Faido

Faido este o comună în cantonul Ticino, Elveția, reședința districtulului Leventina.

La 29 ianuarie 2006, Faido a încorporat satele Chiggiogna, Rossura și Calonico.

La 1 aprilie 2012, Faido s-a extins din nou, încorporând fostele comune Anzonico, Calpiogna, Campello, Cavagnago, Chironico, Mairengo și Osco.

La 10 aprilie 2016, localitatea s-a extins din nou prin includerea fostei comune Sobrio.

Geografie [{ "type": "ExternalData", "service": "geoline", "ids": "Q1075351", "properties": { "fill": "#fc3", "stroke": "#ac6600" }}, { "type": "ExternalData", "service": "geoline", "ids": "Q1344620", "properties": { "fill": "#fc3", "stroke": "#ac6600" }}]

Faido are o suprafață, conform datelor din 1997, de 25,4 km². Din această suprafață, 0,87 km² (3,4%) sunt folosiți în scopuri agricole, iar 2,36 km² (9,3%) sunt acoperiți de păduri. Din restul teritoriului, 0,79 km² (3,1%) reprezintă zone construite sau de infrastructură (clădiri și drumuri), 0,07 km² (0,3%) sunt ape (râuri și lacuri), iar 0,06 km² (0,2%) reprezintă terenuri neproductive.

Din suprafața construită, clădirile de locuit și alte construcții reprezintă 1,5%, iar infrastructura de transport 1,1%. Întreaga suprafață împădurită este acoperită de păduri dense. În ceea ce privește terenurile agricole, 1,9% sunt utilizate pentru culturi de câmp, iar 1,5% pentru pășuni alpine. Toate resursele de apă din municipalitate sunt ape curgătoare.

Comune limitrofe

Climă În Faido se înregistrează o medie de 106,4 zile cu precipitații (ploaie sau ninsoare) pe an, cantitatea totală de precipitații fiind de 1 416 mm. Cea mai ploioasă lună este mai, când se înregistrează o medie de 151 mm de precipitații repartizate în medie pe 11,8 zile. Cea mai secetoasă lună a anului este decembrie, cu o medie de 67 mm de precipitații de-a lungul a 7,4 zile.

Istorie Localitatea este atestată documentar pentru prima dată în 1171, sub numele de Faedo. În limba germană a fost cunoscută în trecut drept Feit sau Pfaid. Poziționarea sa în mijlocul văii și la poalele trecătorii de pe muntele Piottino a fost esențială pentru transformarea sa într-un centru regional. Muntele reprezenta un obstacol în calea transportului de persoane și mărfuri, ceea ce impunea o oprire și existența unor facilități pentru călători. În plus, sub stăpânirea cantonului Uri (secolele XV–XVIII), Faido a fost capitala văii Leventina și un punct cheie pentru controlul exercitat de Uri asupra regiunii Ticino. Adunările conducerii locale din Leventina și ale Consiliului comunității din vale se desfășurau la Faido.

fostul district Vicinanza din Faido (cu sediul la Mairengo) era format din trei subdiviziuni administrative numite Degagna.

În Evul Mediu, biserica San Siro din Mairengo (menționată pentru prima dată în 1171) era baptisteriul fostului district Vicinanza. Biserica satului, S. Andrea din Faido, a fost atestată documentar pentru prima dată în secolul al XIII-lea. După incendiul din 1331, aceasta a fost reconstruită, iar în 1579 a fost ridicată la rangul de biserică parohială. Ulterior, a fost extinsă în 1830. Capela Sfântul Bernardin din Siena, ridicată în 1459, se afla sub patronajul familiei Varesi, care deținea și o casă-turn cu șase etaje. În 1607 a fost fondată o mănăstire capucină, care a servit mult timp drept sediu al Seminarului Capucinilor și centru cultural. Școala mănăstirii era deschisă băieților din vale. Ansamblul include Biserica San Francesco, construită în 1608 și reconstruită în anii 1785–1786.

Istoria secolului al XIX-lea în vale a fost marcată de construcția șoselei Gotthard (realizată între 1820 și 1830) și a Tunelului Feroviar Gotthard (1871–1881). Calea ferată a stimulat deschiderea mai multor hoteluri (printre care Hôtel Suisse în 1905), precum și dezvoltarea meșteșugurilor și a micii industrii. În 1889, Faido a devenit primul oraș din Ticino iluminat electric. La fel ca în majoritatea regiunii Leventina, mulți locuitori au emigrat în Franța, Anglia, Australia și America. Cu toate acestea, Faido a înregistrat și o imigrație de meșteșugari, precum și înființarea unor mici întreprinderi industriale, unele dintre ele fiind filiale ale unor companii de stat. De atunci, majoritatea acestor afaceri mici au dispărut sau s-au mutat. Înainte de Primul Război Mondial, localitatea a fost o stațiune de vacanță populară și animată, în special pentru familiile din Milano. Spitalul regional S. Croce din Leventina a fost construit în 1917 la inițiativa clerului, fiind transformat din 1992 în cămin de bătrâni. Actualul Spital Raional a fost ridicat în 1923 la cererea locuitorilor și a comunităților locale din vale. În 1976, Faido s-a opus cu succes fragmentării teritoriului său municipal de către autostradă, obținând construirea unui tunel de centură.

Demografie Faido are o populație (în decembrie 2020) de 2 823 de locuitori. Majoritatea populației (în 2000) vorbește italiana (84,2%), sârbocroată fiind a doua cea mai răspândită limbă (7,7%), iar germana a treia (3,5%).

Evoluția populației:

Religie Conform recensământului din anul 2000, 1 189 de persoane (76,8%) erau de confesiune romano-catolică, în timp ce 37 (2,4%) aparțineau Bisericii Reformate Elvețiene. Un număr de 263 de persoane (aproximativ 16,99% din populație) aparțineau unei alte confesiuni (neincluse explicit în recensământ), iar 59 de persoane (aproximativ 3,81% din populație) nu au răspuns la această întrebare.

Situri de patrimoniu de importanță națională Biserica S. Ambrogio, Torre Pedrini, biserica parohială S. Siro, Casa Selvini, Biserica S. Maria Assunta și biserica parohială SS. Lorenzo e Agata sunt înscrise în Inventarul elvețian al bunurilor culturale de importanță națională. Satele Anzonico, Calpiogna, Primadengo, Chironico, Brusgnano-Freggio, Osco, Faido, Calonico, Rossura, Tengia, Figgione și Sobrio-Ronzano sunt incluse în Inventarul elvețian al siturilor de patrimoniu.

Biserica parohială S. Siro este atestată documentar pentru prima dată în 1170, însă datează, cel mai probabil, din secolul al XI-lea, fiind una dintre cele mai vechi biserici din valea Leventina. A fost renovată în secolul al XVI-lea, iar ulterior, turnul bisericii a fost rezidit în anii 1574–1575. Noul lăcaș de cult a fost conceput cu două nave și un cor dreptunghiular. Fațada păstrează câteva elemente ale vechiului edificiu. În interior se află un altar lateral realizat într-un atelier german între anii 1510 și 1520. De asemenea, pe pereți se găsesc o pictură murală din 1558, creată de Gerolamo Gorla da Milano, precum și picturi din secolul al XVII-lea.

Note

Referințe

Vezi și Listă de localități din cantonul Ticino

Legături externe

Categorie:Localități din cantonul Ticino Categorie:Comune din cantonul Ticino