, unde întâlnesc oameni de diferite condiții sociale și trec prin numeroase încercări.
În timpul călătoriei, Perrine începe să înțeleagă cât de importantă este solidaritatea dintre oameni. Ea și mama sa sunt ajutate în repetate rânduri de necunoscuți, dar întâlnesc și persoane care încearcă să profite de situația lor. La un moment dat li se alătură Marcel, un băiat care încearcă să ajungă din urmă circul ambulant în care lucrează părinții lui. Perrine se împrietenește cu el, iar Marcel îl învață pe Baron diferite trucuri.
După trecerea prin Italia, Perrine și Marie traversează Alpii și ajung în Elveția. Călătoria devine tot mai dificilă deoarece sănătatea Mariei începe să se deterioreze. Cele două reușesc în cele din urmă să intre în Franța, dar starea femeii se agravează înainte de a putea ajunge la Maraucourt.
La Paris, Perrine încearcă prin toate mijloacele să strângă bani pentru tratamentul mamei sale. Situația lor financiară devine însă disperată. Perrine este nevoită să vândă aparatul de fotografiat, căruța și, în cele din urmă, chiar pe Palikare, de care era foarte atașată. Oamenii pe care îi întâlnește în cartierele modeste ale Parisului încearcă să le ajute, însă boala Mariei este prea gravă.
Înainte de a muri, Marie îi cere fiicei sale să-și continue singură călătoria spre Maraucourt și să-și găsească bunicul. Îi lasă totodată unul dintre principiile care vor influența profund comportamentul fetei: pentru a fi iubită de ceilalți, trebuie mai întâi să-i iubească ea pe cei din jur.
Rămasă singură, Perrine pornește spre Maraucourt. Banii îi ajung numai pentru o parte din drumul cu trenul, astfel încât este nevoită să parcurgă pe jos o distanță mare. Slăbită de foame și de oboseală, se îmbolnăvește și se prăbușește pe drum. Este salvată cu ajutorul lui Baron și al unei femei pe nume Rouquerie, cu care călătorește o vreme și de la care primește ajutor.
Ajunsă în cele din urmă la Maraucourt, Perrine află mai multe despre bunicul său înainte de a i se prezenta. Vulfran Paindavoine este un om foarte bogat și influent, proprietarul fabricii în jurul căreia se desfășoară aproape întreaga viață economică a localității. Este însă un bărbat sever, singuratic și orb, care nu și-a iertat niciodată fiul pentru că s-a căsătorit cu Marie împotriva voinței sale.
Perrine descoperă că Vulfran încă își așteaptă fiul și că nutrește resentimente puternice față de nora sa. Temându-se că ar putea fi respinsă dacă își dezvăluie identitatea, fata hotărăște să nu-i spună că este nepoata lui. Își ia numele de Aurélie și caută de lucru la fabrica Paindavoine.
La început primește una dintre cele mai grele munci din fabrică, împingând vagonete. Condițiile de viață ale muncitorilor sunt dificile, iar Perrine este nevoită să se descurce aproape fără bani. Descoperă o colibă abandonată lângă un iaz și o transformă treptat într-o locuință. Își confecționează singură numeroase obiecte necesare și chiar o pereche de încălțări, folosind materiale ieftine și plante de pe malul apei.
În această perioadă se împrietenește cu Rosalie, o tânără din Maraucourt, și cu inginerul Fabry, unul dintre angajații de încredere ai fabricii. Rosalie devine cea mai apropiată prietenă a ei, iar Fabry observă inteligența, independența și caracterul neobișnuit al fetei.
Situația lui Perrine se schimbă în momentul în care se descoperă că vorbește fluent limba engleză. Vulfran are nevoie de cineva care să traducă o serie de scrisori și documente comerciale, iar Perrine este chemată să îl ajute. Impresionat de priceperea ei, el îi încredințează tot mai multe sarcini.
Perrine începe astfel să lucreze direct pentru bunicul său, fără ca acesta să știe cine este ea în realitate. Vulfran o apreciază pentru inteligență, sinceritate și discreție și o numește în cele din urmă secretara sa personală. Perrine se bucură că poate fi aproape de el, dar suferă pentru că nu îi poate spune adevărul.
Relația dintre cei doi devine treptat tot mai apropiată. Vulfran, cunoscut pentru firea sa rece și autoritară, începe să manifeste afecțiune față de Aurélie. La rândul ei, Perrine descoperă că bunicul său nu este lipsit de sentimente, ci mai degrabă un om izolat și marcat de plecarea fiului său.
Situația se complică atunci când încep să sosească informații despre trecutul lui Edmond și Marie. O scrisoare venită din India descrie caracterul bun și educația Mariei, însă Vulfran continuă inițial să o considere vinovată pentru îndepărtarea fiului său. Perrine este profund rănită de aceste cuvinte, dar continuă să-și ascundă identitatea.
În același timp, în jurul fabricii există conflicte de interese. Théodore, nepotul lui Vulfran, și persoane din conducerea întreprinderii privesc cu suspiciune ascensiunea rapidă a lui Aurélie și încearcă să afle mai multe despre ea. Perrine refuză însă să participe la nedreptăți împotriva muncitorilor și își câștigă treptat respectul celor din jur.
