Legea privind actele de mită din 2010 (în engleză: Bribery Act 2010; c. 23) este o lege a Parlamentului Regatului Unit care reglementează dreptul penal în materia mitei. Prezentată Parlamentului în Discursul Reginei din 2009, după mai multe decenii de rapoarte și proiecte de lege, legea a primit consimțământul regal la 8 aprilie 2010, în urma sprijinului tuturor partidelor. Intrarea sa în vigoare, prevăzută inițial pentru aprilie 2010, a fost amânată până la 1 iulie 2011. Legea abrogă toate dispozițiile legislative și de common law anterioare referitoare la mită, înlocuindu-le cu infracțiunile de dare de mită, luare de mită, corupere a funcționarilor publici străini și omisiune a unei organizații comerciale de a preveni săvârșirea unor acte de mită în beneficiul său.
Pedepsele aplicabile pentru săvârșirea unei infracțiuni prevăzute de lege sunt închisoarea de cel mult 10 ani și o amendă fără limită maximă, existând, de asemenea, posibilitatea confiscării bunurilor în temeiul Legii din 2002 privind produsele infracțiunii, precum și a descalificării administratorilor în temeiul Legii din 1986 privind descalificarea administratorilor de societăți. Legea are o sferă de aplicare extrateritorială aproape universală, permițând urmărirea penală a unei persoane fizice sau juridice care are legături cu Regatul Unit, indiferent de locul săvârșirii infracțiunii. A fost descrisă drept „cea mai severă legislație anticorupție din lume”.
Context Înainte de adoptarea legii, legislația britanică împotriva mitei se întemeia pe Legea din 1889 privind practicile de corupție ale organismelor publice, Legea din 1906 privind prevenirea corupției și Legea din 1916 privind prevenirea corupției, un ansamblu normativ descris drept „incoerent, anacronic și necorespunzător”.Aaronberg (2010) p. 4 În urma afacerii Poulson din 1972, Comitetul Salmon pentru standarde în viața publică a recomandat actualizarea și codificarea acestor legi, însă guvernul de la acea vreme nu a luat nicio măsură. Propuneri similare au fost formulate în primul raport al Comitetului pentru standarde în viața publică, înființat de John Major în 1994, iar Ministerul de Interne a publicat în 1997 un proiect de document de consultare privind extinderea legislației împotriva mitei și a corupției.Sheikh (2011) p. 2 Acestuia i-a urmat, în 1998, raportul Comisiei Juridice intitulat Legislating the Criminal Code: Corruption.Sullivan (2010) p. 87 Documentul de consultare și raportul au coincis cu intensificarea criticilor din partea Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, care considera că, în pofida ratificării de către Regatul Unit a Convenției OCDE privind combaterea coruperii funcționarilor publici străini în tranzacțiile comerciale internaționale, legislația sa privind mita era necorespunzătoare.Anwar (2010) p. 125
Un proiect al Legii privind actele de mită a fost anunțat în Discursul Reginei din 2002, dar a fost respins de comisia mixtă care îl examina. În 2005 a fost publicat un al doilea document de consultare, care analiza preocupările comisiei, înainte ca guvernul să anunțe în martie că „exista un sprijin larg pentru reformarea legislației în vigoare, dar nu exista un consens cu privire la modul în care aceasta putea fi realizată”.Sheikh (2011) p. 3 După publicarea unei cărți albe în martie 2009, proiectul Legii privind actele de mită, bazat pe raportul din 2008 al Comisiei Juridice, Reforming Bribery,Editor (2010) p. 439 a fost anunțat în Discursul Reginei. Susținut inițial de toate partidele după ce a fost prezentat de Jack Straw în 2009, proiectul a făcut, potrivit publicației The Guardian, obiectul unei tentative de obstrucționare parlamentară din partea unor parlamentari ai Partidului Conservator. Aceasta a urmat presiunilor exercitate de Confederația Industriei Britanice, care se temea că proiectul, în forma sa inițială, ar afecta competitivitatea industriei britanice.
Proiectul a primit consimțământul regal la 8 aprilie 2010, devenind Legea privind actele de mită din 2010, și se preconiza că va intra imediat în vigoare. În schimb, guvernul a decis să organizeze mai multe runde de consultări publice, înainte de a anunța că legea urma să intre în vigoare în aprilie 2011. După publicarea unor îndrumări de către Ministerul Justiției, legea a intrat în vigoare la 1 iulie 2011. Ministerul Justiției a publicat și un ghid introductiv, care evidențiază unele dintre principalele dispoziții ale legii. Ghidul introductiv recomandă, de asemenea, întreprinderilor să consulte organismele competente, printre care UK Trade & Investment și portalul Business Anti-Corruption, finanțat de guvern. În octombrie 2011, Munir Patel, grefier la Curtea Magistraților din Redbridge, a devenit prima persoană condamnată în temeiul Legii privind actele de mită din 2010, precum și pentru conduită necorespunzătoare în exercitarea unei funcții publice.
Dispozițiile legii Infracțiunile generale de dare și luare de mită Secțiunile 1–5 ale legii reglementează „infracțiunile generale de dare și luare de mită”. Infracțiunea de dare de mită este descrisă în secțiunea 1 ca fiind săvârșită atunci când o persoană oferă, acordă sau promite să acorde altei persoane un „avantaj financiar sau de altă natură”, în schimbul îndeplinirii „în mod necorespunzător” a unei „funcții sau activități relevante”. Secțiunea 2 reglementează infracțiunea de luare de mită, definită ca solicitarea ori acceptarea unui asemenea avantaj sau consimțirea la acceptarea sa, în schimbul îndeplinirii necorespunzătoare a unei astfel de funcții sau activități. Expresia „avantaj financiar sau de altă natură” nu este definită în lege, dar, potrivit lui Aisha Anwar și Gavin Deeprose în Scots Law Times, „ar putea cuprinde elemente precum contracte, cadouri nemonetare și oferte de angajare”. Noțiunea de „funcție sau activitate relevantă” este explicată în secțiunea 3: aceasta cuprinde „orice funcție de natură publică; orice activitate legată de o întreprindere, meserie sau profesie; orice activitate desfășurată în cadrul raportului de muncă al unei persoane; ori orice activitate desfășurată de către sau în numele unui grup de persoane, indiferent dacă acesta are sau nu personalitate juridică”. Dispoziția se aplică atât sectorului privat, cât și celui public și cuprinde activități desfășurate în afara Regatului Unit, inclusiv activități fără nicio legătură cu această țară.Anwar (2010) p. 126 Condițiile aferente sunt ca persoana care îndeplinește funcția să fie în mod rezonabil așteptată să o îndeplinească cu bună-credință sau cu imparțialitate ori ca rolul persoanei respective să implice un element de încredere.Aaronberg (2010) p. 5
Potrivit secțiunii 4, activitatea va fi considerată îndeplinită „în mod necorespunzător” atunci când a fost încălcată cerința de bună-credință sau de imparțialitate ori când funcția a fost îndeplinită într-un mod care nu ar fi de așteptat din partea unei persoane aflate într-o poziție de încredere. Secțiunea 5 prevede că standardul folosit pentru a stabili conduita așteptată este acela al unei persoane rezonabile din Regatul Unit, raportat la o persoană aflată într-o asemenea poziție. Atunci când încălcarea s-a produs într-o jurisdicție din afara Regatului Unit, practicile sau cutumele locale nu trebuie luate în considerare la stabilirea acestei chestiuni, cu excepția cazului în care fac parte din „dreptul scris” al jurisdicției respective; prin „drept scris” se înțelege orice constituție, lege sau hotărâre judecătorească consemnată în scris. Infracțiunile generale cuprind și situațiile în care simpla acceptare a unui asemenea avantaj ar constitui îndeplinirea necorespunzătoare a funcțiilor sau activităților relevante.Sheikh (2011) p. 4