Fabry ajunge să bănuiască adevărata identitate a fetei. În timpul unei excursii, Perrine îi povestește în cele din urmă întreaga sa istorie și îi mărturisește că este fiica lui Edmond și nepoata lui Vulfran. Fabry îi păstrează secretul și devine unul dintre cei mai importanți aliați ai săi.
Vulfran continuă între timp să caute informații despre Edmond, convins că fiul său este încă în viață și că se va întoarce într-o zi. În cele din urmă primește vestea că Edmond murise în Bosnia. Lovitura este devastatoare pentru bătrân, care organizează funeralii în memoria fiului și cade apoi grav bolnav.
În timpul bolii lui Vulfran, Françoise, bunica Rosaliei și fosta doică a lui Edmond, observă asemănarea dintre Aurélie și Edmond din copilărie. Această observație îl face pe Vulfran să înceapă să suspecteze că fata de lângă el ar putea fi chiar copilul fiului său.
În paralel, influența pe care Perrine o are asupra bunicului începe să producă schimbări importante. Ea îi atrage atenția asupra condițiilor grele în care trăiesc muncitorii fabricii și familiile acestora. După izbucnirea unui incendiu în apropierea unei clădiri în care se aflau copii, Vulfran începe să privească altfel responsabilitatea pe care o are față de comunitatea din Maraucourt.
Bătrânul decide să îmbunătățească viața angajaților, să creeze locuințe mai bune și să construiască o creșă pentru copiii muncitorilor. Transformarea sa reflectă chiar principiul pe care Marie îl transmisese fiicei sale: pentru a primi dragostea oamenilor, trebuie mai întâi să le arăți dragoste și grijă.
În cele din urmă, dovezile adunate confirmă bănuiala lui Vulfran: Aurélie este de fapt Perrine, fiica lui Edmond și, prin urmare, nepoata pe care nu știa că o are. Adevărul este dezvăluit, iar cei doi se recunosc în sfârșit ca bunic și nepoată. După lunga perioadă în care a fost nevoită să-și ascundă identitatea, Perrine poate să-l numească pentru prima dată „bunicule”.
Vulfran își dorește însă să poată vedea chipul nepoatei sale. Deși o operație la ochi implică riscuri, decide să se supună intervenției. Operația reușește, iar de Crăciun bandajele îi sunt îndepărtate. Pentru prima dată, Vulfran poate vedea chipul lui Perrine.
Odată cu venirea primăverii, viața din Maraucourt începe să se schimbe. Sunt construite noi facilități pentru muncitorii fabricii și familiile lor, iar Vulfran devine un om mult mai atent la nevoile celor din jur. Perrine, care pornise la drum fără familie și ajunsese la Maraucourt aproape fără niciun ban, își găsește în cele din urmă un cămin alături de bunicul său.
Serialul se încheie cu Perrine și Vulfran privind spre viitor și hotărâți să contribuie împreună la transformarea Maraucourt într-un loc mai bun pentru oamenii care trăiesc și muncesc acolo.
Producție Perrine a fost produs de studioul japonez Nippon Animation ca parte a seriei World Masterpiece Theater, proiect consacrat adaptării pentru televiziune a unor opere clasice ale literaturii pentru copii. Serialul este bazat pe romanul En famille, publicat în 1893 de scriitorul francez Hector Malot.
Adaptarea pentru televiziune a fost realizată în 53 de episoade. Regia a fost asigurată de Hiroshi Saitō și Shigeo Koshi, iar scenariile au fost scrise de Akira Miyazaki, Kasuke Satō și Mei Katō. Producătorii serialului au fost Junzō Nakajima și Takaji Matsudo.
Designul personajelor a fost realizat de Shūichi Seki, iar direcția artistică i-a revenit lui Masahiro Ioka. Printre artiștii care au realizat storyboard-uri pentru episoade s-au numărat Hiroshi Saitō, Yoshiyuki Tomino, Isao Takahata, Fumio Ikeno și Masao Kuroda. La realizarea animației au participat, printre alții, Takao Ogawa, Michiyo Sakurai, Kōichi Murata și Yoshiyuki Momose.
Față de romanul lui Hector Malot, serialul dezvoltă considerabil călătoria lui Perrine și a mamei sale prin Europa înainte de sosirea fetei la Maraucourt. Această parte permite prezentarea mai multor locuri și personaje întâlnite pe drum, înainte ca povestea să se concentreze asupra relației dintre Perrine și bunicul său, Vulfran Paindavoine.
Muzica serialului a fost compusă de Takeo Watanabe. Genericul de început, Perrine Monogatari (ペリーヌものがたり), și genericul de final, Kimagure Baron (きまぐれバロン), au fost interpretate de Kumiko Ōsugi. Versurile ambelor cântece au fost scrise de Kei Tsukasa, muzica de Takeo Watanabe, iar orchestrația a fost realizată de Yūji Matsuyama.
Serialul a fost realizat pentru Fuji TV și a avut 53 de episoade de aproximativ 30 de minute. Producția a fost difuzată pe parcursul întregului an 1978, între 1 ianuarie și 31 decembrie.
Recepție Perrine Monogatari a fost apreciat în Japonia încă din perioada difuzării sale. În 1978, serialul a primit din partea Agenției pentru Afaceri Culturale un premiu de excelență acordat producțiilor de televiziune destinate copiilor. Nippon Animation include producția și în lista oficială a serialelor premiate de-a lungul istoriei studioului.