Coruperea funcționarilor publici străini Coruperea funcționarilor publici străini constituie o infracțiune distinctă potrivit secțiunii 6, în conformitate cu Convenția OCDE împotriva corupției.Sheikh (2011) p. 5 O persoană se face vinovată de această infracțiune dacă promite, oferă sau acordă un avantaj financiar sau de altă natură unui funcționar public străin, direct ori prin intermediul unui terț, atunci când avantajul respectiv nu i se cuvine în mod legitim. În temeiul secțiunii 6 alineatul (4), funcționarul public străin este definit ca „o persoană care deține o funcție legislativă, administrativă sau judiciară ori orice persoană care exercită o funcție publică pentru o țară străină sau pentru organismele publice ale acesteia, precum și un funcționar sau agent al unei organizații internaționale publice”. Includerea formulării „prin intermediul unui terț” urmărește să împiedice folosirea intermediarilor pentru evitarea săvârșirii unei infracțiuni; totuși, dacă dreptul scris al țării funcționarului public străin îi permite sau îi impune acestuia să accepte avantajul oferit, nu se săvârșește nicio infracțiune.Anwar (2010) p. 127 Spre deosebire de infracțiunile generale de dare și luare de mită, nu este necesar să se dovedească faptul că funcționarul public a acționat necorespunzător ca urmare a avantajului primit; aceasta reprezintă o deosebire între lege și Convenția împotriva corupției. Infracțiunea prevăzută la secțiunea 6 se aplică numai mituitorului, nu și funcționarului care primește sau acceptă să primească mita.Aaronberg (2010) p. 6
Omisiunea organizațiilor comerciale de a preveni mita Secțiunea 7 instituie „infracțiunea cu sferă largă și caracter inovator” constând în omisiunea organizațiilor comerciale de a preveni săvârșirea unor acte de mită în beneficiul lor. Aceasta se aplică tuturor organizațiilor comerciale care desfășoară activități economice în Regatul Unit. Spre deosebire de uciderea din culpă săvârșită de o persoană juridică, răspunderea nu se limitează la organizația însăși; persoanele fizice și angajații pot fi, de asemenea, găsiți vinovați.Sullivan (2010) p. 92 Răspunderea pentru această infracțiune este obiectivă, nefiind necesară dovedirea vreunei forme de intenție sau a unei acțiuni pozitive.Breslin (2010) p. 363 De asemenea, poate interveni răspunderea pentru fapta altuia: potrivit secțiunii 8, o organizație comercială poate fi găsită vinovată dacă mita este dată de un angajat, un agent, o filială sau un alt terț. Locul în care se află terțul este irelevant pentru urmărirea penală; potrivit lui David Aaronberg și Nichola Higgins în Archbold Review, „prin urmare, o întreprindere germană cu puncte de vânzare cu amănuntul în Regatul Unit care dă mită în Spania ar putea, cel puțin teoretic, să fie urmărită penal în Regatul Unit”. În temeiul secțiunii 7 alineatul (2), organizația comercială dispune de un mijloc de apărare dacă poate demonstra că, deși a avut loc un act de mită, instituise „proceduri adecvate menite să împiedice persoanele asociate [organizației] să adopte o asemenea conduită”. Potrivit notelor explicative ale legii, în această situație sarcina probei revine organizației, iar standardul de probă este cel al balanței probabilităților.Aaronberg (2010) p. 7 În 2018, societatea londoneză Skansen Interiors Ltd., care a recunoscut producerea unui act de mită, dar a încercat să invoce mijlocul de apărare întemeiat pe „proceduri adecvate”, a fost considerată ca neinstituind măsuri suficiente pentru a îndeplini cerințele legii.
Secretarul de stat pentru justiție a publicat îndrumări cu trei luni înainte de intrarea în vigoare a legii. Îndrumările enunță șase principii care trebuie urmate de întreprinderi. Acestea sunt: Proceduri proporționale Angajamentul conducerii Evaluarea riscurilor Diligența necesară Comunicarea (inclusiv formarea profesională) Monitorizarea și revizuirea